ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 230/2015

După deliberare, asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

decizia nr. 2865 din 24 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă,

a

fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul P.Gh.C. împotriva

deciziei nr. 587 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

În

motivare, instanța a reținut că prin decizia nr. 587 din 8

aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul

P.Gh.C. privind revizuirea deciziei nr. 17 din 13 ianuarie 2014, pronunțată de aceeași

instanță.

Ca atare, întrucât s-a constatat că decizia

atacată are caracter irevocabil și că, din acest motiv, nu este susceptibilă de

reformare în recurs, prin raportare la dispozițiile art. 299 și art. 328 alin.

(1) C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României, Înalta Curte a reținut că

recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, contestatorul

P.Gh.C. a formulat contestație în anulare,

întemeiată pe dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ., prin

care și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că instanțele învestite cu

judecata litigiului nu au analizat fondul cauzei, în raport de solicitările sale

și de temeiul de drept pe care acestea au fost întemeiate.

De asemenea, contestatorul a susținut că

instanțele învestite cu soluționarea Dosarului nr. 1611/335/2012 înregistrat pe

rolul Judecătoriei Videle la data de 09 august 2012, au calificat, în mod greșit,

acțiunea civilă, apreciind că aceasta este o acțiune în revendicare imobiliară,

deși prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991,

ale Legii nr. 247/2005 și pe art. 44, art. 45 și art. 52 din Constituția României,

a solicitat punerea în posesie asupra suprafețelor de teren de 1.250 mp (grădină)

și 7.500 mp (extravilan).

Examinând contestația în anulare formulată

în cauză, din perspectiva dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.,

pe care contestatorul a precizat în fața instanței că își întemeiază cererea, Înalta

Curte constată următoarele:

Conform textului legal mai sus menționat

„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale (...)".

Prin urmare, în sensul dispozițiilor

art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., prin greșeli materiale se înțeleg erori

de natură procedurală, ce vizează omisiunea sau confundarea unor date sau elemente

în legătură cu aspectele formale ale judecății și nu eventuale greșeli de judecată,

referitoare la fondul cauzei.

Din această perspectivă, se constată că,

pentru a învesti instanța cu soluționarea contestației în anulare, se impune ca

și criticile formulate să se circumscrie ipotezei prevăzute de textul legal pe care

aceasta este întemeiată, în speță, art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Motivele invocate în cuprinsul contestației

în anulare au vizat faptul că instanțele învestite cu soluționarea Dosarului

nr. 1611/335/2012 nu au judecat fondul cauzei, și au apreciat, în mod greșit, că

acțiunea civilă promovată este în revendicare imobiliară, deși prin cererea de chemare

în judecată, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 247/2005

și pe art. 44, art. 45 și art. 52 din Constituția României, contestatorul a solicitat

punerea în posesie asupra suprafețelor de teren de 1.250 mp (grădină) și de 7.500

mp (extravilan).

Înalta Curte constată că, de fapt, prin

contestația în anulare au fost reluate solicitările petentului ce vizează fondul

cauzei, constând în eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor în suprafață

de 1.250 mp, grădină, și 7.500 mp extravilan, moștenite de la defunctul P.Gh., și

în constatarea nulității titlurilor de proprietate din 31 octombrie 2002 și din

13 februarie 2002, emise de intimata Comisia Județeană Teleorman pentru Stabilirea

Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

Aceste aspecte, însă, nu se circumscriu

dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., care trebuie interpretate

restrictiv, pentru a nu se deschide calea unui veritabil recurs.

Pe de altă parte, din motivele contestației

în anulare rezultă că pretinsele greșeli materiale nu au fost invocate cu privire

la decizia nr. 2865 din 24 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, a cărei retractare s-a solicitat, ci au vizat pretinsele

erori săvârșite de instanțele anterioare, care nu au soluționat fondul litigiului

dedus judecății.

În

concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge

contestația în anulare formulată de petentul P.Gh.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare declarată

de contestatorul P.Gh.C. împotriva deciziei nr. 2865 din 24 octombrie 2014 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

23 ianuarie 2015.