ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 230/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 2865 din 24 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul P.Gh.C. împotriva deciziei nr. 587 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În motivare, instanța a reținut că prin decizia nr. 587 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul P.Gh.C. privind revizuirea deciziei nr. 17 din 13 ianuarie 2014, pronunțată de aceeași instanță.

Ca atare, întrucât s-a constatat că decizia atacată are caracter irevocabil și că, din acest motiv, nu este susceptibilă de reformare în recurs, prin raportare la dispozițiile art. 299 și art. 328 alin. (1) C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României, Înalta Curte a reținut că recursul declarat în cauză este inadmisibil. Împotriva acestei decizii, contestatorul P.Gh.C. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ., prin care și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că instanțele învestite cu judecata litigiului nu au analizat fondul cauzei, în raport de solicitările sale și de temeiul de drept pe care acestea au fost întemeiate.

De asemenea, contestatorul a susținut că instanțele învestite cu soluționarea Dosarului nr. 1611/335/2012 înregistrat pe rolul Judecătoriei Videle la data de 09 august 2012, au calificat, în mod greșit, acțiunea civilă, apreciind că aceasta este o acțiune în revendicare imobiliară, deși prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 247/2005 și pe art. 44, art. 45 și art. 52 din Constituția României, a solicitat punerea în posesie asupra suprafețelor de teren de 1.250 mp (grădină) și 7.500 mp (extravilan). Examinând contestația în anulare formulată în cauză, din perspectiva dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ., pe care contestatorul a precizat în fața instanței că își întemeiază cererea, Înalta Curte constată următoarele: Conform textului legal mai sus menționat „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (...)". Prin urmare, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., prin greșeli materiale se înțeleg erori de natură procedurală, ce vizează omisiunea sau confundarea unor date sau elemente în legătură cu aspectele formale ale judecății și nu eventuale greșeli de judecată, referitoare la fondul cauzei. Din această perspectivă, se constată că, pentru a învesti instanța cu soluționarea contestației în anulare, se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezei prevăzute de textul legal pe care aceasta este întemeiată, în speță, art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ. Motivele invocate în cuprinsul contestației în anulare au vizat faptul că instanțele învestite cu soluționarea Dosarului nr. 1611/335/2012 nu au judecat fondul cauzei, și au apreciat, în mod greșit, că acțiunea civilă promovată este în revendicare imobiliară, deși prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 247/2005 și pe art. 44, art. 45 și art. 52 din Constituția României, contestatorul a solicitat punerea în posesie asupra suprafețelor de teren de 1.250 mp (grădină) și de 7.500 mp (extravilan).

Înalta Curte constată că, de fapt, prin contestația în anulare au fost reluate solicitările petentului ce vizează fondul cauzei, constând în eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 1.250 mp, grădină, și 7.500 mp extravilan, moștenite de la defunctul P.Gh., și în constatarea nulității titlurilor de proprietate din 31 octombrie 2002 și din 13 februarie 2002, emise de intimata Comisia Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor. Aceste aspecte, însă, nu se circumscriu dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., care trebuie interpretate restrictiv, pentru a nu se deschide calea unui veritabil recurs.

Pe de altă parte, din motivele contestației în anulare rezultă că pretinsele greșeli materiale nu au fost invocate cu privire la decizia nr. 2865 din 24 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a cărei retractare s-a solicitat, ci au vizat pretinsele erori săvârșite de instanțele anterioare, care nu au soluționat fondul litigiului dedus judecății. În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de petentul P.Gh.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul P.Gh.C. împotriva deciziei nr. 2865 din 24 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2015.