ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3758/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureș, la data de 5 aprilie 2006, sub nr. 613 (număr în format vechi; număr în format nou: 1103/1371/2007, reclamantul M.G. a chemat în judecată pârâții S.V. și SC D.E.

SRL Chețani, solicitând instanței că, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună, în temeiul dispozițiilor art. 222 pct. 1, lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, excluderea din societate a pârâtului de rândul 1, ca urmare a faptului că aceasta a comis acte de fraude în dauna societății și s-a servit de capitalul social al acesteia și de semnătura socială, în folos propriu; să dispună și să autorizeze pe viitor societatea să funcționeze în varianta prevăzută de lege pentru societățile cu răspundere limitată și anume aceea a asociatului unic; să dispună obligarea pârâtului la plata de daune pe seama subsemnatului, al căror cuantum îl voi preciza în instanță; a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ce se vor ocaziona.

Prin sentința comercială nr. 222, pronunțată la data de 6 martie 2008, în Dosarul nr. 1103/1371/2007 (număr în format vechi: 613/2006), Tribunalul Comercial Mureș, a admis acțiunea societară promovată de reclamantul asociat/administrator M.G., cu domiciliul în Olanda, loc. Mrnesse 8316, str. Iterdjkenweg, nr. 64, cu domiciliul procesual ales în România, loc.Chețani, nr. 436, jud. Mureș, în contradictoriu cu pârâtul asociat/administrator S.V., dom. în or. Luduș, str. Alelelor, nr. 30, jud. Mureș, cu reședința în localitatea Chețani, jud. Mureș și cu reședința și în localitatea Sânger, Ferma, jud. Mureș, dar și cu pârâta SC D.E. SRL, cu sediul social declarat în com. Chețani, nr. 436, jud. Mureș, prin curator dl. H.I.P., practician în insolvență cu sediul profesional în mun.

Tg. Mureș, B-dul Pandurilor, jud. Mureș și, în consecință: a dispus excluderea pârâtului din calitatea de asociat al pârâtei SC D.E.

SRL S.R.L., cu sediul în loc.Chețani, nr. 436, jud.Mureș, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș, a încuviințat continuarea societății pârâtă cu asociatul unic M.G., urmând ca acesta să dețină 100,00 % din capitalul social al societății comercială pârâtă în cuantum actual de 200.00 RON, divizat în 20 părți sociale, fiecare în valoare de 10 RON, sens în care obligă asociatul reclamant continuator de a îndeplini toate formalitățile impuse de legiuitor în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a pendintei dispozițiuni, sub sancțiunea judiciară a dizolvării societății pârâtă în condițiunile prevăzute de dispozițiile art. 229 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - republicată, a admis cererea accesorie formulată de asociatul/administrator-reclamant, în contradictoriu cu pârâtul-asociat exclus având ca obiect cheltuielile de judecată dovedite și avansate procedurii judiciare pendinte și, în consecință: obligă pârâtul la plata sumei de 2422.00 lei noi pe seama reclamantului, reprezentând spezele avansate și dovedite în beneficiul procedurii judiciare de față, respinge, pe cale de consecință, cererea accesorie similară promovată de pârât contra reclamantului, circumscrisă dispozițiunilor art. 274 alin. (1) C.pr.civ., definitivă și executorie.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, pârâtul S.V., la data de 21 noiembrie 2008, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 6/ A, pronunțată la data de 22 ianuarie 2009, în Dosarul nr. 1103/1371/2007, a admis apelul formulat de S.V. cu domiciliul ales la Cabinet Individual de avocatură G.V., cu sediul în Târgu-Mureș str. Francz Liszt, județul Mureș, împotriva sentinței comerciale nr. 222 din 6 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în Dosarul nr. 110/1371/2007, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, a obligat intimatul M.G.

