ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2352/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2352/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar
constată următoarele:
Prin
sentința
comercială nr.
8687 din 30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC B.R. SRL în contradictoriu
cu pârâtul Municipiul București prin Primar General, ca neîntemeiată; a fost anulată
cererea de intervenție formulată de SC R.G.P. SRL ca netimbrată.
Prin încheierea de ședința din data de
19 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 13822/3/2010 al secției a IV-a civilă,
a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției civile a
Tribunalului București, întrucât litigiul este comercial, cauza fiind înaintată
secției a VI-a comercială a Tribunalului București, spre competentă soluționare.
Pe rolul Tribunalului București cauza
a fost înregistrată la data de 17
mai 2010 nr. 24209/3/2010.
Municipiul București a formulat
întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a
Primăriei Municipiului București, întemeiată pe dispozițiile art. 67 alin. (1)
art. 18 alin. (1) și art. 19 din Legea nr. 215/2001.
Municipiul București a susținut că
Primăria Municipiului București nu are calitate procesual pasivă, deoarece nu
are patrimoniu și nici personalitate juridică. Prin urmare, calitatea
procesuală pasivă aparține Municipiului București, ca unitate administrativ
teritorială, reprezentat prin Primar.
Totodată Municipiul București a
invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului S.O., în ceea
ce privește capătul 5 de cerere, în raport de dispozițiile art. 18 alin. (1) și
art. 19 din Legea nr. 215/2001, care prevăd că primarul reprezintă unitatea
administrativ teritorială. Prin urmare, nu Primarul S.O. are calitate procesual
pasivă, ci Municipiului București, ca unitate administrativ teritorială
reprezentată de Primar.
La termenul de judecată din data de 17
februarie 2011, reclamanta a precizat că înțelege să se judeca în cauză în
contradictoriu cu Municipiul București, prin Primarul General, astfel că, față
de această precizare instanța a respins excepția lipsei calității procesuale
pasive a Primăriei Municipiului București și a Primarului S.O., ca ramase fără
obiect.
La data de 31 martie 2011 a formulat cerere
de intervenție în interesul pârâtului, SC B.R. SRL, prin care s a invocat excepția
insuficienței timbrări a acțiunii, solicitând în principal, anularea cererii ca
netimbrată, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de
26 mai 2011 instanța, în temeiul art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 148/1997
a admis excepția insuficienței timbrări a cererii de intervenție formulată de SC
B.R. SRL, întrucât aceasta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru
în cuantumul stabilit de instanță.
La data de 26 mai 2011 a formulat cerere
de intervenție accesorie S.N., iar la data de 26 mai 2011 a formulat cerere de intervenție
accesorie SC S.S.I. SRL solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Intervenienții au arătat că în calitatea lor de contribuabili și membrii ai colectivității
locale sunt îndreptățiți să intervină în proces pentru a susține apărările pârâtului
Municipiului București.
L
a
data de 6 iunie 2011 a formulat cerere de intervenție accesorie Fundația
Sens Team Motorsport, solicitând respingerea acțiunii reclamantei, ca
neîntemeiată, ca urmare a nevalabilității convenției din 2 februarie 2006.
Prin încheierea de ședință din data de
23 august 2011 instanța, în procedura civilă a respins ca inadmisibile cererile
de intervenție formulate de S.N., SC S.S.I. SRL și Fundația Sens Team Motorsport,
pentru motivele arătate în cuprinsul acestei încheieri.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut
următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta
SC B.R. SRL a solicitat să se constate valabilitatea convenției din 2 februarie
2006 încheiată cu pârâtul Municipiul București, obligarea pârâtului la îndeplinirea
obligațiilor asumate prin această convenție, în sensul organizării circuitului automobilistic
de Formula 3 pe perioada 2010-2015, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în
sumă de 5.000RON/zi de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, obligarea pârâtului
la plata daunelor interese în sumă de 2.785.242,88 RON fără TVA, obligarea Primarului
General, S.O., la plata sumei de 1 leu, reprezentând prejudiciul de imagine al numitului
H.B., precum și obligarea pârâtului Ia plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește valabilitatea convenției
din 2 februarie 2006, depusă de reclamantă la dosar, Tribunalul a respins primul
capăt de cerere, ca neîntemeiat întrucât reclamanta nu a făcut dovada că
aceasta este rezultatul acordului de voință al pârților, în condițiile în căre înscrisul
depus la dosar nu conține semnătura reprezentantului legal al reclamantei și nici
semnătura Primarului General al Municipiului București.
Chiar dacă reclamanta își asuma convenția
din 2 februarie 2006, prin probele administrate în cauză nu a făcut dovada consimțământului
valabil exprimat al pârâtului Municipiul București pentru încheierea acestei convenții.
Este adevărat că ultima pagină a convenției
poartă semnăturile unor directori ai unor direcții din cadrul Primăriei Municipiului
București, însă aceștia nu pot angaja juridic Municipiul București, în relația cu
terții.
Potrivit prevederilor art. 67 alin.
