ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3758/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3758/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Comercial Mureș, la data de 5 aprilie 2006, sub nr. 613 (număr în

format vechi; număr în format nou: 1103/1371/2007, reclamantul M.G. a chemat în

judecată pârâții S.V. și SC D.E. SRL Chețani, solicitând instanței că, prin

sentința pe care o va pronunța, să dispună, în temeiul dispozițiilor art. 222

pct. 1, lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, excluderea din societate a

pârâtului de rândul 1, ca urmare a faptului că aceasta a comis acte de fraude în

dauna societății și s-a servit de capitalul social al acesteia și de semnătura

socială, în folos propriu; să dispună și să autorizeze pe viitor societatea să

funcționeze în varianta prevăzută de lege pentru societățile cu răspundere

limitată și anume aceea a asociatului unic; să dispună obligarea pârâtului la

plata de daune pe seama subsemnatului, al căror cuantum îl voi preciza în

instanță; a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată ce se vor ocaziona.

Prin sentința

comercială nr. 222, pronunțată la data de 6 martie 2008, în Dosarul nr. 1103/1371/2007

(număr în format vechi: 613/2006), Tribunalul Comercial Mureș, a admis acțiunea

societară promovată de reclamantul asociat/administrator M.G., cu domiciliul în

Olanda, loc. Mrnesse 8316, str. Iterdjkenweg, nr. 64, cu domiciliul procesual

ales în România, loc.Chețani, nr. 436, jud. Mureș, în contradictoriu cu pârâtul

asociat/administrator S.V., dom. în or. Luduș, str. Alelelor, nr. 30, jud. Mureș,

cu reședința în localitatea Chețani, jud. Mureș și cu reședința și în

localitatea Sânger, Ferma, jud. Mureș, dar și cu pârâta SC D.E. SRL, cu sediul

social declarat în com. Chețani, nr. 436, jud. Mureș, prin curator dl. H.I.P.,

practician în insolvență cu sediul profesional în mun. Tg. Mureș, B-dul

Pandurilor, jud. Mureș și, în consecință: a dispus excluderea pârâtului din

calitatea de asociat al pârâtei SC D.E. SRL S.R.L., cu sediul în loc.Chețani, nr.

436, jud.Mureș, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș, a încuviințat continuarea societății pârâtă cu asociatul unic M.G.,

urmând ca acesta să dețină 100,00 % din capitalul social al societății

comercială pârâtă în cuantum actual de 200.00 RON, divizat în 20 părți sociale,

fiecare în valoare de 10 RON, sens în care obligă asociatul reclamant

continuator de a îndeplini toate formalitățile impuse de legiuitor în termen de

15 zile de la rămânerea irevocabilă a pendintei dispozițiuni, sub sancțiunea

judiciară a dizolvării societății pârâtă în condițiunile prevăzute de

dispozițiile art. 229 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - republicată, a admis

cererea accesorie formulată de asociatul/administrator-reclamant, în

contradictoriu cu pârâtul-asociat exclus având ca obiect cheltuielile de

judecată dovedite și avansate procedurii judiciare pendinte și, în consecință:

obligă pârâtul la plata sumei de 2422.00 lei noi pe seama reclamantului,

reprezentând spezele avansate și dovedite în beneficiul procedurii judiciare de

față, respinge, pe cale de consecință, cererea accesorie similară promovată de

pârât contra reclamantului, circumscrisă dispozițiunilor art. 274 alin. (1) C.pr.civ.,

definitivă și executorie.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel, în termen, pârâtul S.V., la data de 21 noiembrie

2008, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr.

6/ A, pronunțată la data de 22 ianuarie 2009, în Dosarul nr. 1103/1371/2007, a

admis apelul formulat de S.V. cu domiciliul ales la Cabinet Individual de avocatură G.V., cu sediul în Târgu-Mureș str. Francz Liszt, județul

Mureș, împotriva sentinței comerciale nr. 222 din 6 septembrie 2008, pronunțată

de Tribunalul Comercial Mureș în Dosarul nr. 110/1371/2007, a desființat sentința

atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, a obligat

intimatul M.G. la plata către apelant a sumei de 19,65 lei cheltuieli de

judecată.

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Mureș, la data de 29 aprilie 2009,

sub nr. 708/1371/2009.

La termenul de

judecată din data de 1 martie 2010, reclamantul M.G. a depus la dosar cerere de

renunțare la judecarea petitului nr. 3 al acțiunii introductive, respectiv cel

privind obligarea pârâtului la plata unor daune în favoarea reclamantului.

Prin sentința nr. 2322,

pronunțată la data de 11 iunie 2012, în Dosarul nr. 708/1371/2009, Tribunalul

Comercial Mureș, a admis acțiunea comercială promovată de reclamantul M.G. domiciliat

în Olanda orașul RT, Marknesse, 8316, str. Uiterdjkenweg nr. 64 cu reședința în

comuna Chețani, jud. Mureș în contradictoriu cu pârâtul S.V. domiciliat în

Luduș str. Lalelelor, jud. Mureș, cu reședința în comuna Chețani și împotriva

pârâtei SC D.E. SRL cu sediul în comuna Chețani, jud. Mureș, a dispus

excluderea pârâtului S.V. din calitatea de asociat al pârâtei SC D.E. SRL

înregistrată la Oficiul registrului Comerțului sub nr. J26/27/2001, s-a

încuviințat continuarea societății pârâte de asociatul unic M.G., sub forma

societății cu asociat unic, urmând ca acesta să dețină 100% din capitalul

social al societății comerciale în cuantum de 200 RON, divizat în 20 părți

sociale fiecare în valoare de 10 RON, a obligat reclamantul în calitate de

asociat continuator să efectueze toate demersurile și formalitățile impuse de

legiuitor în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri

în vederea înscrierii în Registrul Comerțului a modificărilor intervenite în

structura societății potrivit celor de mai sus, a luat act și constată

renunțarea la judecată al reclamantului privind capătul de cerere având ca

obiect obligarea pârâtului S.V. la plata daunelor în favoarea reclamantului, a

obligat pârâtul S.V. să plătească în favoarea reclamantului suma de 2.419,3 RON

cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Dispozițiile art. 222

alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990 referindu-se la cazurile în care un asociat

poate fi exclus din societate utilizează în sens larg noțiunea de capital

social în acest context desemnând în general bunurile existente în patrimoniul

unei societăți comerciale și nu doar strict capitalul social cu care asociații

au constituit societatea comercială.

Din întreg

probatoriul administrat în cauză și cu toate cercetările judecătorești

întreprinse rezultă că nu au putut fi localizate documentele contabile ale

societății pârâte relevante pentru perioada iulie 2005 - decembrie 2005. Astfel

cum s-a reținut în starea de fapt menționată nu au putut fi identificate

documentele contabile ale societății pârâte în perioada critică fiind

identificate parțial astfel de documente, curatorul identificând mișcări

patrimoniale din reflectarea informațiilor cuprinse în balanțele de verificare,

fără a identifica însă niciun document contabil primar.

În acest context

probator, instanța a reținut că, sub administrarea curentă a

asociatului/administrator pârât au fost înstrăinate bunuri din averea

societății pârâte, fără a fi reflectate aceste operațiuni în contabilitate.

Potrivit depoziției martorei A.M. pârâtul se ocupa de organizarea și ținerea

evidențelor contabile ale societății, soția pârâtului fiind angajat în calitate

de contabil al societății, însă ținerea în fapt a contabilității realizându-se

de către pârâta A.M.

Din starea de fapt

reținută mai sus rezultă că, pârâtul în calitate de asociat și administrator al

societății pârâte, a dispus de bunurile existente în patrimoniul societății în

sensul înstrăinării acestor bunuri însușind sumele de bani rezultate în urma

înstrăinării acestor bunuri fără a exista documente contabile primare care să

ateste încheierea acestor contracte cum fapta reținută în dauna pârâtului

constituie elementul material al răspunderii speciale instituită de

dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 fapta cauzând

prejudicii evidente sopcietății pârâtă și, implicit, coasociatului reclamant,

instanța urmează să admită acțiunea promovată de reclamant și în consecință să

dispună excluderea asociatului pârât din societatea pârâtă, încuviințând

totodată continuarea activității de această societate în forma atipică

unipersonală, condiționat de îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege

în acest sens.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel în termen, pârâtul S.V., la data de 25 octombrie 2010,

motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

Prin decizia nr. 17/ A,

pronunțată la data de 21 martie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal a respins apelul declarat de pârâtul S.V.,

cu domiciliul ales în Târgu Mureș, str. Franz Liszt, județul Mureș, împotriva

sentinței nr. 2322 din 11 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș

în Dosarul nr. 708/1371/2009, a obligat pârâtul să-i plătească intimatului

reclamant M.G., cheltuieli de judecată în cuantum de 2.450 RON.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență următoarele aspecte:

Față de temeiul

juridic invocat, de actele dosarului și probele administrate în cauză, instanța

de fond a stabilit o stare de fapt din care rezultă că într-adevăr, pârâtul a

dispus de bunurile existente în patrimoniul societății în sensul înstrăinării,

însușindu-și sumele de bani, fără să întocmească evidența contabilă în acest sens.

Pârâtul apelant, în

motivarea căii de atac relatează aspecte legate de relațiile celor doi

asociați, susținând că reclamantul este vinovat de toate acuzele care i se aduc

lui, rezumându-se doar la afirmații nesusținute de probe, dimpotrivă, din

lecturarea motivelor de apel rezultă că a existat o perioadă în care nu s-a

putut ocupa de societate dând „mandat de reprezentare ca administrator” soției

și surorii și că, la un moment dat a plecat, ceea ce înseamnă că practic nu s-a

mai ocupat de administrarea firmei.

În loc să formuleze

apărări punctuale față de faptele reținute de prima instanță în sarcina sa și

care au convins că se impune excluderea din societate, pârâtul apelant a adus

acuze reclamantului, că acesta, după plecarea sa din firmă, a transferat de la

societatea pârâtă la SC B. SRL aproape întreg patrimoniu, la această din urmă

firmă fiind administrator martorul A.I.D., care în opinia pârâtului, nu este

credibil. Faptele ce i se impută pârâtului sunt anterioare perioadei în care

reclamantul s-a implicat direct în administrarea firmei, iar pentru ceea ce

apelantul invocă, nu s-a formulat cerere reconvențională. Credibilitatea

martorului A.I.D. nu este afectată de împrejurarea că acesta ar fi

administratorul unei alte firme, în condițiile în care obiectul analizei primei

instanțe l-a constituit activitatea pârâtului în calitatea sa de asociat

administrator până la data de 18 iulie 2005, dată la care și reclamantul

precizează în cererea de chemare în judecată că pe fondul unor probleme

personale pârâtul a plecat din firmă și că înainte de a pleca din societate a

cauzat prejudicii acesteia.

Apelantul susține că

s-a ignorat depoziția martorei care a fost contabila societății, însă în

considerentele sentinței se face referire la această depoziție, fiind vorba de

audierea martorei A.M., a cărei depoziție se află la fila 63 dosar fond.

Această martoră declară că a prelucrat documentele primite de la pârâtul S.V.,

de la soția acestuia care a ținut contabilitatea primară pentru societate, dar

că nu a fost salarizată pentru activitatea desfășurată, contabil angajat fiind

soția pârâtului.

Faptul că, această

martoră declară că nu ar crede că pârâtul să fi încheiat acte și contracte

neevidențiate în contabilitate, că nu au fost înregistrate operațiuni fictive

și că a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, nu este de natură

să înlăture considerentele reținute de prima instanță, care a administrat mai

multe probe, pe care le-a coroborat. În cauză nu s-a făcut o cercetare a

legalității actelor contabile ci o verificare a modului în care s-au

valorificat bunuri ale societății, sub aspectul acordului celuilalt asociat, al

modului de încasare a prețului, existența unor documente care să reflecte

mișcările patrimoniale. Textul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990

republicată devine incident atunci când asociatul administrator comite fraudă

în dauna societății se servește de semnătura socială sau de capitalul social în

folosul lui sau al altora.

Instanța de fond a

constatat că s-a dovedit faptul că pârâtul a dezafectat mai multe clădiri din

cadrul Fermei din Chețani în care erau instalații pentru prelucrarea hameiului

și pe care le-a vândut, cantitatea înstrăinată fiind în jur de 60 de tone, în

baza deciziei sale și fără să fie identificate documente contabile primare în

acest sens.

