ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4503/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Instanța de fond Cererea de anulare a mărcii pârâtei a fost motivată de reclamantă pe faptul că aceasta, la 14 noiembrie 2002 a depus la înregistrare marca națională „C.M.” pentru servicii din clasele 41 (activități de divertisment: cazinouri, săli de joc), 43 (hoteluri, restaurante, baruri), în legătură cu care reclamanta nu a revendicat un drept exclusiv asupra denumirii „C.” În jurul acestei mărci, reclamanta a dezvoltat o afacere solidă, înființând în centrul orașului București din februarie 2003 un cazino, un restaurant și un bar, toate deschise 24 de ore, zilnic, afacerea dezvoltată cu 200 angajați.

Reclamanta a mai arătat că din 14 noiembrie 2003 a deschis nume de domenii „M.ro” și „M.ro” pe care le folosește drept sit-uri oficiale de promovare a afacerii. Reclamanta a susținut că pârâta - care a depus o marcă națională verbală la înregistrare la 19 ianuarie 2009, „M. Snagov Hotel et R.” pentru servicii de clasa 43 (de cazare și hotel) și și-a înregistrat din 24 februarie 2004 un nume de domeniu „M.ro” - utilizează tot o marcă care, potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, este anulabilă întrucât înregistrarea acesteia s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, marca pârâtei fiind similară cu marca anterioară a reclamantei și fiind destinată a fi aplicată unor servicii identice sau similare.

Pentru aceste împrejurări reclamanta a arătat că prin înregistrarea mărcii pârâtei, există un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară a reclamantei. S-a arătat că au fost încălcate și dispozițiile din regula 15 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 84/1998, aprobat prin H.G.R. nr. 833/1998. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1297 din 28 octombrie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul SC A. SRL și O.S.I.M. și a dispus anularea înregistrării mărcii naționale verbale „M.S. Hotel et R.” înregistrată la 19 ianuarie 2009 pentru servicii din clasa 43 (servicii de cazare, hotel). A fost obligat pârâtul O.S.I.M.

să radieze această marcă din R.N.M. A fost obligată pârâta la 6.675,07 lei cheltuieli de judecată. Tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantei, având în vedere dispozițiile art. 48 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, potrivit cărora orice persoană interesată, poate solicita Tribunalului București anularea înregistrării unei mărci în situația în care înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6, lit. c). S-a constatat că în speță, înregistrarea mărcii pârâtei ”M. Snagov Hotel & R.”, s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6 lit. c), întrucât există similaritate între mărcile aflate în conflict, există similaritate între produsele/serviciile cu privire la care sunt utilizate aceste mărci și există risc de confuzie, incluzând riscul de asociere cu marca anterioară a reclamantei.

De asemenea, a fost reținută regula 15 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 care prevede că ”un semn nu poate fi înregistrat ca marcă sau element al unei mărci dacă aduce atingere unui drept anterior protejat”. Această regulă mai prevede că este considerat drept anterior protejat ”o marcă identică sau similară înregistrată în România pentru produse sau servicii identice sau similare, dacă data înregistrării acestei mărci este anterioară datei depozitului național reglementar al mărcii pentru care se cere înregistrarea”. S-a constatat că în speță, marca reclamantei ”Casino M.” fiind înregistrată la 14 noiembrie 2002, constituie un drept anterior protejat în înțelesul normelor legale citate și poate fi opus cu succes mărcii pârâtei înregistrată abia după 6 ani, la data de 19 ianuarie 2009, timp în care marca reclamantei a fost promovată și a devenit foarte cunoscută în cadrul publicului țintă.

În analiza similarității mărcilor, s-a avut în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, și anume cazul C-251/95 Sabel v. Puma, prin care s-a statuat cu valoare de principiu că, atunci când se vor analiza două mărci trebuie făcută o apreciere globală a similarității lor vizuale, fonetice sau conceptuale pe baza impresiei globale pe care o dau, ținând cont, în special, de părțile lor distinctive și dominante. Instanța a reținut că marca aparținând pârâtei, „M. Snagov Hotel & R.”, este similară cu marca combinată ”C.M.” aparținând reclamantei, fapt relevant în contextul riscului de confuzie presupus de art. 6. Aceste cerințe au fost analizate împreună, întrucât interpretarea conceptului de similaritate are sens doar în legătură cu sensul de confuzie.

