ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2996/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2996/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin cererea din 14

ianuarie 2009, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a

civilă, reclamanta SC C.T. SRL, prin mandatar autorizat SC B.A.P.I. SRL Piatra

Neamț, a chemat în judecată pe pârâta SC U.C. SRL și, în contradictoriu cu O.S.I.M.,

a solicitat anularea înregistrării mărcii C.T., clasa 43, radierea mărcii din

R.N.M., radierea domeniului de site, aferent mărcii și obligarea pârâtei la

cheltuieli de judecată.

În

motivare, reclamanta arată că a înregistrat la O.S.I.M., marca „T.”, clasele

16, 29, 30, 31, 32, 35, 37, 39, 40, 41, 42, 43 și 44 din 23 aprilie 2007.

Pârâta a

construit în anul 1991, în vecinătate, Popasul „B.”, devenit ulterior Pensiunea

„C.”, proprietarul acesteia fiind administratorul SC U.C. SRL, că între părți

există încă din 1996 un litigiu pentru un teren, pe acest fond de dispută

pârâta înregistrând cu rea credință la O.S.I.M. marca „C.T.”, clasa 43, din

data de 10 mai 2007, deși reclamanta avea înregistrată anterior marca sa.

Pârâta a

desfășurat dintotdeauna activitate turistică folosind denumirea Pensiunea „C.”,

iar în 2007 a înregistrat la O.S.I.M., marca „C.T.”, cele 2 pensiuni fiind la

mai puțin de 20 m una de alta. Reclamanta a aflat de înregistrarea pârâtei cu

ocazia efectuării unei cercetări documentare la O.S.I.M. și a depunerii unei

cereri pentru o nouă marcă, respectiv „L.C.T.”, pentru clasele 35 și 43,

motivat de faptul că reclamanta extinde pensiunea și dorește să întărească

marca „T.”

Argumentele

reclamantei în susținerea relei credințe la înregistrarea mărcii de către

pârâtă se referă și la faptul că în toate documentațiile ( planuri urbanistice

de dezvoltare etc.) se indică în vecinătate spre est Pensiunea „T.”, iar pe

terenul pârâtului Pensiunea „C.”, reaua credință rezultând de asemenea din

hotărârile judecătorești anexate cererii.

În

susținerea notorietății mărcii „T.”, reclamanta arată că a realizat începând cu

1991 pliante, spoturi publicitare, a participat la târguri și expoziții, a

obținut diplome, locația fiind vizitată de artiști de renume din domeniul teatral,

muzical, sportiv, cinema.

Cu

privire la înregistrarea numelui de domeniu de internet calultroian.ro de către

pârâtă, prin Institutul de cercetări în Informatică, s-a cauzat un prejudiciu

de imagine reclamantei, întrucât denumirea Troian este de largă notorietate în

zonă, iar pârâta a profitat în mod incorect de renumele mărcii reclamantei, în

scopul obținerii de beneficii prin inducerea în eroare a clienților.

În drept,

se invocă disp. art. 5, alin. (1), lit. f), art. 6, alin. (1), lit. a) și art. 48,

alin. (1), lit. a), b) și c) din Legea nr. 84/1998.

Prin sentința

civilă nr. 1173 din 28 octombrie 2009, cererea reclamantei a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Prin Decizia

civilă nr. 153/A din 15 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, apelul

declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat.

Prin Decizia

civilă nr. 2361 din 30 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă, fiind

casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

A reținut

Înalta Curte de Casație și Justiție că instanța de apel nu a analizat motivul

de anulare a mărcii prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. b rap. la art. 6 lit. c)

din Legea nr. 84/1998.

A mai

stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție că cercetarea se impune a fi

reluată de instanța de apel și în ceea ce privește întrunirea condițiilor

relei-credințe, întrucât instanța nu a lămurit pe deplin situația de fapt,

deoarece nu rezultă din considerentele deciziei că s-ar fi analizat criteriile

de apreciere a relei-credințe astfel cum au fost reflectate în jurisprudența C.J.U.E.

(decizia pronunțată în cauza C-529/07).

În rejudecare,

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia

nr. 46/A din 5 martie 2013 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot

sentința, în sensul că a anulat înregistrarea mărcii „C.T.”, la 10 mai 2007

pentru servicii din clasa 43;a dispus radierea domeniului de internet; a obligat

pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.561,25 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată efectuate la fond precum și la plata către apelantă a

sumei de 19.482,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în căile de

atac, pentru considerentele ce urmează:

Prin primul motiv de

apel se susține că marca pârâtei ”C.T.” este anulabilă conform art. 48 alin. (1)

lit. b) rap la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Conform art. 48 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, ”Orice persoană interesată poate cere

Tribunalului Municipiului București anularea înregistrării mărcii pentru

oricare dintre motivele următoare:

a) înregistrarea

mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6;”

Conform art. 6 lit. c)

din Legea nr. 84/1998, ” În afara motivelor prevăzute la art. 5 alin. (1), o

marcă este refuzată la înregistrare, dacă:

b) este similară cu o

marcă anterioară și este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii

identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând

și riscul de asociere cu marca anterioară;”.

