ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1398/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1398/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 167/ LP/PI din 06 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția

de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității

procesuale active și cea a prescripției dreptului material la acțiune; s-a luat

act de subrogarea SC A.T.V.I. SRL (fostă SC A.I. SRL) în drepturile procesuale

ale SC A.T. SRL; s-a dispus ca prezenta hotărâre să țină loc de contract

autentic în baza căruia reclamanta SC A.T.V.I. SRL să fie îndreptățită sa-și

intabuleze dreptul de proprietate:

a)

asupra imobilului în suprafață de 306

mp, constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2, 19 % părți comune generale, 3,17

% p.c. corp B și cu 77/3525 mp teren, imobil care a rezultat ca urmare a

extinderii spațiului comercial S.C.B. în regim de înălțime S+P+4-5E și care a

fost ulterior înscris în CF colectivă nr. 68721 Timișoara, nr. top. 173/1/2,

182/1/2, 335/2, 336/2, 337/2, 338/2;

b)

indivize aparținând imobilului denumit S.C.B. care constă în corp clădire în

regim de înălțime S+P+3E, compus din spații administrative și tehnice, birouri,

grupuri sanitare, post trafo, tablou general, generator, scară de acces, hol

intrare, cu 7 % părți comune și 247/3525 mp teren c.f. col. 68721 Timișoara,

cotă aferentă doar porțiunii de imobil constând în activ B, corp B, etaj V, cu

2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B și cu 77/3525 mp teren și numai din

părțile comune generale indivize constând în terenul construit și neconstruit,

fundațiile, fațadele, învelitoarea și terasa, fără racordurile și instalațiile

de apă, canalizare, electricitate, încălzire, instalațiile pentru stingerea

incendiilor;

părți din părțile comune speciale aferente dreptului de proprietate având ca

obiect porțiunea de imobil constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c.

generale, 3,17 % p.c. corp B și cu 77/3525 mp teren, părți comune speciale

constând doar în liftul de persoane, inclusiv casa acestui lift care ajunge

până la etajul V al imobilului în cauză și în scara de acces care ajunge la

același etaj V, fără cele două lifturi de marfă, fără lifturi de persoane care

ajunge numai până la etajul IV al imobilului în cauză și fără scara care ajunge

numai până la etajul IV al acestui imobil.

A fost obligată

reclamanta față de pârâtă la plata sumei de 123.757 euro în echivalent bănesc la

data plății reprezentând contravaloarea materialelor și a muncii încorporate în

vederea edificării de către pârâtă a structurii și a acoperișului învelitoare

din tablă (fără închideri laterale și fără termoizolații) a imobilului constând

în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B și cu

77/3525 mp teren, imobil care a rezultat din extinderea spațiului comercial

S.C.B. în regim de înălțime S+P+4-5E și care a fost și care a fost ulterior

înscris în Cartea Funciară Colectivă nr. 68721 Timișoara, nr. top. 173/1/2,

182/1/2, 335/2, 336/2, 337/2, 338/2 precum și a cotelor din părțile comune

generale și speciale strict solicitate; a fost obligată pârâta față de

reclamantă la 38.898 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată,

având în vedere că, la data de 26 ianuarie 2004, între SC A.T. SRL și SC B.T.

SA a intervenit o Convenție autentificată prin încheierea nr. 500, prin care SC

B.T. SA s-a obligat să construiască pe cheltuiala sa, partea din proiect ce

viza extinderea conform planului subsol, plan parter, plan etaj I - IV și parte

din etajul V, menționată în planurile întocmite de SC S.A. SRL, iar SC A.T. SRL

se obliga să construiască pe cheltuiala sa, partea din etajul V din planurile

anexate, urmând ca planurile de construcție să fie semnate și vizate spre

neschimbare de ambele părți, pentru toate lucrările de construcție, obiect al

convenției.

