ÎCCJ, Secția I civilă

Analizând cererea de obligare a petenților

la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta urmează a fi

respinsă, pentru considerentele ce succed:

Temeiul cererii de strămutare îl constituie

dispozițiile art. 37 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la bănuiala legitimă,

respectiv îndoiala asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află litigiul

în care este parte cel care a cerut strămutarea. Drept urmare, temeinicia cererii

de strămutare este apreciată exclusiv prin raportare la instanță.

La rândul său, art. 274 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

Împrejurarea că judecătorii învestiți cu

cererea de strămutare apreciază că soluționarea cauzei respective poate fi făcută

în condiții de obiectivitate la instanța inițial sesizată, nu conduce la concluzia

că petentul are culpa procesuală la care se referă art. 274 alin. (1) C. proc.

civ.

Aceasta nu înseamnă că intimata R.R. nu-și

poate recupera cheltuielile de judecată pe care le-a făcut în cererea de strămutare,

numai că acestea urmează a fi avute în vedere cu ocazia judecării fondului pricinii.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenții

Cooperativa C. Telciu, I.I. și I.M. privind strămutarea pricinii care formează obiectul

Dosarului nr. 2720/265/2012 al Judecătoriei Năsăud.

Respinge cererea formulată de intimata

R.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

decembrie 2012.