Mărcile în litigiu

sunt marca verbală „T.”, aparținând reclamantei, și cea cu element figurativ „C.T.”,

aparținând pârâtei.

Ambele mărci sunt

înregistrate pentru clasa 43 - servicii de alimentație publică, servicii de

cazare temporară.

Este evident că

elementul verbal al mărcii ”C.T.” înglobează marca verbală ”T.”

Cuvântul ”calul” din

cuprinsul elementului verbal al mărcii „C.T.” este un element generic, fără

putere distinctivă. Marca dobândește caracter distinctiv doar prin alăturarea

elementului „T.”

Și elementul grafic

constând în reprezentarea unui cal nu are caracter distinctiv în contextul

mărcii, întrucât doar elementul verbal „troian” alăturat reprezentării grafice

determină consumatorul să înțeleagă împrejurarea că elementul grafic este o

reprezentare a calului troian.

Prin urmare elementul

dominant al mărcii „C.T.” este elementul verbal „T.”, element care este identic

cu marca reclamantului.

Curtea mai constată

că într-un limbaj simplificat, des uzitat, cuvântul „troian” desemnează „calul

troian”, așa cum într-o conversație despre teatru „național” desemnează „Teatrul

Național”, iar într-o discuție despre fotbal „național” desemnează „Stadionul

Național”.

În condițiile în care

părțile oferă servicii identice (cazare temporară și alimentație publică) în

aceeași zonă geografică, în locații foarte apropiate, riscul de confuzie și

asociere este ridicat, unii dintre consumatori putând desemna prin cuvântul ”T.”

locația și serviciile reclamantei, alții ar putea desemna prin același cuvânt

locația și serviciile pârâtei, în timp ce alți consumatori ar putea considera

că serviciile prestate în cele două locații provin de la aceeași societate sau

de la societăți partenere.

Împrejurarea că

potrivit D.E.X. cuvântul ”T.” are mai multe semnificații este irelevantă,

întrucât înregistrarea mărcii reclamantei ”T.” pentru clasa 43 i-a conferit

acesteia dreptul exclusiv de a folosi marca pentru această clasă de produse,

indiferent de sensul atribuit cuvântului ”T.”, deci inclusiv în sensul

desemnării calului troian.

Este irelevantă

împrejurarea că în prezent modalitatea de oferire de către cele două părți a

serviciilor de cazare și alimentație publică este diferită, întrucât

înregistrarea mărcii pentru clasa de servicii 43 dă posibilitatea reclamantei

să își schimbe sau să își diversifice modalitatea de oferire a serviciilor.

De altfel, riscul de

confuzie a fost probat, martora audiată în rejudecare evocând un incident în

care un prieten al său, interesat de a se caza și beneficia de serviciile

reclamantei, a solicitat secretarei să îi facă rezervarea, iar aceasta a

confundat cele două locații, făcând rezervarea la pârâtă, prietenul martorei

fiind nevoit, datorită orei înaintate la care a ajuns, să doarmă o noapte în

locația pârâtei, mutându-se acolo unde dorea de fapt să stea, la reclamanta,

abia a doua zi.

Prin al doilea motiv

de apel se susține că marca pârâtei ”C.T.” este anulabilă conform art. 48 alin.

(1) lit. a) raportat la art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 3 lit. a) din Legea nr.

84/1998.

Potrivit art. 48 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, ”Orice persoană interesată poate cere

Tribunalului Municipiului București anularea înregistrării mărcii pentru

oricare dintre motivele următoare:

a) înregistrarea

mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1);”

Potrivit art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, ”Sunt excluse de la protecție și nu pot fi

înregistrate:

a)

mărcile care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 lit. a);”

Potrivit art.

3 lit. a) din Legea nr. 84/1998, ”marca este un semn susceptibil de

reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei

persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane; pot constitui

mărci semne distinctive, cum ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene,

litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special forma

produsului sau a ambalajului său, combinații de culori, precum și orice

combinație a acestor semne;”

Acest

motiv de anulare nu a fost invocat în cadrul cererii de chemare în judecată,

fiind pentru prima dată invocat și dezvoltată în cadrul concluziilor scrise în

fața primei instanțe în primul ciclu procesual și reluat în cadrul motivelor de

apel.

Prin al

treilea motiv de apel se susține că în mod greșit nu a fost reținută

notorietatea mărcii reclamantei, invocându-se dispozițiile art. 48 alin. (1) lit.

b) raportat la art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998.

Potrivit art.

48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, ”Orice persoană interesată poate

cere Tribunalului Municipiului București anularea înregistrării mărcii pentru

oricare dintre motivele următoare:

b)

înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6;

Potrivit art.

6 lit. d) din Legea nr. 84/1998, ” În afara motivelor prevăzute la art. 5 alin.

(1), o marcă este refuzată la înregistrare, dacă:

d) este

identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii

identice sau similare, la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii;”

Din

probele administrate rezultă fără dubiu existența unei notorietăți pe plan

local a serviciilor prestate de reclamantă sub denumirea ”C.T.” și sub marca ”T.”

Această

notorietate locală este reflectată de declarația martorei audiate în

rejudecarea apelului, precum și de înscrisuri: diplomele de excelenta acordate

de Primăria municipiului Piatra Neamț în cadrul Concursului de Artă Culinară

Tradițională, Edițiile din anii 2006, 2007 și 2008 (filele 87, 88, 92 - dosar fond),

diploma acordată SC C.T. SRL în anul 2007 de C.C.I. Neamț pentru locul III obținut

în Topul Î.M.M. din Județul Neamț, înscrisul provenind de la agenția „M.T.”,

care le transmite mulțumiri pentru ajutorul acordat pentru cazarea unor oaspeți

celebri „Seniorii Folclorului Romanesc” (fila 85), Diploma de excelență acordată

de Fundația Culturală „Vacanțe muzicale la Piatra Neamț” în data de 16 iulie 2005,

semnată de maestrul Ludovic Spiess, pentru sprijinul acordat la organizarea

festivalului cu același nume (fila 86), Distincția de vrednicie acordată

de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în data de 30 august 2007 pentru

sprijinul acordat bisericii din localitate (fila 89), Diploma de excelență

acordată în anul 2007 de către Clubul Sportiv Ecvestru Piatra Neamț pentru

sprijinul acordat la organizarea Cupei de sărituri peste obstacole (fila 91),

extrasele din Cartea de onoare a Pensiunii Troian, care dovedesc că în

pensiunea reclamantei au fost găzduite numeroase personalități ale vieții

artistice, sportive și politice (Mircea Radu (18 noiembrie 2005), Voicu

Enachescu, dirijor al Corului Madrigal (09 iulie 2005), Francis Ford Coppola

(24 iunie 2005), Paul Surugiu (cunoscut sub pseudonimul „Fuego”, vizita 2005),

Camelia Potec (campioană olimpică la înot, vizita 07 ianuarie 2006), Angela

Similea (februarie 2006), Florin Piersic (28 octombrie 2006), Cristi Brancu

(redactor șef revista „V.I.P.”, vizita 30 iulie 2006), Mihai Trăistariu (05

august 2006), Sofia Vicoveanca (30 septembrie 2006), Radu Beligan (06 februarie

2007), Marin Moraru (2007), Silvia Năstase (actriță, vizita 06 februarie 2007),

Monica Davidescu (actriță, vizita februarie 2007), Emilia Popescu (19 noiembrie

2007), Ileana Stana Ionescu (26 august 2008), Florin Petrescu (cunoscut ca

membru al grupului „Vacanța Mare”, vizita 2008), fostul președinte Emil

Constantinescu, actorii Mitica Popescu, Maia Morgenstern, Stela Popescu,

Alexandru Arșinel și Gheorghe Dinică.

De

asemenea, s-a făcut dovada că informații despre serviciile prestate de

reclamantă sub marca ”T.” au apărut în emisiuni televizate, pe posturi

naționale (T.V.R. 1 și A. 1), precum și în ziare locale și naționale

(Monitorul de Neamț în 24 decembrie 2009, E.Z.-fila

79 dosar fond).

Prin o

parte din înscrisurile menționate mai sus reclamanta a dovedit împrejurarea că

serviciile pe care le prestează au devenit cunoscute și pe plan național,

datorită împrejurării că aceste servicii au fost descrise în ziare cu difuzare

națională și în emisiuni difuzate pe posturi de televiziune naționale. De

asemenea, reclamanta a avut colaborări cu agenții de turism care operează la

nivel național, s-a implicat în sponsorizări ale unor evenimente și cauze

caritabile și a prestat servicii pentru personalități cu renume național.

Totodată, reclamanta are un site de internet prin intermediul căruia își

promovează serviciile.

Cu toate

acestea, nu se poate reține existența unei notorietăți la nivel național.

Astfel,

potrivit regulii 16 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, ”(1)

Pentru a aprecia dacă o marcă este notorie, este suficient ca aceasta să fie

larg cunoscută:

a) pe

teritoriul României; și,

b) pentru

segmentul de public din România căruia i se adresează produsele sau serviciile

la care se referă marca.

(2) În sensul

prevederilor alin. (1) lit. b), segmentul de public va fi stabilit pe baza

următoarelor elemente:

a)

categoria de consumatori potențiali, vizată pentru produsele sau serviciile la

care se referă marca; identificarea categoriei de consumatori potențiali se

face pe grupe de consumatori ai unor anumite produse sau servicii în legătură

cu care marca este utilizată și nu pe grupe de consumatori ai unei game

generale de produse sau de servicii;

b)

circuitele de distribuire a produselor sau serviciilor la care se referă marca;

în funcție de natura produselor și serviciilor, se va ține seama de diferite

mijloace de distribuire a acestora, respectiv de comercializarea prin magazine,

prin intermediul unor agenți comerciali, direct de la întreprindere sau la domiciliul

clientului.

(3) În

aplicarea prevederilor art. 20 din lege, termenii de mai jos vor avea următorul

înțeles:

a)

utilizarea - vânzarea sau oferirea spre vânzare, precum și orice activități de

promovare a produselor și/sau a serviciilor la care se referă marca, inclusiv

publicitatea și prezentarea acestora în târguri și expoziții;

b)

întinderea utilizării - cantitatea de produse și/sau de servicii cărora li se

aplică marca și care sunt comercializate;

c) aria

geografică - cunoașterea, la nivelul teritoriului României, a mărcii a cărei

protecție este solicitată ca notorie și, chiar în afara acestui teritoriu, dacă

marca este utilizată în teritorii din imediata vecinătate, în teritorii vecine

în care se vorbește limba română, în teritorii acoperite de aceleași mijloace

de informare în masă sau în teritorii vecine în care se desfășoară relații

comerciale strânse;

d) gradul

de cunoaștere a mărcii notorii - măsura în care o marcă ocupă piața românească,

ca urmare a utilizării pentru anumite produse și/sau servicii.”

Prin

natura serviciilor prestate de reclamantă, segmentul de public căruia i se

adresează este foarte larg, fiind alcătuit din turiști din toate ariile

geografice ale țării, precum și persoane aflate în trecere prin Piatra Neamț.

Pentru ca

serviciile prestate de reclamantă să fie considerate notorii în Romania este

necesar ca ele să fie cunoscute de o mare parte din persoanele adulte din

România, indiferent de aria geografică în care locuiesc, întrucât oricare

dintre aceștia sunt potențiali turiști sau ar putea ajunge să treacă prin

Piatra Neamț în alte scopuri decât turismul.

Or, nu

s-a făcut nicio dovadă în acest sens.

Chiar

dacă serviciile prestate de reclamantă sunt cunoscute de personalități notorii

la nivel național, notorietatea nu se poate reține prin raportare la acestea,

întrucât aceștia reprezintă doar o mică parte din publicul țintă pentru

serviciile prestate de reclamantă.

De

altfel, chiar și articolul din ziarul „E.Z.” invocat de reclamantă în

susținerea tezei notorietății reflectă tot o notorietate pe plan local, iar nu

național, întrucât turistul care relatează nu avea cunoștință de reclamantă și

serviciile prestate de aceasta, ci a aflat de ele întrebând în zona respectivă.

Prin al

patrulea motiv de apel se invocă nulitatea mărcii „C.T.” pentru înregistrarea

cu rea-credință, motiv prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Potrivit art.

48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, ”Orice persoană interesată poate

cere Tribunalului Municipiului București anularea înregistrării mărcii pentru

oricare dintre motivele următoare:

c)

înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință;”

Prin

decizia de casare Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că analiza

bunei credințe trebuie făcută în raport de criteriile de apreciere a

relei-credințe, astfel cum au fost reflectate în jurisprudența C.J.U.E.

(decizia pronunțată la data de 11 iunie 2009 în cauza C - 529/07,

Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG contra Franz Hauswirth GmbH).

Din

probele administrate rezultă că părțile își desfășoară activitatea în locații

învecinate, pe aceeași stradă, fiind concurenți pe piața serviciilor de cazare

temporară și alimentație publică.

Reclamanta

a folosit în activitatea denumirea „T.” începând din 1990, numele comercial al

acesteia, atât ca asociație familială, cât și, ulterior, ca societate

comercială fiind „C.T.”

În acest

timp serviciile prestate de reclamantă au devenit din ce în ce mai cunoscute în

zonă, iar reclamanta le-a promovat prin publicitate, prin participarea la

diferite evenimente și concursuri și prin sponsorizări.

Pârâta a

prestat servicii de cazare și alimentație publică sub alte denumiri („P.B.”, „P.C.”),

însă în 2007 a depus cererea de înregistrare a mărcii „C.T.”, după ce

reclamanta a solicitat înregistrarea mărcii „T.”

Prin

urmare, este evident că la momentul formulării cererii de înregistrare a mărcii

”C.T.” pârâta cunoștea împrejurarea că reclamanta prestează servicii de cazare

și alimentație sub denumirea „C.T.” și, totodată, a urmărit ca acei clienți

care ar fi dorit să beneficieze de serviciile reclamantei să solicite, datorită

confuziei sau asocierii, serviciile prestate de pârâtă, considerând fie că este

vorba de servicii prestate de reclamantă, fie că serviciile prestate de pârâta

reprezintă o extensie, prin asociere, a serviciilor prestate de reclamantă.

Prin

urmare, scopul urmărit de pârâtă la înregistrarea mărcii „C.T.” nu a fost acela

de a-și individualiza propriile servicii de cazare și alimentație publică, ci

acela de a profita în mod injust de notorietatea locală a serviciilor prestate

de reclamanta, desfășurate timp îndelungat sub denumirea „C.T.” și pentru care reclamanta

a înregistrat marca „T.”