De asemenea,

fiecare dintre părți s-a obligat să consimtă la intabularea extinderii

efectuate de către cealaltă parte și să-și dea acordul la efectuarea acestor

lucrări, iar costurile aferente proiectării și autorizației de construcție să

fie suportate proporțional cu suprafețele construite rezultate/mp.

Convenția

astfel încheiată a fost întărită la aceeași dată, 26 ianuarie 2004, prin

declarații autentice reciproce, respectiv a reprezentantului SC A.T. SRL, G.N.,

care a declarat că este de acord cu construirea de către cealaltă parte a

extinderii S.C.B. potrivit documentației elaborate de către Studio Arhitectură

A. SRL Timișoara, cât și prin declarația reprezentantului SC B.R. SA, S.D.,

care a fost de acord cu construirea de către SC A.T. a extinderii studioului,

conform documentației întocmite de aceeași societate.

Părțile au

solicitat și au obținut Certificatul de urbanism nr. 33 din 04 februarie 2004

eliberat de C.J. Timiș, în baza căruia a fost emisă Autorizația de construire nr.

20 din 09 februarie 2004 eliberată doar pe numele SC B.T. SA care a și edificat

construcția „extindere spațiu comercial S.C.B.” în regim S+P+4-5E și a

intabulat dreptul său de proprietate asupra întregii construcții.

Ca urmare a

edificării de către pârâtă a structurii și acoperișului învelitoare din tablă

la imobilul constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17

% p.c. corp B și cu 77/3525 mp teren, SC B.T. SA a transmis către SC A.T. SRL

un deviz al lucrărilor aferente cotei părți SC A. prin care se pretindea de la

aceasta din urmă suma de 249.330,97 lei reprezentând contravaloarea, cu TVA a

materialelor și a muncii încorporate.

În ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei s-a apreciat

că nu este întemeiată, aceasta rezultând din faptul că SC A.I. SRL a dobândit

cu titlu gratuit de la SC A.T. SRL drepturile litigioase, obiect al cererii

pendinte, prima substituindu-se în poziția procesuală a celei de a doua, cu

toate drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta.

Referitor la

excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a considerat că aceasta

este de asemenea neîntemeiată, față de obiectul cererii care vizează o acțiune

în prestație tabulară și care, potrivit art. 27 alin. (1), (3) și (4) din Legea

nr. 7/1996 precum și ale art. 644 teza a lll-a C. civ., este imprescriptibilă.

Prin încheierea

nr. 167/ LP/PI din 11 decembrie 2012, Tribunalul Timiș, secția a ll-a civilă, a

admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta SC B.T. SA

și a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței

civile nr. 167/ LP/PI din 06 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș,

secția de contencios administrativ și fiscal, după cum urmează: alin. (2) din

pag. 9 care va avea următorul cuprins: „Cu privire la capătul de cerere prin

care se solicită ca reclamanta să fie obligată față de pârâtă la plata

materialelor și manoperei pentru edificarea de către pârâtă a porțiunii din

imobil respectiv activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c.

corp B și cu 77/3525 mp teren, porțiune rezultată ca urmare a extinderii

spațiului comercial S.C.B. în regim de înălțime S+P+4-5E, ulterior înscris în

CF colectivă 68721 Timișoara nr. top. 173/1/2, 182/1/2, 335/2, 336/2, 337/2,

338/2, valoarea care cade în sarcina reclamantei a fost stabilită de expertiza

efectuată de experții B.D., C.C. și respectiv B.V., aceasta fiind de 132.585

euro astfel cum o regăsim în componentele sale la pag. 14 din nora expertiză”; alin.

