ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7353/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7353/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
I.
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data
de 05 iunie 2012, reclamanta M.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 31595 din
data de 05 aprilie 2012 emise de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia
pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și obligarea acesteia la acordarea
drepturilor prevăzute de lege.
Susține reclamanta, în motivarea acțiunii, că
a depus toate documentele necesare care dovedeau că se încadrează în
dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 republicată, în sensul că a
fost refugiată din localitatea de domiciliu într-o altă localitate neocupată de
trupele străine, iar durata refugiului a fost în perioada 06 septembrie 1940 și
06 martie 1945.
Apărările pârâtei și procedura derulată în
fața instanței de fond
Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a formulat
întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. Arată că reclamanta a depus declarațiile
notariale a doi martori, T.T., refugiat pe traseul Răchițele - Sacuieu, și C.A.,
refugiat pe traseul Răchițele - Smida, în vreme ce în prezentul dosar refugiul ar
fi fost pe traseul Doda Pilii - Poiana Horea, Belis, fără explicații care să lege
situațiile celor trei.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 607 din 25 septembrie 2012,
Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
A reținut instanța, în esență, că reclamanta nu
și-a probat susținerile din cererea introductivă, probatoriul depus la dosar neconfirmând
îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute
de Legea nr. 189/2000, respectiv faptul că reclamanta, cetățean român, ar fi fost
nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la
care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 06 septembrie
1940 - 06 martie 1945.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică
și nelegală, reclamanta M.V. a formulat recurs, întemeiat pe art. 304
1
raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea
cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Arată recurenta, la un prim motiv de recurs, că
instanța fondului a soluționat pricina prin încălcarea dreptului la apărare, drept
constituțional, recunoscut și de practica Curții Europene a Drepturilor Omului,
în lipsa apărătorului său, care avea mandat la dosar și care fusese prezent la termenul
anterior. De asemenea, deși a formulat cerere de repunere pe rol, aceasta a fost
ignorată.
Astfel, instanța a încălcat și dispozițiile
art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al judecătorului,
care trebuie să ia toate mențiunile care se impun în vederea administrării tuturor
mijloacelor legale de probă în vederea aflării adevărului.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Înalta Curte, analizând motivele de recurs,
în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente
în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304
1
C. proc. civ., constată că recursul
este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Nu poate fi primită susținerea recurentei, că
instanța a soluționat pricina prin încălcarea dreptului la apărare, în lipsa apărătorului
său. Conform art. 129 C. proc. civ., părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea
și finalizarea procesului.
Apărătorul reclamantei, prezent la ședința anterioară,
avea cunoștință de termenul de judecată și de ora începerii ședinței, astfel că,
potrivit art. 104 alin. (12) din Hotărârea Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară
al instanțelor judecătorești, ar fi putut solicita lăsarea cauzei mai la urmă.
De altfel, în practicaua hotărârii recurate, s-a
consemnat faptul că pricina a fost strigată de două ori, la ambele strigări constatându-se
lipsa părților. De asemenea, se constată că cererea de repunere pe rol a fost primită
de judecătorul fondului „după deliberare”.
Înalta Curtea nu poate reține nici al doilea motiv
de recurs invocat, referitor la încălcarea rolului activ al judecătorului și la
neadministrarea tuturor probelor solicitate.
Prin acțiune, reclamanta a solicitat, în probațiune,
obligarea pârâtei să depună dosarul administrativ și încuviințarea probei testimoniale,
cu martorii C.A. și T.T.
Instanța a dispus citarea pârâtei cu mențiunea
de a depune întreaga documentație care a stat la baza emiterii hotărârii contestate
și acte utile soluționării cauzei. La dosar au fost depuse actele solicitate de
reclamantă, printre care și declarațiile martorilor C.A. și T.T., autentificate
de B.N.P. M.M.D.
Conform art. 132 C. proc. civ., „La prima zi de
înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea
cererii, precum și pentru a propune noi dovezi”. Pricina a fost soluționată la al
doilea termen de judecată, termen la care părțile, legal citate, puteau pune concluzii.
Astfel, în mod legal, instanța fondului a soluționat
cauza pe baza probelor depuse la dosar, chiar în lipsa părților, făcând o corectă
și temeinică interpretare a acestora.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999
aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe
persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de
la 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se
în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată
sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru
aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin
persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege
persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în
altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care
au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație
ca urmare a unui tratat bilateral.
În mod corect, prima instanță a constatat că reclamanta
nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile de acordare a drepturilor prevăzute
de Legea nr. 189/2000. Aspectele ce reies din declarațiile martorilor sunt generice
și sumare, neputând oferi mai multe detalii referitoare la împrejurările care au
determinat refugiul recurentei și a familiei sale, cât și perioada de refugiu. Simpla
mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu
cauzat de persecuții etnice.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile
și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre
temeinică și legală.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.
312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.V. împotriva sentinței
civile nr. 607 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie
2013.