ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2017/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2017/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 iunie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petenta SC B.D. SRL a solicitat strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 23148/300/2013 al Tribunalului București, invocând dispozițiile art. 140 și urm. din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Examinând cererea de strămutare, în raport de excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 05 august 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ., în raport de care "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia". Or, în prezenta cauză, petenta solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 23148/300/2013 al Tribunalului București, invocând motive de bănuială legitimă. Înalta Curte, prin raportare la dispozițiile art. 131 coroborate cu dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., va declina competența de soluționare a cererii de strămutare în favoarea Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii de strămutare, formulată de petenta SC B.D. SRL, cu sediul în București, în contradictoriu cu intimata U.B., cu sediul în București, în favoarea Curții de Apel București. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.