ÎCCJ, Secția I civilă

Analizând cererea de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce succed: Temeiul cererii de strămutare îl constituie dispozițiile art. 37 alin. (2) C. proc. civ, referitoare la bănuiala legitimă, respectiv îndoiala asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află litigii în care este parte cel care a cerut strămutarea. Drept urmare, temeinicia cererii de strămutare este apreciată exclusiv prin raportare la instanță. La rândul său, art. 274 alin. (1) C. proc. civ. prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Împrejurarea că judecătorii învestiți cu cererea de strămutare apreciază că soluționarea cauzei respective poate fi făcută în condiții de obiectivitate la instanța inițial sesizată, nu conduce la concluzia că petenta are culpa procesuală la care se referă art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Aceasta nu înseamnă că intimații nu-și pot recupera cheltuielile de judecată pe care le-a făcut în cererea de strămutare, numai că acestea urmează a fi avute în vedere cu ocazia judecării fondului pricinii.

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenta SC C.I. SA prin lichidator judiciar T.A. SPRL privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 6424/3/2012 al Tribunalului Bihor. Respingerea cererea intimaților de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.