ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7353/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 05 iunie 2012, reclamanta M.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 31595 din data de 05 aprilie 2012 emise de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de lege. Susține reclamanta, în motivarea acțiunii, că a depus toate documentele necesare care dovedeau că se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 republicată, în sensul că a fost refugiată din localitatea de domiciliu într-o altă localitate neocupată de trupele străine, iar durata refugiului a fost în perioada 06 septembrie 1940 și 06 martie 1945. 2. Apărările pârâtei și procedura derulată în fața instanței de fond Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. Arată că reclamanta a depus declarațiile notariale a doi martori, T.T., refugiat pe traseul Răchițele - Sacuieu, și C.A., refugiat pe traseul Răchițele - Smida, în vreme ce în prezentul dosar refugiul ar fi fost pe traseul Doda Pilii - Poiana Horea, Belis, fără explicații care să lege situațiile celor trei. 3. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 607 din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

A reținut instanța, în esență, că reclamanta nu și-a probat susținerile din cererea introductivă, probatoriul depus la dosar neconfirmând îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv faptul că reclamanta, cetățean român, ar fi fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945. 4. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamanta M.V. a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 1 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Arată recurenta, la un prim motiv de recurs, că instanța fondului a soluționat pricina prin încălcarea dreptului la apărare, drept constituțional, recunoscut și de practica Curții Europene a Drepturilor Omului, în lipsa apărătorului său, care avea mandat la dosar și care fusese prezent la termenul anterior. De asemenea, deși a formulat cerere de repunere pe rol, aceasta a fost ignorată. Astfel, instanța a încălcat și dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al judecătorului, care trebuie să ia toate mențiunile care se impun în vederea administrării tuturor mijloacelor legale de probă în vederea aflării adevărului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Nu poate fi primită susținerea recurentei, că instanța a soluționat pricina prin încălcarea dreptului la apărare, în lipsa apărătorului său. Conform art. 129 C. proc. civ., părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. Apărătorul reclamantei, prezent la ședința anterioară, avea cunoștință de termenul de judecată și de ora începerii ședinței, astfel că, potrivit art. 104 alin. (12) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ar fi putut solicita lăsarea cauzei mai la urmă. De altfel, în practicaua hotărârii recurate, s-a consemnat faptul că pricina a fost strigată de două ori, la ambele strigări constatându-se lipsa părților.

De asemenea, se constată că cererea de repunere pe rol a fost primită de judecătorul fondului „după deliberare”. Înalta Curtea nu poate reține nici al doilea motiv de recurs invocat, referitor la încălcarea rolului activ al judecătorului și la neadministrarea tuturor probelor solicitate. Prin acțiune, reclamanta a solicitat, în probațiune, obligarea pârâtei să depună dosarul administrativ și încuviințarea probei testimoniale, cu martorii C.A. și T.T. Instanța a dispus citarea pârâtei cu mențiunea de a depune întreaga documentație care a stat la baza emiterii hotărârii contestate și acte utile soluționării cauzei. La dosar au fost depuse actele solicitate de reclamantă, printre care și declarațiile martorilor C.A.

și T.T., autentificate de B.N.P. M.M.D. Conform art. 132 C. proc. civ., „La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi”. Pricina a fost soluționată la al doilea termen de judecată, termen la care părțile, legal citate, puteau pune concluzii. Astfel, în mod legal, instanța fondului a soluționat cauza pe baza probelor depuse la dosar, chiar în lipsa părților, făcând o corectă și temeinică interpretare a acestora. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral. În mod corect, prima instanță a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Aspectele ce reies din declarațiile martorilor sunt generice și sumare, neputând oferi mai multe detalii referitoare la împrejurările care au determinat refugiul recurentei și a familiei sale, cât și perioada de refugiu.

Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.V. împotriva sentinței civile nr. 607 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2013.