ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3350/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1082/COM/2007 Tribunalul Bihor a respins acțiunea comercială formulată de reclamanții P.T. și P.A., ambii cu domiciliul în SUA, cu domiciliul procesual ales situat în Oradea, județul Bihor în contradictoriu cu pârâții SC C.C. SRL, cu sediul în Aleșd, județul Bihor, B.R. și B.G., ambii cu domiciliul în localitatea Aleșd, județul Bihor,, având ca obiect obligația de a face. Pentru a se pronunța prima instanță astfel a reținut că imobilul în cauză, înscris în C.F.

Aleșd, reprezentând în natură teren cu construcții în suprafață de 136 mp, situat în Aleșd, cu destinația de drogherie, constituie proprietatea tabulară a reclamanților, dobândită cu titlul de cumpărare, în baza contractului de vânzare - cumpărare anterior menționat, contract care cuprinde o clauză privind constituirea în favoarea pârâților a unui drept de folosință gratuită asupra spațiului comercial de parter până la data de 4 octombrie 2015, acest drept fiind notat și în foaia de sarcini a imobilului. Că, prin contractul de vânzare - cumpărare pârâții s-au obligat să permită accesul reclamanților la subsolul imobilului. Această obligație contractuală, contrar susținerilor reclamanților, nu este însă necondiționată și nelimitată, în sensul că, prin exercitarea dreptului corelativ acesteia nu se poate aduce atingere dreptului de folosință al pârâților asupra imobilului în cauză.

Astfel, prima instanță a reținut că bunurile corporale cuprinse în fondul de comerț al societății, inclusiv fondul de marfă, sunt depozitate la sediul social, situat în imobilul din litigiu, astfel că accesul necondiționat al reclamanților în imobil în absența pârâților, ar fi de natură a aduce atingere dreptului exclusiv de exploatare al acestora asupra fondului de comerț și elementelor sale componente. De altfel, disponibilitatea pârâților de a-și îndeplini obligația contractuală privind asigurarea accesului la subsolul clădirii în cauză rezultă și din solicitarea acestora, înregistrată din 29 mai 2007, la Primăria Orașului Aleșd, privind aprobarea amenajării unui acces din fața clădirii, la subsol, cerere care a primit un aviz favorabil, conform adresei din 31 mai 2007. Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat au declarat apel reclamanții P.T.

și P.A. solicitând schimbarea ei în totalitate în sensul admiterii acțiunii lor. Prin Decizia nr. 12 din 12 februarie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul și a schimbat în totalitate hotărârea în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să le permită reclamanților accesul în imobil, cu cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că odată cu înstrăinarea, prin contractul de vânzare - cumpărare din 4 octombrie 2005 a imobilului din Aleșd, SC C.C. SRL a constituit un drept de folosință gratuită pe 10 ani pentru spațiul comercial de la parter în favoarea numiților B.R. și B.G., care prin același act s-au obligat să permită societății sau mandatarilor acesteia accesul la subsolul clădirii prin spațiul folosit la parter.

Obligația asumată nu a fost afectată de nicio condiție. Este, de asemenea, de necontestat, faptul rezultat atât din susținerea părților cât și din declarația martorului Ț.G. că pârâții au propus reclamanților realizarea unui alt acces la subsol, prin stradă. Cum în calitatea lor de proprietari, indiferent pentru ce motiv, reclamanții au dreptul de a-și exercita atributele conferite de această calitate asupra imobilului, astfel, au dreptul de a intra în subsolul proprietatea lor fără a fi îngrădiți de pârâți, cu atât mai mult cu cât aceștia și-au asumat obligația de a permite accesul la subsol prin magazin fără a condiționa modalitatea și perioada în care să se facă acest acces, fără a fi însă vorba de un „acces necondiționat” cum au solicitat reclamanții, ci de un acces rezonabil, curtea de apel a admis apelul și a modificat hotărârea în aceste limite.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, au formulat recurs pârâții, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au arătat, în esență, că instanța de apel a nesocotit apărarea potrivit căreia reclamanților nu li s-a interzis accesul, ci a fost doar limitat la orele de funcționare a magazinului, astfel că apelul trebuia respins întrucât așa cum a reținut și instanța de fond, accesul necondiționat în imobil al reclamanților ar aduce atingere gravă dreptului pârâților de exploatare a spațiului comercial. De asemenea, instanța de apel nu a analizat clauzele contractului de vânzare - cumpărare decât prin prisma obligațiilor pârâților nu și a reclamanților care s-au obligat la rândul lor să nu tulbure folosința spațiului, ceea ce nu s-ar putea realiza printr-un acces în orice condiții.

În fine, instanța de apel a pronunțat și o hotărâre netemeinică prin aceea că nu a avut în vedere toate probele cauzei din care rezultă că nu a existat nicio opoziție din partea recurenților - pârâți la accesul în spațiul de la subsolul imobilului. Analizând recursul se găsește nefondat. Prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat, întradevăr, ca pârâții să fie obligați să le permită accesul necondiționat la subsolul imobilului, prin spațiul folosit la parter de către pârâți, invocându-se contractul de vânzare - cumpărare încheiat între părți, prin care s-a stabilit într-adevăr acest drept. În apărare, pârâții au invocat dreptul lor de folosință exclusivă asupra spațiului de la parter.

Instanța de apel, schimbând soluția pronunțată de instanța de fond prin care acțiunea a fost respinsă, a admis-o doar în parte în sensul că a obligat pârâții să permită reclamanților accesul rezonabil și nu necondiționat cum se susține în recurs, tocmai în considerarea convenției părților prin care s-a convenit asupra acestui drept și nu s-au prestabilit niciun fel de condiții care să îl limiteze, ceea ce obligă evident la exercitarea lui cu bună credință, cauzarea unui prejudiciu celeilalte părți contractante putând antrena răspunderea dacă sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii contractuale. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea convenției și, pe cale de consecință a dispozițiilor art. 969 C. civ., hotărârea fiind legală.

Cât privește aprecierea probelor și temeinicia hotărârii din perspectiva faptului că nu a existat o opunere din partea recurenților - pârâți, acestea constituie critici care nu pot fi circumscrise motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., probele neputându-se reanaliza în recurs față de caracterul nondevolutiv al căii de atac. Prin urmare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții SC C.C. SRL Aleșd, B.R. și B.G. împotriva Deciziei nr. 12/A/C din 12 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.