ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5938/2010

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin Sentința nr. 574 din 5 iunie 2009,

Tribunalul Maramureș, secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul

O.I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, Uniunea Națională a Barourilor din România și

Baroul de Avocați Maramureș.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a invocat nelegalitatea excluderii

sale din profesia de avocat prin Ordinul din 23 ianuarie 1989, emis de

Ministerul Justiției și a arătat că a fost prejudiciat prin punerea sa în imposibilitate

de a-și exercita profesia cu suma de 8.000 RON/lună, pe o durată de 10 ani.

A mai reținut

tribunalul, că prin Decizia nr. 2100 din 18 iunie 1998, emisă de Uniunea

Avocaților din România, reclamantul a fost reprimit în profesie. La scurt timp de

la primirea sa în profesie a fost suspendat și apoi exclus din avocatură pentru

neplata către barou și uniune a contribuțiilor minime.

Prin urmare, a

constatat tribunalul, reclamantul nu a făcut dovada că ar fi realizat vreodată

venitul lunar pe care l-a solicitat și ca ordinul de excludere din avocatură ar

fi fost nelegal.

Prin Decizia nr. 1/A

din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie a anulat ca insuficient timbrat apelul

declarat de reclamantul O.I..

Instanța de apel a

reținut că litigiul nu are natura unui litigiu de muncă, ci este unul civil,

deoarece reclamantul a fost reprimit în avocatură, decizia de excludere din

barou fiind revocată încă din anul 1998.

Acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ., iar cererile de acordare a

ajutorului judiciar și de reexaminare a taxei de timbru au fost respinse

irevocabil.

Instanța de apel a

mai reținut că anularea cererii ca insuficient timbrată nu reprezintă o

încălcare a dreptului de acces la instanța de judecată, în sensul reținut de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Weissman contra României.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că a fost nevoit să

părăsească România pentru că a fost prigonit de fosta Securitate, care a și

intervenit pe lângă Ministerul Justiției și Baroul Maramureș pentru a nu i se

comunica decizia de excludere.

A mai arătat

recurentul, că litigiul este un litigiu de muncă sau, în cel mai rău caz, un

litigiu de contencios administrativ, deoarece decizia de excludere a fost emisă

de Ministerul Justiției, căruia i se aplica legislația muncii.

Analizând criticele

formulate, se constată că acestea nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta

în continuare.

Prin decizia atacată,

Curtea de Apel Cluj a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamant, ceea ce

înseamnă că în recurs nu pot fi analizate decât criticile referitoare la

soluția pronunțată în cauză.

Prin urmare,

aspectele care privesc nelegalitatea ordinului de excludere din avocatură și

circumstanțele părăsirii țării sunt străine de cauză și nu pot fi analizate.

În ceea ce privește

criticile referitoare la natura litigiului, care ar atrage scutirea de

obligația achitării taxei judiciare de timbru, se reține că reclamantul a

sesizat prima instanță cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâților

"la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale",

invocând ca temei de drept dispozițiile Legii nr. 51/1995 și ale art. 998 C.

civ.

Se constată, așadar,

că raportul juridic dedus judecății este un raport juridic tipic de drept

civil, în care părțile, titulare de drepturi și obligații cu caracter civil,

sunt în dispută asupra unui drept subiectiv civil.

Este nefondată

susținerea reclamantului că litigiul are caracter de litigiu de muncă sau

administrativ și că acest caracter este imprimat de calitatea Ministerului

Justiției de organ al administrației centrale.

Litigiul nu are

caracter administrativ, deoarece prin cererea de chemare în judecată nu s-a

solicitat anularea vreunui act administrativ, în condițiile și cu respectarea

procedurilor prevăzute de Legea nr. 554/2004, republicată.

Litigiul nu are nici

caracter de litigiu de muncă, deoarece între avocați și Ministerul Justiției nu

au existat niciodată raporturi de muncă, nici măcar în perioada fostului regim

politic comunist, în care Ministerul Justiției avea doar conducerea activității

avocaturii, potrivit art. 6 din Decretul nr. 281/1954.

În prezent, profesia

de avocat, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, este liberă și

independentă, cu organizare și funcționare autonome, ceea ce exclude cu

desăvârșire orice raport de muncă cu Ministerul Justiției.

Față de cele mai sus

expuse, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a

constatat că cererea de declarare a apelului trebuie timbrată, iar raportul

juridic dedus judecății este un raport juridic de natură civilă.

Prin urmare, recursul

declarat se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare.

Având în vedere și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată către intimata Uniunea Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul O.I. împotriva Deciziei nr. 1/A din 14

ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Obligă pe recurent la

300 RON cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă Uniunea Națională a

Barourilor din România.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - CL