ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4693/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta L.G. SPRL a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Juridică, Comisia de selecție a practicienilor în insolvență agreați de ANAF, suspendarea executării Deciziei emisă de către pârâtă prin care a desemnat drept administrator judiciar în Dosarul de insolvență nr. 1939/115/2009, privind pe debitoarea SC C. SA, aflat pe rolul Tribunalului Timiș, societatea B.I. IPURL, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 139 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta L.G.

SPRL Reșița, în contradictoriu cu pârâta ANAF, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de desemnare a administratorului judiciar în dosarul de insolvență nr. 1939/115/2009, privind pe debitoarea SC C. SA. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 15, coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, fie prin acțiunea principală, fie printr-o acțiune separată, să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, s-a reținut, pentru suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite trei condiții: 1) reclamantul să fi introdus acțiunea având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului administrativ a cărui suspendare o solicită; 2) să existe un caz bine justificat și 3) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente. A apreciat prima instanță că prima condiție este îndeplinită deoarece reclamanta a sesizat la data de 6 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara cu acțiunea având ca obiect anularea actului administrativ a cărui suspendare o solicită. În ceea ce privește însă cazul bine justificat, Curtea de apel a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prin „cazuri bine justificate" se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cu privire la condiția pagubei iminente, s-a reținut că aceasta, chiar dacă ar fi întemeiată, în situația în care nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, nu este aptă să conducă la suspendarea executării deciziei de desemnare a administratorului judiciar, cele trei condiții prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 fiind necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, reclamanta L.G. SPRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul este tardiv declarat. Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Textul de lege mai sus enunțat stabilește termenul de recurs de drept comun, admițând posibilitatea existenței unor termene de recurs speciale.

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care se soluționează cererea de suspendare a executării actului administrativ poate fi atacată cu recurs, care se exercită în termen de 5 zile de la comunicare. Așadar, în speța dedusă judecății, termenul de recurs este cel prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termen special de recurs și nu cel prevăzut de art. 301 teza I C. proc. civ. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că reclamantei L.G. SPRL i-a fost comunicată hotărârea recurată la data de 5 aprilie 2012, recursul fiind declarat la 20 aprilie 2012. Cum, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul de declarare a recursului este de 5 zile de la data comunicării, rezultă că recursul a fost declarat cu depășirea acestui termen.

De asemenea, este de subliniat că potrivit principiului legalității căilor de atac, posibilitatea de a folosi o cale de atac, precum și condițiile de exercitare ale acesteia sunt date de lege, iar nu de judecători. Întrucât dispoziția art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează în mod expres posibilitatea exercitării recursului în termen de 5 zile de la comunicare, este lipsită de relevanță menționarea eronată în dispozitivul hotărârii atacate a termenului de exercitare a căii de atac. Altfel spus, într-o atare împrejurare părțile nu se pot prevala de necunoașterea legii, acestea nefiind lipsite de dreptul de a exercita calea de atac în termenul reglementat în mod expres de lege. De asemenea, având în vedere natura imperativă a termenului de recurs, rezultă că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) teza I C. proc.

civ. Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor legale sancționatorii mai sus indicate și să dispună în sensul respingerii recursului ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.G. SPRL împotriva Sentinței civile nr. 139 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM