ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2350/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2350/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Hotărârea

primei instanțe.

Prin sentința nr. 1258 din 27 octombrie

2004, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins

acțiunea formulată de reclamantul pârât P.I.R. împotriva pârâtului reclamant S.P.

și în contradictoriu cu SC B.I.C. SRL; a admis cererea reconvențională formulată

de pârâtul reclamant S.P. împotriva reclamantului pârât P.I.R. și a dispus excluderea

asociatului P.I.R.; capitalul social al SC B.I.G. SRL va fi deținut integral de

pârâtul S.P. în temeiul art. 218 din Legea nr. 31/1990.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul

a reținut din actele și lucrările dosarului, următoarea situație de fapt și de drept.

În anul 2000, pârâtul S.P. a devenit asociat

al SC B.I.G. SRL societate înființată de către reclamantul P.I.R., iar până în luna

martie a anului 2003, reclamantul a acționat ca administrator al societății.

Reclamantul a susținut că pârâtul a derulat

operațiuni comerciale în contul altei societăți, SC F. SRL, societate la care este

asemenea asociat, a folosit în interesul sau sume de bani rezultate din

activitatea

comercială a societății și nu a asigurat evidența contanta potrivit legii.

Faptele care se impută reclamantului P.I.R.

au constat în angajarea societății în raporturi comerciale care nu au fost aduse

Ia cunoștința sa, iar veniturile obținute nu au fost evidențiate în contabilitate,

a fost însușită suma de 411.873.569 ROL, a instalat posturi telefonice Ia locuința

sa, a angajat și plătit drepturi salariate unor persoane străine de societate,

În fața instanței de fond a fost administrată

proba cu expertiză tehnică, prin care s-a stabilit modul în care s-a ținut contabilitatea,

folosirea fondurilor obținute din activitatea comercială de către cei doi asociați

și împrejurările aprovizionării cu carburanți.

În raport de acest context faptic, tribunalul

a reținut, în esență că probele administrate în cauză au relevat activitatea frauduloasă

comisă de reclamantul P.I.R., astfel cum este definită de dispozițiile art. 217

lit. d) din Legea nr. 31/1990 (în varianta în vigoare la data introducerii acțiunii).

Instanța a reținut modul defectuos, prejudiciabil

pentru interesele societății față de activitatea reclamantului care a fost dedus

din felul în care au fost folosite bunurile societății, din existența unui cont

bancar care nu a fost adus la cunoștința celuilalt asociat, prin care s-au derulat

operațiuni comerciale care au fost ascunse de administrator, efectuarea de operațiuni

comerciale care excedau obiectului de activitate al societății.

În consecință, tribunalul a reținut că

reclamantul P.I.R. a săvârșit acte culpabile, iar în prezența cererilor reciproce

de excludere nu se mai poate susține existența societății în aceleași condiții.

Acțiunea formulată de reclamant împotriva

pârâtului S.P. a fost respinsă, nefiind făcută dovada faptelor susținute, iar urmare

a aplicării dispozițiilor art. 218 din Legea nr. 31/1990 capitalul social al societății

urma să fie deținut în totalitate de acesta.

Apelul.

Prin decizia nr. 142 din 14 aprilie 2005,

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul declarat de reclamant,

a schimbat în parte sentința, a respins cererea reconvențională formulată de pârât;

a menținut celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la respingerea acțiunii

reclamantului.

Pe fondul cauzei, curtea de apel, a constatat

că instanța de fond a reținut o situație de fapt eronată în ceea ce privește ascunderea

cu rea credință a operațiunilor comerciale de către reclamant, instalarea posturilor

telefonice, însușirea de carburanți și bani din societate, nu a fost analizat procesul-verbal

al Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj care a evidențiat datorii la bugetul

de stat.

În concluzie, curtea de apel a reținut

modul defectuos de lucru al ambilor asociați, care au creat prejudicii societății

și culpa concurentă a acestora, prejudicii care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor

penale, situație în raport de care nu poate opera instituția reglementată de art.

222 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Recursul declarat de reclamantul P.I.R.

Prin cererea de recurs înregistrată la

data de 6 mai 2005, recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de ipotezele

reglementate de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora

a susținut următoarele:

Instanța de apel nu a răspuns criticilor

formulate prin cererea de apel și notele scrise, în acest mod fiind realizată o

analiză superficială a cererii de excludere a asociatului S.P. În susținerea acestui

motiv nelegalitate, recurentul face trimitere la înscrisurile depuse Ia dosarul,

cauzei care nu au fost interpretate corect.

În susținerea motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că deși erau întrunite condițiile

legale pentru excluderea pârâtului din societate, instanța a menținut soluția instanței

de fond.