În speță, instanța a reținut că elementul dominant al mărcii pârâtei și de altfel singurul care poate dobândi protecție pentru produsele din clasa 43, îl constituie în mod evident elementul verbal ”mirage”, acesta fiind cel care face o impresie imediată și care este reținut, în timp ce, celelalte elemente sunt nedistinctive în legătură cu serviciile pentru care marca a fost înregistrată. Pe de altă parte, în ceea ce privește marca reclamantei, elementul dominant este reprezentat tot de elementul verbal ”mirage”.

În acest sens s-a observat în primul rând, că elementul ”casino” este pur descriptiv pentru clasa de produse 41 și în plus, reclamanta nici nu a revendicat un drept exclusiv asupra denumirii ”casino”, ci doar asupra denumirii ”M.” În al doilea rând, s-a constatat că elementul figurativ atașat mărcii reclamantei produce doar o reprezentare vizuală minoră, nefiind în măsură să fie reținute imediat de consumator, care, în realitate, va percepe marca în mod normal, ca întreg, fără o evaluare atentă a detaliilor, păstrând în minte elementul care induce mărcii caracterul distinctiv”, în speță elementul verbal dominant ”mirage”. În plus, s-a mai apreciat că împrejurarea că marca pârâtei conține pe lângă elementul dominant ”mirage” și cuvintele ”Snagov Hotel & R.” nu este în măsură să înlăture similaritatea mărcilor nici sub aspect vizual, nici sub aspect fonetic, întrucât aceste din urmă cuvinte sunt pur descriptive pentru clasa de servicii 43 ”servicii de cazare, hotel”.

În cazul serviciilor, marca este acel semn pe care comerciantul îl aduce la cunoștința consumatorului, pe orice cale, pentru a realiza în acest fel o asociere între serviciul oferit și un anumit semn. Semnul îndeplinește funcțiile specifice mărcii, de individualizare a serviciilor și poate intra în conflict cu orice altă marcă anterioară folosită pentru servicii similare, dovedirea funcției de marcă nefiind în acest caz intrinsec legată de operațiunea materială de aplicare a semnului pe produs sau ambalajul acestuia. Câtă vreme elementele dominante ale mărcii și semnului sunt identice (”M.”), s-a apreciat ca nerelevantă susținerea pârâtei că în ceea ce privește semnul său, sintagma ”Snagov Hotel & R.” reprezintă elementul dominant, situație în care existența riscului de confuzie nu poate fi pusă la îndoială.

S-a constatat că și din punct de vedere conceptual, cele două mărci sunt similare, întrucât termenul ”mirage” duce consumatorul cu gândul în ambele cazuri la un loc perfect, mirific, termenul fiind folosit cu sens figurativ: iluzie, lucru atrăgător, farmec, atracție, el fiind elementul dominant al ambelor mărci, având în vedere faptul că restul elementelor din ambele denumiri conțin doar cuvinte cu semnificații descriptive care indică natura serviciilor oferite de fiecare dintre ele (hotel, restaurant, cazinou). S-a mai observat că elementul figurativ din compunerea mărcii reclamantei nu are relevanță în aprecierea similarității mărcilor, deoarece ambele mărci sunt destinate a proteja servicii și ele nu se aplică pe produs/ambalaj.

În consecință, s-a concluzionat că marca ”M. Snagov Hotel & R.” este similară cu marca reclamantei ”C.M.” Serviciile pentru care marca pârâtei a fost înregistrată ”servicii cazare, hotel” sunt identice cu cele pentru care marca reclamantei a fost acceptată la înregistrare și anume servicii din clasa 43 ”hoteluri”. S-a reținut că serviciile de această natură, având în vedere caracterul lor puternic complementar, sunt similare cu celelalte servicii pentru care marca reclamantei a fost înregistrată și anume serviciile din clasa 41 ”activități de divertisment: cazinouri, săli de joc” și 43 ”restaurante, baruri” - săli de joc de noroc, cazinouri. Activități de divertisment din acest domeniu pot fi organizate la parterul hotelurilor, după cum majoritatea hotelurilor oferă și servicii de restaurant și bar, la fel cum acestea sunt oferite cel mai probabil și de către pârâtă.

Instanța de judecată a conchis că serviciile pentru care este înregistrată marca pârâtei ”servicii de cazare, hotel” sunt în parte identice și în parte similare-complementare cu cele pentru care a fost înregistrată marca anterioară a reclamantei. Probabilitatea de confuzie trebuie analizată cu referire la mărci în ansamblul lor, luând în considerare percepția consumatorului obișnuit al produselor în discuție, pornind de la premisa că acesta este unul rezonabil de bine informat în domeniu și de precaut în alegerea produsului/serviciului, însă cu un nivel mediu de atenție în distingerea serviciile similare. Prin înregistrarea mărcii ”M.

Snagov Hotel & R.” s-a apreciat că s-a cauzat un risc de confuzie pentru publicul relevant, inclusiv un risc de asociere pentru consumatori în ceea ce privește originea serviciilor prestate, acesta putând stabili chiar și o legătură economică între cele doua entități, cu atât mai mult cu cât există o strânsa legătura între serviciile prestate datorită caracterului lor complementar (este cunoscut faptul că serviciile hoteliere și cele de cazinou sunt strâns legate în întreaga lume). 2. Instanța de apel Curtea de Apel București, secția a IX-a, prin Decizia civilă nr. 218/A din 22 septembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC A. SA.

În esență, prin cererea de apel s-a criticat soluția tribunalului ca fiind nelegală și netemeinică, pentru că între cele două mărci, pentru serviciile pentru care sunt utilizate, nu există similaritate și nici risc de confuzie, incluzând riscul de asociere cu marca anterioară, în cauză nefiind încălcate dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998. Analizând aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 lit. c) în raport de cele două mărci în conflict curtea de apel a reținut următoarele: În primul rând, sub aspectul similarității mărcilor, Curtea a avut în vedere necesitatea de a stabili, în cadrul analizei globale a mărcilor, care este elementul dominant pentru fiecare din mărcile în conflict, pentru a se face aprecierea globală a similarității vizuale, fonetice sau conceptuale.

Pentru a se putea stabili impresia globală lăsată de mărcile în discuție, a fost necesar să fie avute în vedere părțile lor distinctive și dominante. S-a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță că elementul dominant al mărcii pârâtei și de altfel singurul care poate dobândi protecție pentru produsele din clasa 43, îl constituie elementul verbal ”mirage”, acesta fiind cel care face o impresie imediată și care este reținut, în timp ce celelalte elemente sunt nedistinctive în legătură cu serviciile pentru care marca a fost înregistrată. Pe de altă parte, în ceea ce privește marca reclamantei, s-a observat că elementul dominant este reprezentat tot de elementul verbal ”mirage”, deoarece elementul ”casino” este descriptiv pentru clasa de produse 41, iar reclamanta nu a revendicat un drept exclusiv asupra denumirii ”casino”, ci doar asupra denumirii ”mirage”.

În plus, elementul figurativ produce doar o reprezentare vizuală minoră, nefiind în măsură să fie reținut imediat de consumator. Față de aspectul că elementul figurativ este constituit dintr-un desen simplu realizat și fără elemente surprinzătoare sau personalizate (3 palmieri de culoare albastră, galbenă și roșie), ceea ce atrage atenția consumatorului la o primă privire, s-a apreciat că ceea ce trebuie avut în vedere în cadrul analizei globale, este partea verbală a mărcii, iar nu partea figurativă. Instanța de apel a observat că nu se poate face o analiză pe numărul de litere aferent fiecărei mărci, astfel cum sugerează apelanta, deoarece s-ar încălca principiul de comparare a mărcilor, enunțat anterior și reținut în practica judiciară (comparația se face prin analiza impresiei globale), principiu invocat de către apelanta însăși.

De asemenea, dimensiunea dublă a scrierii cuvântului nu este relevantă, fiind un aspect de detaliu ce nu apare ca dominant în arhitectura scrierii celor două mărci. Faptul că marca intimatei se compune din două cuvinte dispuse unele sub altele, totalizând 12 litere, este tot un argument nerelevant, de detaliu, în raport de considerentele făcute anterior privitoare la elementul dominant „mirage”. Sub aspect fonetic, s-a constatat că această analiză a fost făcută cu ocazia stabilirii elementului dominant, nefiind relevant din cuprinsul mărcilor numărul de cuvinte în sine, ci numai partea care apare ca dominantă. S-a constatat în mod egal că nici din punctul de vedere al pronunțării nu există o diferență, elementul dominant, reprezentat de același cuvânt, „M.”, fiind identic pentru cele două mărci.

Sub aspect conceptual, Curtea a reținut ca fiind corectă susținerea apelantei, în sensul că sensul cel mai apropiat scopului urmărit prin cuvântul miraj este acela de farmec, atracție irezistibila. Dar acest sens este utilizat în ambele mărci aflate în conflict, astfel încât nu poate reprezenta un argument în favoarea apelantei. Argumentul apelantei legat de asocierea acestui cuvânt, „M.”, cu „S.”, „H.” și „R.”, nu poate înlătura gradul scăzut de distinctivitate al cuvântului „mirage” din marca apelantei în raport de marca intimatei, cât timp aceste trei elemente în sine nu sunt distinctive; asocierea unor elemente descriptive cu un element slab distinctiv nu duce la sporirea caracterului distinctiv al acestuia din urmă.

Curtea a reținut că în analiza conceptuală a celor două mărci trebuie să se facă aplicarea principiului conform căruia este necesar a se întemeia percepția pe imaginea de ansamblu relevată de cele două mărci. Or, s-a constatat că tocmai această analiză a imaginii de ansamblu este cea care duce la concluzia similarității conceptuale dintre cele două mărci, adăugându-se similarității vizuale și fonetice, deja constatate. Curtea, aplicând raționamentul invocat de apelantă prin motivele de apel (două mărci sunt similare atunci când, din punctul de vedere al publicului relevant, exista între ele o egalitate cel puțin parțială în ceea ce privește unul sau mai multe aspecte pertinente), a reținut că în mod corect prima instanță a constatat existența unei puternice similarități între cele două mărci aflate în conflict.

În ceea ce privește analiza produselor sau serviciilor pentru care sunt înregistrate mărcile în conflict, s-a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că serviciile pentru care a fost înregistrată marca apelantei-pârâte - ”servicii cazare, hotel” - sunt identice cu cele pentru care marca intimatei-reclamante a fost acceptată la înregistrare - și anume cu serviciile din clasa 43 ”hoteluri”. În ceea ce privește clasa 43, Curtea de apel a reținut că raportul dintre serviciile pentru care a fost înregistrată marca intimatei și serviciile pentru care a fost înregistrată marca apelantei este de la întreg la parte, dar în mod corect a fost reținută identitatea sub aspectul serviciilor apelantei, care se regăsesc în întregime printre serviciile intimatei.

Cu privire la celelalte servicii pentru care marca intimatei-reclamante a fost înregistrată, și anume serviciile din clasa 41 ”activități de divertisment: cazinouri, săli de joc” și 43 ”restaurante, baruri” - săli de joc de noroc, cazinouri, s-a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță că sunt complementare activităților legate de hoteluri, deoarece activități de divertisment din acest domeniu pot fi organizate la parterul hotelurilor, după cum majoritatea hotelurilor oferă și servicii de restaurant și bar. Nu s-a reținut argumentul apelantei, în sensul că ceea ce interesează pentru analiza similarității serviciilor este numai clasa 43, înregistrată de ambele părți, iar nu și clasa 41, întrucât apelanta nici nu a solicitat protecție pentru aceasta clasă de servicii.

Instanța de apel a observat că însăși apelanta a susținut un raționament dedus din jurisprudența comunitară în materie de mărci în sensul că pentru a aprecia similitudinea dintre produse sau servicii, trebuie să se ia in considerare toți factorii pertinenți ce caracterizează raportul dintre aceștia, factori care includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar. Instanța a mai reținut ca fiind corect stabilită incidența în speță a regulii 10 din Regulamentul de aplicare a legii mărcilor, potrivit cu care produsele nu pot fi considerate asemănătoare pe motiv că figurează în aceeași clasă și nici nu pot fi considerate diferite pe motiv că figurează în clase diferite.

Curtea a subliniat că nu a făcut un raționament referitor la clase în întregul lor, ci la serviciile efectiv înregistrate din cuprinsul claselor de către cele două părți. Nu a putut fi reținut nici argumentul apelantei în sensul că în cadrul mărcii intimatei serviciile cu adevărat protejate sunt cele ce privesc jocurile de noroc, în timp ce serviciile protejate prin marca apelantei se adresează consumatorului mediu ce urmărește găsirea unor spatii de odihna si recreere în mediu natural, astfel că nu există risc de confuzie. Instanța de apel a apreciat că acest argument este înlăturat prin aceea că, pentru analizarea similarității și a celorlalte condiții enumerate în cuprinsul art. 6 lit. c din Legea nr. 84/1998, trebuie să se aibă în vedere serviciile astfel cum sunt ele înregistrate de părțile în conflict, iar nu așa cum, eventual, ar fi folosite.

