- Dosarul nr.
- 10220/231/2007
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 16 februarie 2010
Decizia nr. 976/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 10220/231/2007 — recurs împotriva deciziei nr. 33 a Curții de Apel Galați
Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 33 R din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva Deciziei civile nr. 243 din 4 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 10220/231/2007, în contradictoriu cu pârâții P.M. și P.V. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație în anulare/recurs, în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Contestatoarea critică hotărârea recurată în sensul că, dezlegarea dată de instanță este rezultatul unei greșeli materiale și anume o „servitute eronată, deoarece nu a existat un act de constituire a unei servituți între părți ulterior contractului de vânzare-cumpărare înscris în contractul de vânzare-cumpărare la timpul viitor, va fi”.
Analizând excepția conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce succed. Contestația în anulare conform art. 319 alin. (1) C. proc. civ., se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă. Drept urmare, competența de soluționare a contestației în anulare formulată împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați aparține acestei instanțe, motiv pentru care Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Declină contestația în anulare formulată de contestatoarea M.M. împotriva Deciziei nr. 33/R din data de 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, în favoarea acestei instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.