ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4298/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la data de 1 aprilie 2008, reclamanta B.C. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, să se

dispună anularea hotărârii nr. 22664 din 13 februarie 2008, prin care i s-a

respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare.

Motivându-și cererea, reclamanta a

arătat, în esență, că în urma Dictatului de la Viena, s-a refugiat, împreună cu

părinții, în localitatea Budureasa, județul Bihor și că se consideră

îndreptățită să beneficieze de drepturile acordate prin lege.

Prin sentința civilă nr. 408/2008 din 7

mai 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal a admis acțiunea reclamantei B.C., a anulat hotărârea nr. 22664 din

13 februarie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o

să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 15 noiembrie

1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data

de 1 august 2007

Pentru a pronunța o asemenea soluție,

instanța de fond a reținut că, din materialul probator administrat în cauză,

rezultă că reclamanta a făcut dovada refugierii din localitatea de domiciliu

împreună cu părinții, ca urmare a persecuției etnice exercitate după ocuparea

Ardealului de Nord de trupele horthyste, în urma Dictatului de la Viena din

refugiului nu s-a făcut cu înscrisuri oficiale, ci numai cu martori, câtă vreme

actele normative aplicabile nu impun condiții restrictive în această privință.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea

de Apel Cluj a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta critică sentința pronunțată de

instanța de fond, considerând că nu s-au depus toate diligențele pentru aflarea

adevărului, iar declarațiile de martor pe care se fundamentează sentința

atacată, deși sunt date în fața notarului, au un caracter precar. În opinia

recurentei, aceste mijloace de probă ar trebui să indice aceleași date și

anume: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea

de refugiu și data întoarcerii din refugiu.

Examinându-se sentința atacată, în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de

suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind

și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a ordonanței

menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă

localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare unui tratat bilateral.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999,

dovedirea situațiilor la care se referă ordonanța menționată se face de către

persoanele interesate cu acte oficiale, eliberate la cerere, de către organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

În cauză, se observă că instanța de fond

a interpretat în mod corect declarațiile autentificate date în fața notarului

public, de martorii A.G. și L.A., din cuprinsul cărora rezultă elementele

esențiale pentru stabilirea perioadei de refugiu, inclusiv motivele care l-au

determinat. Din cuprinsul acestor declarații nu rezultă niciun element de

contradictorialitate, care să justifice înlăturarea reclamantei B.C. de la

beneficiul drepturilor prevăzute de lege.

Rezultă că instanța de fond a pronunțat o

sentință legală și temeinică, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca

nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 408/2008 din 7 mai 2008

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

noiembrie 2008.