De asemenea, s-au

dovedit împrumuturi solicitate în numele societății și deficiențe legate de

întocmirea li finalizarea contractelor de arendare.

Apelantul nu reușește

să înlăture aceste dovezi, susținând că singurul martor care a pretins că avea

cunoștințe despre valorificarea unor cantități de fier vechi a fost A.I.D.,

martor necredibil din punctul său de vedere.

Acest punct de vedere

nu poate fi acceptat de instanță, doar pe baza susținerilor pârâtului, cu atât

mai mult cu cât, în cauză a fost desemnat și un curator în beneficiul

societății pârâte care a reușit doar parțial să identifice documentele contabile

pentru perioada iulie-decembrie 2005, când au fost constatate mișcări

patrimoniale din informațiile cuprinse în balanțele de verificare, în lipsa vreunui

document primar. Prin urmare, din coroborarea probelor testimoniale cu

documentele contabile identificate, rezultă că în perioada de până la plecarea

pârâtului din firmă, au fost înstrăinate bunuri din averea societății în

maniera prezentată.

Față de lista

bunurilor imobile ale Fermei din Chețani, adjudecate de societatea pârâtă la 14

aprilie 2004 prin licitație publică și Declarațiile de impunere din 23

februarie 2005, apelantul pârât nu a formulat nicio apărare pentru a explica de

ce în declarația de impunere nu se regăsesc toate mijloacele fixe cuprinse în

lista de inventariere.

Ținând cont și de

faptul că însăși apelantul pârât recunoaște că la un moment dat, a dat „mandat

de reprezentare ca administrator soției și surorii”, că acestea s-au ocupat de

societate iar din depoziția martorei A.M. rezultă că deși soția era angajată

contabilă, respectiva martoră prelucra documentele primite de la soția

pârâtului care a ținut contabilitatea primară, apoi că în 2005 pârâtul !a

plecat” din societate, este explicabil de ce au fost probleme legate de identificarea

documentelor contabile. Calitatea de administrator presupune asumarea unor

atribuții și responsabilități care incumbă și obligații, inclusiv legate de

dovedirea managementului în beneficiul societății cu documente contabile, lipsa

unora dintre ele neputând fi interpretată în favoarea managerului din perioada

respectivă. Modalitatea în care apelantul pârât a ales să i se facă apărarea nu

numai că nu infirmă concluzia la care a ajuns prima instanță, dar întărește

convingerea managementului defectuos și a imposibilității dovedirii cu

documente contabile a mișcării bunurilor din patrimoniul societății pârâte.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs în termen pârâtul S.V., la data de 2 iunie 2011,

solicitând, în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și

stabilirea unui termen pentru rejudecare, în temeiul art. 304. pct. 5 C. proc.

civ. În subsidiar, admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii

atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, în temeiul art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.

În recursul său,

întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.,

recurentul pârât S.V. a invocat, în esență, următoarele motive:

petitul subsidiar.

Consideram hotărârea

criticabila prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., după

cum urmează:

a) În privința

incidenței art. 304 pct. 9 cod procedura civilă, considerăm că hotărârile

instanțelor anterioare au fost date cu aplicarea greșita a prevederilor art. 222

lit. d) din legea 31/1990. Potrivit acestui text de lege „(1) Poate fi exclus

din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere

limitată: [..]d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății

sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau

al altora. ”

Textul de lege este

clar în sensul ca pentru ca un asociat să poată fi exclus, este necesară îndeplinirea

uneia sau tuturor cerințelor prevăzute alternativ:

- asociatul sa fi

comis frauda în dauna societății;

- asociatul să se fi

servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul sau al altora;

Instanțele anterioare

trebuiau, prin urmare, să stabilească, prin probe, ca subsemnatul, în calitate

de administrator, am comis o fraudă în dauna societății sau m-am servit, în

folosul meu sau al altuia, de semnătura sociala sau de capitalul social.