(4) al dispozitivului, va avea următorul conținut: „Obligă reclamanta față de

pârâtă la plata sumei de 132. 585 EURO în echivalent bănesc la data plății

reprezentând contravaloarea materialelor și a muncii încorporate în vederea

edificării de către pârâtă a structurii și a acoperișului învelitoare din tablă

(fără închideri laterale și fără termoizolații) a imobilului constând în activ

B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B și cu 77/3525 mp

teren (imobil care a rezultat din extinderea spațiului comercial S.C.B. în

regim de înălțime S+P+4-5E și care a fost și care a fost ulterior înscris în

Cartea Funciară Colectivă nr. 68721 Timișoara, nr. top. 173/1/2, 182/1/2,

335/2, 336/2, 337/2, 338/2), precum și a cotelor din părțile comune generale și

speciale strict solicitate”.; alin. (5) al dispozitivului va avea următorul

cuprins: „Obligă pârâta față de reclamantă la 25.233 lei cheltuieli de

judecată”.; Restul dispozițiilor hotărârii rămân valabile, prezenta încheiere

făcând parte integrantă din sentința civilă nr. 167/ LP/PI din 06 noiembrie 2012.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B.T. SA Timișoara, criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate.

Curtea de Apel

Timișoara, secția a ll-a civilă, prin decizia civilă nr. 56/ A din 22 aprilie

2013, a admis apelul declarat de SC B.T. SA Timișoara împotriva sentinței

atacate, pe care a schimbat-o în tot și, pe fond a respins acțiunea formulată

de reclamanta SC A.I. SRL București, pe care a obligat-o la plata sumei de

1659,60 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, obiectului litigiului constă în

solicitarea reclamantei de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act

autentic de vânzare-cumpărare, sens în care tribunalul era obligat să analizeze

dacă o astfel de înțelegere a fost inserată în convenția părților, iar în

raport de prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996, în forma avută la data

formulării prezentului litigiu, s-a reținut că reclamanta trebuia să facă

dovada îndeplinirii condițiilor cuprinse în textul de lege menționat.

Astfel, cel

care s-a obligat să strămute sau să constituie în folosul altuia un drept real

asupra unui imobil este dator să îi predea toate înscrisurile necesare pentru

înscrierea acelui drept, alin. (1), iar în situația în care cel obligat nu

predă înscrisurile, persoana interesată va putea solicita instanței să dispună

înscrierea în cartea funciară, urmând ca hotărârea instanței de judecată să

suplinească numai consimțământul la înscriere al părții care are obligația de a

preda înscrisurile necesare înscrierii, alin. (3), de asemenea alin. (4) prevede

că dreptul la acțiunea în prestație tabulară este imprescriptibil.

Astfel,

acțiunea în prestație tabulară a fost definită ca fiind o acțiune reală

petitorie și imprescriptibilă prin care cel îndreptățit să își înscrie în

cartea funciară un drept real imobiliar, în temeiul unui act juridic apt de

intabulare, solicită instanței să dispună înscrierea acelui drept, întrucât cel

obligat refuză să predea înscrisul necesar pentru constituirea, strămutarea sau

modificarea dreptului în favoarea sa, putând fi promovată atât de cumpărător,

cât și de vânzător.

În speță,

raportat la probele din dosar, o astfel de convenție, prin care părțile să fi

agreat transmiterea bunului, nu există. Astfel, conform mijloacelor de dovadă

administrate în cauză, părțile s-au înțeles doar asupra efectuării unor construcții,

în limitele impuse de o anumită documentație, pe o suprafață determinată și a intabulării

construcției rezultante, în favoarea celeilalte părți, fără ca vreuna dintre

părți să se fi obligat a transmite, modifica sau stinge un drept real asupra

imobilului celeilalte, nici la data semnării documentelor și nici la o dată

ulterioară. Cu toate acestea, reclamanta a precizat și pe parcursul judecății

că acțiunea este una în prestație tabulară, astfel încât, dând eficiență

principiului disponibilității părții în procesul civil, limitele impuse

învestirii, nu pot conduce decât la concluzia că o astfel de acțiune nu este

întemeiată, lipsind convenția părților privitoare la translația proprietății.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC A.T.V.I. SRL București a

declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, cu consecința

respingerii ca nefondat a apelului declarat de către pârâtă.

Criticile aduse

deciziei atacate se referă, în esență, la faptul că soluția instanței de apel

este nelegală și netemeinică, întrucât a reținut în mod greșit că, înscrisul pe

care s-a întemeiat demersul judiciar al reclamantei nu reprezintă un act

juridic apt să susțină o acțiune în prestație tabulară și că prin înscrisul

respectiv, părțile implicate s-au înțeles doar asupra efectuării unor

construcții, în limitele impuse de o anumită documentație, pe o suprafață

determinată si a intabulării construcției rezultate, în favoarea celeilalte

părți, fără ca vreuna dintre părți să se fi obligat a transmite, modifica sau

stinge un drept real asupra imobilului, sau asupra unei părți din acesta

celeilalte, nici la data semnării documentelor și nici la o dată ulterioară și

că lipsește convenția părților privitoare la translația proprietății.

În acest sens,

recurenta apreciază că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia

și a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Din această perspectivă,

recurenta consideră că instanța de fond nu a încălcat principiul libertății

contractual și nu a comis o imixtiune gravă în relațiile convenționale dintre

părți, iar instanța de apel nu avea motive să insiste asupra caracterului

propriu-zis al convenției dintre părți.

În această

situație, recurenta susține că, este evident faptul că între părți, pe calea

convenției din 26 ianuarie 2004, a intervenit un contract nenumit care nu poate

fi asimilat unuia de vânzare-cumpărare, însă o astfel de împrejurare nu face

inadmisibilă o acțiune în prestație tabulară, întrucât, prin chiar înscrisul

intervenit între părți, acestea s-au obligat „să consimtă la intabularea

extinderii efectuate de către cealaltă parte și să își dea acordul la

efectuarea acestor lucrări” și prin urmare este evident că intimata s-a obligat

față de reclamantă la transmiterea dreptului de proprietate asupra porțiunii de

imobil asupra căruia poartă litigiul de față, iar, contrar celor reținute de

instanța de apel, în cauză, a operat un angajament având ca obiect transmiterea

dreptului de proprietate din patrimoniul intimatei în cel al recurentei.

În acest sens

sunt și prevederile art. 27 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 7/1996, care nu

fac vorbire explicită despre o promisiune unilaterală de vânzare sau despre o

promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, fiind suficient faptul ca între

părți să fi intervenit orice act juridic prin care, într-un fel sau altul, s-a

promis transferul dreptului de proprietate de la o parte la alta ori transferul

unui alt drept real.

Analizând

criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta

Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de

reclamanta SC A.T.V.I. SRL București să fie respins, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 304

pct. 8 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai

pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând greșit actul dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

Acest motiv de

casare devine incident în cazul în care din probele administrate în cauză

coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu asupra conținutului

actului supus judecății iar judecătorii s-ar substitui părților contractante

modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a

actului care a fost încheiat.

Această ipoteză

nu se regăsește în criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel,

câtă vreme din considerentele acesteia s-a apreciat în mod corect că, în cauză

nu sunt îndeplinite condițiile impuse pentru admiterea unei acțiuni în

prestație tabulară, raportat la dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 7/1996,

ce prevăd condițiile necesare pentru admiterea acțiunii în prestație tabulară:

respectiv existența unei convenții valabil încheiate prin care o persoană s-a

obligat să transmită sau să constituie un drept real imobiliar în folosul

altuia; persoana să fie obligată predea înscrisurile necesare pentru înscrierea

dreptului în cartea funciară în folosul dobânditorului; cel obligat să predea

înscrisurile să refuze predarea acestora.

Astfel, prima

condiție pentru formularea acțiunii în prestație tabulară este existența unui

act prin care părțile constituie sau transmit un drept real asupra unui imobil,

iar convenția încheiată în prezenta cauză nu poate fi calificată ca un act

juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale, ea fiind în realitate un

contract generator de drepturi de creanță, prin care părțile își asumau o serie

de obligații reciproce, sensul convenției fiind acela că fiecare parte se

obligă să construiască pe propria cheltuială partea ce îi revine din extinderea

imobilului menționat, iar apoi fiecare parte se obligă să își dea acordul

pentru intabularea dreptului de proprietatea asupra extinderii corespunzătoare

celeilalte părți.

În acest sens

se reține că, în cuprinsul convenției nu se menționează faptul că s-ar

transmite sau constitui de către o parte un drept real în favoarea celeilalte

părți, astfel cum susține recurenta A.T.V.

Astfel, voința

reală a părților a fost aceea de a edifica fiecare separat, pe propria

cheltuială, partea sa din extinderea imobilului, această voință fiind în

concordanță și cu sensul literal al clauzelor din convenție și cu toate că

recurenta A.T.V. susține că voința reală a părților ar fi diferită față de

sensul literal al clauzelor contractuale, recurenta nu aduce argumente

convingătoare în această privință.

În aceste

condiții se reține că, dacă societatea pârâtă ar fi prestat servicii, lucrări

de construcție pentru reclamanta SC A.T.V., atunci ar fi existat și alte

documente care să ateste acest lucru, în primul rând facturi emise pentru

aceste servicii, însă astfel de documente nu există, întrucât pârâta nu a

realizat decât partea din extindere ce îi revenea, nu și partea aferentă

recurentei, iar o interpretare contrară nu poate fi primită, în sensul că ar

exista o clauză prin care SC B. s-ar fi obligat să transfere un drept real

către societatea reclamantă.

În acest

context, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că în cauză nu există

un act

juridic

încheiat între părți

care să poată fi considerat ca fiind translativ sau constitutiv de drepturi

reale, care să permită formularea unei acțiuni în prestație tabulară de către

recurentă și nici nu poate fi atribuit un alt conținut convenției decât cel

agreat de părți la momentul încheierii acesteia.

În ceea ce

privește cea de a doua condiție a acțiunii în prestație tabulară, aceasta poate

fi promovată dacă „persoana în favoarea căreia s-a transmis sau s-a constituit

un drept real imobiliar nu deține înscrisul original necesar înscrierii”.

Astfel, numai

când o persoană nu deține înscrisul pe care își întemeiază cererea de înscriere

în cartea funciară aceasta poate formula o acțiune în prestație tabulară, iar

din motivele de recurs se constată că temeiul pe care recurenta își

fundamentează acțiunea în prestație tabulară formulată este însăși convenția

încheiată cu pârâta, iar acest act se află în posesia recurentei, așa încât nu

se poate vorbi de existența unui refuz al pârâtei de a preda acest înscris.

Iar privitor la

cea de a treia condiție, se constată că în cauză nu există un refuz al pârâtei

de a preda reclamantei acest înscris, întrucât acesta se află deja în posesia

recurentei fiind depus la dosar chiar de către aceasta.

În ceea ce

privește pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte

constată că nu s-au dezvoltat critici concrete referitoare la aplicarea unei

norme legale, sens în care apreciază că acest motiv de recurs nu va fi suspus

analizei instanței de recurs.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în mod corect

faptul că actul

juridic

invocat de

recurentă, ca temei al acțiunii în prestație tabulară nu reprezintă un act

translativ sau constitutiv de drepturi reale, iar condițiile necesare pentru

formularea și admiterea unei acțiuni în prestație tabulară nu sunt îndeplinite

în cauză, sens în care se apreciază că, soluția instanței de apel este legală

și temeinică, concluziile instanței corespunzând interpretării corecte a legii

și a convenție încheiate între părți.

Așa fiind, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC A.T.V.I. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamanta SC A.T.V.I. SRL București împotriva deciziei

civile nr. 56/ A din 22 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 aprilie 2014.