ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1398/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 167/ LP/PI din 06 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active și cea a prescripției dreptului material la acțiune; s-a luat act de subrogarea SC A.T.V.I. SRL (fostă SC A.I. SRL) în drepturile procesuale ale SC A.T. SRL; s-a dispus ca prezenta hotărâre să țină loc de contract autentic în baza căruia reclamanta SC A.T.V.I. SRL să fie îndreptățită sa-și intabuleze dreptul de proprietate: a) asupra imobilului în suprafață de 306 mp, constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2, 19 % părți comune generale, 3,17 % p.c. corp B și cu 77/3525 mp teren, imobil care a rezultat ca urmare a extinderii spațiului comercial S.C.B.

în regim de înălțime S+P+4-5E și care a fost ulterior înscris în CF colectivă nr. 68721 Timișoara, nr. top. 173/1/2, 182/1/2, 335/2, 336/2, 337/2, 338/2; b) 1. asupra cotei părți comune generale indivize aparținând imobilului denumit S.C.B. care constă în corp clădire în regim de înălțime S+P+3E, compus din spații administrative și tehnice, birouri, grupuri sanitare, post trafo, tablou general, generator, scară de acces, hol intrare, cu 7 % părți comune și 247/3525 mp teren c.f. col. 68721 Timișoara, cotă aferentă doar porțiunii de imobil constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c.

corp B și cu 77/3525 mp teren și numai din părțile comune generale indivize constând în terenul construit și neconstruit, fundațiile, fațadele, învelitoarea și terasa, fără racordurile și instalațiile de apă, canalizare, electricitate, încălzire, instalațiile pentru stingerea incendiilor; 2. asupra cotei părți din părțile comune speciale aferente dreptului de proprietate având ca obiect porțiunea de imobil constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B și cu 77/3525 mp teren, părți comune speciale constând doar în liftul de persoane, inclusiv casa acestui lift care ajunge până la etajul V al imobilului în cauză și în scara de acces care ajunge la același etaj V, fără cele două lifturi de marfă, fără lifturi de persoane care ajunge numai până la etajul IV al imobilului în cauză și fără scara care ajunge numai până la etajul IV al acestui imobil.

A fost obligată reclamanta față de pârâtă la plata sumei de 123.757 euro în echivalent bănesc la data plății reprezentând contravaloarea materialelor și a muncii încorporate în vederea edificării de către pârâtă a structurii și a acoperișului învelitoare din tablă (fără închideri laterale și fără termoizolații) a imobilului constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B și cu 77/3525 mp teren, imobil care a rezultat din extinderea spațiului comercial S.C.B. în regim de înălțime S+P+4-5E și care a fost și care a fost ulterior înscris în Cartea Funciară Colectivă nr. 68721 Timișoara, nr. top. 173/1/2, 182/1/2, 335/2, 336/2, 337/2, 338/2 precum și a cotelor din părțile comune generale și speciale strict solicitate; a fost obligată pârâta față de reclamantă la 38.898 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, având în vedere că, la data de 26 ianuarie 2004, între SC A.T. SRL și SC B.T. SA a intervenit o Convenție autentificată prin încheierea nr. 500, prin care SC B.T. SA s-a obligat să construiască pe cheltuiala sa, partea din proiect ce viza extinderea conform planului subsol, plan parter, plan etaj I - IV și parte din etajul V, menționată în planurile întocmite de SC S.A. SRL, iar SC A.T. SRL se obliga să construiască pe cheltuiala sa, partea din etajul V din planurile anexate, urmând ca planurile de construcție să fie semnate și vizate spre neschimbare de ambele părți, pentru toate lucrările de construcție, obiect al convenției.

De asemenea, fiecare dintre părți s-a obligat să consimtă la intabularea extinderii efectuate de către cealaltă parte și să-și dea acordul la efectuarea acestor lucrări, iar costurile aferente proiectării și autorizației de construcție să fie suportate proporțional cu suprafețele construite rezultate/mp. Convenția astfel încheiată a fost întărită la aceeași dată, 26 ianuarie 2004, prin declarații autentice reciproce, respectiv a reprezentantului SC A.T. SRL, G.N., care a declarat că este de acord cu construirea de către cealaltă parte a extinderii S.C.B. potrivit documentației elaborate de către Studio Arhitectură A. SRL Timișoara, cât și prin declarația reprezentantului SC B.R. SA, S.D., care a fost de acord cu construirea de către SC A.T.

a extinderii studioului, conform documentației întocmite de aceeași societate. Părțile au solicitat și au obținut Certificatul de urbanism nr. 33 din 04 februarie 2004 eliberat de C.J. Timiș, în baza căruia a fost emisă Autorizația de construire nr. 20 din 09 februarie 2004 eliberată doar pe numele SC B.T. SA care a și edificat construcția „extindere spațiu comercial S.C.B.” în regim S+P+4-5E și a intabulat dreptul său de proprietate asupra întregii construcții. Ca urmare a edificării de către pârâtă a structurii și acoperișului învelitoare din tablă la imobilul constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B și cu 77/3525 mp teren, SC B.T. SA a transmis către SC A.T.

