ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5651/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului - Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Prahova obligarea pârâților de a finaliza transferul, în interesul serviciului la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, obligarea acesteia la plata unei indemnizații egale cu salariul net cuvenit pentru luna anterioară transferului, a unui concediu plătit de 5 zile și a celorlalte drepturi conform art. 90 din Legea nr. 188/1999.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcția de director coordonator adjunct în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Prahova începând cu data de 25 mai 2009 când a încheiat cu Ministerul întreprinderilor Mici și Mijloci Comerțului și Mediului de Afaceri, contractul de management din 25 mai 2009. A mai arătat reclamantul că în baza acestei convenții i s-a încredințat organizarea, conducerea și administrarea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova precum și gestionarea patrimoniului și a mijloacelor materiale și bănești ale acestuia în condițiile realizării unui management eficient și de calitate. b) Întâmpinarea formulată Pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Prahova a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității acțiunii.

Curtea a respins excepția prematurității ca nefondată, întrucât reclamantul a formulat cerere de transfer și a primit răspuns din partea pârâtei în sensul refuzului autorității de a da curs cererii sale, astfel încât, față de dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă nu mai este obligatorie.

c) Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 100 din 21 aprilie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.C., a obligat pârâții să finalizeze transferul în interesul serviciului la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor București, a obligat această pârâta la plata unei indemnizații egale cu salariul net cuvenit pentru luna anterioară transferului, a unui concediu plătit de 5 zile și a celorlalte drepturi conform art. 90 din Legea nr. 188/1999 și a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 4,3 RON. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că din dispozițiile art. 90 din Legea nr. 188/1999 rezultă, că pentru realizarea transferului în interesul serviciului nu este nevoie de acordul autorității la care funcționarul public își desfășoară activitatea, ci doar de acordul scris al funcționarului public transferat.

Așa fiind, nefinalizarea procedurii transferului, pentru lipsa acordului autorității la care funcționarul public își desfășoară activitatea, apare ca neîntemeiată și în neconcordanță cu dispozițiile legale ce reglementează transferul funcționarilor publici. Mai mult decât atât, nici în cazul transferului la cererea funcționarului public, situație reglementată de dispozițiile art. 90 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, nu este cerut acordul autorității la care funcționarul public își desfășoară activitatea. Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că reclamantul a fost vătămat în dreptul său de a fi transferat. 2. Instanța de recurs Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au declarat recurs Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

a) Motivele de recurs Recursul declarat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova În motivele de recurs s-a susținut că instanța de fond a pronunțat soluția cu interpretarea greșită a legii. S-a precizat că transferul reprezintă o modificare a raportului de muncă prin cesiunea definitivă a raportului de serviciu, având loc astfel schimbarea angajatorului și ca urmare acesta presupune un acord tripartit de voință. A fost invocată aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 41 C. muncii, privind acordul părților în cazul modificării oricărui element al raportului de muncă. Recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor În motivele de recurs Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a invocat excepția prematurității acțiunii, întrucât reclamantul nu a formulat plângere prealabilă la această instituție.

Pe fond, s-a arătat că prin soluția pronunțată, instanța de fond s-a substituit autorității impunând acesteia o anumită conduită. b) Analiza motivelor de recurs Situația de fapt Prin adresa nr. 1787 din 28 decembrie 2009 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a solicitat acordul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova cu privire la transferul în interesul serviciului începând cu 28 decembrie 2009 a reclamantului B.C., în aparatul propriu al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. La aceeași dată reclamantul și-a exprimat acordul privind transferul. Prin adresa nr. 4802 din 28 decembrie 2009 a Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Prahova, această autoritate a comunicat Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor că nu este de acord cu transferul, motivat de numărul mic de comisari existenți în cadrul autorității.

La 15 ianuarie 2010 reclamantul a solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor finalizarea transferului, iar la 26 ianuarie 2010 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor i-a comunicat reclamantului că transferul nu poate fi finalizat. Legislația aplicabilă Legea nr. 188/1999, art. 90 „(1) Transferul poate avea loc după cum urmează : a) în interesul serviciului ; b) la cererea funcționarului public.” Legea nr. 188/1999, „art.

117 Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice . C. muncii art. 41 alin. „(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților .” „ (3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condițiile de muncă; e) salariul; f) timpul de muncă și timpul de odihnă.” Din analiza legislației aplicabile în domeniu rezultă că în materia funcției publice sunt aplicabile și prevederile legislației muncii, reglementările de drept comun civile sau administrative, dacă nu contravin legislației specifice funcției publice.

Potrivit doctrinei de specialitate, dar și art. 41 alin. (3) C. muncii, transferul reprezintă o modificare definitivă a raportului de muncă. Aceeași calificare urmează a fi făcută și pentru transferul funcționarilor publici. Prin transfer se modifică definitiv un element esențial al raportului de funcție, respectiv locul muncii, un angajator fiind înlocuit cu altul, prin cesiunea definitivă a raporturilor respective. Așadar, transferul reprezintă o convenție tripartită care implică acordul funcționarului, pentru a se preîntâmpina eventuala conduită abuzivă a autorităților. În cauza prezentă, angajatorul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Prahova a refuzat să fie de acord cu transferul, refuz motivat de numărul redus al personalului.

În acest context greșit a apreciat instanța de fond că refuzul este nejustificat. Instanța nu se poate substitui dreptului de apreciere al unei autorități, respectiv al angajatorului și nu poate adopta soluții care ar putea conduce la activitatea ineficientă a unei instituții sau autorități. În raport de motivarea formulată prin adresa din 28 decembrie 2009, reclamantul nu a dovedit existența unor alte împrejurări decât cele susținute de angajator. Legiuitorul a impus prin art. 41 alin. (1) C. muncii acordul părților, ceea ce înseamnă că este necesar acordul unității cedente, pentru că și interesele acesteia nu pot fi nesocotite la efectuarea transferului, chiar dacă transferul se justifică prin buna funcționare a instituției sau autorității cesionare.

Excepția prematurității acțiunii nu este fondată pentru că reclamantul s-a adresat la 15 ianuarie 2010 Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, iar la 26 ianuarie 2010 s-a comunicat răspunsul de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, acțiunea fiind introdusă la 12 februarie 2010. c) Soluția instanței de recurs Având în vedere că refuzul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a fost motivat prin insuficiența personalului, se constată că motivele de recurs sunt fondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica sentința primei instanțe și se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva sentinței nr. 100 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului B.C. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2010.