(1) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la data de 2 februarie 2006, Primarul
este cel care reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu persoanele
fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție, or, reclamanta nu
a făcut dovada că Primarul General a semnat această convenție.
Cât privește organizarea, în anul 2007
și respectiv în anul 2008, a unor evenimente automobilistice, acestea nu fac dovada
încheierii valabile a convenției în discuție. De altfel, reclamanta nu a produs
nicio probă din care să rezulte că aceste evenimente au fost organizate în baza
convenției mai sus menționate.
Primarul General nu ar fi putut exprima
un acord valabil al Municipiului București pentru încheierea convenției invocată
de reclamantă fără aprobarea Consiliului General al Municipiului București, iar
faptul că prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București, s-a aprobat
desfășuiarea unui circuit automobilistic omologat de F.I.A., iar Primarul a fost
împuternicit să efectueze demersurile necesare desemnării organizatorului, nu face
decât să confirme faptul că nu există o convenție asumată de Municipiul București
prin care organizatorul unor astfel de evenimente să fi fost desemnat pentru perioada
2006-2015, astfel cum susține reclamanta.
Tribunalul a apreciat, ca neîntemeiat și
capătul de cerere privind obligarea pârâtului Municipiului București la plata daunelor
interese, în sumă de 2.785.242,88 RON fără TVA, reprezentând prejudiciul suferit
de reclamantă întrucât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor angajării
răspunderii contractuale a pârâtului Municipiul București respectiv fapta ilicită,
prejudiciul, legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită culpa pârâtului
în neexecutarea unei convenții.
Este neîntemeiat și capătul de cerere privind
obligarea pârâtului Primarul General S.O. la plata daunelor morale în sumă de 1
RON pentru prejudiciul de imagine adus reprezentantului societății reclamante, H.B.,
deoarece prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada faptei ilicite a
pârâtului prin care s-a adus atingere vreunui atribut al personalității administratorului
reclamantei. În plus
reclamanta nu a făcut dovada că a fost mandatată
de administratorul său să solicite în numele acestuia plata daunelor morale de către
reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel
SC B.R. SRL, iar prin motivele de apel formulate, reclamanta a reiterat cererea
de chemare în judecată.
Curtea, verificând actele și lucrările
dosarului prin prisma motivelor invocate a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele
considerente:
În mod legal instanța de fond a reținut
că în lipsa semnăturii reprezentantului legal al Municipiului București, consimțământul
liber exprimat ai Municipalității pentru perfectarea convenției nu există, aceasta
nefiind semnată de Primarul General (singura persoana care putea angaja în mod valabil
Municipalitatea în relațiile contractuale perfectate cu terții). Nelegal și în contradicție
cu prevederile legale în vigoare, apelanta a susținut că normele juridice edictate
prin Legea nr. 215/2001 nu își au aplicabilitatea în prezenta speță, deoarece în
cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 61/1991.
Corect s-a reținut de instanța de fond,
că înțelegerea părților viza intenția pentru o eventuală colaborare viitoare, așa
cum sezultă și din parag. 1 din capitolul privind scopul urmărit de către părți
prin organizarea acestui circuit, unde se menționează „Cele două părți ale prezentei
convenții intenționează să organizeze o cursă auto-moto, pe o pistă de curse din
București. Locația exactă, planurile și așezarea pistei, inclusiv toate zonele,
cum ar fi padocul, culoarele pistei, tribunele, zonele VIP, sunt stabilite în Anexa
I a prezentei convenții”.
Astfel voința părților nu a fost aceea
de a organiza într-o anumită locație (în speță circuit pe străzile bucureștene),
fiind vorba de un spațiu amenajat special pentru această cursă.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 284 din 7 iunie 2012 a respins
ca nefondat apelul formulat de apelanta SC B.R. SRL.
Decizia sus evocată a fost recurată de
către reclamanta SC B.R. SRL, în cadrul termenului legal, pentru motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat admiterea recursului,
modificarea în tot a deciziei atacate și pe fond admiterea în totalitate a acțiunii.
În susținerea motivului de nelegalitate
invocat, recurenta a arătat că în mod greșit au reținut ambele instanțe că nu există
semnătura reprezentantului legal al Primăriei și nici a reprezentantului reclamantei,
în cuprinsul convenției.
Recurenta amintește dispozițiile art. 942
C. civ., în sprijinul ideii că denumirea dată unui act nu are semnificație juridică,
termenul de contract fiind echivalent cu cel de convenție.
Prin aplicarea dispozițiilor art. 977
C. civ., motivarea ambelor instanțe este greșită, iar trimiterea la Legea nr. 215/2001
nu are temei, importantă fiind intenția părților de organizare a circuitului în
anii 2007-2008.
În consecință, convenția este asumată de
ambele părți, semnătura Primarului General nefiind necesară.
În ceea ce privește argumentul instanțelor
potrivit căruia municipalitatea nu și-a asumat nici un moment obligația de a permite
desfășurarea acestei curse, recurenta face trimitere la prevederile convenției și
la obligațiile reciproce asumate de către părți, pentru organizarea circuitului
automobilistic pe perioada 2005-2015.