SRL un deviz al lucrărilor aferente cotei părți SC A. prin care se pretindea de la aceasta din urmă suma de 249.330,97 lei reprezentând contravaloarea, cu TVA a materialelor și a muncii încorporate. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei s-a apreciat că nu este întemeiată, aceasta rezultând din faptul că SC A.I. SRL a dobândit cu titlu gratuit de la SC A.T. SRL drepturile litigioase, obiect al cererii pendinte, prima substituindu-se în poziția procesuală a celei de a doua, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta. Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a considerat că aceasta este de asemenea neîntemeiată, față de obiectul cererii care vizează o acțiune în prestație tabulară și care, potrivit art. 27 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 7/1996 precum și ale art. 644 teza a lll-a C. civ., este imprescriptibilă.

Prin încheierea nr. 167/ LP/PI din 11 decembrie 2012, Tribunalul Timiș, secția a ll-a civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta SC B.T. SA și a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 167/ LP/PI din 06 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, după cum urmează: alin. (2) din pag. 9 care va avea următorul cuprins: „Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită ca reclamanta să fie obligată față de pârâtă la plata materialelor și manoperei pentru edificarea de către pârâtă a porțiunii din imobil respectiv activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c.

corp B și cu 77/3525 mp teren, porțiune rezultată ca urmare a extinderii spațiului comercial S.C.B. în regim de înălțime S+P+4-5E, ulterior înscris în CF colectivă 68721 Timișoara nr. top. 173/1/2, 182/1/2, 335/2, 336/2, 337/2, 338/2, valoarea care cade în sarcina reclamantei a fost stabilită de expertiza efectuată de experții B.D., C.C. și respectiv B.V., aceasta fiind de 132.585 euro astfel cum o regăsim în componentele sale la pag. 14 din nora expertiză”; alin. (4) al dispozitivului, va avea următorul conținut: „Obligă reclamanta față de pârâtă la plata sumei de 132. 585 EURO în echivalent bănesc la data plății reprezentând contravaloarea materialelor și a muncii încorporate în vederea edificării de către pârâtă a structurii și a acoperișului învelitoare din tablă (fără închideri laterale și fără termoizolații) a imobilului constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c.

generale, 3,17 % p.c. corp B și cu 77/3525 mp teren (imobil care a rezultat din extinderea spațiului comercial S.C.B. în regim de înălțime S+P+4-5E și care a fost și care a fost ulterior înscris în Cartea Funciară Colectivă nr. 68721 Timișoara, nr. top. 173/1/2, 182/1/2, 335/2, 336/2, 337/2, 338/2), precum și a cotelor din părțile comune generale și speciale strict solicitate”.; alin. (5) al dispozitivului va avea următorul cuprins: „Obligă pârâta față de reclamantă la 25.233 lei cheltuieli de judecată”.; Restul dispozițiilor hotărârii rămân valabile, prezenta încheiere făcând parte integrantă din sentința civilă nr. 167/ LP/PI din 06 noiembrie 2012. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B.T.

SA Timișoara, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, prin decizia civilă nr. 56/ A din 22 aprilie 2013, a admis apelul declarat de SC B.T. SA Timișoara împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în tot și, pe fond a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.I. SRL București, pe care a obligat-o la plata sumei de 1659,60 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, obiectului litigiului constă în solicitarea reclamantei de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, sens în care tribunalul era obligat să analizeze dacă o astfel de înțelegere a fost inserată în convenția părților, iar în raport de prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996, în forma avută la data formulării prezentului litigiu, s-a reținut că reclamanta trebuia să facă dovada îndeplinirii condițiilor cuprinse în textul de lege menționat.

Astfel, cel care s-a obligat să strămute sau să constituie în folosul altuia un drept real asupra unui imobil este dator să îi predea toate înscrisurile necesare pentru înscrierea acelui drept, alin. (1), iar în situația în care cel obligat nu predă înscrisurile, persoana interesată va putea solicita instanței să dispună înscrierea în cartea funciară, urmând ca hotărârea instanței de judecată să suplinească numai consimțământul la înscriere al părții care are obligația de a preda înscrisurile necesare înscrierii, alin. (3), de asemenea alin. (4) prevede că dreptul la acțiunea în prestație tabulară este imprescriptibil.

Astfel, acțiunea în prestație tabulară a fost definită ca fiind o acțiune reală petitorie și imprescriptibilă prin care cel îndreptățit să își înscrie în cartea funciară un drept real imobiliar, în temeiul unui act juridic apt de intabulare, solicită instanței să dispună înscrierea acelui drept, întrucât cel obligat refuză să predea înscrisul necesar pentru constituirea, strămutarea sau modificarea dreptului în favoarea sa, putând fi promovată atât de cumpărător, cât și de vânzător. În speță, raportat la probele din dosar, o astfel de convenție, prin care părțile să fi agreat transmiterea bunului, nu există.

Astfel, conform mijloacelor de dovadă administrate în cauză, părțile s-au înțeles doar asupra efectuării unor construcții, în limitele impuse de o anumită documentație, pe o suprafață determinată și a intabulării construcției rezultante, în favoarea celeilalte părți, fără ca vreuna dintre părți să se fi obligat a transmite, modifica sau stinge un drept real asupra imobilului celeilalte, nici la data semnării documentelor și nici la o dată ulterioară. Cu toate acestea, reclamanta a precizat și pe parcursul judecății că acțiunea este una în prestație tabulară, astfel încât, dând eficiență principiului disponibilității părții în procesul civil, limitele impuse învestirii, nu pot conduce decât la concluzia că o astfel de acțiune nu este întemeiată, lipsind convenția părților privitoare la translația proprietății.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC A.T.V.I. SRL București a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, cu consecința respingerii ca nefondat a apelului declarat de către pârâtă.

Criticile aduse deciziei atacate se referă, în esență, la faptul că soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică, întrucât a reținut în mod greșit că, înscrisul pe care s-a întemeiat demersul judiciar al reclamantei nu reprezintă un act juridic apt să susțină o acțiune în prestație tabulară și că prin înscrisul respectiv, părțile implicate s-au înțeles doar asupra efectuării unor construcții, în limitele impuse de o anumită documentație, pe o suprafață determinată si a intabulării construcției rezultate, în favoarea celeilalte părți, fără ca vreuna dintre părți să se fi obligat a transmite, modifica sau stinge un drept real asupra imobilului, sau asupra unei părți din acesta celeilalte, nici la data semnării documentelor și nici la o dată ulterioară și că lipsește convenția părților privitoare la translația proprietății.

În acest sens, recurenta apreciază că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii. Din această perspectivă, recurenta consideră că instanța de fond nu a încălcat principiul libertății contractual și nu a comis o imixtiune gravă în relațiile convenționale dintre părți, iar instanța de apel nu avea motive să insiste asupra caracterului propriu-zis al convenției dintre părți.

În această situație, recurenta susține că, este evident faptul că între părți, pe calea convenției din 26 ianuarie 2004, a intervenit un contract nenumit care nu poate fi asimilat unuia de vânzare-cumpărare, însă o astfel de împrejurare nu face inadmisibilă o acțiune în prestație tabulară, întrucât, prin chiar înscrisul intervenit între părți, acestea s-au obligat „să consimtă la intabularea extinderii efectuate de către cealaltă parte și să își dea acordul la efectuarea acestor lucrări” și prin urmare este evident că intimata s-a obligat față de reclamantă la transmiterea dreptului de proprietate asupra porțiunii de imobil asupra căruia poartă litigiul de față, iar, contrar celor reținute de instanța de apel, în cauză, a operat un angajament având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul intimatei în cel al recurentei.

În acest sens sunt și prevederile art. 27 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 7/1996, care nu fac vorbire explicită despre o promisiune unilaterală de vânzare sau despre o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, fiind suficient faptul ca între părți să fi intervenit orice act juridic prin care, într-un fel sau altul, s-a promis transferul dreptului de proprietate de la o parte la alta ori transferul unui alt drept real. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC A.T.V.I. SRL București să fie respins, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de casare devine incident în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu asupra conținutului actului supus judecății iar judecătorii s-ar substitui părților contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat.