Altfel,

este de neînțeles pentru care motiv pârâta ar solicita înregistrarea ca marcă

pentru serviciile sale a sintagmei ”C.T.”, în condițiile în care ea își

prestase serviciile sub alte denumiri și totodată, în aceeași zonă, un

competitor își desfășura activitatea și era cunoscut sub o denumire care

includea cuvântul ”T.”

Conduita

pârâtei în procedura de înregistrare a mărcii ”C.T.”, invocată de

reclamanta-apelantă, nu poate fi luată în considerare la analiza relei-credințe

a pârâtei ca motiv de nulitate a mărcii, întrucât reaua-credință la

înregistrare se analizează în raport cu momentul formulării cererii de înregistrare.

Prin al

cincilea motiv de apel se critică respingerea cererii de anulare a numelui de

domeniu.

Cu

privire la acest capăt de cerere, Curtea reține următoarele:

Reclamanta

își promovează serviciile pe site.

Intimata

deține numele de domeniu calultroian.ro.

Este

evident că utilizarea cuvântului cheie ”troian” în legătură cu serviciile de

cazare sau alimentație publică cu ajutorul unui motor de căutare pe internet va

determina trimiteri atât la serviciile prestate de reclamantă, cât și la

serviciile prestate de pârâtă, determinând astfel în rândul consumatorilor

confuzie între proveniența serviciilor, având în vedere că este vorba de

servicii identice, desfășurate în locații situate pe aceeași stradă.

De

altfel, având în vedere concluziile Curții în ceea ce privește capetele de

cerere privind anularea înregistrării mărcii ”C.T.” și soluția ce se va da

acestora, este evident că și numele de domeniu ”calultroian.ro” este de natură

să aducă atingere drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcii ”T.”,

motiv pentru care Curtea a constatat întemeiat și acest motiv de apel.

Împotriva

deciziei a declarat recurs pârâta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei în sensul respingerii apelului

reclamantei, ca nefondat.

Înalta

Curte, prin decizia de casare a dispus ca instanța de apel să examineze și

motivul de anulare a mărcii prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. b) raportat la art.

6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, iar în ceea ce privește motivul prevăzut de art.

48 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, instanța va avea în vedere

circumstanțele concrete ale spetei și va analiza argumentele recurentei în ceea

ce privește existența relei-credințe a pârâtei la momentul solicitării de

înregistrare a mărcii.

Depășind

limitele casării, instanța de apel a analizat din nou toate motivele de apel

admițând în final apelul doar pentru motivele stabilite a fi verificate de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv s-a reținut că înregistrarea

mărcii „C.T.” pentru aceeași clasă de servicii pentru care în prealabil a fost înregistrată

marca „T.” este de natura să aducă atingere dreptului exclusiv al reclamantei

asupra mărcii „T.”, fiind incidente în cauză motivele de anulare a mărcii

prevăzute de art. 48 alin. (1) lit. b), rap. la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Instanța

de apel nu a motivat în niciun mod pentru ce au fost îndepărtate susținerile pârâtei.

Nu există în decizia criticată niciun argument al susținerilor vizavi de

similaritate, de originea cuvântului troian, de modul în care este denumită

zona respectivă.

În mod

greșit instanța de judecată arată că elementul dominant al mărcii „C.T.” este

elementul verbal „T.”, care este identic cu marca reclamantului. Această argumentație

este exemplificată într-un mod care pentru un necunoscător a limbii române ar

trezi mari semne de întrebare.

Recurenta

nu a remarcat niciodată până la acest moment că în momentul în care se face o

conversație despre teatru cuvântul „național” face trimitere la „Teatrul

National”, iar într-o conversație despre fotbal cuvântul „național” face

trimitere la „Stadionul Național”.

Punctul

T. este denumirea unei zone situate în satul Bistrița, com. Alexandru cel Bun,

zonă în care locuiesc în jur de 60 familii, își au sediile mai multe

societăți, există o școală, și în jur de 20 pensiuni și hoteluri. Aceasta zonă

T. nu a fost și nici nu este asociată cu pensiunea T., zona fiind generic

cunoscută sub denumirea de zona T.

Chiar și denumirea

pe care a avut-o și o mai are în continuare locația intimatei este „C.T.”,

denumirea făcând trimitere la zona T. unde există printre alte unități și campingul

Troian. S-au depus la dosar acte din anul 1941 cât și actul de proprietate al

intimatei unde se arată că terenul este situat în punctul T. Instanța mai arată

de asemenea că, „calul este un element generic fără putere distinctivă” și,

totodată așa cum însăși instanța arată mai departe „marca dobândește

caracter distinctiv doar prin alăturarea elementului troian rezultă în mod

logic că nu poți confunda T. (o îngrămădire de zăpadă - de la care se trage și numele

zonei) cu Calul T.

Cum nu se

poate confunda Rodos (insula în Grecia) cu Colosul din Rodos (statuie - una din

cele 7 minuni ale lumii ) sau cum adjectivul bălan (blond) și La calul bălan (care

nu poate fi confundat cu opereta lui Ralph Benatzky sau renumitul restaurant

din stațiunea Neptun).

Instanța

mai arată că „împrejurarea că potrivit D.E.X. cuvântul troian ar avea mai multe

semnificații, este irelevantă”.

Se trage

concluzia firească, că diferite persoane pot atribui diferite sensuri

cuvântului „T.”, în schimb când spui „C.T.” este foarte clar că te referi la

calul lui Homer .

Motivarea

făcută de asemenea că martora audiată în instanță ar fi relatat un anumit incident,

trebuia îndepărtată întrucât este o probă preconstituită și s-a uzat de ea doar

în casarea cu trimitere și nu face referire la evenimente petrecute în perioada

de judecată la instanța de fond. Instanța de judecată nu putea retine ca

adevărată această declarație, decât dacă așa cum s-a solicitat ar fi făcut

propria verificare având în vedere că martora a indicat un nume și o adresă.

Curtea de

apel motivează și face trimitere la speța iepurașilor, referindu-se de această

dată la semnul grafic pentru că în speța exemplificativă este vorba de iepurași

de ciocolată înveliți în staniol și la care este diferită doar nuanța

culorii staniolului.

Marca „C.T.”

a fost aleasă în urma unui studiu de piață fiind aleasă din alte 3 denumiri

potrivite pentru un hotel de patru stele, pe care instanța l-a ignorat.

Demersurile pentru obținerea mărcii au fost începute încă din anul 2006,

motivat de faptul că s-a dorit dezvoltarea acestui segment de activitate.

S-a dorit

ca hotelul și restaurantul să aibă servicii axate pe bucătăria grecească, motiv

pentru care s-a ales această denumire .Se poate observa din fotografiile depuse

la dosar că întreg mobilierul, vesela, ferestrele, ușile, poartă semnul grafic

al „C.T.”, lucru care nu se poate afirma despre Pensiunea intimatei la care

semnul grafic T. nu apare decât pe un spațiu publicitar de la poartă. Nu s-a

acționat cu rea credință și, de altfel, situația financiară a pârâtei a

înregistrat creșteri și nu pierderi.

Instanța

de judecată motivează sumar și acest motiv de admitere a apelului și arată că s-a

urmărit ca acei clienți care ar fi dorit să beneficieze de serviciile

reclamantei să solicite, datorită confuziei sau asocierii, serviciile prestate

de pârât, considerând fie că este vorba de servicii prestate de reclamantă, fie

că serviciile prestate de pârâtă reprezintă o extensie prin asociere, a

serviciilor prestate de reclamant.

Nu există

la dosar nicio probă din care să rezulte aceste lucruri.

A arătat recurenta

că nu se practică același fel de turism, că prețurile practicate de recurentă

sunt duble față de prețurile practicate de intimată, că locația recurentei se

dorește a fi de patru stele iar locația intimatei este o pensiune rustică în stil

moldovenesc, că meniul oferit este total diferit de bucatele moldovenești

oferite de intimată iar hotelul nu are - curte unde pot întoarce căruțele ci

doar o parcare la stradă destinată autoturismelor. Ar fi trebuit ca instanța de

judecată să dispună o cercetare locală înainte de a arată că recurenta a fost

de rea credință și a dorit să producă confuzie în rândul potențialilor turiști necunoscători

ai zonei.

Firma „C.T.”

deține și marca „C.F.” și așa după cum a declarat și martora în fața

instanței, restaurantul „T.” este mai mult cunoscut sub numele restaurantul „F.”,

iar reclama cu denumirea T. a apărut abia în 2010.

Referitor

la domeniul de internet, se precizează că domeniul nu aparține lui SC C.T. SRL ci

este a firmei SC N.C. SRL, care construiește, vinde și administrează site-uri

și soft-uri. Printre multe alte site-uri a construit și administrează site-ul. Pensiunea

„C.T.” își mai face reclamă și prin site-ul „casa fodor.ro” existând

foarte multe site-uri care conțin cuvântul „T.”

Intimata,

prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.,invocă

nulitatea recursului întrucât niciuna din criticile exprimate nu pot fi

încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Pe

fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat.

Înalta

Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, constată

caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

-

Prioritar, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., va fi analizată

excepția nulității recursului invocată de intimată.

Recurenta

învederează, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.,

absența motivării, ori o motivare sumară cu privire la apărările formulate față

de motivul de anulare prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998,

la reținerea relei-credințe precum și la domeniul de internet, învederându-se

și greșita aplicare a dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. b) rap.la art. 6 lit.

a) și art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Rezultă

astfel, din cele succint prezentate, că recurenta învederează și motive de

nelegalitate nu doar de netemeinicie, ceea ce semnifică netemeinicia excepției

invocate.

-

Instanța de apel a depășit limitele învestirii prin decizia de casare.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, în decizia de casare, a statuat că instanța de

apel a omis să cerceteze motivul de anulare prevăzut de art. 48 alin. (1) lit.

b), raportat la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 precum și faptul că, în

analiza relei-credințe a pârâtei la momentul solicitării de înregistrare a

mărcii, nu s-au analizat criteriile de apreciere a relei-credințe astfel cum au

fost reflectate în jurisprudența C.J.U.E. - Decizia nr. C/529/07,

Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG vs Franz Hauswirth GmbH. Totodată,

reținând că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilit, a casat decizia în

totalitate, instanța de apel având astfel obligația să analizeze toate motivele

de apel.

