ÎCCJ, Secția I civilă

Analizând cererea de obligare a petenților la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce succed: Temeiul cererii de strămutare îl constituie dispozițiile art. 37 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la bănuiala legitimă, respectiv îndoiala asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află litigiul în care este parte cel care a cerut strămutarea. Drept urmare, temeinicia cererii de strămutare este apreciată exclusiv prin raportare la instanță. La rândul său, art. 274 alin. (1) C. proc. civ. prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Împrejurarea că judecătorii învestiți cu cererea de strămutare apreciază că soluționarea cauzei respective poate fi făcută în condiții de obiectivitate la instanța inițial sesizată, nu conduce la concluzia că petentul are culpa procesuală la care se referă art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Aceasta nu înseamnă că intimata R.R. nu-și poate recupera cheltuielile de judecată pe care le-a făcut în cererea de strămutare, numai că acestea urmează a fi avute în vedere cu ocazia judecării fondului pricinii.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenții Cooperativa C. Telciu, I.I. și I.M. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 2720/265/2012 al Judecătoriei Năsăud. Respinge cererea formulată de intimata R.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.