ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8/2018

Prin sentința civilă nr. 464 din 1 martie 2017, Judecătoria Motru a admis în parte cererea așa cum a fost precizată de reclamantul A. împotriva pârâților B., C., D., E., F., G., H., I. și J. A obligat pârâta B. să lase reclamantului A. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 22 mp, identificată conform raportului de expertiză. A. obligat pârâta C. să lase reclamantului A. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 142 mp, identificată conform raportului de expertiză, A obligat pârâtul G. să lase reclamantului A. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 37 mp, identificată conform raportului de expertiză - a obligat pârâta H. să lase reclamantului A. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 290 mp, identificată conform raportului de expertiză. A obligat pârâta I. să lase reclamantului A. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 95 mp, identificată conform raportului de expertiză, A obligat pârâta J. să lase reclamantului A. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 103 mp, identificată conform raportului de expertiză. A admis excepția prescripției achizitive invocată de pârâții D., F. și a respins cererea față de aceștia. A respins excepția prescripției achizitive invocată de pârâta E.. A obligat pârâta E. să lase reclamantului A. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 140 mp, identificată conform raportului de expertiză. A obligat pârâții B., C., G., H. și I., E. să ridice de pe suprafețele identificate conform raportului de expertiză construcțiile edificate. A respins în rest cererea și a obligat pârâții B., C., G., H., E. și I. la plata sumei de 1.620 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâta E., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Gorj, secția I civilă, la data de 21 iunie 2017, sub nr. x/263/2015.

Prin decizia civilă nr. 1619 din 11 octombrie 2017, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta E.. A admis apelul reclamantului A. împotriva sentinței civile nr. 464 din data de 1 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Motru, în Dosarul nr. x/263/2015, în contradictoriu cu intimații pârâți B., C., D., F., G., H., I. și J. A schimbat sentința civilă, în sensul că a respins excepția prescripției achizitive invocată de pârâții D. și F. și, în consecință, a admis acțiunea și față de acești pârâți. A obligat pârâtul D. să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 455 mp (78 mp construcții provizorii) șt pe pârâtul F. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului suprafața de 128 mp (12 mp construcții provizorii), suprafețe identificate în raportul de expertiză. A obligat toți pârâții, inclusiv pârâții F., D. și J., să ridice construcțiile edificate pe terenurile revendicate de reclamant, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză, A înlăturat soluția privind excepția prescripției achizitive privind pe E., a înlăturat obligarea pârâtei E. la plata cheltuielilor de judecată și i-a obligat pe toți ceilalți pârâți în solidar la plata cheltuielilor de judecată la fond în cuantum de 1.620 Iei, A menținut restul dispozițiilor sentinței civile și a obligat pârâții intimați D. și F. la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 1.500 RON - onorariu avocat, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul D., Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă.

La data de 19 ianuarie 2018, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare. Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării căii de atac.

Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului C12NCPC.

Prin rezoluția completului din data de 23 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen de judecată, înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de atac formulate.

Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație si Justiție reține următoarele:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțata de către tribunal într-un litigiu înregistrat pe rolul Judecătoriei Motru la data de 15 iunie 2015, având ca obiect evacuare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 94 lit. d) C. proc. civ.

Din perspectiva dispozițiilor ce reglementează obiectul recursului, este incidență prima teză a normei din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căreia " în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până Ia data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. l lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă șl de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Această prevedere din art. XVIII alin. (2) al Legii nr. 2/2013 nu a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate soluționate prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, prin care excepția a fost admisă exclusiv în privința sintagmei " precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Drept urmare, efectele deciziei menționate nu sunt aplicabile în cauză, fiind irelevant faptul că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu recurs după data publicării acesteia în Monitorul Oficial, motiv pentru care nu se impune, pe aspectul competenței Înaltei Curți, vreo referire la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017.

Înalta Curte mai reține, în ceea ce privește competența de soluționare a cererilor intitulate recurs declarate în prezenta cauză împotriva unei hotărâri pronunțate în apel de către tribunal, că este lipsită de relevanța împrejurarea că, potrivit legii în vigoare, respectiv dispozițiilor art. XVIII alin. (2) prima teză din Legea nr. 2/2013, hotărârile date de instanțele de apel în această materie nu sunt supuse recursului.

Aceasta, întrucât, determinarea competenței pe baza normelor de drept incidente este prioritară față de chestiunea admisibilității recursului, chestiune care va fi cercetată chiar de către instanța competentă.

Așadar, urmează a se reține că, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. l C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apei, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege ", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Totodată, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. l C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres,

Pornind de la această premisa, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

De asemenea, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar " în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că " recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează, însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. l C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum, în speță, reclamantul a învestit, în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. I C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a înaltei Curți de Casație și Justiție,

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție " competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege " ) și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ( " reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod " ).

Pentru considerentele expuse, înalta Curte constată că nu este legal învestită, astfel că, văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Craiova, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Gorj, secția 1 civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-pârât D. împotriva deciziei nr. 1619 din data de 11 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova,

Fără caie de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2018.