ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1559/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: 1. Primul ciclu procesual Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Olt reclamanții L.G. și L.R., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Slatina au contestat dispoziția nr. 8311 din 16 noiembrie 2006 și au solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren de 1850 m 2 , suprafață reală a imobilelor, naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 și care au constituit proprietatea mamei și respectiv bunicii lor, L.M. Prin dispoziția nr. 2311 din 16 noiembrie 2006 s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren 750 m 2 și construcțiile cu anexe în suprafață de 256 m 2 situat în Slatina, Str. M. Eminescu fostă Str. Revoluția din Octombrie și s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, pentru terenul notificat.

Tribunalul Olt prin sentința civilă nr. 747 din 3 iulie 2007 a respins ca neîntemeiată contestația. S-a reținut că reclamanții sunt moștenitorii autorilor L.M. căreia i-a fost expropriat un imobil constând din teren și construcții anexe. Pe terenul expropriat s-au construit sedii de instituții publice, sediul Trezoreriei Slatina și un punct termic. S-a reținut din raportul de expertiză că nu există posibilitatea restituirii în natură a terenului. Deși prin raportul de expertiză s-au identificat variante de atribuire a altor suprafețe de teren în natură, instanța a constatat că nu are în atribuție să acorde în compensare alte bunuri sau servicii, acest atribut revenind exclusiv unității investite cu notificarea.

Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 115 din 18 martie 2008 a admis apelul reclamanților, a schimbat sentința civilă atacată în sensul că a admis în parte contestația. A fost modificată Dispoziția nr. 8311 din 16 noiembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului Slatina în parte, în sensul că a stabilit acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din 3200 m 2 teren și construcții în suprafață desfășurată de 531,23 m 2 . Au fost menținute restul dispozițiilor emise de Primărie. A fost obligată pârâta la 700 lei cheltuieli de judecată în fond și apel către reclamanți. În motivarea acestei decizii instanța de apel a reținut următoarele: Reclamanții sunt persoane îndreptățite, ei fiind moștenitorii autoarei lor L.M.

și prin aceasta au dreptul la acordarea măsurilor reparatorii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. S-a constatat că prima instanță nu a analizat primul obiectiv referitor la întinderea suprafețelor de teren și construcții care au fost demolate, pentru aceste aspecte fiind suplimentat probatoriul în apel. S-a reținut din contractul de vânzare – cumpărare din 1941 că autorii reclamanților au fost deposedați abuziv de 3200 m 2 pe care se aflau construcții în suprafață de 330,97 m 2 cu o suprafață desfășurată de 531,23 m 2 (etaj, anexe și pivnițe). Situația actuală a terenului pe care sunt amplasate blocuri, străzi, alei, parcări, a făcut imposibilă restituirea acestuia în natură.

S-a mai observat că instanța nu are posibilitatea acordării în compensare a altor terenuri propuse de expert în una din cele trei variante, reținându-se că – potrivit susținerilor Primăriei – acele terenuri aparțin altor persoane care au solicitat, la rândul lor, restituirea terenurilor. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 7254 din 20 noiembrie 2008 a admis recursul reclamanților, a casat decizia Curții de Apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a apreciat că nu a fost analizată posibilitatea restituirii în natură a imobilului în funcție de criteriile riguros determinate de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, expertul desemnat în cauză făcând numai o apreciere în sensul că terenul nu poate fi restituit în natură datorită zonei în care este situat, aceasta fiind ocupată cu alte obiective.

S-a trimis cauza spre rejudecare pentru a se stabili dacă pe terenul în litigiu au fost edificate construcții noi, autorizate și dacă zona este afectată de servituți legale sau de amenajări de utilitate publică. 2. Al doilea ciclu procesual Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 111 din 15 aprilie 2010, rejudecând apelul, l-a admis și a schimbat sentința în sensul că a admis în parte contestația și a modificat dispozițiile art. 8311/2006. A fost stabilit dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii pentru imobilul compus din 3200 m 2 teren și construcții în suprafață desfășurată de 531,23 m 2 . A fost dispusă restituirea în natură din suprafața de 3200 m 2 a terenului de 737 m 2 în str. C. Disescu, Slatina, individualizat prin raportul de expertiză și schița anexă întocmite de expert M.E., pentru diferența de teren până la 3.200 m 2 , contestatorii fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent conform legii speciale.

Rejudecând apelul după casarea cu trimitere Curtea de Apel, în limitele art. 315 C. proc. civ., a reținut, în esență, următoarele: Întinderea imobilului de care au fost deposedați abuziv autorii reclamanților este de 3.200 m 2 și 531,23 m 2 , cifrele menționate în dispoziția atacată fiind greșit stabilite. Datele constatate prin actul de vânzare - cumpărare și raportul de expertiză nu au fost contestate de pârâtă pe parcursul diferitelor etape procesuale.

Cât privește modalitatea de reparație s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 10 alin. (1) (restituirea în natură se dispune pentru terenul rămas liber și pentru construcțiile nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent), și la dispozițiile art. 10 alin. (2) (în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcțiile preluate în mod abuziv, s-au edificat noi construcții autorizate, măsurile reparatorii se constituie în restituirea în natură a terenului rămas liber iar pentru suprafața ocupată cu construcțiile noi, servituți legale sau alte amenajări de utilitate publică, prin echivalent). Instanța a mai reținut din raportul de expertiză efectuat în această fază procesuală de expert M.E.

că partea de teren rămasă liberă este de 737 m 2 teren individualizat în raportul de expertiză), restul terenului fiind ocupat de amenajări de utilitate publică și construcții noi, Trezoreria Slatina, zone de protecție blocuri de locuințe, Str. Pitești, alei, trotuare, garaje, punct de colectare gunoi menajer, alei acces, linie electrică aeriană (în total 960 m 2 ), precum și o gospodărie particulară (420 m 2 ). 3. Recursurile Împotriva deciziei nr. 111/2010 a Curții de Apel Craiova au declarat recurs reclamanții și pârâtul invocând în drept motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii. Recursul reclamanților s-a referit în fapt la împrejurarea că în raportul de expertiză întocmit de M.E.

se individualizează o suprafață de teren de 1780 m 2 pentru a fi restituită în natură. În cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și nu dispozițiile art. 10 alin. (2), deoarece alin. (3) face distincție între construcții ușoare și demontabile iar în cazul de speță garajele nu pot fi considerate construcții propriu – zise, ele putând fi demontate și refăcute pe un alt amplasament, existența lor neputând constitui un impediment la restituire.

Cât privește restul de teren, de 1420 m 2 , până la 3200 m 2 recurenții au arătat că Primăria și instanța aveau obligația legală de a stabili măsuri reparatorii sub formă de compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, sau sub formă de propunere de acordare de despăgubiri, această din urmă măsură se acordă doar dacă măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită (conform cap. I pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 250/2007). Ca urmare, numai în caz de imposibilitate de compensare entitatea deținătoare putea propune despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005. Or în speță, au susținut recurenții reclamanți, instanța a apreciat că nu are posibilitatea acordării în compensare a altor terenuri propuse de expertul M.M.

întrucât pârâtul a susținut că acestea aparțin altor persoane care la rândul lor au solicitat restituirea în natură în temeiul Legii nr. 10/2001. S-a susținut că instanța nu era ținută de aceste afirmații, nedovedite, ci trebuie să ordone verificarea acestei situații. Recursul pârâtului, care s-a întemeiat tot pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a vizat în fapt împrejurarea că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 737 m 2 care are destinație de spațiu verde, fiind ocupată de arbori și gazon. Instanța era obligată, după constatarea stării de fapt a terenului, să facă aplicarea art. 2 și 3 din Legea nr. 24/2007 care oferă explicația noțiunilor de spațiu verde, parc, scuar și aliniament plantat.

De asemenea s-a invocat art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, potrivit căruia este interzisă schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism. Recurentul a făcut trimitere la dispozițiile art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care instituie obligația pentru entitatea investită cu soluționarea notificării de a identifica cu exactitate terenul, vecinătățile și de a depista destinația actuală a terenului în vederea protejării amenajărilor de utilitate publică ale localităților urbane și rurale.

Ca urmare s-a criticat ca nelegală aplicarea în cazul dedus judecății a art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în speță fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din aceeași lege care prevăd că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren aferent, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. În întâmpinarea depusă la recursul pârâtului recurenții reclamanți au solicitat respingerea acestuia ca fiind făcut cu rea credință în condițiile în care se cunoaște bine situația acestui teren, care este în realitate o groapă de gunoi, tulpini, buruieni, garaje și 10 pomi, ca urmare a nefolosirii acestuia.

S-a mai susținut că expertul desemnat nu a ținut cont de toate actele și de fostul amplasament al terenului, operând în expertiza întocmită numai cu datele din contractul de vânzare – cumpărare din 1941 (3200 m 2 ) în loc de suprafața totală de teren deținută înainte de demolare (6.353 m 2 ), plus obiectivele lipsă care nu apar în planul de la primărie, dar care au fost naționalizată (grajd pentru douăzeci de cai, pătul și magazie de 35 m 2 ). S-a arătat că obiecțiunile formulate la raportul de expertiză de pârât au fost respinse, însă instanța putea să se refere la expertiza M.M. (efectuată în dosarul nr. 7301/104/2006) care a trasat exact limitele de hotar dar care nu a fost luată în considerație.

S-a făcut însă precizarea de către recurenții reclamanți că recursul lor, conform declarației, vizează doar restituirea în natură a suprafeței de teren de 3.200 m 2 deținută înainte de 1950. Chiar dacă măsura restituirii în natură afectează într-un oarecare grad garajele construite după 1992, (care au numai autorizații de construire nu și certificate de urbanism, fiind construite pe un teren care nu este proprietatea Primăriei), ea poate fi dispusă de către instanță, având în vedere situația construcțiilor existente pe acest teren.

4. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată din prisma criticilor formulate se constată că aceasta este legală și temeinică, ceea ce a condus la respingerea recursurilor ca nefondate pentru considerentele ce urmează: Recursul reclamanților Criticile referitoare la întinderea terenului reținută de instanța de apel de 737 m 2 în loc de 1780 m 2 , privesc modalitatea de interpretare a expertizei – probă administrată de instanța de apel. O asemenea critică nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. (prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005 publicată la 14 iulie 2005). Critica nu poate fi reținută nici din perspectiva normelor procedurale urmărite de instanță în administrarea acestei probe.

Se observă sub acest aspect că au fost respectate regulile stabilite de Codul de procedură civilă pentru administrarea expertizei (în art. 201 – 214). Raportul întocmit de expertul numit, M.E. (dosar) a fost depus la 22 octombrie 2009 și în temeiul art. 212 alin. (1) C. proc. civ. instanța la 5 noiembrie 2009, în raport de obiecțiunile formulate de pârât, a pus în discuția părților necesitatea completării raportului de expertiză cu date referitoare la terenul ce se solicită a fi restituit în natură, și anume suprafața de 1780 m 2 conform precizărilor formulate de apelanți la acel termen, în sensul că înțeleg să solicite restituirea în natură a suprafeței de 1780 m 2 astfel cum a fost individualizată de expert.

Cu această completare au fost de acord ambele părți (conform celor consemnate în încheierea ședinței publice din 5 noiembrie 2009). La completarea la raportul de expertiză (dosar) și din care rezultă că suprafața de teren rămasă liberă, neafectată de amenajări de utilitate publică este de 737 m 2 părțile, care au primit un termen pentru examinarea acestei completări, nu au formulat obiecțiuni nici observații. Se mai observă că la cuvântul în dezvoltarea apelului, apelanții - reclamanți prin avocat au solicitat (potrivit celor consemnate în încheierea de ședință de la 15 aprilie 2010, practicaua deciziei nr. 111/2010 a Curții de Apel Craiova, aflată la dosar), succesiv în ordinea priorităților, trei variante, restituirea în natură a terenului de 3.200 m 2 conform expertizei M.M.

din primul ciclu procesual; restituirea terenului de 1780 m 2 identificat de expertul M.E. în prezenta fază procesuală și, respectiv, restituirea în natură a terenului de 737 m 2 , identificat prin suplimentul la raportul de expertiză. Instanța a aplicat dispozițiile legale incidente la situația de fapt dovedită cu raportul de expertiză (supliment) și înscrisurile aferente. Garajele aflate pe suprafață de teren de 1780 m 2 - potrivit explicațiilor expertului bazate pe acte – sunt construcții edificate pe baza autorizațiilor emise în 1992 de Primărie.

În raport de această situație de fapt în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cauză fiind vorba despre construcții noi autorizate, ridicate pe terenurile preluate abuziv, măsura reparatorie legală pentru persoana îndreptățită este restituirea în natură a părții din teren rămasă liberă iar pentru suprafața de teren ocupată de construcții noi (garaje în speță), servituți legale și alte amenajări de utilitate publică ale localității (reamenajarea străzii Pitești, fostă Disescu, marcaje, punct de colectare a deșeurilor menajere, în speță), măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. În mod corect instanța nu a ținut cont de aspectele semnalate în legătură cu emiterea autorizațiilor (ex.

lipsa certificatelor de urbanism), obiectul cauzei nefiind analizarea legalității acestor autorizații, textul fiind clar sub acest aspect, raportarea făcându-se la existența sau lipsa autorizațiilor. Măsura validării raportului de completare a expertizei este legală și temeinică, instanța argumentând această dispoziție. Cât privește critica referitoare la faptul că instanța și entitatea notificată și-au ignorat obligația legală de a stabili măsuri reparatorii sub forma compensării în natură cu alte bunuri imobile disponibile nici aceasta nu se poate primi, ea fiind neîntemeiată. O atare obligație nu rezultă nici din art. 10 alin. (10) invocat și nici din economia legii speciale.

Art. 10 alin. (10) dispune că „în situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (6) măsurile reparatorii prin echivalent nu constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”. Ca urmare textul, în redactarea enunțată, indică o alternanță de măsuri aflate pe poziție de echivalență impusă de conjuncția „sau” și nu pe poziție de ierarhizare, care ar fi impus menționarea unor condiții de îndeplinit pentru a realiza alinierea în ierarhie.

Cum însă măsurile reparatorii nu se exclud unele pe altele, alegerea acestora este impusă de solicitarea petentului și respectiv de realitatea de fapt căreia, potrivit legii, îi corespunde o anumită măsură. Din această perspectivă, din dosarul cauzei rezultă că reclamanții au solicitat prin notificare în primul rând restituirea în natură și dacă aceasta nu este posibilă, despăgubiri bănești. Nici în contestația la dispoziția nr. 8311/2006 (acțiune) nu au exprimat o altă solicitare arătând că doresc ca „expertiza să stabilească dacă există posibilitatea restituirii în natură, cel puțin parțial a terenului naționalizat, deoarece nu tot terenul este afectat de construcții”. Expertiza M.M. – a căror obiective încuviințate de instanță sunt clare și redate la fila 1 în raport – nu avea de examinat și varianta propunere de terenuri în compensare și, cu toate acestea, expertul cu depășirea mandatului, a indicat și o asemenea variantă.

Deși nu s-au formulat de către reclamanți observații la raportul de expertiză nu se poate interpreta că aceștia și-au însușit o atare modalitate de măsuri reparatorii, mai ales că reclamanții și-au menținut poziția inițială și în precizările făcute la 3 iulie 2007 în dosarul de fond, după depunerea raportului de expertiză. Nici în apel (dosarul nr. 7301/104/2006), petenții nu au solicitat expres o atare modalitate de reparație.

Ei au citat dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 – (în prezent art. 10 alin. (10)) și au arătat textual că „lipsa pârâtului la proces echivalează cu acceptarea tacită a oricărei variante propusă de expertiză; noi suntem deschiși oricărei variante, numai ca despăgubirea să fie reală), - din dosarul de fond, iar în fila 2 a aceluiași dosar, (prima pagină a acțiunii) reclamanții indică textual „niciodată nu am afirmat că nu am fi de acord cu despăgubiri dacă nu există posibilitatea restituirii în natură a terenului, dar despăgubirile să reprezinte contravaloarea întregului teren naționalizat”.

În rejudecarea apelului (dosarul nr. 1526/54/2009) obiectul expertizei încuviințate, în completarea probatoriului referitor la posibilitatea restituirii în natură, a fost clar stabilit – conform încheierii de ședință din 9 iulie 2009 – „dacă este posibilă restituirea în natură, totală sau parțială pe vechiul amplasament al terenului, iar în caz afirmativ, se va individualiza terenul posibil a fi restituit în natură”. În cuvântul în fond asupra apelului, apelanții – reclamanți prin avocat au exprimat aceeași poziție cu privire la restituirea în natură în cele trei variante arătate mai sus și consemnate în încheierea de ședință. Ca urmare soluția instanței de apel, în raport de petitul acțiunii și situația de fapt constatată, potrivit probelor administrate, este legală și temeinică, critica formulată de reclamanți împotriva acesteia fiind neîntemeiată.

Recursul pârâtului Criticile - vizând greșita apreciere a suprafeței de teren de 737 m 2 ca fiind liberă și în măsură a fi restituită în natură - sunt neîntemeiate. Instanța a reținut corect că terenul delimitat prin raportul de expertiză efectuat în apel nu este un spațiu verde în înțelesul definițiilor date de Legea nr. 24/2007. Deși recurentul pârât citează textele acestei legi speciale care privește reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, nu s-au produs pe parcursul judecății dovezi care să infirme situația de fapt reținută de instanță din probele administrate. Cât privește porțiunile de teren afectate de utilități publice - străzi, punct de colectare a deșeurilor menajere - instanța a procedat corect dispunând cu privire la acestea stabilirea de despăgubiri potrivit dispoziției Legii nr. 247/2005.

Ca urmare și sub acest aspect hotărârea atacată este legală și temeinică – ceea ce a impus respingerea recursului pârâtului ca nefondat. Pentru considerentele arătate, constatând că în cauză, prin criticile formulate în cele două recursuri în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt întrunite condițiile impuse de acest motiv de recurs pentru modificarea deciziei Curții de Apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile au fost respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții L.R. și L.G. și de pârâtul Primăria Municipiului Slatina împotriva deciziei nr. 111 din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.