Iată ce retine

instanța de apel cu privire la faptele "grave" de care reclamantul mă

acuza:

- pag.6 par.1: ”față

de temeiul juridic invocat, de actele dosarului și probele administrate în

cauza, instanța de fond a stabilit o stare de fapt din care rezulta ca,

intr-adevar, paratul a dispus de bunurile existente in patrimoniul societății

in sensul înstrăinării, insusindu-si sumele de bani, fara sa intomeasca

evidenta contabila in acest sens."

Interpretarea greșita

a legii este evidenta: chiar daca s-ar fi dovedit ca am dispus de anumite

bunuri ale societății (nu s-a dovedit nimic clar in acest sens) aceste bunuri

au aparținut … patrimoniului social dar nu si capitalului social! Instalațiile

ruginite pentru prelucrarea hameiului, pe care instanța retine (exclusiv in

baza mărturiei numitului Alexa, omul de încredere al reclamantului si cel care

l-a ajutat pe acesta din urma sa mute întregul patrimoniu al SC D.E. SRL către

societatea SC B. SRL) ca le-as fi dezafectat făceau parte din patrimoniul

societății dar nu si din capitalul sau social! Daca se retine (asa cum face

instanța de apel, deși NU a existat nici o proba in acest sens) ca mi-am

insusit sumele de bani rezultate din dezafectarea acelor instalații, fapta

poate fi incadrata la art. 222 alin. (1) lit. d) DOAR daca sumele de bani ar fi

aparținut capitalului social al societății! Este adevărat ca noțiunea de

patrimoniu social include si capitalul social, dar inversul nu este valabil (nu

orice bun din patrimoniu aparține si capitalului social); poate fi exclus din

societate numai acel asociat care se folosește de capitalul social, in folos

personal sau in folosul altuia, nu si acel asociat care se folosește de bunuri

care aparțin patrimoniului social dar nu aparțin capitalului social!

Aceasta prima ipoteza

fiind exclusa, ramane sa verificam daca cea de-a doua ipoteza posibila se

confirma: aceea ca, prin vânzarea halelor, as fi comis o frauda in dauna

societății. Aparent, lucrurile ar fi trebuit sa fie simple: instanța trebuia sa

stabilească prin probatoriul administrat, faptul ca am dezafectat halele, am

vândut fierul vechi si mi-am insusit banii.

Ori, probele

administrate NU susțin aceasta pretinsa frauda:

- contabila

societății, audiata de doua ori in fata instanței, a arătat si susținut cu

argumente clare ca subsemnatul nu am făcut absolut nimic din faptele afirmate

de reclamant! A arătat, sub jurământ, ca toate operațiunile societății s-au

desfășurat in stricta conformitate cu legea, ca intrările si ieșirile din

patrimoniu s-au înregistrat in contabilitate, si ca nu știe nimic despre

faptele afirmate de către reclamant si martorul sau de încredere;

- în

opoziție, singurul

martor care a pretins a avea cunoștințe despre valorificarea unor cantități de

fier vechi, a fost sus menționatul A.I.D.. Aceasta persoana, după cum a arătat,

a fost întotdeauna unul din oamenii de incredere ai reclamantului, atât in

Olanda, unde 1-a cunoscut, cat si in toate afacerile pe care reclamantul le-a

pornit in România. După cum a arătat atât martorul, in declarația sa, cat si

reclamantul, in interogatoriul care i s-a luat, A.I.D. este administratorul

societății SC B. SRL, societate a reclamantului care a primit (in perioada de

referința) aproape întregul patrimoniu al SC D.E. SRL! La interogatoriul luat

in fata instanței reclamantul a recunoscut ca, imediat după plecarea mea din

firma, a transferat de la SC D.E. SRL către SC B. SRL toate vacile din ferma

(aproximativ 100) si câteva sute de tone de furaje. Din acel moment, societatea

SC D.E. SRL în care îmi investisem toate resursele si-a incetat faptic

activitatea, iar patrimoniul ei s-a evaporat, pur si simplu, luând probabil

drumul altor companii ale reclamantului, asa cum s-a intamplat cu vacile si

furajele;

- contabila

societății a arătat ca A.I.D. este cel care i-a luat, pur si simplu, din casa

actele contabile ale societății, fara acordul ei. Este extrem de ciudat, in

aceasta situație, ca adevărul stabilit de instanța sa fie cel afirmat de

reclamant (care avea interesul major de a ma exclude fara nici o despăgubire

dintr-o societate pe care tot el o devalizase) si de martorul sau (persoana

care administrează societății reclamantului proprietare, in clipa de fata, a

patrimoniului. Este, persoana despre care s-a dovedit ca a luat, de la contabila,

actele societății care astăzi nu se mai găsesc nicăieri).

Va rugam, așadar, sa

binevoiți a observa faptul ca intre starea de fapt stabilita prin probe si

temeiul juridic reținut nu exista concordanta necesara angajării răspunderii

subsemnatului. Art. 222 alin. (1) lit. d) sancționează fapta săvârșita de "asociatul

administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de

semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora". Dând

crezare exlusiv celor doua persoane care aveau interesul sa obtina rezultatul

așteptat si ignorând toate probele care nu sprijineau cererea reclamantului,

instanța de apel retine ca am dispus de anumite bunuri ale societății,

instrainandu-le, ca mi-am insusit banii si ca nu am intocmit documente

contabile in acest sens. In afara susținerilor reclamantului si a declarației

lui A.I.D., nu exista nici o proba ca acele bunuri (anumite cantități de fier

vechi) au existat, ca au fost înstrăinate de cineva, ca au fost ori nu

întocmite documente contabile, ca banii au fost încasați de altcineva decât de

societate, etc.

Fata de cele mai sus

arătate, consideram ca instanța de apel a pronunțat hotărârea criticata ca

urmare a aplicării greșite a legii. Nici una din faptele de care sunt acuzat

sau care au fost, sa admitem, dovedite, NU se încadrează in temeiul juridic

reținut, adică art. 222 alin. (1) lit. d). Ceea ce s-a reușit sa se dovedească

dincolo de orice dubiu este ca anumite instalații care au existat, la incepul,

in patrimoniul firmei, au incclat sa mai facă parte din acest patrimoniu

ulterior. După cum am arătat si dovedit, aceste instalații au fost casate,

fierul vechi a fost vândut, iar banii au intrai in patrimoniul firmei. Nu

exista nici o proba care sa dovedească faptul ca eu as fi luat si folosit acele

sume de bani iar instanțele anterioare au preferat sa prezume ca asa s-ar fi

inlamplat. Sumele de bani in cauza au fost evidențiate in contabilitatea

firmei, dar lipsa documentelor contabile se datorează, după cum am arătat, tot

reclamantului si martorului sau de încredere, A.I.D.

b) În fine, o ultima

critica pe care o aducem hotărârii instanței de apel, se intemeiaza pe

prevederile art. 304 pct. 7 cod procedura civila: hotărârea conține motive

străine de natura pricinii.

La pagina 8 din

hotărâre, in penultimele doua paragrafe, instanța de apel retine ca fiind

dovedit (sau, din nou, prezumat) .. managementul defectuos! Retine ca

subsemnatul nu mi-as fi indeplinit anumite atribuții, cu caracter general, care

revin administratorului unei societăți comerciale, motiv pentru care am ajuns

in imposibilitate de a dovedi, cu acte contabile, acțiunile mele in beneficiul

societății.

Instanța ignora, pe

de o parte, faptul ca și reclamantul era administrator cu drepturi depline, ca

si mine!

Pe de alta parte,

managementul defectuos este un motiv de angajare a răspunderii

administratorului, pentru datoriile societății, motiv prevăzut de legea 85/2006,

privind procedura insolvenței! Un astfel de motiv nu are ce caută intr-0

acțiune de excludere a unui asociat administrator, întemeiată pe prevederile art.

222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Consideram, în aceasta situație,

ca instanța de apel a folosit in argumentarea soluției adoptate motive străine

de natura pricinii, motiv pentru care rugam sa binevoiți a admite recursul si

din acest punct de vedere.

La data de 17

noiembrie 2011, intimatul, reclamant M.G. a depus întâmpinare la dosar, prin

care a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat, cu obligarea

recurentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul S.V. împotriva deciziei nr. 17/ A din 21 martie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul,

pârât să plătească intimatului, reclamant M.G. suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2011.