la plata către apelant a sumei de 19,65 lei cheltuieli de judecată. În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Mureș, la data de 29 aprilie 2009, sub nr. 708/1371/2009. La termenul de judecată din data de 1 martie 2010, reclamantul M.G. a depus la dosar cerere de renunțare la judecarea petitului nr. 3 al acțiunii introductive, respectiv cel privind obligarea pârâtului la plata unor daune în favoarea reclamantului. Prin sentința nr. 2322, pronunțată la data de 11 iunie 2012, în Dosarul nr. 708/1371/2009, Tribunalul Comercial Mureș, a admis acțiunea comercială promovată de reclamantul M.G. domiciliat în Olanda orașul RT, Marknesse, 8316, str. Uiterdjkenweg nr. 64 cu reședința în comuna Chețani, jud. Mureș în contradictoriu cu pârâtul S.V.

domiciliat în Luduș str. Lalelelor, jud. Mureș, cu reședința în comuna Chețani și împotriva pârâtei SC D.E. SRL cu sediul în comuna Chețani, jud. Mureș, a dispus excluderea pârâtului S.V. din calitatea de asociat al pârâtei SC D.E.

SRL înregistrată la Oficiul registrului Comerțului sub nr. J26/27/2001, s-a încuviințat continuarea societății pârâte de asociatul unic M.G., sub forma societății cu asociat unic, urmând ca acesta să dețină 100% din capitalul social al societății comerciale în cuantum de 200 RON, divizat în 20 părți sociale fiecare în valoare de 10 RON, a obligat reclamantul în calitate de asociat continuator să efectueze toate demersurile și formalitățile impuse de legiuitor în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri în vederea înscrierii în Registrul Comerțului a modificărilor intervenite în structura societății potrivit celor de mai sus, a luat act și constată renunțarea la judecată al reclamantului privind capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului S.V.

la plata daunelor în favoarea reclamantului, a obligat pârâtul S.V. să plătească în favoarea reclamantului suma de 2.419,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele aspecte: Dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990 referindu-se la cazurile în care un asociat poate fi exclus din societate utilizează în sens larg noțiunea de capital social în acest context desemnând în general bunurile existente în patrimoniul unei societăți comerciale și nu doar strict capitalul social cu care asociații au constituit societatea comercială.

Din întreg probatoriul administrat în cauză și cu toate cercetările judecătorești întreprinse rezultă că nu au putut fi localizate documentele contabile ale societății pârâte relevante pentru perioada iulie 2005 - decembrie 2005. Astfel cum s-a reținut în starea de fapt menționată nu au putut fi identificate documentele contabile ale societății pârâte în perioada critică fiind identificate parțial astfel de documente, curatorul identificând mișcări patrimoniale din reflectarea informațiilor cuprinse în balanțele de verificare, fără a identifica însă niciun document contabil primar. În acest context probator, instanța a reținut că, sub administrarea curentă a asociatului/administrator pârât au fost înstrăinate bunuri din averea societății pârâte, fără a fi reflectate aceste operațiuni în contabilitate.

Potrivit depoziției martorei A.M. pârâtul se ocupa de organizarea și ținerea evidențelor contabile ale societății, soția pârâtului fiind angajat în calitate de contabil al societății, însă ținerea în fapt a contabilității realizându-se de către pârâta A.M.