Curtea de

Apel, în rejudecare, răspunde motivelor de apel referitoare la: art. 48 alin.

(1) lit. b) raportat la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și

indicațiile geografice; art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998

raportat la art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 3 lit. a); art. 48 alin. (1) lit.

b) raportat l,a art. 6 lit. d) alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 lit. d) din

Legea nr. 84/1998 și art. -48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Reține

Curtea de Apel că motivul de anulare prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. b)

raportat la art. 6 lit. d) nu a fost invocat în cererea de chemare în judecată,

motiv pentru care analiza lui excedează cadrului procesual cu care a fost investită

prima instanță.

Cu

privire la motivul de anulare întemeiat pe dispozițiile art. 48 alin. (1) lit.

b) raportat la art. 6 lit. d) se arată, în esență, că nu s-a făcut dovada

notorietății mărcii la nivel național, rezultând doar o notorietate în zona

Piatra Neamț.

Din cele

mai sus expuse, față de soluția adoptată în apel, rezultă că analiza celor două

temeiuri de anulare a mărcii recurentei, chiar admițând teza recurentei, nu a

produs acesteia nicio vătămare pentru a fi incidentă critica referitoare la

încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. câtă vreme cererile formulate

în temeiul celor două dispoziții legale mai sus arătate au fost respinse.

- În

susținerea motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se

învederează că instanța nu s-a pronunțat cu privire la apărările recurentei

precum și absența motivării pentru motivul de anulare referitor la înregistrarea

mărcii cu rea-credință, precum și existența unor considerente străine cererii.

Din

partea expozitivă a deciziei de față rezultă că instanța de apel și-a

motivat soluția de anulare a mărcii recurentului.

Judecătorul

nu este obligat, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, să răspundă

în mod special asupra tuturor argumentelor invocate de părți, fiind destul ca

din întregul hotărârii să rezulte că a respins aceste argumente în mod

implicit.

Soluția

se impune cu atât mai mult cu cât motivele reținute drept temei al anulării

mărcii se constituie în tot atâtea argumente de înlăturare a punctului de

vedere aparținând recurentei.

Câtă

vreme instanța de apel a examinat în mod real problemele esențiale care i-au

fost supuse verificarea legalității înregistrării mărcii, dispozițiile art. 261

pct. 5 C. proc. civ. nu au fost încălcate.

Este însă

real că referirile instanței de apel la semnificația, în limbaj colocvial a

cuvântului „național”, funcție de contextul conversației, sunt

nepotrivite.

Însă nu

acestea au fost argumentele instanței în analiza riscului de confuzie,

inclusiv riscul de asociere cu privire la mărcile în discuție, astfel cum se va

arăta în analiza criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

- Arată

recurentul că nu poate fi vorba de risc de confuzie pentru că serviciile

oferite sunt total diferite, întrucât, în timp intimata dezvoltă un turism

rural, recurenta oferă servicii corespondente unui hotel de 4 stele, cu

specific grecesc.

Critica

este vădit nefondată câtă vreme ambele societăți prestează servicii de

alimentație publică și servicii de cazare temporară, conform clasei 43 pentru

care au fost înregistrate mărcile.

Recurentul

arată că elementul dominant al mărcii sale nu este elementul verbal „troian”,

care este identic cu marca reclamantului, cu referire la originea cuvântului,

denumirea zonei și alte asemenea împrejurări de fapt.

Cele susținute

de recurent referitoare la originea cuvântului troian, la semnificațiile

diferite ale acestuia, la denumirea zonei în care cele două societăți

comerciale își desfășoară activitatea, la modalitatea alegerii numelui, la

conținutul actelor de proprietate, la conținutul probei testimoniale precum și

la conținutul fotografiilor nu se constituie în critici de nelegalitate, ci în

aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în recurs față de dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

Contrar

opiniei recurentului, instanța, motivat, a constatat că sunt îndeplinite

condițiile cerute de art. 48 alin. (1) lit. b), raportat la art. 6 lit. d) din

Legea nr. 84/1998 și anume că mărcile în discuție sunt similare fiind destinate

a fi aplicate unor servicii identice și că există un risc de confuzie pentru

public, inclusiv riscul de asociere.

Astfel,

elementul dominant al

mărcii „C.T.” este elementul verbal „T.”, deci elementul care este identic cu

marca reclamantei.

În ceea

ce privește comparația dintre cele două mărci la nivel vizual, conform

practicii judiciare constante în materie, în comparația dintre 2 mărci

combinate se analizează elementul verbal distinctiv, dominant, ce se impune

detașat în imaginea de ansamblu a mărcii, diferențele aduse de elementele

figurative fiind neglijabile, irelevante, ori în cauză elementul dominant este

„T.”, și nu C.T., cum se pretinde.

Pretinde

recurenta că nu se pot confunda cele două mărci față de semnificația diferită

pe care o au: „C.T.” făcând trimitere la o legendă din antichitatea greacă,

„troian” având semnificația de morman de zăpadă.