A fost demonstrată frauda comisă în dauna

societății de către pârât care s-a folosit de semnătura socială în interes propriu

și în interesul altor persoane. Invocă constatările efectuate în actul de control

care demonstrează activitatea frauduloasă a pârâtului.

Recurentul mai susține ca pârâtul deține

calitatea de asociat unic și administiator la două societăți comerciale cu activitate

concurentă, respectiv SC F. SRL și SC S. SRL.

Invoca dispozițiile art. 10 din contractul

de societate, care se completează cu dispozițiile art. 78 alin. (1) din Legea

nr. 31/1990, pentru neînștiințarea reclamantului despre operațiunile efectuate.

În

susținerea activității frauduloase, recurentul invocă și balanța sintetică

din anul 2002 și anul 2003 care demonstrează conducerea defectuoasă și folosirea

capitalului în interes propriu. De asemenea, semnarea bilanțurilor contabile în

perioada 2000, 2001, 2002 de către pârât a fost nelegală, întrucât la acel moment

nu avea calitatea de asociat și administrator.

Activitatea frauduloasă mai rezultă și

din faptul că a angajat-o în societate pe fiica sa.

Recursul declarat de pârâtul S.P.

Prin cererea de recurs înregistrată la

data de 9 mai 2005, recurentul pârât S.P. a susținut nelegalitatea deciziei pronunțată

de instanța de apel, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În preambulul cererii de recurs, recurentul

prezintă un istoric al cauzei, care nu va fi prezentat în sinteză de instanța de

recurs.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de

apel a interpretat greșit probele administrate în instanța de fond, reținând o situații

de fapt eronată.

De asemenea se susține aplicarea greșită

a legii, în sensul că nu a fost analizat în totalitate procesul-verbal din data

de 5 mai 2004, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, contestat

de ambii asociați.

Recurentul arată că instanța de apel a

aplicat greșit dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 13 din

contractul de societate, care prevede dreptul asociaților de a ridica bani din casieria

societății.

În etapa procesuală a recursului, Înalta

Curte a admis cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 2 C.

proc. civ., prin încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2006, apreciind

că urmărirea penală pornită în Dosarul nr. 5436/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Craiova împotriva reclamantului P.I.R., pentru infracțiunile prevăzute

și pedepsite de art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 43 din Legea nr. 82/1991 st

art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 sunt hotărâtoare pentru soluția din acest

dosar.

Prin rechizitoriul din data de 5 iunie

2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a concluzionat în sensul că fapta

comisă de P.I.R., care în perioada decembrie 2001-decembrie 2003 în calitate de

administrator al SC B.I.G. SRL a

omis

evidențierea în actele contabile a veniturilor realizate, cu consecința sustragerii

de Ia plata impozitului pe profit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor

de evaziune fiscală și fals intelectual. De asemenea, fapta de a folosi cu rea credință,

în scop contrar intereselor societății sau în folos propriu a unor sume din patrimoniul

societății, reprezintă fapta prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990

republicată.

S-a mai reținut că pârâtul S.P., nu a participat

la comiterea faptelor, în sensul că toate operațiunile comerciale neevidențiate

în contabilitate au fost derulate de reclamantul P.I.R.

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut

că Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj s-a constituit parte civilă cu suma

de 107.935 RON, fiind instituit sechestru asigurător asupra bunurilor.

Măsura suspendării judecății în temeiul

normei ptrevăzută de art. 244 pct. 2 C. proc. civ. a fost menținută până la data

de 28 martie 2013, când instanța a repus cauza pe rol, constatând că nu mai

subzistă temeiurile care au condus la dispunerea acestei măsuri, întrucât cauza

penală a fost soluționată în mod irevocabil, prin decizia penală nr. 2463 din 4

decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în sensul respingerii recursurilor

declarate de partea responsabilă civilmente SC B.I.G. SRL și inculpatul P.I.R.,

împotriva deciziei penale nr. 181 din data de 3 noiembrie 2011, a Tribunalului Dolj,

prin care a fost desființată în parte sentința penală nr. 2128 din 22 septembrie

2008 a Judecătoriei Craiova a încetat procesul penal împotriva inculpatului P.I.R.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 272

pct. 2 din Legea nr. 31/1990 prin intervenirea prescripției; inculpatul va executa

pedeapsa de doi ani de închisoare și interzicerea dreptului de a fi administrator

pe o perioadă de un an ca pedeapsă complementară, și interzicerea dreptului de a

fi administrator ca pedeapsă accesorie; a admis cererea părții civile Statul Român

pentru instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile

ale părții responsabile civilmente până la concurența sumei de 129.980 RON, a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pun sentința penală nr. 2128 din 25 septembrie

2008, Judecătoria Craiova a condamnat inculpatul P.I.R. Ia pedeapsa de doi ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005,

prin schimbarea încadrării juridice a fost admisă acțiunea civilă a părții civile

și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata

sumei de 129.986 RON, cu dobânzile și penalitățile corespunzătoare până la plata

efectivă a debitului, a fost admisă acțiunea civilă a părții civile și a fost obligat

inculpatul Ia plata sumei de 80.362,93 RON, de către această parte.