Din starea de fapt reținută mai sus rezultă că, pârâtul în calitate de asociat și administrator al societății pârâte, a dispus de bunurile existente în patrimoniul societății în sensul înstrăinării acestor bunuri însușind sumele de bani rezultate în urma înstrăinării acestor bunuri fără a exista documente contabile primare care să ateste încheierea acestor contracte cum fapta reținută în dauna pârâtului constituie elementul material al răspunderii speciale instituită de dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 fapta cauzând prejudicii evidente sopcietății pârâtă și, implicit, coasociatului reclamant, instanța urmează să admită acțiunea promovată de reclamant și în consecință să dispună excluderea asociatului pârât din societatea pârâtă, încuviințând totodată continuarea activității de această societate în forma atipică unipersonală, condiționat de îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen, pârâtul S.V., la data de 25 octombrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Prin decizia nr. 17/ A, pronunțată la data de 21 martie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul declarat de pârâtul S.V., cu domiciliul ales în Târgu Mureș, str. Franz Liszt, județul Mureș, împotriva sentinței nr. 2322 din 11 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în Dosarul nr. 708/1371/2009, a obligat pârâtul să-i plătească intimatului reclamant M.G., cheltuieli de judecată în cuantum de 2.450 RON.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență următoarele aspecte: Față de temeiul juridic invocat, de actele dosarului și probele administrate în cauză, instanța de fond a stabilit o stare de fapt din care rezultă că într-adevăr, pârâtul a dispus de bunurile existente în patrimoniul societății în sensul înstrăinării, însușindu-și sumele de bani, fără să întocmească evidența contabilă în acest sens. Pârâtul apelant, în motivarea căii de atac relatează aspecte legate de relațiile celor doi asociați, susținând că reclamantul este vinovat de toate acuzele care i se aduc lui, rezumându-se doar la afirmații nesusținute de probe, dimpotrivă, din lecturarea motivelor de apel rezultă că a existat o perioadă în care nu s-a putut ocupa de societate dând „mandat de reprezentare ca administrator” soției și surorii și că, la un moment dat a plecat, ceea ce înseamnă că practic nu s-a mai ocupat de administrarea firmei.

În loc să formuleze apărări punctuale față de faptele reținute de prima instanță în sarcina sa și care au convins că se impune excluderea din societate, pârâtul apelant a adus acuze reclamantului, că acesta, după plecarea sa din firmă, a transferat de la societatea pârâtă la SC B. SRL aproape întreg patrimoniu, la această din urmă firmă fiind administrator martorul A.I.D., care în opinia pârâtului, nu este credibil. Faptele ce i se impută pârâtului sunt anterioare perioadei în care reclamantul s-a implicat direct în administrarea firmei, iar pentru ceea ce apelantul invocă, nu s-a formulat cerere reconvențională. Credibilitatea martorului A.I.D.

nu este afectată de împrejurarea că acesta ar fi administratorul unei alte firme, în condițiile în care obiectul analizei primei instanțe l-a constituit activitatea pârâtului în calitatea sa de asociat administrator până la data de 18 iulie 2005, dată la care și reclamantul precizează în cererea de chemare în judecată că pe fondul unor probleme personale pârâtul a plecat din firmă și că înainte de a pleca din societate a cauzat prejudicii acesteia. Apelantul susține că s-a ignorat depoziția martorei care a fost contabila societății, însă în considerentele sentinței se face referire la această depoziție, fiind vorba de audierea martorei A.M., a cărei depoziție se află la fila 63 dosar fond. Această martoră declară că a prelucrat documentele primite de la pârâtul S.V., de la soția acestuia care a ținut contabilitatea primară pentru societate, dar că nu a fost salarizată pentru activitatea desfășurată, contabil angajat fiind soția pârâtului.

Faptul că, această martoră declară că nu ar crede că pârâtul să fi încheiat acte și contracte neevidențiate în contabilitate, că nu au fost înregistrate operațiuni fictive și că a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, nu este de natură să înlăture considerentele reținute de prima instanță, care a administrat mai multe probe, pe care le-a coroborat. În cauză nu s-a făcut o cercetare a legalității actelor contabile ci o verificare a modului în care s-au valorificat bunuri ale societății, sub aspectul acordului celuilalt asociat, al modului de încasare a prețului, existența unor documente care să reflecte mișcările patrimoniale. Textul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată devine incident atunci când asociatul administrator comite fraudă în dauna societății se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

Instanța de fond a constatat că s-a dovedit faptul că pârâtul a dezafectat mai multe clădiri din cadrul Fermei din Chețani în care erau instalații pentru prelucrarea hameiului și pe care le-a vândut, cantitatea înstrăinată fiind în jur de 60 de tone, în baza deciziei sale și fără să fie identificate documente contabile primare în acest sens. De asemenea, s-au dovedit împrumuturi solicitate în numele societății și deficiențe legate de întocmirea li finalizarea contractelor de arendare. Apelantul nu reușește să înlăture aceste dovezi, susținând că singurul martor care a pretins că avea cunoștințe despre valorificarea unor cantități de fier vechi a fost A.I.D., martor necredibil din punctul său de vedere.

