ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
S-a luat în examinare cererea formulată de petenții N.P, N.S. și B.M. prin care s-a solicitat strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. 34680/300/2011 al Tribunalului București, secția a V-a civilă. La apelul nominal se prezintă petentul N.P. personal și asistat de avocat V.D. în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar și intimata S.M. personal, lipsă fiind petenții N.S. și B.M. și intimatul N.D. Ministerul Public este reprezentat de procurorul de ședință Ș.S. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la data de 17 iunie 2014. Mai referă că cererea de strămutare este netimbrată.
Avocat V.D. pentru petent, depune chitanța privind taxa judiciară de timbru de 4 RON și timbru judiciar de 0,3 RON și solicită amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, motivat de faptul că a fost angajat înainte de ședință. Intimata S.M. arată că nu este de acord cu amânarea cauzei. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de amânare a cauzei. Înalta Curte deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei având în vedere că nu e temeinic justificată, în sensul dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. și acordă cuvântul părților asupra cererii de strămutare. Avocat V.D. pentru petent arată că cererea de strămutare a fost formulată înainte de soluționarea dosarului tribunalului și nu poate pune concluzii și asigură o apărare calificată pentru că a fost angajat la acest termen.
Potentul având cuvântul în susținerea cererii de strămutare solicită admiterea acesteia. Intimata S.M. arată că nu e de acord cu cererea de strămutare. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare ca rămasă fără obiect, Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenții N.P., N.S. și B.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. 34680/300/2011 al Tribunalului București, secția a V-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțata în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2014. Procesat de GGC - AM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.