Această ipoteză nu se regăsește în criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel, câtă vreme din considerentele acesteia s-a apreciat în mod corect că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse pentru admiterea unei acțiuni în prestație tabulară, raportat la dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, ce prevăd condițiile necesare pentru admiterea acțiunii în prestație tabulară: respectiv existența unei convenții valabil încheiate prin care o persoană s-a obligat să transmită sau să constituie un drept real imobiliar în folosul altuia; persoana să fie obligată predea înscrisurile necesare pentru înscrierea dreptului în cartea funciară în folosul dobânditorului; cel obligat să predea înscrisurile să refuze predarea acestora.

Astfel, prima condiție pentru formularea acțiunii în prestație tabulară este existența unui act prin care părțile constituie sau transmit un drept real asupra unui imobil, iar convenția încheiată în prezenta cauză nu poate fi calificată ca un act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale, ea fiind în realitate un contract generator de drepturi de creanță, prin care părțile își asumau o serie de obligații reciproce, sensul convenției fiind acela că fiecare parte se obligă să construiască pe propria cheltuială partea ce îi revine din extinderea imobilului menționat, iar apoi fiecare parte se obligă să își dea acordul pentru intabularea dreptului de proprietatea asupra extinderii corespunzătoare celeilalte părți.

În acest sens se reține că, în cuprinsul convenției nu se menționează faptul că s-ar transmite sau constitui de către o parte un drept real în favoarea celeilalte părți, astfel cum susține recurenta A.T.V. Astfel, voința reală a părților a fost aceea de a edifica fiecare separat, pe propria cheltuială, partea sa din extinderea imobilului, această voință fiind în concordanță și cu sensul literal al clauzelor din convenție și cu toate că recurenta A.T.V. susține că voința reală a părților ar fi diferită față de sensul literal al clauzelor contractuale, recurenta nu aduce argumente convingătoare în această privință.

În aceste condiții se reține că, dacă societatea pârâtă ar fi prestat servicii, lucrări de construcție pentru reclamanta SC A.T.V., atunci ar fi existat și alte documente care să ateste acest lucru, în primul rând facturi emise pentru aceste servicii, însă astfel de documente nu există, întrucât pârâta nu a realizat decât partea din extindere ce îi revenea, nu și partea aferentă recurentei, iar o interpretare contrară nu poate fi primită, în sensul că ar exista o clauză prin care SC B. s-ar fi obligat să transfere un drept real către societatea reclamantă. În acest context, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că în cauză nu există un act juridic încheiat între părți care să poată fi considerat ca fiind translativ sau constitutiv de drepturi reale, care să permită formularea unei acțiuni în prestație tabulară de către recurentă și nici nu poate fi atribuit un alt conținut convenției decât cel agreat de părți la momentul încheierii acesteia.

În ceea ce privește cea de a doua condiție a acțiunii în prestație tabulară, aceasta poate fi promovată dacă „persoana în favoarea căreia s-a transmis sau s-a constituit un drept real imobiliar nu deține înscrisul original necesar înscrierii”. Astfel, numai când o persoană nu deține înscrisul pe care își întemeiază cererea de înscriere în cartea funciară aceasta poate formula o acțiune în prestație tabulară, iar din motivele de recurs se constată că temeiul pe care recurenta își fundamentează acțiunea în prestație tabulară formulată este însăși convenția încheiată cu pârâta, iar acest act se află în posesia recurentei, așa încât nu se poate vorbi de existența unui refuz al pârâtei de a preda acest înscris.

Iar privitor la cea de a treia condiție, se constată că în cauză nu există un refuz al pârâtei de a preda reclamantei acest înscris, întrucât acesta se află deja în posesia recurentei fiind depus la dosar chiar de către aceasta. În ceea ce privește pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu s-au dezvoltat critici concrete referitoare la aplicarea unei norme legale, sens în care apreciază că acest motiv de recurs nu va fi suspus analizei instanței de recurs.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în mod corect faptul că actul juridic invocat de recurentă, ca temei al acțiunii în prestație tabulară nu reprezintă un act translativ sau constitutiv de drepturi reale, iar condițiile necesare pentru formularea și admiterea unei acțiuni în prestație tabulară nu sunt îndeplinite în cauză, sens în care se apreciază că, soluția instanței de apel este legală și temeinică, concluziile instanței corespunzând interpretării corecte a legii și a convenție încheiate între părți. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.T.V.I. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta SC A.T.V.I. SRL București împotriva deciziei civile nr. 56/ A din 22 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2014.