Acest punct de vedere nu poate fi acceptat de instanță, doar pe baza susținerilor pârâtului, cu atât mai mult cu cât, în cauză a fost desemnat și un curator în beneficiul societății pârâte care a reușit doar parțial să identifice documentele contabile pentru perioada iulie-decembrie 2005, când au fost constatate mișcări patrimoniale din informațiile cuprinse în balanțele de verificare, în lipsa vreunui document primar. Prin urmare, din coroborarea probelor testimoniale cu documentele contabile identificate, rezultă că în perioada de până la plecarea pârâtului din firmă, au fost înstrăinate bunuri din averea societății în maniera prezentată.

Față de lista bunurilor imobile ale Fermei din Chețani, adjudecate de societatea pârâtă la 14 aprilie 2004 prin licitație publică și Declarațiile de impunere din 23 februarie 2005, apelantul pârât nu a formulat nicio apărare pentru a explica de ce în declarația de impunere nu se regăsesc toate mijloacele fixe cuprinse în lista de inventariere. Ținând cont și de faptul că însăși apelantul pârât recunoaște că la un moment dat, a dat „mandat de reprezentare ca administrator soției și surorii”, că acestea s-au ocupat de societate iar din depoziția martorei A.M. rezultă că deși soția era angajată contabilă, respectiva martoră prelucra documentele primite de la soția pârâtului care a ținut contabilitatea primară, apoi că în 2005 pârâtul !a plecat” din societate, este explicabil de ce au fost probleme legate de identificarea documentelor contabile.

Calitatea de administrator presupune asumarea unor atribuții și responsabilități care incumbă și obligații, inclusiv legate de dovedirea managementului în beneficiul societății cu documente contabile, lipsa unora dintre ele neputând fi interpretată în favoarea managerului din perioada respectivă. Modalitatea în care apelantul pârât a ales să i se facă apărarea nu numai că nu infirmă concluzia la care a ajuns prima instanță, dar întărește convingerea managementului defectuos și a imposibilității dovedirii cu documente contabile a mișcării bunurilor din patrimoniul societății pârâte. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâtul S.V., la data de 2 iunie 2011, solicitând, în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și stabilirea unui termen pentru rejudecare, în temeiul art. 304. pct. 5 C. proc.

civ. În subsidiar, admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurentul pârât S.V. a invocat, în esență, următoarele motive: 2. Cu privire la petitul subsidiar. Consideram hotărârea criticabila prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., după cum urmează: a) În privința incidenței art. 304 pct. 9 cod procedura civilă, considerăm că hotărârile instanțelor anterioare au fost date cu aplicarea greșita a prevederilor art. 222 lit. d) din legea 31/1990.

Potrivit acestui text de lege „(1) Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată: [..]d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora. ” Textul de lege este clar în sensul ca pentru ca un asociat să poată fi exclus, este necesară îndeplinirea uneia sau tuturor cerințelor prevăzute alternativ: - asociatul sa fi comis frauda în dauna societății; - asociatul să se fi servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul sau al altora; Instanțele anterioare trebuiau, prin urmare, să stabilească, prin probe, ca subsemnatul, în calitate de administrator, am comis o fraudă în dauna societății sau m-am servit, în folosul meu sau al altuia, de semnătura sociala sau de capitalul social.

