ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 645/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 645/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra contestației în anulare de față, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la 25 iulie 2008, reclamantul D.D. a solicitat în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Slivilești și Comisia Județeană de Fond Funciar Gorj, modificarea titlului de proprietare din 02 iunie 2004. Ulterior, reclamantul a depus o precizare a acțiunii, solicitând constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate din 10 iulie 2006 emis pe numele lui A.D.V. și A.D.D., doar pentru suprafața de teren, care se suprapune cu terenul său, pe care-l deține și a solicitat să fie rectificat titlul de proprietate din anul 2004, în sensul modificării suprafeței de teren.
Judecătoria Motru, prin sentința civilă nr. 2825 din 25 noiembrie 2011 a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant. A constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate emis intervenientului A.D. pentru suprafața de 181 mp teren, parcela XX, astfel cum este identificat în anexa nr. 3 la raportul de expertiză. A fost respinsă cererea formulată de reclamantul D.D., de constatare a dobândirii dreptului de proprietate, prin prescripție achizitivă asupra terenului înscris în titlul de proprietate din 10 iulie 2006 emis de intervenientul A.D. A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului A.D. și a fost obligat acesta la plata către reclamantul D.D.
a sumei de 2203 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței nr. 2825 din 25 noiembrie 2011 a Judecătoriei Motru au declarat recurs, reclamantul D.D. și intervenientul A.D., criticând-o pentru nelegalitate și neteminicie. Prin decizia civilă nr. 1378 din 26 aprilie 2012, Tribunalul Gorj a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul D.D. și intervenientul A.D. în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Slivilești și Comisia Județeană Gorj împotriva sentinței civile nr. 2825 din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. 2910/263/2010. Împotriva deciziei sus menționate A.D.D. a declarat la 8 ianuarie 2015 (cu plic expediat la 5 ianuarie 2015) contestație în anulare, nemotivată în drept susținând, în esență, că prin această hotărâre „instanța nu a examinat corect înscrisurile din dosar”, „planul de situație, declarațiile martorilor și cererile de intervenție”.
Prin întâmpinarea depusă la 5 februarie 2015 (expediată la 2 februarie 2015), intimata Comisia Locală de Fond Funciar Slivilești a arătat că este de acord cu admiterea contestației în anulare. La data de 23 februarie 2015 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întâmpinarea depusă și expediată la 20 februarie 2015 de intimatul D.D., în cuprinsul căreia a fost invocată excepția de necompetența materială a instanței supreme de a soluționa contestația în anulare. În ședința de judecată din 10 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție excepția invocată, în raport de dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, motivat de faptul că decizia atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată de Tribunalul Gorj.
Potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ. adoptat în anul 1865 „contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă”. Textul procedural mai sus evocat, consacră caracterul de cale extraordinară de atac de retractare a contestației în anulare, indiferent de motivul invocat, deci, fără relevanță dacă este o contestație în anulare de drept comun sau specială, ceea ce însemnă că, aceasta este de competența instanței care a pronunțat decizia împotriva căreia a fost exercitată calea de atac. Constatând că obiect al contestației în anulare este o decizie pronunțată de Tribunalul Gorj (decizia nr. 1378 din 26 aprilie 2012), în raport de regulile instituite prin textul procedural la care s-a făcut referire, normă cu caracter imperativ, de la care părțile nu pot deroga, Înalta Curte apreciază că nu este competentă a soluționa calea extraordinară de atac.
Întrucât această cale extraordinară de atac este configurată ca fiind una de retractare, de competența instanței care a pronunțat-o și niciodată a instanței superioare, Înalta Curte va declina competența de soluționare a contestației în anulare în favoarea instanței care a pronunțat hotărârea împotriva căreia a fost declarată această cale de atac. Așa fiind, față de considerentele expuse, Înalta Curte va declina în favoarea Tribunalului Gorj, competența de soluționare a prezentei contestații în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină în favoarea Tribunalului Gorj, competența soluționării contestației în anulare formulată de contestatorul A.D.D. împotriva deciziei nr. 1378 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului Gorj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2015.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.