ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2535/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 288/A din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții I.M. și B.E.I., de pârâtul Statul Român reprezentat prin SC M. SA și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței civile nr. 395 din 26 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că toți apelanții au formulat în cauză critici care vizează cuantumul despăgubirilor acordate prin sentința apelată, apelantul-pârât și Ministerul Public invocând în plus nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile în materia exproprierii pentru utilitate publică.

Criteriul pentru stabilirea despăgubirilor datorate pentru expropriere prevăzut de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care făceau trimitere prevederile Legii nr. 198/2004 referitoare la judecarea contestației îndreptate împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor emisă de expropriator (respectiv, art. 9, în același sens fiind însă și actualele prevederi ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), este cel al prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Or, Curtea a reținut că evaluarea din expertiza întocmită la judecata în primă instanță, lucrare avută în vedere la stabilirea despăgubirii, s-a realizat prin raportare la alte criterii decât cele prevăzute de norma legală sus-menționată, folosindu-se ca elemente de comparație prețuri de ofertare din publicații de specialitate și de pe internet.

Curtea, în aplicarea art. 292 alin. (1) C. proc. civ., a reținut că niciuna dintre părți nu a solicitat prin cererile de apel efectuarea unei noi expertize tehnice în faza devolutivă a apelului și, în plus, nu au înțeles să depună la dosar niciun înscris – contract de vânzare-cumpărare relevant cu privire la tranzacții de terenuri similare cu cel expropriat. De asemenea, Curtea a reținut că astfel de înscrisuri nu au fost depuse de părți nici în fața primei instanțe, deși, prin încheierea din 30 mai 2012, tribunalul a încuviințat atât proba cu expertiză pentru evaluarea imobilului expropriat, cât și proba cu înscrisuri pentru ambele părți „pentru a demonstra prețul de piață al terenului”.

Față de această împrejurare, nu au putut fi primite nici susținerile apelantului-pârât referitoare la încălcarea principiul rolului activ al instanței de fond în stabilirea adevărului în aplicarea dispozițiilor incidente în materia exproprierii, prin neadministrarea unor probe cu înscrisuri pentru stabilirea despăgubirii, respectiv, prin faptul că nu s-a solicitat părților sau experților să depună diligențele necesare în vederea procurării înscrisurilor, Curtea constatând incidența în litigiul dedus judecății (aflat pe rolul instanțelor de judecată din data de 21 octombrie 2011) a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., introduse prin art. I pct. 14 din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și nu le-au administrat în condițiile legii”.

Textul legal enunțat anterior, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a fost avut în vedere de Curte, și în aplicarea art. 295 C. proc. civ., instanța de apel punând în discuție, față de criticile de nelegalitate formulate de apelanți, efectuarea unei noi expertize, în condițiile depunerii la dosar a unor contracte de vânzare-cumpărare care să poată constitui elemente de comparație pentru experți într-o eventuală expertiză.

Curtea a luat act în ședința publică din data de 7 noiembrie 2013 de poziția exprimată de apelantul-pârât în sensul că nu solicită administrarea altor înscrisuri decât cele aflate deja la dosarul cauzei, instanța fiind aceea care, în măsura în care apreciază necesar, ar putea să se adreseze unor autorități care dețin date despre posibile tranzacții, precum și cu privire la faptul că partea apreciază ca nefiind utilă o nouă expertiză în apel, în condițiile în care susține opinia exprimată în fața primei instanțe de expertul propusă de acesta, expert care, în opinia apelantului, și-a întocmit punctul de vedere cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Curtea a constatat totodată că nici ceilalți apelanți nu au înțeles să depună înscrisuri relevante în vederea efecturării unei noi expertize.

Or, stabilirea prețului de piață a imobilului supus exproprierii presupune administrarea de către părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, niciuna dintre acestea nefăcând dovada imposibilității procurării de date privind acest aspect, cel puțin prin solicitarea de relații de la autoritățile care dețin evidențe în acest sens. Curtea nu a putut ignora împrejurarea că o biectul probațiunii îl reprezintă un fapt strâns legat de pretențiile sau apărările uneia sau chiar ale mai multor părți, pe care acestea au îndatorirea procesuală de a le dovedi, instanța neputându-se deci substitui părții, care beneficiază și de asistența juridică a unui avocat, pentru a solicita administrarea de probe pentru stabilirea caracterului fondat al criticilor formulate împotriva sentinței apelate.

În ceea ce privește aserțiunile reprezentantului apelantului-pârât referitoare la faptul că expertul propus de acesta din cadrul comisiei care a efectuat raportul ar fi respectat la întocmirea opiniei sale minoritare criteriul prevăzut de lege pentru evaluarea terenului, Curtea a reținut că acestea nu sunt fondate, din conținutul coraportului depus de experta B.A.M.D. rezultând fără echivoc că nu a folosit ca elemente de comparație prețurile de tranzacționare, ci oferte de vânzare. Prin urmare, în prezenta cauză a existat un punct de vedere unitar al experților tehnici cu privire la imposibilitatea de a obține contracte de vânzare-cumpărare ale unor terenuri similare cu cel expropriat. De asemenea, nu pot fi primite susținerile apelantului-pârât privind prețurile reale care sunt mult mai mici decât cele reținute de experți, apelantul invocând astfel prețurile de tranzacționare, cu toate că nu a făcut nicio dovadă în acest sens.

Curtea a apreciat, în concluzie, că toate criticile privind stabilirea despăgubirii cuvenite expropriaților trebuie analizate prin raportare la valorile la care au ajuns experții în fața primei instanțe, având în vedere că aceștia au arătat detaliat care sunt rațiunile pentru care au folosit ca elemente de comparație pentru determinarea despăgubirilor în cadrul respectivei lucrări de specialitate anunțurile de vânzări imobiliare, o asemenea metodă - prin care nu s-a realizat o simplă preluare a ofertelor de vânzare ci s-au corectat acestea în funcție de criteriile de compatibilitate dintre terenuri - permițând, în împrejurările arătate, în lipsa unor dovezi directe din care să reiasă prețul de tranzacționare pe piața liberă, o evaluare echitabilă, de o echivalență apropriată cu aceea care s-ar fi făcut cu respectarea întocmai a cerințelor impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Referitor la respingerea obiecțiunilor formulate împotriva raportului de expertiză, Curtea reține că tribunalul s-a pronunțat asupra acestui aspect motivat, având în vedere la pronunțarea hotărârii apelate și prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, situație în care nu se constată că s-ar fi produs părților vreo vătămare procesuală, cu atât mai mult cu cât acestea au avut posibilitatea complinirii probatoriului administrat în fața primei instanțe în faza devolutivă a apelului, conform celor arătate mai sus.

Susținerile din cererea de apel ale reprezentantului Ministerului Public în sensul că valoarea despăgubirilor menționată în hotărârea contestată ar fi cea mai aproape de realitate, întrucât expropriatorul a ținut seama de suprafața efectivă afectată de expropriere, de destinația concretă a terenului sau de „valoarea concretă la care se vând efectiv imobilele” sunt vădit neîntemeiate, neavând nici un suport probator și ignorând chiar finalitatea expertizei judiciare realizate conform legii în condiții de contradictorialitate, pe baza unor criterii obiective de specialitate.

În privința criticilor vizând valoarea concretă la care au ajuns experții desemnați în cauză, Curtea a constatat că, în mod judicios, tribunalul a înlăturat opinia expertului propus de pârât, expert care a evaluat imobilul la 840.606 RON, având în vedere că stabilirea unei valori sub cea stabilită prin hotărârea contestată s-a făcut prin folosirea unor comparabile în cadrul cărora nu se regăsesc decât terenuri cu suprafețe mai mici din zone adiacente celui expropriat care se află în imediata apropiere a Palatului Cotroceni. Nu a putut fi reținută ca întemeiată nici critica apelanților-reclamanți în sensul că evaluarea făcută de experți este greșită prin raportare la comparabila aleasă pentru determinarea valorii, sub aceea pretinsă de părțile reclamante, de 1500 euro/m.p., Curtea observând că cei doi experți au avut în vedere comparabila care are corecțiile cele mai mici, fiind deci similară imobilului care a aparținut acestora.

În ceea ce privește critica formulată de apelanții-reclamanți vizând neacordarea prin sentință a cheltuielilor de judecată ocazionate în fond, constând din onorariul cuvenit experților și onorariul avocațial achitat în cauză, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 281 2a C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 202/2010, conform cărora „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului ci numai în condițiile art. 281-281 2 .” Or, ceea ce se invocă prin acest motiv de apel este o omisiune a instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere accesoriu având ca obiect cheltuielile de judecată, solicitate în cauză, conform mențiunilor din încheierea din data de 5 februarie 2013, aspect care putea face obiectul unei solicitări de completare a sentinței, conform art. 281 2 C. proc.

civ., situație față de care critica examinată nu a putut fi primită direct în apel. 2. Recursurile 2.1. Motive Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs toate părțile. Reclamantele I.M. și B.E.I. au criticat hotărârea arătând că instanțele trebuiau să ia în considerare valoarea de 1500 euro/m.p., avută în vedere și prin raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât terenul este situat într-o zonă centrală a Bucureștiului. Instanțele aveau posibilitatea să efectueze o medie aritmetică între valorile corectate indicate în cele 5 comparabile, valoarea rezultată fiind superioară celei reținute de instanțe. Despăgubirile au fost oferite discriminator de către pârâtă, pentru terenuri similare fiind oferită o sumă mult mai mare.

Printr-un al doilea motiv de recurs a fost criticată soluția de respingere a cererii de obligare a celorlalte părți la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de expertiză și onorariu de avocat, deși acțiunea a fost admisă în parte. Pârâtul Statul Român reprezentat prin SC M. SA a invocat nelegalitatea hotărârii recurate decurgând din omologarea raportului de expertiză și acordarea, cu titlu de despăgubiri, a unei sume care nu reflectă realitatea. Prețurile de tranzacționare pentru imobile asemănătoare sunt mult mai mici. Comisia de experți a întocmit un raport pur ipotetic, având în vedere doar ofertele din mica publicitate, oferte din care nu rezultă prețul efectiv de tranzacționare.

Au fost încălcate prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 198/2004. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat hotărârea întrucât a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. 2.2. Excepția nulității recursurilor Recurenta-reclamantă I.M. a invocat excepția nulității recursurilor declarate de recurentul-pârât Statul Român reprezentat prin SC M. SA, precum și de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, arătând că nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru că, deși arată că invocă motive de nelegalitate, în realitate sunt invocate motive de netemeinicie.

Excepția nulității recursurilor nu este întemeiată. Ambii recurenți au invocat nelegalitatea deciziei instanței de apel, decurgând din nesocotirea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce a fost de natură să determine stabilirea unui cuantum al despăgubirilor cu încălcarea criteriilor impuse de acest text. Prin urmare, criticile formulate întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De altfel, dacă excepția invocată ar fi fost întemeiată, în egală măsură ar fi trebuit să vizeze și propriul recurs al părții care a invocat asemenea excepție, de vreme ce și aspectele de nelegalitate invocate de aceasta se subsumează tot modalității de determinare a cuantumului despăgubirilor.

2.3. Analiza recursurilor Recursurile declarate de pârâtul Statul Român reprezentat prin SC M. SA și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sunt întemeiate. Astfel, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Instanța de apel a aplicat, în mod corect, prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. în sensul că părțile nu pot invoca în calea de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. De asemenea, în mod corect a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize care să stabilească cuantumul despăgubirilor prin raportare la contracte de vânzare-cumpărare ce ar fi putut constitui elemente de comparație pentru experți. Însă, cum pentru aplicarea corectă a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, față de inevitabila negociere a prețului - știut fiind că, de regulă, prețul solicitat este mai mare decât cel tranzacționat, chiar observând atitudinea procesuală a părților la termenul din 7 noiembrie 2013, instanța de apel trebuia să solicite experților să întreprindă ei demersurile necesare pentru procurarea unor contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare din zona de referință.

Aceasta deoarece, numai în aceste condiții ar fi întocmit un raport de expertiză care ar fi respectat cerințele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și, deci, numai un asemenea raport de expertiză ar fi putut fundamenta darea unei soluții legale în cauză. Pe cale de consecință, stabilind cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantelor prin raportare la alte criterii decât cele prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală decurgând din interpretarea greșită a acestui temei de drept.

Ca atare, critica recurentului întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În raport cu dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursurile pârâtului Statul Român reprezentat prin SC M. SA și al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor fi admise și hotărârea din apel va fi casată cu trimitere spre rejudecarea apelurilor, fiind necesară efectuarea unei noi expertize pentru a se determina cuantumul despăgubirilor în raport cu prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, terenuri de aceeași natură, în zona în care se află terenul expropriat.

Criticile formulate în recurs de către reclamante nu au fost găsite întemeiate, față de criteriile de determinare a cuantumului despăgubirilor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, însă, față de faptul că aspectele pentru care au fost admise celelalte recursuri vizează tot determinarea cuantumului despăgubirilor stabilite pentru expropriere, recursul acestora a fost admis „formal”, pentru a nu limita rejudecarea fondului de către instanța superioară de fond numai la analiza criticilor pârâtelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile nulității recursurilor. Admite recursurile declarate de reclamanții I.M. și B.E.I., de pârâtul Statul Român reprezentat prin SC M. SA și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile nr. 288/A din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 octombrie 2014.