Iată ce retine instanța de apel cu privire la faptele "grave" de care reclamantul mă acuza: - pag.6 par.1: ”față de temeiul juridic invocat, de actele dosarului și probele administrate în cauza, instanța de fond a stabilit o stare de fapt din care rezulta ca, intr-adevar, paratul a dispus de bunurile existente in patrimoniul societății in sensul înstrăinării, insusindu-si sumele de bani, fara sa intomeasca evidenta contabila in acest sens." Interpretarea greșita a legii este evidenta: chiar daca s-ar fi dovedit ca am dispus de anumite bunuri ale societății (nu s-a dovedit nimic clar in acest sens) aceste bunuri au aparținut … patrimoniului social dar nu si capitalului social! Instalațiile ruginite pentru prelucrarea hameiului, pe care instanța retine (exclusiv in baza mărturiei numitului Alexa, omul de încredere al reclamantului si cel care l-a ajutat pe acesta din urma sa mute întregul patrimoniu al SC D.E.

SRL către societatea SC B. SRL) ca le-as fi dezafectat făceau parte din patrimoniul societății dar nu si din capitalul sau social! Daca se retine (asa cum face instanța de apel, deși NU a existat nici o proba in acest sens) ca mi-am insusit sumele de bani rezultate din dezafectarea acelor instalații, fapta poate fi incadrata la art. 222 alin. (1) lit. d) DOAR daca sumele de bani ar fi aparținut capitalului social al societății! Este adevărat ca noțiunea de patrimoniu social include si capitalul social, dar inversul nu este valabil (nu orice bun din patrimoniu aparține si capitalului social); poate fi exclus din societate numai acel asociat care se folosește de capitalul social, in folos personal sau in folosul altuia, nu si acel asociat care se folosește de bunuri care aparțin patrimoniului social dar nu aparțin capitalului social!

Aceasta prima ipoteza fiind exclusa, ramane sa verificam daca cea de-a doua ipoteza posibila se confirma: aceea ca, prin vânzarea halelor, as fi comis o frauda in dauna societății. Aparent, lucrurile ar fi trebuit sa fie simple: instanța trebuia sa stabilească prin probatoriul administrat, faptul ca am dezafectat halele, am vândut fierul vechi si mi-am insusit banii. Ori, probele administrate NU susțin aceasta pretinsa frauda: - contabila societății, audiata de doua ori in fata instanței, a arătat si susținut cu argumente clare ca subsemnatul nu am făcut absolut nimic din faptele afirmate de reclamant!

A arătat, sub jurământ, ca toate operațiunile societății s-au desfășurat in stricta conformitate cu legea, ca intrările si ieșirile din patrimoniu s-au înregistrat in contabilitate, si ca nu știe nimic despre faptele afirmate de către reclamant si martorul sau de încredere; - în opoziție, singurul martor care a pretins a avea cunoștințe despre valorificarea unor cantități de fier vechi, a fost sus menționatul A.I.D.. Aceasta persoana, după cum a arătat, a fost întotdeauna unul din oamenii de incredere ai reclamantului, atât in Olanda, unde 1-a cunoscut, cat si in toate afacerile pe care reclamantul le-a pornit in România. După cum a arătat atât martorul, in declarația sa, cat si reclamantul, in interogatoriul care i s-a luat, A.I.D.

este administratorul societății SC B. SRL, societate a reclamantului care a primit (in perioada de referința) aproape întregul patrimoniu al SC D.E. SRL! La interogatoriul luat in fata instanței reclamantul a recunoscut ca, imediat după plecarea mea din firma, a transferat de la SC D.E. SRL către SC B. SRL toate vacile din ferma (aproximativ 100) si câteva sute de tone de furaje. Din acel moment, societatea SC D.E. SRL în care îmi investisem toate resursele si-a incetat faptic activitatea, iar patrimoniul ei s-a evaporat, pur si simplu, luând probabil drumul altor companii ale reclamantului, asa cum s-a intamplat cu vacile si furajele; - contabila societății a arătat ca A.I.D. este cel care i-a luat, pur si simplu, din casa actele contabile ale societății, fara acordul ei.