Demonstrația

nu poate fi primită, întrucât nu este sigur că un consumator mediu avizat și

instruit cunoaște semnificația expresiei verbale „calul troian”, putând crede

că este vorba de un cal cât un morman de zăpadă, ori presupunând că este

cunoscută semnificația expresiei verbale, să considere că „troian” se

referă la troieni, locuitori ai cetății antice T.

Așadar,

în mod corect instanța superioară de fond a reținut că, cele două mărci

sunt asemănătoare prin raportare la elementul verbal dominant „troian”.

- Așa cum

deja s-a arătat, mărcile sunt destinate a fi aplicabile unor servicii identice.

Asemănarea

dintre mărci coroborată cu identitatea serviciilor atrage un potențial risc de

confuzie, inclusiv riscul de asociere, între mărcile în discuție și între

furnizorii de servicii sub cele două mărci.

Reținerile

instanței de apel în sensul că

părțile

oferă servicii identice (cazare temporară și alimentație publică) în aceeași

zonă geografică, în locații foarte apropiate, și că riscul de confuzie și

asociere este ridicat, unii dintre consumatori putând desemna prin cuvântul „T.”

locația și serviciile reclamantei, în timp ce alții ar putea desemna prin

același cuvânt locația și serviciile pârâtei, în timp ce alți consumatori ar

putea considera că serviciile prestate în cele două locații provin de la aceeași

societate sau de la societăți partenere sunt corecte, întrucât există riscul

major ca un consumator mediu să fie indus în eroare, în sensul de a aprecia că

serviciile de alimentație publică și cazare provizorie oferite de recurentă să provină

de la intimată, ale cărei servicii sunt bine cunoscute și apreciate în zonă.

O astfel

de percepție este de natură a aduce atingere dreptului reclamantei dobândit

prin înregistrarea anterioară a mărcii sale.

- Cu

privire la motivul de anulare a mărcii în temeiul art. 48 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 84/1998 recurenta face aprecieri generice cu privire la „speța iepurașilor”.

Instanța

de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., a făcut aplicarea

jurisprudenței C.J.U.E. din cauza C-529/07 cu referire la criteriile pertinente

pentru aprecierea „relei-credințe” a solicitantului în momentul depunerii

cererii de înregistrare a mărcii: în special împrejurarea că solicitantul are

sau trebuie să aibă cunoștință că un terț utilizează un semn identic sau similar

pentru un produs identic sau similar ce poate duce la confuzia cu semnul a

cărui înregistrare se cere; intenția solicitantului de a-l împiedica pe acest terț

să utilizeze un astfel de semn în continuare; nivelul de protecție juridică de

care beneficiază semnul terțului și semnul a cărui înregistrarea se solicită.

În cauza

Chocoladefabriken

Lindt & Sprüngli AG contra Franz Hauswirth GmbH (referitoare la

înregistrarea mărcii tridimensionale) s-a arătat că o prezumție de cunoaștere

de către solicitant a utilizării de către terț a unui semn identic sau similar

pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul a

cărui înregistrare se cere poate rezulta, printre altele din împrejurarea că,

în sectorul economic vizat, o astfel de utilizare este îndeobște cunoscută,

această cunoaștere putând fi dedusă, în special, din durata unei astfel de

utilizări, și că această prezumție nu este suficientă în sine pentru a stabili

existența relei-credințe a solicitantului.

Recurenta

nu dezvoltă critici prin raportare la criteriile enunțate de C.J.U.E. în cauza

C-529/07 și folosite de instanța superioară de fond în analiza relei-credințe

ca motiv de anulare a mărcii pentru a putea fi examinate ca motive de

nelegalitate.

Referirile

la „speța iepurașilor”, prin raportare la culoarea diferită a ambalajului

acestora, combinate cu propriile aprecieri față de activitatea reclamantei, nu

au legătură cu specificul cauzei.

Instanța

a reținut corect că nu există nicio justificare pentru care pârâta a ales să-și

redenumească localul cu un nume similar cu localul reclamantei, denumirea

folosită de aceasta încă din 1990.

- Cu

privire la dispoziția instanței de radiere a domeniului de internet, recurenta

încearcă să învedereze lipsa calității sale procesuale pasive, câtă vreme

afirmă că proprietar al site-ului este SC N.C. SRL.

Cele

afirmate nu pot fi primite întrucât se face o confuzie voită între

administratorul site-ului și beneficiara acestuia, recurenta, cea care a încheiat

contractul de adeziune pentru domeniul de internet.

Înalta

Curte, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Dat fiind

poziția de parte câștigătoare în proces a intimatei, în temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va fi obligată recurenta la

plata către aceasta a sumei de 3.087 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului, invocată de intimata SC C.T. SRL

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC U.C. SRL, prin lichidator judiciar

C.I.I., V.G. împotriva Deciziei nr. 46/A din data de 5 martie 2013 a Curții de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurenta la

plata sumei de 3.087 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC

C.T. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2014.