Prin cererea înreqistrată Ia data de 13

iunie 2013, recurentul-reclamant P.I.R. a depus precizări scrise la dosarul cauzei

prin care a învederat instanței faptul că la data de 7 maitie 2013 instanța a

constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006

și în conformitate cu art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 a admis cererea creditoarei

Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova și a dispus deschiderea

procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC B.I.G. SRL Craiova, prin

sentința nr. 336/2013 a Tribunalului Dolj, secția a ll-a civilă.

În raport de această situație, arată că

acțiunea de fața este lipsită de interes.

În ceea ce privește înscrisul sus menționat,

Înalta Curte constată că deși a fost invocată situația de fapt sus evocată, recurentul

reclamant nu a anexat acte care să o dovedească. Dintr-un alt punct de vedere

Înalta Curte arată că la termenul de judecată din data de 8 iunie 2013 au fost închise

dezbaterile asupra fondului cauzei, acest moment semnificând terminarea procedurii

contradictorii desfășurate în fața instanței de judecată.

Depunerea precizării sus evocate în momentul

deliberării și pronunțării hotărârii în cauza dedusă judecății, nu poate face obiect

de analiză în această etapă procesuală, fără a fi pusă în discuția contradictorie

a părților.

Asupra recursurilor. Înalta Curte constată

următoarele:

Prealabil examinării criticilor formulate

prin cele două cereri de recurs, Înalta Curte urmează a examina efectele reținute

prin considerentele și soluția pronunțată în procesul penal, față de acțiunea comercială

de față.

Astfel, elementele legate de existența

faptei, întinderea prejudiciului, existența intenției în săvârșirea acesteia sunt

identice din perspectiva analizei pe care, atât instanța penală cât și cea comercială,

are obligația să o analizeze cu prilejul fie a individualizării pedepsei, fie a

stabilirii existenței motivului de excludere prevăzut de art. 222 lit. d) din

Legea nr. 31/1990.

Prin decizia penală s-a reținut

vinovăția reclamantului P.I.R., pe baza următoarei situații de fapt:

- în

perioada decembrie 2001-decembrie 2003 nu au fost înregistrate în contabilitate

un număr de 11 facturi fiscale;

- prin contul deschis la Banca P. Craiova,

reclamantul a derulat un număr de 187 operațiuni de încasări și plăți;

- procesele-verbale de control au relevat

faptul că nu au fost înregistrate în contabilitate un număr de 11 facturi fiscale;

- majoritatea operațiunilor necontabilizate

au avut loc în perioada în care administrator al societății era reclamantul P.I.R.

- reclamantul a încasat și folosit în interes

personal și în dauna societății suma de 603.629.377 ROL;

- activitatea infracțională s-a consumat

în luna decembrie a anului 2003;

- dreptul de a fi administrator a fost

interzis ca măsură accesorie;

- folosirea cu rea credință a sumei de

60.362,93 RON infracțiune ce este prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Trecând la analiza susținerilor formulate

prin cererile de recurs, Înalta Curte observă din argumentele aduse în sprijinul

celor două recursuri, că ambii recurenți au făcut trimitere expresă la motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În acest context este locul pentru o precizare

importantă și anume că recursul este cale extraordinară de atac care se limitează

la un examen de legalitate al soluției criticate pentru motive strict determinate

și argumentate și nu un prilej de reanalizare a fondului sau altfel spus al temeiniciei

hotărârii cum se încearcă în acest recurs prin care se utilizează trimiterile la

un motiv de nelegalitate, pentru a repune în discuție probele și chestiunile de

fapt care scapă controlului de legalitate.

În ceea ce privește criticile încadrate

în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta

Curte observă că decizia a fost motivată, iar considerentele cuprind elemente esențiale

ale raționamentului logico-juridic și se bazează pe examinarea actelor juridice

care au investit instanța de fond și apel. Motivarea bazată pe analiza conduitei

culpabile a celor doi asociați, a condus la soluția din dispozitiv, neexistând nici

o contradicție între considerente și dispozitiv cum susține autorul recursului,

În nici un caz nu poate fi folosit motivul

de nelegalitate prevăzut de 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru ca recurentul să repună

în discuție probele sub pretextul lipsei de analiză a criticilor formulate prin

cererea de apel și notele scrise.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. a fost argumentat pe îndeplinirea cerințelor art. 222 lit. d) din Legea

nr. 31/1990, pentru a se dispune excluderea pârâtului.