Este extrem de ciudat, in aceasta situație, ca adevărul stabilit de instanța sa fie cel afirmat de reclamant (care avea interesul major de a ma exclude fara nici o despăgubire dintr-o societate pe care tot el o devalizase) si de martorul sau (persoana care administrează societății reclamantului proprietare, in clipa de fata, a patrimoniului. Este, persoana despre care s-a dovedit ca a luat, de la contabila, actele societății care astăzi nu se mai găsesc nicăieri). Va rugam, așadar, sa binevoiți a observa faptul ca intre starea de fapt stabilita prin probe si temeiul juridic reținut nu exista concordanta necesara angajării răspunderii subsemnatului.

Art. 222 alin. (1) lit. d) sancționează fapta săvârșita de "asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora". Dând crezare exlusiv celor doua persoane care aveau interesul sa obtina rezultatul așteptat si ignorând toate probele care nu sprijineau cererea reclamantului, instanța de apel retine ca am dispus de anumite bunuri ale societății, instrainandu-le, ca mi-am insusit banii si ca nu am intocmit documente contabile in acest sens. In afara susținerilor reclamantului si a declarației lui A.I.D., nu exista nici o proba ca acele bunuri (anumite cantități de fier vechi) au existat, ca au fost înstrăinate de cineva, ca au fost ori nu întocmite documente contabile, ca banii au fost încasați de altcineva decât de societate, etc. Fata de cele mai sus arătate, consideram ca instanța de apel a pronunțat hotărârea criticata ca urmare a aplicării greșite a legii.

Nici una din faptele de care sunt acuzat sau care au fost, sa admitem, dovedite, NU se încadrează in temeiul juridic reținut, adică art. 222 alin. (1) lit. d). Ceea ce s-a reușit sa se dovedească dincolo de orice dubiu este ca anumite instalații care au existat, la incepul, in patrimoniul firmei, au incclat sa mai facă parte din acest patrimoniu ulterior. După cum am arătat si dovedit, aceste instalații au fost casate, fierul vechi a fost vândut, iar banii au intrai in patrimoniul firmei. Nu exista nici o proba care sa dovedească faptul ca eu as fi luat si folosit acele sume de bani iar instanțele anterioare au preferat sa prezume ca asa s-ar fi inlamplat. Sumele de bani in cauza au fost evidențiate in contabilitatea firmei, dar lipsa documentelor contabile se datorează, după cum am arătat, tot reclamantului si martorului sau de încredere, A.I.D.

b) În fine, o ultima critica pe care o aducem hotărârii instanței de apel, se intemeiaza pe prevederile art. 304 pct. 7 cod procedura civila: hotărârea conține motive străine de natura pricinii. La pagina 8 din hotărâre, in penultimele doua paragrafe, instanța de apel retine ca fiind dovedit (sau, din nou, prezumat) .. managementul defectuos! Retine ca subsemnatul nu mi-as fi indeplinit anumite atribuții, cu caracter general, care revin administratorului unei societăți comerciale, motiv pentru care am ajuns in imposibilitate de a dovedi, cu acte contabile, acțiunile mele in beneficiul societății. Instanța ignora, pe de o parte, faptul ca și reclamantul era administrator cu drepturi depline, ca si mine!

Pe de alta parte, managementul defectuos este un motiv de angajare a răspunderii administratorului, pentru datoriile societății, motiv prevăzut de legea 85/2006, privind procedura insolvenței! Un astfel de motiv nu are ce caută intr-0 acțiune de excludere a unui asociat administrator, întemeiată pe prevederile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Consideram, în aceasta situație, ca instanța de apel a folosit in argumentarea soluției adoptate motive străine de natura pricinii, motiv pentru care rugam sa binevoiți a admite recursul si din acest punct de vedere. La data de 17 noiembrie 2011, intimatul, reclamant M.G. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul S.V. împotriva deciziei nr. 17/ A din 21 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul, pârât să plătească intimatului, reclamant M.G. suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2011.