ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3350/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1082/COM/2007 Tribunalul

Bihor a respins acțiunea comercială formulată de

reclamanții P.T. și P.A., ambii cu

domiciliul în SUA, cu domiciliul procesual ales situat în Oradea, județul Bihor

în contradictoriu cu

pârâții

SC C.C. SRL, cu sediul în Aleșd, județul Bihor, B.R. și B.G.,

ambii cu domiciliul

în localitatea Aleșd,

județul

Bihor,, având ca obiect obligația de a face.

Pentru a se pronunța prima instanță

astfel a reținut că imobilul în cauză, înscris în C.F. Aleșd, reprezentând în

natură teren cu construcții în suprafață de 136 mp, situat în Aleșd, cu

destinația de drogherie, constituie proprietatea tabulară a reclamanților,

dobândită cu titlul de cumpărare, în baza contractului de vânzare - cumpărare

anterior menționat, contract care cuprinde o clauză privind constituirea în

favoarea pârâților a unui drept de folosință gratuită asupra spațiului

comercial de parter până la data de 4 octombrie 2015, acest drept fiind notat

și în foaia de sarcini a imobilului.

Că, prin contractul de vânzare -

cumpărare pârâții s-au obligat să permită accesul reclamanților la subsolul

imobilului.

Această obligație contractuală,

contrar susținerilor reclamanților, nu este însă necondiționată și nelimitată,

în sensul că, prin exercitarea dreptului corelativ acesteia nu se poate aduce

atingere dreptului de folosință al pârâților asupra imobilului în cauză.

Astfel, prima instanță a reținut că

bunurile corporale cuprinse în fondul de comerț al societății, inclusiv fondul

de marfă, sunt depozitate la sediul social, situat în imobilul din litigiu,

astfel că accesul necondiționat al reclamanților în imobil în absența

pârâților, ar fi de natură a aduce atingere dreptului exclusiv de exploatare al

acestora asupra fondului de comerț și elementelor sale componente.

De altfel, disponibilitatea pârâților

de a-și îndeplini obligația contractuală privind asigurarea accesului la

subsolul clădirii în cauză rezultă și din solicitarea acestora, înregistrată

din 29 mai 2007, la Primăria Orașului Aleșd, privind aprobarea amenajării unui

acces din fața clădirii, la subsol, cerere care a primit un aviz favorabil,

conform adresei din 31 mai 2007.

Împotriva acestei sentințe, în termen

și legal timbrat au declarat apel

reclamanții P.T. și P.A. solicitând

schimbarea ei în totalitate în sensul admiterii acțiunii lor.

Prin Decizia nr. 12 din 12 februarie

2008, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a admis apelul și a schimbat în totalitate hotărârea în sensul că a

admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să le permită reclamanților

accesul în imobil, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut că odată cu înstrăinarea, prin contractul de vânzare -

cumpărare din 4 octombrie 2005 a imobilului din Aleșd, SC C.C. SRL a constituit

un drept de folosință gratuită pe 10 ani pentru spațiul comercial de la parter

în favoarea numiților B.R. și B.G., care prin același act s-au obligat să

permită societății sau mandatarilor acesteia accesul la subsolul clădirii prin

spațiul folosit la parter.

Obligația asumată nu a fost afectată

de nicio condiție.

Este, de asemenea, de necontestat,

faptul rezultat atât din susținerea părților cât și din declarația martorului

Ț.G. că pârâții au propus reclamanților realizarea unui alt acces la subsol,

prin stradă.

Cum în calitatea lor de proprietari,

indiferent pentru ce motiv, reclamanții au dreptul de a-și exercita atributele

conferite de această calitate asupra imobilului, astfel, au dreptul de a intra

în subsolul proprietatea lor fără a fi îngrădiți de pârâți, cu atât mai mult cu

cât aceștia și-au asumat obligația de a permite accesul la subsol prin magazin

fără a condiționa modalitatea și perioada în care să se facă acest acces, fără

a fi însă vorba de un „acces necondiționat” cum au solicitat reclamanții, ci de

un acces rezonabil, curtea de apel a admis apelul și a modificat hotărârea în

aceste limite.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

au formulat recurs pârâții, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și au arătat, în esență, că instanța de apel a nesocotit apărarea

potrivit căreia reclamanților nu li s-a interzis accesul, ci a fost doar

limitat la orele de funcționare a magazinului, astfel că apelul trebuia respins

întrucât așa cum a reținut și instanța de fond, accesul necondiționat în imobil

al reclamanților ar aduce atingere gravă dreptului pârâților de exploatare a

spațiului comercial.

De asemenea, instanța de apel nu a

analizat clauzele contractului de vânzare - cumpărare decât prin prisma

obligațiilor pârâților nu și a

reclamanților care s-au obligat la rândul lor să nu

tulbure folosința spațiului, ceea ce nu s-ar putea realiza printr-un acces în

orice condiții.

În fine, instanța de apel a pronunțat

și o hotărâre netemeinică prin aceea că nu a avut în vedere toate probele cauzei

din care rezultă că nu a existat nicio opoziție din partea

recurenților - pârâți

la accesul în spațiul de la subsolul imobilului.

Analizând recursul se găsește

nefondat.

Prin cererea introductivă, reclamanții

au solicitat, întradevăr, ca pârâții să fie obligați să le permită accesul

necondiționat la subsolul imobilului, prin spațiul folosit la parter de către

pârâți, invocându-se contractul de vânzare - cumpărare încheiat între părți,

prin care s-a stabilit într-adevăr acest drept.

În apărare, pârâții au invocat dreptul

lor de folosință exclusivă asupra spațiului de la parter.

Instanța de apel, schimbând soluția

pronunțată de instanța de fond prin care acțiunea a fost respinsă, a admis-o

doar în parte în sensul că a obligat pârâții să permită

reclamanților accesul

rezonabil și nu

necondiționat

cum se susține în recurs, tocmai în considerarea convenției părților prin care

s-a convenit asupra acestui drept și nu s-au prestabilit niciun fel de condiții

care să îl limiteze, ceea ce obligă evident la exercitarea lui cu bună

credință, cauzarea unui prejudiciu celeilalte părți contractante putând antrena

răspunderea dacă sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii

contractuale.

Prin urmare, nu se poate reține

încălcarea convenției și, pe cale de consecință a dispozițiilor art. 969 C.

civ., hotărârea fiind legală.

Cât privește aprecierea probelor și

temeinicia hotărârii din perspectiva faptului că nu a existat o opunere din

partea recurenților - pârâți, acestea constituie critici care nu pot fi

circumscrise motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., probele neputându-se

reanaliza în recurs față de caracterul nondevolutiv al căii de atac.

Prin urmare, în baza

art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâții SC C.C. SRL Aleșd, B.R. și B.G. împotriva Deciziei nr. 12/A/C

din 12 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2008.