Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3724/2008

HOTĂRÂRE
10.12.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3724/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 141, pronunțată la data de 24 ianuarie 2008, în Dosarul nr. 171/1/2007, a respins recursul declarat de pârâta SC P. SA, împotriva Deciziei Curții de Apel Brașov nr. 112 din 10 octombrie 2006, ca nefondat și a respins cererea de intervenție a intimaților. Împotriva evocatei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea SC P. S.A. Brașov ce a fost soluționată de către Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 2891/1/2008, la data de 7 octombrie 2008, prin respingerea, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare a reținut că motivele acesteia care privesc interpretarea juridică a unui mandat nu se încadrează în sintagma „greșeli materiale”, art. 318 teza I C. proc. civ. invocat excluzând eventuale greșeli de judecată. Împotriva deciziei pronunțate în recurs a formulat contestație în anulare AS M.C. P. SA, invocând motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Contestatoarea a arătat, în esență, că, prin încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2007, Înalta Curte a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție formulată de către Tifigiu Paul, însă, acesta nu a fost citat în sensul prevederilor art. 53 C. proc.

civ., ceea ce, în opinia contestatoarei, contravine dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, sub sancțiunea nulității hotărârii date cu încălcarea menționatelor texte legale. Contestația în anulare formulată este nefondată. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Art. 317 C. proc. civ. nu are în vedere ipoteza în care persoana care a avut interesul să participe într-un litigiu nu a fost introdusă în cauză și asupra acesteia nu s-a dispus citarea.

Introducerea unei contestații în anulare trebuie să fie justificată în persoana contestatorului care singur se poate prevala de neregularitățile procedurale prevăzute de lege. Neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părților, este sancționată cu nulitatea relativă, potrivit art. 108 C. proc. civ., care poate fi invocată, inclusiv în contestație în anulare, numai de partea vizată de nelegala îndeplinire a actului procedural, interesată a invoca. Așadar, contestatoarea nu are abilitatea procesuală să formuleze contestația în anulare pentru nelegala îndeplinire a procedurii de citare a altei părți din proces. Mai mult, în toate cazurile, când se invocă nulități procedurale, instanța va examina dacă neregularitatea actului de procedură a vătămat partea prin atingeri aduse dreptului la apărare ori prin perturbarea cursului judecății.

Când actul de procedură viciat nu a cauzat vătămare părții, care se prevalează de garanțiile ce i le conferă un proces echitabil, instanța nu va declara nulitatea actului. Nu trebuie să se confunde vătămarea cauzată părții prin încălcarea formelor de procedură cu interesul de a invoca și obține declararea nulității actelor de procedură. Pentru a invoca nulitatea, nu este suficient doar interesul, ci trebuie ca partea să fi suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură. În consecință, cum se constată în prezenta pricină neîndeplinirea cerințelor legale precitate, Înalta Curte, pentru considerentele arătate, urmează să respingă contestația în anulare formulată în cauză.

Așa fiind,

D E C I D E Respinge contestația în anularea Deciziei secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 141 din 24 ianuarie 2008, formulată de contestatoarea AS M.C.P. SA Brașov . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-05
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1798/2009
data de 24 ianuarie 2008, pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respinsă ca nefondată prin decizia nr. 3724 din 10 decembrie 2008, în cadrul dosarului nr. 5379/1/2008. Contestația în anulare a fost întemeiată pe
ÎCCJ 2008-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2748/2008
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la 28 martie 2008, contestatoarea SC P. SA a solicitat anularea deciziei nr. 141 din 24 ianuarie 200
ÎCCJ 2008-10-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3058/2008
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la 26 mai 2008 și înregistrată la 28 mai 2008, SC A. SRL Brașov, prin reprezentantul său M.C., a solicitat anulare
ÎCCJ 2009-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 290/2009
Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1030 din 13 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul formulat de reclamanta SC V. SRL prin
ÎCCJ 2008-02-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 518/2008
Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin decizia nr. 141/ Ap din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, s-a respins, ca nefondat, apelul împotriva sentinței civile nr. 2
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă