ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1142/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1142/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1142/2015

A

supra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 506/A din 4 decembrie

2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca

nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 673

din 13 mai 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în

contradictoriu cu pârâții B., SC C. SRL și D.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut următoarele considerente:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată la data de 7 noiembrie 2012, reclamantul A. a

chemat în judecată pe pârâții B., SC C. SRL și D., solicitând

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: 1.

constatarea exclusivității dreptului reclamantului asupra mărcii

înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci sub

denumirea ..., potrivit certificatului de înregistrare, pentru marca din 31

octombrie 2001, reînnoit în anul 2011; 2. interzicerea și încetarea

imediată a folosirii denumirii ... de către pârâții SC C. SRL și D.; 3.

anularea depozitului din 12 ianuarie 2012 și 4. obligarea, în solidar, a

pârâților la plata de despăgubiri în cuantum de 245.000 lei, reprezentând

prejudiciul creat prin săvârșirea de către aceștia a faptelor de constituire

a unui nou depozit asupra unei mărci deja existente de către B. și folosirea

abuzivă a mărcii ... în scopuri comerciale de către SC C. SRL și D.

În motivare,

reclamantul a arătat că a obținut certificatul de înregistrare a mărcii

... în 2001, acesta fiind reînnoit în 2011 pentru clasele de produse/servicii,

respectiv cls. 35, 39 și 43, ultima referindu-se la restaurante, baruri,

servicii de agenție de voiaj care asigură rezervare de hoteluri, iar în

anul 2012 a observat existența denumirii asemănătoare cu cea pentru care a

obținut protecție.

B. a permis în

ianuarie 2012 constituirea unui depozit titularului SC C. SRL pentru marca ...,

exclusiv pentru clasa de produse/servicii 43, prin aceasta permițând o

imitare frauduloasă a mărcii pentru care reclamantul deține calitatea de

titular încă din 2001.

Prin urmare, B. a

comis o încălcare a legislației în domeniul protecției mărcilor,

respectiv a prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b), nu a refuzat la înregistrare

o marcă susceptibilă de a produce un risc de confuzie, inclusiv un risc de

asociere cu o marcă anterioară, din motive de identitate sau similitudine în

raport cu marca anterioară și din motive de identitate sau similitudine a

produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează.

Pârâții D. și SC

C. SRL au arătat prin întâmpinări că, luându-se act de prezenta cerere de

chemare în judecată, s-a formulat cerere de renunțare la drepturile

conferite de înregistrarea mărcii.

Reclamantul a depus o

precizare a acțiunii, prin care a arătat că sunt lipsite de obiect primele

3 capete ale cererii de chemare în judecată și că susține ultimul capăt al

cererii, referitor la despăgubirile solicitate.

Prin sentința civilă nr.

673 din 13 mai 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

s-a respins cererea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu

pârâții B., SC C. SRL și D., ca neîntemeiată, reținându-se următoarele

considerente în motivare:

Reclamantul este

titularul mărcii individuale combinate, constând din denumirea ..., cu element

figurativ și culori revendicate verde și auriu, din 31 octombrie 2001,

potrivit certificatului de înregistrare eliberat de B. (fila 8, 9), reînnoit

până la data de 31 octombrie 2021, pentru clasele de produse și servicii

35, 39 și 43, potrivit Clasificării de la Nisa, cu mențiunea că, în

conformitate cu Regula 17 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998,

conform adresei din 17 aprilie 2002, solicitantul nu a revendicat un drept

exclusiv asupra denumirii.

Pârâta SC C. SRL a

obținut înregistrarea depozitului reglementar de către Oficiul de Stat

pentru Invenții și Mărci pentru marca ... cu nr. de depozit pentru

clasa 43 (servicii de alimentație publică și servicii de cazare temporară),

publicată în Buletinul Oficial de Publicitate Imobiliară nr. 1/2012 (fila 16),

depozit cesionat pârâtului D., conform mențiunii din Buletinul Oficial de Publicitate

Imobiliară din 2012 și Deciziei Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci

(fila 39).

Cu Decizia nr.

1021352 din 9 iulie 2012 (fila 40), B. a admis înregistrarea mărcii cu număr de

depozit și, la același moment, a comunicat pârâtului D. faptul că în

baza de date au fost regăsite documente privind existența unor mărci

identice cu denumirea solicitată (fila 40 verso).

După formularea

prezentei acțiuni, pârâtul D. a solicitat retragerea de la înregistrare a

mărcii ..., solicitarea fiind publicată în Buletinul Oficial de Publicitate Imobiliară

din 30 aprilie 2013 (fila 26, în a doua numerotare a dosarului), astfel încât

primele 3 capete ale cererii de chemare în judecată nu au mai fost

susținute, fiind rămase fără obiect.

În ceea ce

privește antrenarea răspunderii civile delictuale solidare a

pârâților, în condițiile art. 998 - 999 C. civ., tribunalul a constatat

că B. a acționat în limita competențelor legale (analizând depozitul

pârâților în condițiile art. 22 din Legea nr. 84/1998, care nu impun

analiza din oficiu a motivelor de refuz prevăzute de art. 6 din Lege). Prin

urmare, neexistând o obligație legală care să fi fost încălcată, nu există

nici o faptă ilicită care să poată fi reținută în sarcina acestui pârât.

În ceea ce

privește folosirea de către pârâți a mărcii reclamantului, tribunalul

a constatat că nu s-a făcut dovada unei activități comerciale în acest

sens, motiv pentru care nici fapta ilicită a acestor pârâți nu poate fi

susținută. Nici prejudiciul justificat de reclamant ca decurgând din

necesitatea relocării afacerii în Brașov nu a fost dovedit.

În aceste

condiții, nefiind îndeplinite condițiile cumulative pentru antrenarea

răspunderii civile delictuale a pârâților, cererea a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamantul A., apreciat ca fiind nefondat.

Potrivit art. 22 din

Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare atât la data depunerii cererii pârâtei SC

C. SRL de înregistrare a mărcii în dispută cât și la data analizei și

înregistrării acesteia, B. nu mai are posibilitatea de a lua în discuție din

oficiu motive relative de refuz la înregistrare, cum sunt cele prevăzute de art.

6 alin. (1) lit. a) și b) din lege, ci doar pe cele absolute (art. 22 alin. (3),

mai cu seamă lit. c)), iar pe cele relative doar în condițiile în care au fost

formulate opoziții din partea celor interesați (art. 22 alin. (4)).

Ca atare, nu se poate

vorbi despre o acțiune ilicită a B. constând în omisiunea de a refuza pârâților

înregistrarea mărcii în dispută pentru motive de refuz relative (identitatea

sau similaritatea cu o marcă anterioară, apte de a crea confuzie în percepția

publicului).

În orice caz, chiar

și în forma anterioară a legii, care permitea luarea în considerare din oficiu

inclusiv a motivelor de refuz prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. a) și b), nu

se poate vorbi despre o faptă ilicită a B. prin admiterea la înregistrare a

unei mărci similare, câtă vreme este vorba despre un act emis în cadrul

competențelor sale legale, ce îi acordă un drept de apreciere cu privire la

gradul de distinctivitate, act pentru contestarea căruia cel interesat are

pârghii legale (opoziție, acțiune în anulare, etc).

În lipsa caracterului

ilicit al faptei, nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a B.

În ceea ce îi privește

pe pârâții D. și SC C. SRL, Curtea a observat că solicitarea adresată Oficiului

de Stat pentru Invenții și Mărci de înregistrare a unei mărci nu

constituie o faptă ilicită, după cum nici deținerea sau utilizarea unei mărci

legal înregistrată de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (cea

înregistrată la cererea SC C. SRL, respectiv ...) nu constituie fapte ilicite

pentru a angaja răspunderea delictuală.

Apelantul nu a

demonstrat că pârâții ar fi utilizat în vreun chip în activitatea lor marca

înregistrată și ulterior radiată în urma cererii de retragere, astfel încât nu

se poate vorbi despre un prejudiciu.

De altfel, apelanta

nu a explicitat în cererile sale în ce anume constă prejudiciul cauzat, cu

excepția unei referiri orale, generice, la „profitul nerealizat” și „pagube

cauzate de folosirea fără drept a mărcii” (fila 70 verso).

Or, în speță,

profitul nerealizat ar putea fi solicitat în măsura în care, prin înregistrarea

mărcii similare de către pârâți, ar fi fost afectate beneficiile reclamantului

decurgând din propria sa marcă; nu s-a arătat care ar fi fost aceste beneficii

ale reclamantului (ca persoană fizică) și, mai ales, nu s-a demonstrat cum,

simpla înregistrare a unei mărci similare, dar neutilizată de către pârâți, ar

fi împiedicat aceste beneficii de care reclamantul pretinde că ar fi fost

lipsit.

Pe de altă parte, nu

se poate discuta despre pagube produse de „folosirea” fără drept a mărcii de

către pârâți, de vreme ce nu a existat o „folosire”.

Împrejurarea că

intimatul ar fi fost barman în cadrul societății care folosea legal marca ... poate

avea importanță în ceea ce privește reaua credință la înregistrarea mărcii similare,

însă nu are nici o concludență cu privire la existența și întinderea pretinsului

prejudiciu sau la cauza acestuia, iar dificultățile financiare ale SC E. SRL

legate de utilizarea sediului din București, precum și relocarea acestuia,

nu s-au datorat înregistrării de către pârâți a mărcii similare, ulterior

retrase.

În fine, trebuie

observat că apelantul nu a făcut nici o dovadă cu privire la întinderea prejudiciului,

nu a explicitat și dovedit cuantumul pretins.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și arătând în susținere următoarele motive:

Argumentele instanței

de apel sunt neîntemeiate și contrazise atât de dispozițiile legale incidente

în cauză cât și de mijloacele de probă administrate, instanța investită cu

soluționarea cererii detailând considerentele soluției de respingere, susținute

de aspecte preluate din cadrul considerentelor sentinței primei instanțe.

Primul aspect reținut

de instanța de apel, respectiv degrevarea de răspundere civilă a intimatului B.,

motivat de faptul că acest intimat ar fi respectat obligațiile legale

instituite prin art. 22 din Legea nr. 84/1998 este contrazis de mijloacele de

probă administrate în cauză, respectiv situația juridică dedusă de acestea, și încălcă

dispozițiile art. 998 C. civ., ce au fost pe deplin demonstrate, după cum

urmează:

Potrivit adresei de informare

și comunicare emisă de intimatul B. din data de 9 iulie 2012, Autoritatea de Invenții

și Mărci notifică petentului cererii de depozit și marcă ..., D., faptul că

"în urma verificării în baza de date au fost regăsite documentele anexate

privind existența unor mărci identice cu denumirea solicitată în cererea de

înregistrare.

Fapta ilicită prejudiciabilă

este săvârșită de intimata B. la aceeași dată de 9 iulie 2012, prin emiterea

sub un număr anterior, a deciziei de admitere a înregistrării mărcii având

număr de depozit, în condițiile existenței evidente a unor cauze de respingere

a cererii pentru motivele reglementate de art. 6 lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998.

Este nelegală

susținerea instanței da apel de degrevare a intimatei B. de atragerea

răspunderii civile delictuale raportat la faptul că aceasta ar fi efectuat

verificările stabilite de legiuitor potrivit art. 22 din norma specială, în

condițiile în care verificările au fost efectuate de această autoritate și au

fost identificate cazuri de identitate de marcă cu cea a cărei înregistrare s-a

solicitat abia în anul 2012.

Faptul că în sarcina Oficiul

de Stat pentru Invenții și Mărci legiuitorul a specificat anumite

obligații de analiză a condițiilor ce se impun a fi îndeplinite de cererea de

înregistrare de marcă, nu exonerează această autoritate de responsabilitatea de

a ține o evidență legală și clară a mărcilor ce se înregistrează pe teritoriul

României, dovadă fiind situația de față care denotă înregistrarea a două mărci

identice, care încalcă în acest fel normativele speciale incidente și drepturile

constituite, așa cum prevăd art. 4, art. 8 și art. 36 din lege.

Referitor la

folosirea de către intimații pârâți a mărcii recurentului, s-a constatat faptul

că nu a făcut dovada unei activități comerciale în acest sens, motiv pentru

care nici fapta ilicită a acestora nu poate fi susținută și că nici

prejudiciul cerut nu a fost dovedit.

În virtutea art. 4, art.

8 și art. 36 recurentul reclamant și-a manifestat beneficiile acordate de

dreptul exclusiv asupra mărcii ..., solicitând, potrivit art. 47, constatarea

exclusivității dreptului asupra mărcii înregistrata (drept conferit de legiuitor

în art. 36), interzicerea și încetarea imediată a folosirii denumirii ... de

intimații pârâți SC C. SRL și D., anularea depozitului constituit și obligarea

în solidar la repararea prejudiciului produs de părți.

Considerentele avute

în vedere de instanța de apel față de angajarea răspunderii civile delictuale a

celor doi intimați pârâți D. și SC C. SRL nu se regăsesc nici în cuprinsul

normei speciale care reglementează acțiunea în anulare și condițiile promovării

acesteia de către titularul dreptului încălcat și nici în cuprinsul normei de

drept comun, art. 998 și art. 999 C. civ.