În ceea ce privește cea de a treia condiție, riscul de confuzie, s-a constatat că, în mod corect prima instanță a reținut că prin înregistrarea mărcii ”M. Snagov Hotel & R.” se produce un risc de confuzie pentru publicul relevant, inclusiv un risc de asociere pentru consumatori în ceea ce privește originea serviciilor prestate, acesta putând stabili chiar și o legătură economică între cele două entități, cu atât mai mult cu cât există o strânsa legătură între serviciile prestate datorită caracterului lor complementar (fiind cunoscut faptul că serviciile hoteliere și cele de cazinou sunt strâns legate în întreaga lume). S-a mai observat că apelanta pârâtă nu a indicat în mod concret criticile aduse raționamentului făcut de prima instanță, dar a enunțat câteva principii deduse din jurisprudența comunitară referitor la analizarea riscului de confuzie, principii care se regăsesc însă în analiza făcută prin sentința apelată.

3. Recursul Decizia Curții de Apel a fost atacată cu recurs în termen legal, de către pârâta SC A. SRL care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta a arătat în esență că ambele instanțe, de fond și de apel, în mod eronat au constatat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, în realitate în cauză nefiind întrunite nici una din condițiile enumerate de dispozițiile legale reținute ca aplicându-se situației deduse judecății. S-a susținut că, deși marca reclamantei „C.M.” fiind înregistrată la 14 noiembrie 2002, constituie un drept anterior protejat în înțelesul normelor legale, totuși nu poate fi „opus cu succes” mărcii pârâtei înregistrate la data de 19 ianuarie 2009, deoarece marca reclamantei se adresează unui alt public decât acela căruia i se adresează marca pârâtei.

Riscul de confuzie reținut de instanțe, dedus din faptul că marca aparținând pârâtei „M. Snagov Hotel & R.” este similară cu marca combinată „C.M.” aparținând reclamantei, este doar aparent și a fost constatat pornindu-se de la un element eronat și anume că elementul dominant al mărcii pârâtei l-ar constitui elementul verbal „mirage”, acesta fiind cel care face o impresie imediată și care este reținut, în timp ce, toate celelalte elemente sunt nedistinctive în legătură cu serviciile pentru care marca a fost înregistrată. Cu privire la acest aspect, recurenta a solicitat a se observa că marca este compusă din mai multe cuvinte, cuvântul „mirage” nefiind decât primul cuvânt, dar în niciun caz elementul fonetic principal, marca tinzând către prefigurarea în rândul publicului ținta a unei imagini de ansamblu, cea a unui hotel cu o atmosfera plăcută și relaxantă.

În ceea ce privește marca reclamantei, susține recurenta, elementul dominant este reprezentat de elementul verbal „casino”, fiind de notorietate pe piață că marca „C.M.” promovează servicii specifice cazinourilor, în timp ce în hotelul pârâtei nu se practică și nu s-au practicat niciodată astfel de servicii. Este corectă reținerea din doctrina potrivit căreia consumatorul va percepe marca „în mod normal, ca întreg, fără o evaluare atentă a detaliilor, păstrând în minte elementul care induce mărcii caracterul distinctiv”, însă acest element dominant este în speță elementul verbal „C.”, iar nu elementul verbal „M.". Mai mult decât atât, marca pârâtei conține pe lângă cuvântul,„mirage” și cuvintele „Snagov Hotel & R.”, fiind astfel evident că se înlătură eventuala similaritate a mărcilor atât sub aspect vizual, cât și fonetic, întrucât aceste cuvinte descriu în mintea consumatorului tipul de servicii practicate și anume servicii de cazare, hotel, nicidecum de cazino.

De altfel, așa cum a arătat O.S.I.M. prin întâmpinare, la O.S.I.M. nu a fost formulată vreo opoziție prin intermediul căreia reclamanta SC R.I. SRL București, în calitate de persoană interesată, să-și manifeste dezacordul cu privire la înregistrarea mărcii a cărei anulare se solicită în cauză. Marca este alcătuită din elemente verbale scrise cu litere de tipar obișnuite, în timp ce marca reclamantei este o marcă combinată „C.M.” alcătuită din două elemente verbale și un element figurativ reprezentat de un grup de palmieri (albastru, galben, roșu) poziționați central deasupra elementului verbal „C.M.” Din punct de vedere fonetic, este evident că mărcile vor fi pronunțate diferit de către public - „M.

