Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
26 octombrie 2012

Decizia nr. 4384/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 5239/2011 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 5239 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta M.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, prin care solicita să se constate nulitatea Ordinului nr. 82/2011 privind respingerea cererii sale de redobândire a cetățeniei române și obligarea pârâtei să emită un nou ordin, prin care să-i acorde reclamantei cetățenia. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, fără a depune, însă, și dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.

Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citată cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

DECIDE Anulează recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva Sentinței nr. 5239 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.