Existenta faptei ilicite

cauzatoare de prejudiciu, așa cum este definită de norma specială - art. 6,

art. 4, art. 8 și art. 36, nu este dependentă de dovada desfășurării unei

activități comerciale de către titularul mărcii ulterior înregistrată.

Prin înregistrarea și

folosirea ulterioară a unei mărci identice/cu elemente identice ... este

încălcat dreptul de proprietate exclusiv acordat de legiuitor și de către Oficiul

de Stat pentru Invenții și Mărci titularului mărcii înregistrată anterior,

această încălcare și folosire reprezentând o faptă ilicită care atrage

răspunderea civilă delictuală a intimaților pârâți D. și SC C. SRL.

Titularul D. a

înregistrat marca în condițiile art. 47 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998

- detaliindu-se argumentele care ar susține cererea de anulare a mărcii în

temeiul art. 47 alin. (1) lit. c).

Activitatea comercială

este demonstrată cu ajutorul mijloacelor de probă administrate în cauză, în speță

înscrisuri și interogatoriile părților.

SC C. SRL și-a

deschis punct de lucru funcționabil sub denumirea de ..., iar publicitatea

comercială efectuată de intimații pârâți în vederea informării publicului cu

privire la organizarea de evenimente sub marca ... și concretizarea

evenimentelor anunțate indică desfășurarea de activități comerciale intense.

Din extrasul din

registrul mărcilor, document depus de intimatul B., rezultă că la data de 30

aprilie 2013 D. a formulat cerere de radiere a mărcii, dată ulterioară

introducerii cererii de chemare în judecată, iar din interogatoriul luat

acestuia rezultă că a avut cunoștință de existența mărcii anterioare, al cărei

titular este recurentul reclamant, angajatorul său.

Intimatul-pârât B. -

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, arătând că atât timp cât a îndeplinit o obligație legală, ce nu a

fost încălcată, nu există o faptă ilicită ce poate fi reținută în sarcina sa,

pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al

recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește

petitele formulate inițial prin cererea de chemare în judecată, reclamantul

a precizat că sunt lipsite de obiect primele trei, respectiv constatarea

dreptului său exclusiv asupra mărcii înregistrate ..., anularea depozitului din

12 ianuarie 2012 pentru marca ... - cu titular inițial SC C. SRL, interzicerea

și încetarea folosirii semnului pe care l-a înregistrat reclamantul ca marcă,

menținându-și pretențiile formulate prin ultimul capăt de cerere, prin care s-a

solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata de despăgubiri de 245.000 lei,

reprezentând prejudiciul creat prin săvârșirea de către B. a faptei de

constituire a unui depozit pentru marca incriminată, deși exista o marcă deja

înregistrată și folosirea abuzivă de către ceilalți pârâți a mărcii al cărui

titular este în scopuri comerciale.

Potrivit

dispozițiilor art. 1349 din N.C.C., în raport de data la care se reclamă

săvârșirea unor fapte ilicite, orice persoană are

îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului

le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale,

drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane (alin. (1)), iar cel

care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate

prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral (alin. 2) - cerințele

impuse de acest text legal fiind similare celor din V.C.C., în materie, avute

în vedere la soluționarea cauzei.

1.

În soluționarea cererii formulate împotriva intimatului pârât B., instanța

de apel a reținut, ca argument susținut pe dispozițiile art. 22 din

Legea nr. 84/1998 - incident în cauză, în forma legii în vigoare la data

depunerii cererii pârâtei SC C. SRL de înregistrare a mărcii în dispută cât și

la data analizei și înregistrării acesteia, că acesta nu are posibilitatea de a

lua în discuție din oficiu motive relative de refuz la înregistrare, cum sunt

cele prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din lege, ci doar pe cele

absolute, iar pe cele relative le analizează doar în condițiile în care au fost

formulate opoziții din partea celor interesați. Ca atare, a reținut instanța,nu

se poate vorbi despre o acțiune ilicită a B. constând în omisiunea de a refuza

pârâților înregistrarea mărcii în dispută pentru motive de refuz relative

(identitatea sau similaritatea cu o marcă anterioară, apte de a crea confuzie

în percepția publicului).

Fapta ilicită este

justificată în recurs pe faptul că, deși în cadrul verificărilor stabilite de

legiuitor în art. 22 din lege au fost identificate cazuri de identitate cu

marca a cărei înregistrare s-a solicitat - cu referire la adresa din data de 9

iulie 2012, această instituție a emis la aceeași dată decizia de admitere

la înregistrare a mărcii - aceasta în condițiile existenței evidente a unor

cauze de respingere a cererii pentru motivele reglementate de art. 6 lit. a) și

b) din Legea nr. 84/1998.

Critica de recurs,

astfel formulată, nu arată nelegalitatea deciziei de apel, respectiv a

argumentului care susține soluția pronunțată, așa cum impune art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ. - acesta fiind în sensul că Oficiul de Stat pentru

Invenții și Mărci verifică în procedura de examinare pe fond a

cererii de înregistrare marcă motivele de refuz relative, reclamate în dosarul

de față, numai în condițiile în care au fost formulate opoziții din partea

celor interesați.

Celălalt considerent

din decizie nu susține soluția pronunțată de instanța de

apel relativ la fapta imputată intimatului pârât B. - cel care se referă la

faptul că nu se putea reține o faptă ilicită nici în forma anterioară a

legii, care permitea luarea în considerare din oficiu inclusiv a motivelor de

refuz prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. a) și b). Instanța de apel a avut în

vedere în justificarea soluției faptul că fapta reclamată se analizează în funcție

de norma legală în vigoare la data la care ar fi fost săvârșită.

pe intimații pârâți D. și SC C. SRL, în principal, instanța de apel a

reținut, pe de o parte, că solicitarea adresată B. de înregistrare a unei

mărci, deținerea sau utilizarea unei mărci legal înregistrată de Oficiul de

Stat pentru Invenții și Mărci nu constituie fapte ilicite pentru a

angaja răspunderea delictuală, iar, pe de altă parte, că apelantul nu a

demonstrat că pârâții ar fi utilizat în vreun chip în activitatea lor marca

înregistrată și ulterior radiată în urma cererii de retragere, astfel încât nu

se poate vorbi despre existența vreunui prejudiciu.

Înregistrarea unei

mărci cu nerespectarea dispozițiile 6 din Legea nr. 84/1998 și încălcarea

astfel a drepturile conferite titularului unei mărci anterior înregistrate de art.

4 (potrivit căruia dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin

înregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci ),

art. 8 (care arată că dreptul la marcă aparține

solicitantului care a depus primul, în condițiile legii, cererea de

înregistrare a mărcii) și art. 36 (ce prevede că înregistrarea

mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra acesteia) - indicate ca

susținând fapta ilicită - se pot verifica, după înregistrarea mărcii, în

condițiile art. 47 din lege, pe calea acțiunii în anulare.

Aceste dispoziții

legale nu impun cerința folosirii mărcii, însă acțiunea în anulare nu

mai constituie obiect al litigiului de față de precizările făcute de

recurentul reclamant în fața primei instanțe, în urma înregistrării

la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci la data de 30 aprilie

2013 a cererii de radiere a mărcii de către titular. Mai mult, în

susținerea recursului se subliniază și înregistrarea mărcii cu rea

credință, cu detalierea argumentelor aferente, fără ca o cerere de anulare

în temeiul art. 47 lit. c) din lege să fie formulată în prezentul dosar.

Dispozițiile din

materia răspunderii civile delictuale impun o acțiune de încălcare a

drepturilor legitime ale unei persoane și, oricum, prin cererea de recurs a

fost susținută fapta ilicită imputată și pe folosirea abuzivă a acesteia în

scopuri comerciale.

Pe lângă faptul că probele

invocate ca dovedind folosirea mărcii nu pot fi reapreciate de instanța de

recurs, date fiind dispozițiile art. 304 C. proc. civ, punând în

discuție temeinicia hotărârii, nu o astfel de folosire este sancționată și

a fost cerută a fi dovedită de instanța de apel.

Cum în mod corect a reținut

instanța de apel, deținerea și utilizarea unei mărci legal înregistrate nu

constituie fapte ilicite pentru a angaja răspunderea delictuală, pe perioada de

valabilitate aceasta conferindu-i titularului aceleași drepturi de care se

prevalează și reclamantul în dosarul de față.

Numai folosirea unui

semn neprotejat este susceptibilă de a produce un prejudiciu titularului unei

mărci, iar în acest context instanța de apel a și subliniat că nu s-a

demonstrat că pârâții ar fi utilizat în activitatea lor marca înregistrată și

ulterior radiată în urma cererii de retragere.

decizia de apel a unor considerente ale hotărârii primei instanțe nu semnifică

o simplă preluare, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., atât timp cât acestea sunt confirmate în analiza criticilor de apel

formulate.

Constatând, prin

urmare, că nu sunt fondate criticile de recurs formulate, în limitele în care

au putut fi analizate de instanța de recurs, Înalta Curte urmează să facă

aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,dispunând

în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 506/A din data de 4

decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2015.