Snagov Hotel & R.” față de „C.M.”", dat fiind faptul că marca pârâtei este compusă din mai multe elemente verbale, accentul fiind pus cu aceeași intensitate pe toate cuvintele care intră în compunerea mărcii, în timp ce marca reclamantei este compusă doar din două cuvinte, la care se adaugă un element figurativ. Pe de altă parte, aprecierea globală în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre mărcile în conflict, trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând seama în special de elementele lor distinctive. Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al tipului de produse sau servicii în cauză, are un rol dominant în aprecierea globală a riscului de confuzie.

Consumatorul mediu percepe o marcă în mod normal ca pe un tot și nu face o examinare a diferitelor detalii ale acesteia (Hotărârea Capio și Hotărârea Sabel). Or, în speță, imaginile de ansamblu create de cele două mărci în litigiu sunt clar diferite. Din punct de vedere vizual, marca apelantei se compune din patru cuvinte scrise cu majuscule, dispuse în același rând, totalizând 24 de litere. Marca intimatei se compune din două cuvinte dispuse unele sub altele, totalizând 12 litere. Din punct de vedere vizual cele două mărci prezintă un grad mare de diferențiere la aceasta contribuind, în plus, și elementul figurativ, cei doi palmieri, dar și dimensiunea dublă a cuvântului C., care dă acestuia valența dominantă în detrimentul cuvântului mirage.

Făcând aplicarea principiului enunțat, recurenta a apreciat că nu există, din punct de vedere vizual, nici un risc de confuzie între cele două semne de marcă, marca apelantei, fiind alcătuită din patru cuvinte, având dimensiuni egale în ceea ce privește forma și fără elemente figurative, nu poate produce aceeași imagine în memoria vizuală a consumatorului mediu ca marca intimatei. Din punct de vedere fonetic, marca apelantei-pârâte este alcătuită din patru cuvinte, ultimele două fiind legate între ele prin conjuncția și (and), iar marca intimatei este alcătuită din două cuvinte. Recurenta a atenționat asupra gradului diferit de pronunțare al celor doua semne, atât în ceea ce privește accentuarea cât și ca durată în timp.

Chiar dacă există cuvântul comun „M.”, consumatorul mediu percepe marca ca pe un tot și nu face o examinare a detaliilor acesteia. Cu alte cuvinte, publicul relevant, consumator mediu al serviciilor oferite de cei doi titulari de marcă nu va confunda niciodată serviciile oferite numai pentru că va distinge, fugitiv, cuvântul mirage, care este un cuvânt comun, nedistinctiv. Din punctul de vedere al comparației conceptuale, recurenta a arătat că în ceea ce privește termenul comun „mirage”, acesta are aceeași ortografie atât în limba engleză cât și în limba franceză, traducându-se în limba română prin cuvântul „M.”. Recurenta a redat în recurs diferite sensuri ale acestui cuvânt și a precizat că în speță, sensul cel mai apropiat scopului urmărit prin folosirea cuvântului „M.” este acela de „farmec, atracție irezistibilă”.

Recurenta a mai amintit că în marca apelantei se mai află și cuvintele Snagov Hotel și R. Cuvântul „resort” este un cuvânt luat din limba engleza si se traduce in limba romana prin „stațiune”. Prin urmare, cuvântul mirage, adăugat brandului Snagov, cunoscut ca cel mai plăcut loc de recreere din jurul Bucureștiului, întărește, din punct de vedere conceptual, atracția acestui loc mirific, în care poți fi cazat ca într-o stațiune, beneficiind de binefacerile cadrului natural. Dimpotrivă, și-a continuat recurenta analiza, cuvântul miraj adăugat cuvântului „casino” și asociat cu imaginea a doi palmieri, trezește în imaginația consumatorului mediu informat, imaginea unui loc exotic, în care jocurile de noroc creează o cu totul altă stare psihică decât aceea exercitată de imaginea unei stațiuni de recreere în mediul natural.

