GOBEL v. GERMANY

Reclamantul, dl Alexander Göbel, este un național german care s-a născut în 1970 și a fost plasat într-o clinică psihiatrică (Schloß Werdeck) în Straubing. Reclamantul a fost condamnat de unsprezece ori în perioada 1985-1994, printre altele de fraudă în treizeci și opt de cazuri (judecarea Curții de district Bad Kissingen din 12 februarie 1991) și în șase cazuri (judecarea Curții Regionale de Stuttgart din 7 iulie 1994). În ultima ocazie, el a fost condamnat la doi ani de închisoare. La 13 martie 2001, Curtea Regională Schweinfurt a condamnat reclamantul de fraudă în 19 de cazuri și l-a condamnat la patru ani de închisoare. Curtea Regională Schweinfurt a subliniat faptul că daunele cauzate de reclamant au fost de aproximativ 80.000 DEM. După examinarea unui aviz expert de către un psihiatru, Curtea Regională Schweinfurt a ordonat plasarea reclamantului într-un spital psihiatric din cauza penalității sale diminuate (eingeschränkte Schuldfähigkeit). Potrivit avizului expert, reclamantul a suferit o tulburare severă de personalitate în asociere cu inteligența diminuată. Numeroase cazuri de fraudă comise de reclamant au fost o consecință directă a acestei tulburări de personalitate. Tulburarea a fost observată, de asemenea, în alte examinări ale reclamantului în legătură cu procedurile penale anterioare. Opinia expertă a subliniat că reclamantul își construise propria lume de vis în care se vedea ca un om de afaceri foarte bogat și inteligent și care a fost protejat cu atenție de contactele sociale externe. Datorită capacității sale intelectuale diminuate, reclamantul lipsește capacitatea de a estima consecințele comportamentului său. Avizul expert a concluzionat că există un pericol ridicat de recidivă. Curtea Regională Schweinfurt a fost de acord cu această concluzie, având în vedere că perioada lungă de închisoare nu a dissuasat reclamantul de a comite fraudele de mai sus. La 20 noiembrie 2002, Curtea Regională Schweinfurt a ordonat continuarea plasamentului. Hotărârile din perioada 2003-2004 La 20 noiembrie 2003, Curtea Regională Schweinfurt a ordonat din nou continuarea plasării reclamantului în spital și a programat data următoare de reexaminare pentru 19 noiembrie 2004. Curtea a constatat că nu se putea aștepta că reclamantul nu va comite alte infracțiuni și a concluzionat că restul sentinței nu ar putea fi suspendat în condiție. Curtea Regională Schweinfurt a auzit reclamantul în prezența terapeutului său și a obținut o declarație de către medicii tratați din clinica psihiatrică. Această declarație a fost explicată și discutată în cadrul ședinței de judecată. Potrivit declarației, colaborarea cu reclamantul a fost semnificativ dificilă. Nu a existat nici un semn de înțelegere a tulburării sau o motivație de îmbunătățire din partea reclamantului. Pe de altă parte, reclamantul a căutat să-și dea seama nevoia de recunoaștere prin numeroase proceduri legale, denunțări ale personalului clinic și plângeri disciplinare. Pentru o perioadă de șase luni, terapeutul a încercat să crească încrederea pentru a permite reclamantului să-și soluționeze litigiile fără a recurge la mijloace legale. Pe măsură ce reclamantul a adoptat o viziune mai mult realistă, tratamentul a arătat primii semne de succes. Cu toate acestea, nu s-a putut observa o modificare esențială a personalității reclamantului. Curtea regională Schweinfurt, după ce a auzit reclamantul, a fost de acord cu declarația clinicei și a constatat că situația reclamantului, în special nevoia sa de recunoaștere, nu s-a schimbat. Ca impresia pe care a obținut-o instanța de la auzirea reclamantului corespunde exact declarației clinicei, instanța nu a constatat că este necesar să ordone un aviz de experți de către un expert extern. La 2 februarie 2004, Curtea de Apel Bamberg a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curții Regionale Schweinfurt din 20 noiembrie 2003. Acesta a constatat că nu a fost necesar să se obțină opinia unui expert independent, deoarece avizul convingător al medicilor clinici a indicat clar că nu poate fi contabilizată o suspendare. Curtea a fost de acord cu raționamentul Curții Regionale Schweinfurt că nu s-a putut observa o modificare pozitivă a personalității reclamantului. Dimpotrivă, există riscul ca reclamantul să comită în viitor alte infracțiuni care impună executarea plasamentului și tratamentului continuu. Curtea de Apel din Bamberg a remarcat că reclamantul a anunțat prezentarea unui aviz de expert (Privatgutachten) care nu a fost introdusă în timp util. La 5 octombrie 2004, Curtea Constituțională Federală a refuzat să recunoască plângerea constituțională a reclamantului, motivând că instanțele obișnuite au luat suficientă în considerare dreptul reclamantului la libertate. Instanțele au considerat un aviz expert care, la momentul respectiv, nu a fost mai mare de trei ani împreună cu o declarație a spitalului. Ultimul document nu a indicat că reclamantul a răspuns la tratament. Prin urmare, instanțele nu au fost obligate să ordone un nou aviz de expert de către un expert independent. Nu se poate opune dintr-un punct de vedere constituțional că instanța a făcut un prognostic care nu este favorabil pentru reclamant și că nu au luat în considerare suspendarea plasamentului reclamantului. Dimpotrivă, deciziile au fost rezonabile având în vedere numărul de fraude comise de către reclamant care a cauzat daune considerabile și lipsa de succes în tratamentul tulburării de personalitate ale reclamantului, care a atribuit aceste infracțiuni; reclamantul a fost reprezentat de avocatul în cadrul procedurii de mai sus. II. Alte evoluții privind plasarea reclamantului Potrivit reclamantului, continuarea plasamentului său a fost ordonată anual în anii următori, de fiecare dată, presupunând că fără a lua în considerare opinia unui expert independent. Dispozițiile relevante ale Codului Penal German (Strafgesetzbuch) Măsurile de reformă și prevenire sunt: 1. plasarea într-un spital psihiatric; (...) o măsură de reformă și prevenire nu poate fi ordonată atunci când este disproporționată în raport cu semnificația actelor comise de autorul sau care se așteaptă să fie comise de autor, precum și la gradul de pericol pe care îl prezintă. Secțiunea 63 Placarea într-un spital psihiatric Dacă cineva a comis un act ilegal și la momentul respectiv lipsește capacitatea de a fi judecat vinovat (secțiunea 20) sau a fost într-un stat de capacitate diminuată (secțiunea 21), instanța de judecată ordonă plasarea într-un spital psihiatric în cazul în care o evaluare cuprinzătoare a autorului și a actului său dezvăluie că, ca urmare a condiției sale, se pot aștepta de el acte ilegale grave și, prin urmare, prezintă un pericol pentru publicul în general. (1) În cazul în care plasarea într-o instituție în conformitate cu secțiunile 63 și 64 este ordonată garanție de închisoare, măsura trebuie executată înainte de pedeapsă. (...) (5) În cazul în care măsura este executată înainte de pedeapsă, instanța poate suspenda executarea restului pedepsei și acorda garanție în conformitate cu dispozițiile secțiunii 57 alin. (1), trimise. 1, nr. 2, dacă jumătate din pedeapsa a fost completată. Dacă restul pedepsei nu este suspendat, executarea măsurii va continua; cu toate acestea, instanța poate ordona executarea pedepsei dacă circumstanțele referitoare la persoana condamnată îl fac să pară recomandabil. (2) În cazul în care nu a fost prevăzută nici un termen maxim sau termenul încă nu a expirat, instanța suspendă executarea suplimentară a plasamentului și acordarea garanției dacă se poate aștepta că persoana aflată în plasament nu va comite acte ilegale în cazul în care este eliberată din executarea măsurii. Supravegherea de conduită începe cu suspendarea. (1) Curtea poate reexamina în orice moment dacă executarea ulterioară a plasamentului ar trebui să fie suspendată și acordată garanție. Acesta face această reexaminare înainte de expirarea termenilor specificați. (2) În ceea ce privește diferitele plasamente, aceste termeni sunt: (...) un an, dacă este într-un spital psihiatric;

The applicant, Mr Alexander Göbel, is a German national who was born in 1970 and has been placed in a psychiatric clinic (Schloß Werdeck) in Straubing. The applicant has been convicted eleven times in the period between 1985 and 1994, inter alia of fraud in thirty-eight cases (judgment of the Bad Kissingen District Court of 12 February 1991) and in sixty cases (judgment of the Stuttgart Regional Court of 7 July 1994). On the latter occasion, he had been sentenced to two years’ imprisonment. On 13 March 2001, the Schweinfurt Regional Court convicted the applicant of fraud in nineteen cases and sentenced him to four years’ imprisonment. The Schweinfurt Regional Court stressed that the damage which the applicant had caused with his offences amounted to around 80.000 DEM. After having considered an expert opinion by a psychiatrist, the Schweinfurt Regional Court ordered the applicant’s placement in a psychiatric hospital because of his diminished culpability (eingeschränkte Schuldfähigkeit). According to the expert opinion, the applicant suffered from a severe personality disorder in combination with diminished intelligence. The numerous cases of fraud committed by the applicant were a direct consequence of that personality disorder. The disorder had also been noted in other examinations of the applicant in connection with previous criminal proceedings. The expert opinion stressed that the applicant had built his own dreamworld in which he saw himself as a very wealthy and smart businessman and which was carefully protected from outside social contacts. Because of his diminished intellectual capacity, the applicant lacked the capacity to estimate the consequences of his behaviour. The expert opinion concluded that there was a high danger of recidivism. The Schweinfurt Regional Court agreed with this conclusion, given that the lengthy period of imprisonment had not deterred the applicant from committing the above frauds. On 20 November 2002, the Schweinfurt Regional Court ordered the continuation of the placement. I. The decisions during the period 2003-2004 On 20 November 2003, the Schweinfurt Regional Court again ordered the continuation of the applicant’s placement in the hospital and scheduled the next review date for 19 November 2004. The court found that it could not be expected that the applicant would not commit any further offences and concluded that the remainder of the sentence could not be suspended on probation. The Schweinfurt Regional Court heard the applicant in the presence of his therapist and obtained a statement by the treating doctors of the psychiatric clinic. That statement was explained and discussed during the court hearing. According to the statement, collaboration with the applicant was markedly difficult. There was no sign of understanding of his disorder or a motivation for improvement on the part of the applicant. On the other hand, the applicant sought to live out his need for recognition through numerous legal proceedings, denunciations of clinic staff and disciplinary complaints. For a period of six months, the therapist had tried to increase trust in order to enable the applicant to settle his disputes without recourse to legal means. As the applicant increasingly adopted realistic views, the treatment showed first signs of success. An essential change in the applicant’s personality could however not be noted. The Schweinfurt Regional Court, after having heard the applicant, agreed with the clinic’s statement and found that the applicant’s situation, in particular his need for recognition, had not changed. As the impression which the court obtained from hearing the applicant matched exactly the clinic’s statement, the court saw no need to order an expert opinion by an outside expert. On 2 February 2004, the Bamberg Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal against the decision of the Schweinfurt Regional Court of 20 November 2003. It found that it had not been necessary to obtain the opinion of an independent expert as the convincing expert opinion of the clinic doctors clearly indicated that a suspension could not be accounted for. The court agreed with the reasoning of the Schweinfurt Regional Court that a positive change in the applicant’s personality could not be observed. On the contrary, there existed the risk that the applicant, left at large, would commit further offences in the future which demanded the execution of the placement and continuing treatment. The Bamberg Court of Appeal noted that the applicant had announced the submission of an expert opinion (Privatgutachten) which had not been introduced in time. On 5 October 2004, the Federal Constitutional Court refused to admit the applicant’s constitutional complaint. It reasoned that the ordinary courts had sufficiently taken into account the applicant’s right to liberty. The courts had considered an expert opinion which at the time had not been older than three years together with a statement by the hospital. The latter document had not indicated that the applicant had responded to the treatment. Hence the courts had not been required to order a new expert opinion by an independent expert. It could not be objected to from a constitutional point of view that the courts had made a prognosis which was unfavourable to the applicant and that they did not consider the suspension of the applicant’s placement. On the contrary, the decisions were reasonable given the number of frauds committed by the applicant who had caused considerable damage and the lack of success in treating the applicant’s personality disorder which had abetted those offences. The applicant was represented by legal counsel in the above proceedings. II. Further developments regarding the applicant’s placement According to the applicant, the continuation of his placement was ordered on an annual basis in the following years, each time allegedly without having considered the opinion of an independent expert. Relevant provisions of the German Criminal Code (Strafgesetzbuch) Measures of reform and prevention are: 1. placement in a psychiatric hospital; (...) A measure of reform and prevention may not be ordered when it is disproportionate to the significance of the acts committed by, or expected to be committed by the perpetrator, as well as to the degree of danger he poses. Section 63 Placement in a Psychiatric Hospital If someone committed an unlawful act and at the time lacked capacity to be adjudged guilty (Section 20) or was in a state of diminished capacity (Section 21), the court shall order placement in a psychiatric hospital if a comprehensive evaluation of the perpetrator and his act reveals that, as a result of his condition serious unlawful acts can be expected of him and he therefore presents a danger to the general public. (1) If placement in an institution pursuant to Sections 63 and 64 is ordered collaterally to imprisonment, then the measure shall be executed before the punishment. (...) (5) If the measure is executed before the punishment, then the court may suspend the execution of the remainder of punishment and grant probation under the provisions of Section 57 subsection (1), sent. 1, no. 2, if half of the punishment has been completed. If the remainder of punishment is not suspended, the execution of the measure shall continue; the court may nevertheless order the execution of the punishment if circumstances relating to the convicted person make it seem advisable. (2) If no maximum term has been provided or the term has not yet expired, then the court shall suspend the further execution of the placement and grant probation if it can be expected that the person under placement will not commit any more unlawful acts if released from execution of the measure. Supervision of conduct shall commence with the suspension. (1) The court may review at any time whether the further execution of the placement should be suspended and probation granted. It shall make this review before the expiration of specified terms. (2) With respect to the various placements, these terms shall be: (...) one year, if in a psychiatric hospital;