Motivul de recurs invocat de către recurentul

reclamant, vizează aplicarea greșită a legii de către instanțele anterioare, rezultată

din nesocotirea unor norme de drept substanțial.

În speță o astfel de regulă nu a fost încălcată,

deoarece potrivit art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, conceptul de frauda presupune

producerea unui prejudiciu cu caracter patrimonial societății comerciale al cărui

asociat este cel față de care s-a solicitat excluderea.

Prin decizia penală menționată anterior

s-a reținut că societății SC B.I.G. SRL i s-a cauzat un prejudiciu și ca s-a dovedit

reaua-credință a inculpatului P.I.R. Excluderea pentru fraudarea societății comerciale

presupune săvârșirea de acțiuni sau inacțiuni cu intenția de a prejudicia societatea

comercială în interes propriu sau în interesul unei alte persoane. Toate aceste

elemente specifice motivului de excludere prevăzut de art. 222 lit. d) din Legea

nr. 31/1990 se suprapun cu analiza de fond a infracțiunii pentru care a fost trimis

în judecată inculpatul P.I.R.

În

aceste condiții nu pot fi reținute criticile în sprijinul

acestui motiv de nelegalitate, în raport de considerentele deciziei penale, care

au relevat faptul că vinovăția în fraudarea societății aparține reclamantului.

În ceea ce îl privește pe pârâtul S.P.,

instanța penală a apreciat că toate încercările reclamantului de a transfera culpa

în sarcina acestuia sunt lipsite de suport legal.

În consecință, recursul reclamantului este

apreciat a fi nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de

pârâtul S.P., prin care a făcut trimitere la motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va reține că motivele invocate

prin cererea de recurs pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Recutenta

a invocat ipoteza a doua a acestui motiv, considerând că hotărârea a fost dată cu

aplicarea greșită a art. 222 din Legea nr. 31/1990. În raport de aceste dispoziții

puse în discuție în fața Înaltei Curți, se va analiza dacă instanța de apel recurgând

la textele de lege aplicabile litigiului Ie-a dat o greșită interpretare sau dacă

faptele reținute au fost calificate în raport de exigența textelor de lege.

Dispoziția legală care a constituit temeiul

cererii de chemare în judecată art. 222 lit. d) din Legea societăților comerciale

stabilește că:

„Poate fi exclus din societatea în nume

colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată: d) asociatul administrator

care comite frauda în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau

de capitalul social sau de capitalul social în folosul lui sau al altora”.

Abordarea dispozițiilor mai sus redate,

în privința aplicării trebuie să aibă în vedere faptul că societatea comercială

este sub raport convențional, produsul acordului de voință al asociaților, așa încât

sancțiunea excluderii trebuie privită ca o reziliere parțială a actului constitutiv,

care implică dezacordul societar, iar cauzele acestui dezacord nu sunt independente

de analiza împrejurărilor care îl privesc pe asociatul culpabil.

În ceea ce privește art. 222 lit. d) din

Legea nr. 31/1990, doctrina și practic au admis că frauda, poate fi considerată

orice acțiune sau inacțiune intenționată săvârșită de asociatul administrator. Sancțiunea

excluderii poate fi aplicată asociatului administrator pentru acțiunile sau inacțiunile

frauduloase în dauna societății, deci pentru un delict intenționat săvârșit, autorul

faptelor delictuale urmărind sau acceptând un profit din activitatea sa delictuală.

Considerentele reținute prin decizia penală,

reprezintă fapte de fraudă în dauna societății, care au condus la condamnarea inculpatului

P.I.R.

În concluzie, în acord cu observațiile

de mai sus, Înalta Curte constată că efectele deciziei penale, care a analizat toate

motivele invocate de către pârât în susținerea cererii conexe de excludere, impun

admiterea cereri de recurs declarată de către recurentul pârât, cu consecința modificării

deciziei atacate și respingerii apelului declarat de reclamant.

În consecință, pentru aceste considerente,

în temeiul art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat

de către reclamant și a admite recursul declarat de pârât, a modifica decizia atacată,

în sensul respingerii apelului reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMFLE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul P.I.R. împotriva deciziei nr. 142 din 14 aprilie 2005 a Curții

de Apel Craiova, secția comercială.

Admite recursul declarat de pârâtul S.P.

împotriva aceleiași decizii.

Modifică decizia recurată în sensul că

respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 1258 din 27 octombrie

2004 a Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

iunie 2013.