Recurenta și-a îndeplinit toate obligațiile
asumate, obținând toate autorizațiile cerute, cursa fiind organizată în anii 2007
și 2008.
În ceea ce privește prezumția de legalitate
a convenției, recurenta susține că în lipsa unei hotărâri judecătorești care să
constate nelegalitatea convenției, instanțele nu pot face aprecieri despre îndeplinirea
sau nu a condițiilor Legii nr. 215/2001.
De asemenea, nici motivul reținut de instanțe
în sensul că această convenție nu a fost supusă aprobării Consiliului General nu
poate fi reținută.
În continuare, recurenta face trimitere
la probele administrate în cauză, pentru a demonstra organizarea circuitului auto.
În ceea ce privește existența condițiilor
cerute pentru atragerea răspunderii civile contractuale, recurenta susține îndeplinirea
acestora.
Astfel, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii
există, având în vedere durata convenției, 31 decembrie 2015, denunțarea unilaterală
fiind abuzivă, fiind atrasă răspunderea contractuală.
De asemenea existența prejudiciului nerealizat
rezultă din anularea cursei din anul 2009, suma fiind de 2.785.242,88 RON,
Prejudiciul moral solicitat rezidă în umilința
îndurată de reprezentantul societății reclamante, care a citit afirmații defăimătoare
defavorabile, aspecte care țin de domeniul evidenței și nu mai necesită administrarea
de probe. Invocă jurisprudența instanțelor naționale în acest sens.
Față de cerința privind existența culpei,
recurenta face trimitere Ia dispozițiile art. 1082 C. civ., culpa debitorului fiind
prezumată.
Recursul este nefondat,
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea unei hotărâri
atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau
aplicarea greșită a legii.
Criticile recurentei întemeiate pe acest
motiv vizează teza a doua a articolului menționat și anume aplicarea greșită a legii.
În opinia recurentei s-au încălcat prevederile art. 942 C. civ., coroborat cu dispozițiile
art. 977 C. civ., întrucât ambele instanțe nu au reținut existența convenției încheiată
între părți la data de 2 februarie 2006
Dispozițiile art. 342 C. civ. la care face
trimitere recurenta dispun în sensul că „Contractul este acordul dintre două sau
mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”.
Aceste dispoziții, reglementează definiția actului juridic civil, ca izvor de obligații.
Prin încheierea contractului înțelegem
realizarea acordului de voință al părților asupra clauzelor contractuale, iar această
operațiune nu poate fi despărțită de elementele care țin de validitatea contractului
încheiat.
Din acest punct de vedere, instanța de
fond a analizat validitatea contractului, prin prisma condițiilor esențiale pentru
validitatea convențiilor.
Astfel, instanțele de fond au examinat
capacitatea părților contractante, sub aspectul capacității de folosință și de exercițiu,
reținând în mod corect lipsa semnăturii reprezentantului legal al Municipiului București,
Primarul General, cu trimitere la dispozițiile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001
singura instituție care se poate angaja juridic în relațiile cu terții Primăria
Municipiului București.
Față de trimiterea făcută de recurenta
la dispozițiile art. 977 C. civ. referitoare la interpretarea convențiilor, care
demonstrează acordul de voință al părților în sensul de a organiza o cursă automobilistică,
Înalta Curte constată că organizarea unor evenimente automobilistice în anul 2007
și 2008, nu fac dovada încheierii valabile a convenției. Obligațiile asumate de
către părți, fac numai dovada intenției de a organiza o cursă automobilistică.
În condițiile în care nu sunt elemente
care să conducă la concluzia că intenția părților a fost denaturată prin intervenția
instanței de apel, critica este nefondată.
Critica recurentei referitoare Ia inadmisibilitatea
cercetării condițiilor cerute de art. 38 și art. 94 din Legea nr. 215/2001 este
nefondată.
Așa cum s-a arătat mai sus, orice contract
se încheie în ideea validității sale, astfel încât tot prin prisma cercetării laturii
voinței juridice, consimțământului, instanțele de fond au analizat capacitatea de
exercițiu a Municipiului București, având în vedere că potrivit dispozițiilor sus
citate, Consiliul General al Municipiului București este autoritate deliberativă,
hotărând cu privire la administrarea domeniului public și privat al municipiului
București.
Criticile recurentei
dezvoltate în sprijinul îndeplinirii condițiilor
cerute pentru atragerea răspunderii civile contractuale, în ceea ce o privește pe
pârâtă, nu vor fi reținute.
Așa cum a arătat recurenta, în materia
răspunderii civile contractuale, creditorul trebuie să dovedească numai existența
contractului, pentru ca acesta să producă efecte juridice. Or, în raport de considerentele
sus arătate, nu s-a dovedit existența unei convenții asumată de Municipiul București.
Considerentele instanței de apel în ceea
ce privește respingerea capătului de cerere, prin care reclamanta a solicitat obligarea
pârâtului la daune morale sunt corecte, fapta ilicită nefiind demonstrată în cauză.
În consecință față de cele ce preced, potrivit
art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamanta SC B.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 284 din 7 iunie 2012 a
Curții de Apel București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13
iunie 2013.