În analiza conceptuală a celor două mărci este, în cazul de față, mai prezent ca oricând, principiul conform căruia este necesar a se întemeia percepția pe imaginea de ansamblu relevata de cele două mărci. Recurenta a concluzionat că din punct de vedere conceptual, cuvântul miraj are un rol atributiv și nu determinant în cele două mărci, sensul fiind în mod necesar înțeles ca „mirificul hotel din stațiunea Snagov” și respectiv „Casinoul M.” De aici rezultă că nu se poate vorbi de o similaritate conceptuală între cele două mărci. Recurenta a mai arătat că în jurisprudență s-a statuat că, numai atunci când o marcă compusă este constituită prin juxtapunerea unui element și a unei alte mărci, aceasta ultimă marcă, deși nu reprezintă elementul dominant al mărcii compuse, poate să păstreze o poziție distinctă, autonomă în cadrul mărcii compuse.

Într-un asemenea caz, marca compusă și cealaltă marcă pot fi considerate similare (Hotărârea Tribunalului din 2 decembrie 2008 - H.I.I. /O.H.M.I. - B.). Recurenta a mai amintit că potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a aprecia similitudinea dintre produse sau servicii, trebuie să se ia în considerare toți factorii pertinenți ce caracterizează raportul ce poate exista între aceștia. Acești factori includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar. (Hotărârea Sunrider din 2006). Pe de alta parte, potrivit Regulii 10 din Regulamentul de aplicare a Legii Mărcilor, produsele nu pot fi considerate asemănătoare pe motiv că figurează în aceeași clasă și nici nu pot fi considerate diferite pe motiv că figurează în clase diferite.

În speță, analiza similarității serviciilor protejate de cele două mărci nu poate privi decât clasa identică 43, astfel cum aceasta a fost catalogată prin Aranjamentul de la Nisa. Potrivit acestui document, clasa 43 cuprinde servicii de alimentație publică și servicii de cazare publică. Recurenta a considerat necesar a fi remarcat faptul că există protecție solicitată prin marca intimatei cu privire la întreaga clasă de servicii 43, în timp ce apelanta a solicitat protecție doar pentru un segment din această clasă, neexistând astfel identitate, în ceea ce privește această clasă de servicii între cele două mărci, așa cum greșit au considerat ambele instanțe. Este evident că serviciile din clasa 41 nici nu pot fi luate în discuție întrucât societatea nici nu a solicitat protecție pentru aceasta clasă de servicii.

Potrivit probelor din dosar, riscul de confuzie între cele două mărci referitoare la similaritatea serviciilor este inexistent, întrucât în cadrul mărcii intimatei serviciile cu adevărat protejate sunt cele ce privesc jocurile de noroc, servicii pentru care, consumatorul mediu este bine informat cu privire la regulile jocurilor de noroc, a riscurilor asumate etc., în timp ce serviciile protejate prin marca apelantei se adresează consumatorului mediu ce urmărește găsirea unor spatii de odihnă și recreere în mediu natural.

Recurenta a apreciat că elementul figurativ nu produce, așa cum a reținut instanța de apel, doar o reprezentare vizuală minoră, deoarece este în măsură să fie reținut imediat de consumator, mai ales că elementul figurativ este constituit dintr-un desen compus din 3 palmieri de culoare albastră, galbenă și roșie, ceea ce va atrage cu siguranța atenția consumatorului la o primă privire si către desen (de aceea a fost conceput ca fiind colorat), nu numai către partea verbală a mărcii. Recurenta a mai subliniat faptul că instanța de apel a reținut în mod corect că în analiza conceptuală a celor două mărci trebuie să se facă aplicarea principiului conform căruia este necesar a se întemeia percepția pe imaginea de ansamblu relevata de cele două mărci, însă a reținut greșit că tocmai această analiză a imaginii de ansamblu este cea care duce la concluzia similarității conceptuale dintre cele două mărci, adăugându-se similarității vizuale și fonetice.

În realitate, așa-zisa similaritate nu exista, după cum nu există nici riscul de confuzie. Din punct de vedere fonetic și conceptual, mărcile sunt diferite atât ca pronunție, cât și ca semnificație, cu toate că serviciile pentru care mărcile au dobândit protecție sunt identice și/sau asemănătoare, nu există risc de confuzie pentru consumator. Astfel, nu există similaritate între mărcile aflate în conflict, nu există similaritate între produsele/serviciile cu privire la care sunt utilizate aceste mărci și nu există risc de confuzie. 4. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs se constată că aceasta este legală și temeinică, recursul fiind respins ca nefondat pentru considerentele ce urmează: În susținerea nelegalității deciziei atacate, recurenta face aceeași analiză celor două mărci în discuție, analiză pe care a expus-o și în motivele de apel.

Observând motivele de apel, se constată că instanța de apel a analizat punctele sugerate de apelanta pârâtă a fi necesar de evaluat pentru a se aprecia asupra identității sau asemănării mărcilor. Criticând modul de interpretare a probelor și analiza făcută de instanța de fond acestora, apelanta pârâtă a indicat ca necesară o apreciere globală a mărcilor pe de o parte, sub aspectul interdependenței dintre factorii reținuți pentru similaritate (între produse și servicii) și, pe de altă parte, sub aspectul analizei vizuale, fonetice și conceptuale a mărcilor în conflict. Instanța de apel a dat curs acestei analize luând în examinare criticile formulate.

În această examinare curtea de apel a ajuns la concluzia - pe care a argumentat-o în detaliu - că folosirea cuvântului „mirage”, (element dominant pentru ambele mărci), în marca înregistrată de pârâtă, pentru o categorie de servicii similare și complementare cu cele din marca reclamantei, reprezintă un risc pentru publicul relevant, din perspectiva asocierii originii serviciilor prestate și legăturii economice între cele două societăți care prestează asemenea servicii. Instanța de apel a reținut - după expunerea analizei și argumentelor pentru care a menținut ca legală sentința instanței de fond - că pârâta nu a exprimat critici concrete raționamentului urmat de prima instanță. Nici în motivele de recurs pârâta nu indică care sunt elementele concrete pentru care analiza instanței de apel, de a fi reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 în cauză, este greșită.

Împrejurarea că pârâta nu este de acord cu concluziile la care ajung instanțele - din examinare celor două mărci și că acestea au dat o altă interpretare și efect elementele componente ale mărcilor - nu se poate reține ca motiv de recurs, din perspectiva nelegalității invocate în dezvoltarea pct. 9 din art. 304 C. proc. civ. și nici din dezvoltarea celorlalte motive de recurs expres prevăzute de art. 304 pct. 1-8. Modalitatea în care instanța a făcut interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, (în redactarea dinainte de 9 mai 2010, când textul acestui articol a fost modificat prin Legea nr. 66/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 84/1998), în raport de situația de fapt dedusă judecății este legală și corectă.

În afara motivelor prevăzute la art. 5 alin. (1) din Lege, o marcă este refuzată la înregistrare dacă este similară cu o marcă anterioară și este destinată a fi aplicabilă unor produse sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară. Incidența în cauză a acestei dispoziții legale se verifică prin identificarea criteriilor de aplicabilitate impuse de norma menționată, criterii concret identificate și analizate în cauză de instanța de apel care a stabilit, în mod corect, incidența dispozițiilor legale prevăzute de art. 6 lit. c) din Lege. În mod egal se constată că principiile de interpretare și identificare a criteriilor impuse de această normă legală, deduse și din jurisprudența internă și comunitară au fost respectate, ele regăsindu-se în analiza făcută criteriilor de aplicabilitate, atât de instanța de fond cât și de instanța de apel.

De altfel și recurenta pârâtă menționează în recurs împrejurarea că instanța de apel a făcut analiza de ansamblu a mărcilor, prin aplicarea principiului examinării globale a acestora. Cât privește similaritatea/identitatea serviciilor, poziția recurentei este oscilantă pe parcursul expunerii argumentelor în susținerea motivelor de recurs. Deși inițial recurenta neagă existența similarității serviciilor furnizate de cele două societăți prin intermediul mărcilor, în final concluzionează exact contrariul, afirmând că din punct de vedere fonetic și conceptual mărcile sunt diferite ca pronunțare și ca semnificație, cu toate că serviciile pentru care mărcile au dobândit protecție sunt identice și/sau asemănătoare.

Mai este de observat că împrejurarea, invocată în cauză, că la momentul înregistrării mărcii pârâtei, reclamanta nu a formulat opoziție. Această „omisiune” a reclamantei nu este de natură să împiedice primirea unei cereri de anulare a unei mărci înregistrate cu neobservarea art. 1 și 6 din Lege. De altfel, opoziția, în termenii legii și în interpretarea dată de Regulamentul de aplicare al acesteia, nu este imperativă, ea fiind lăsată la aprecierea celui interesat ca armă în apărarea drepturilor ce-i sunt conferite de propria sa marcă, alături de acțiunea în anulare. Pentru considerentele arătate, constatând că în cauză nu se pot reține, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motive care să impună modificarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 218 din data de 22 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2013.