ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4693/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, reclamanta L.G. SPRL a solicitat, în contradictoriu cu Agenția

Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Juridică, Comisia de

selecție a practicienilor în insolvență agreați de ANAF, suspendarea executării

Deciziei emisă de către pârâtă prin care a desemnat drept administrator

judiciar în Dosarul de insolvență nr. 1939/115/2009, privind pe debitoarea SC

C. SA, aflat pe rolul Tribunalului Timiș, societatea B.I. IPURL, cu cheltuieli

de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 139 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta L.G. SPRL

Reșița, în contradictoriu cu pârâta ANAF, având ca obiect suspendarea

executării Deciziei de desemnare a administratorului judiciar în dosarul de

insolvență nr. 1939/115/2009, privind pe debitoarea SC C. SA.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit

dispozițiilor art. 15, coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr.

554/2004, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, fie prin

acțiunea principală, fie printr-o acțiune separată, să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente.

Așadar, s-a reținut,

pentru suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite trei

condiții: 1) reclamantul să fi introdus acțiunea având ca obiect anularea în

tot sau în parte a actului administrativ a cărui suspendare o solicită; 2) să

existe un caz bine justificat și 3) măsura suspendării să fie necesară pentru

prevenirea unei pagube iminente.

A apreciat prima

instanță că prima condiție este îndeplinită deoarece reclamanta a sesizat la

data de 6 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara cu acțiunea având ca obiect

anularea actului administrativ a cărui suspendare o solicită.

În ceea ce privește

însă cazul bine justificat, Curtea de apel a constatat că nu sunt incidente

dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prin

„cazuri bine justificate" se înțeleg împrejurările legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Cu privire la

condiția pagubei iminente, s-a reținut că aceasta, chiar dacă ar fi întemeiată,

în situația în care nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, nu

este aptă să conducă la suspendarea executării deciziei de desemnare a

administratorului judiciar, cele trei condiții prevăzute de dispozițiile art.

14 din Legea nr. 554/2004 fiind necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs, reclamanta L.G. SPRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este tardiv

declarat.

Potrivit art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel.

Textul de lege mai

sus enunțat stabilește termenul de recurs de drept comun, admițând

posibilitatea existenței unor termene de recurs speciale.

În conformitate cu

prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care se

soluționează cererea de suspendare a executării actului administrativ poate fi

atacată cu recurs, care se exercită în termen de 5 zile de la comunicare.

Așadar, în speța

dedusă judecății, termenul de recurs este cel prevăzut de art. 14 alin. (4) din

Legea nr. 554/2004, termen special de recurs și nu cel prevăzut de art. 301

teza I C. proc. civ.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, se constată că reclamantei L.G. SPRL i-a fost

comunicată hotărârea recurată la data de 5 aprilie 2012, recursul fiind

declarat la 20 aprilie 2012.

Cum, potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul de declarare a

recursului este de 5 zile de la data comunicării, rezultă că recursul a fost

declarat cu depășirea acestui termen.

De asemenea, este de

subliniat că potrivit principiului legalității căilor de atac, posibilitatea de

a folosi o cale de atac, precum și condițiile de exercitare ale acesteia sunt

date de lege, iar nu de judecători.

Întrucât dispoziția

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează în mod expres

posibilitatea exercitării recursului în termen de 5 zile de la comunicare, este

lipsită de relevanță menționarea eronată în dispozitivul hotărârii atacate a

termenului de exercitare a căii de atac.

Altfel spus, într-o

atare împrejurare părțile nu se pot prevala de necunoașterea legii, acestea nefiind

lipsite de dreptul de a exercita calea de atac în termenul reglementat în mod

expres de lege.

De asemenea, având în

vedere natura imperativă a termenului de recurs, rezultă că nerespectarea

acestuia atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita

recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) teza I C. proc.

civ.

Constatând că

recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 14 alin. (4)

din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor legale

sancționatorii mai sus indicate și să dispună în sensul respingerii recursului

ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de L.G. SPRL împotriva Sentinței civile nr. 139 din 5 martie 2012 a

Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM