SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SÜLÜN c. TURQUE Cerere nr 33158/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 februarie 2007 DEFINITIVF 09/07/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kadriye Sülün c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii. A.B. Baka, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, mele E. Fura-Sandström, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și de domnul Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 ianuarie 2007, Renunță la hotărârea pe care o reprezintă, adoptat la această dată de judecată La originea cauzei se găsește o cerere (n 33158/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv o resortisantă a acestui stat, dl Kadriye Sülün ( La 13 decembrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice Ö Õ Õ din timpul procedurii guvernului. Prevalând de la art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că Õ se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 21 decembrie 1994, recurenta încheie un contract de brokeraj cu o societate de brokeraj și, ulterior, susține că această societate ar fi efectuat tranzacții bursiere fără acordul său, pe baza unor bancnote la ordin false. Procedură penală diligentă împotriva societății de brokeraj La 25 aprilie 1996, procurorul Republicii Șișli i-a acuzat pe conducătorii societății de brokeraj pentru încălcarea securității din cauza exercitării funcției lor. La 10 aprilie 1997, la cererea tribunalului corecțional din Șișli, care a ajuns la concluzia că actele contestate erau valabile deoarece au fost efectuate în temeiul unui contract de brokeraj. La 2 aprilie 1998, a fost efectuată o nouă expertiză la cererea Tribunalului Corecțional, care a fost efectuată de un colegiu de trei experți. Această expertiză a fost considerată valabilă acordul încheiat între părți și a luat în considerare faptul că, prin semnarea extraselor de cont care i-au fost prezentate de societate, recurenta a fost informată cu privire la operațiunile efectuate în numele său și le-a aprobat ulterior. La 12 mai 1998, tribunalul corecțional i-a condamnat pe inculpați. 10. La 9 noiembrie 1998, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. 11. La 14 septembrie 2000, hotărând la trimitere, tribunalul corecțional i-a numit din nou pe inculpați. 12. La 15 februarie 2001, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. 13. La 20 aprilie 2001, hotărând pe baza trimiterii, tribunalul corecțional întârzie să se pronunțe pe o perioadă de cinci ani în temeiul Legii nr. 4616. Procedură în fața instanțelor comerciale14. La 13 iunie 1996, recurenta sesizează instanța de comerț din La data de 15 aprilie, 17 iunie și 7 octombrie 1997, Tribunalul de Comerț din 14 septembrie 2000, Tribunalul de Comerț din 23 decembrie 1997 a constatat absența părților la audieri și absența avocatului reclamantei la data de 23 decembrie 1997. La 24 martie 1998, el a decis să se aștepte la încheierea procedurii penale. La 19 octombrie 1999, el a constatat că hotărârea tribunalului corecțional a făcut obiectul unui recurs în casație și a pronunțat cauza în așteptarea concluziilor acestui recurs. La 11 noiembrie 1999, el a dispus măsuri asigurătorii. 16. La 25 noiembrie 1999, Tribunalul de Comerț a constatat că decizia corecțională fusese infirmată și a retrimis cauza în așteptarea încheierii procedurii penale. La 16 februarie 2000, un raport de expertiză a fost întocmit de un colegiu de trei experți, conform căruia, în cazul în care reclamanta contestă faptul că a semnat biletele la ordin și nu a acceptat operațiunile efectuate în acest scop, acesta nu mai avea nici o obiecție față de operațiunile suplimentare efectuate în acest context. Dimpotrivă, aceasta și-a exprimat îndoiala că a semnat extrasele de cont și retragerile de plată, precum și ordinele de retragere și de transfer întocmite după bancnotele cu ordin în litigiu. Prin urmare, aceaceasta a fost informată cu privire la operațiunile contestate și le-a aprobat ulterior 17. La 29 martie 2000, recurenta a formulat opoziția împotriva concluziilor acestei expertize. 18. La 14 septembrie 2000, Tribunalul de Comerț a respins acțiunea de restituire a reclamantei și a ordonat ridicarea măsurilor de protecție. 19. La 27 octombrie 2000, recurenta s-a ocupat de casare, care contesta în special concluziile raportului de competență. 20. La 26 iunie 2002, Curtea de Casație a decăzut reclamanta recursului său. 21. La 12 septembrie 2002, recurenta a formulat o acțiune în rejudecare împotriva acestei hotărâri. 22. printr-o hotărâre din 31 ianuarie 2003, notificată recurentei la 19 martie 2003, Curtea de Casație a respins această cale de atac. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 23. recurenta a susținut că durata procedurii comerciale a încălcat principiul termenului rezonabil. Astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 24. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 13 iunie 1996 și a fost încheiată la 31 ianuarie 2003 și, prin urmare, a durat mai mult de șase ani și șapte luni pentru trei instanțe. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 27. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând seama de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și la domeniul de aplicare al litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000 VII). 28. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (ibidem 29. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței de termen rezonabil 30. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită repararea prejudiciului material și moral pe care l-ar fi suferit, fără a-l număra totuși. 33. Guvernul contestă aceste pretenții. 34. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 1 000 EUR pentru daune morale. Recurenta nu a solicitat rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Interese moratorii 36. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L. UNANIMITATE, declară restul cererii admisibile A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 6 februarie 2007 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Modulière Președinte
DEUXIÈME SECTION
KADRİYE SÜLÜN c. TURQUIE
(
Requête n
o
33158/03)
ARRÊT
6 février 2007
09/07/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Kadriye Sülün c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
A.B. Baka,
président,
M
mes
E. Fura-Sandström,
M.
juges,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 janvier 2007,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
33158/03) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Kadriye Sülün («
la requérante
»), a saisi la Cour le 12 septembre 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 13 décembre 2005, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
La requérante est née en 1955 et réside à Istanbul.
5.
Le 21 décembre 1994, la requérante conclut un contrat de courtage avec une société de courtage. Par la suite, elle soutint que cette société aurait procédé à des opérations boursières sans son accord, sur la base de faux billets à ordre.
1.
Procédure pénale diligentée contre la société de courtage
6.
Le 25 avril 1996, le procureur de la République de Șișli inculpa les dirigeants de la société de courtage pour atteinte à la sécurité en raison de l’exercice de leur fonction.
7.
Le 10 avril 1997, une expertise fut effectuée à la demande du tribunal correctionnel de Șișli, lequel conclut que les actes contestés étaient valables car effectués en vertu d’un contrat de courtage.
8.
Le 2 avril 1998, une nouvelle expertise fut effectuée sur demande du tribunal correctionnel, ce par un collège de trois experts. Cette expertise estima valable l’accord passé entre les parties et considéra qu’en signant les extraits de compte qui lui furent présentés par la société, la requérante avait été informée des opérations faites en son nom et les avait avalisées
a posteriori
.
9.
Le 12 mai 1998, le tribunal correctionnel acquitta les accusés.
10.
Le 9 novembre 1998, la Cour de cassation infirma ce jugement.
11.
Le 14 septembre 2000, statuant sur renvoi, le tribunal correctionnel acquitta de nouveau les accusés.
12.
Le 15 février 2001, la Cour de cassation infirma ce jugement.
13.
Le 20 avril 2001, statuant sur renvoi, le tribunal correctionnel sursit à statuer pour une durée de cinq ans en application de la loi n
o
4616.
2.
Procédure devant les juridictions commerciales
14.
Le 13 juin 1996, la requérante saisit le tribunal de commerce d’Istanbul d’une action en restitution de fonds dirigée contre la société litigieuse et demanda l’adoption de mesures conservatoires.
15.
Du 1
er
octobre 1996 au 14 septembre 2000, le tribunal de commerce tint vingt-quatre audiences. Les 15 avril, 17 juin et 7 octobre 1997, il constata l’absence des parties aux audiences et celle de l’avocat de la requérante lors de l’audience du 23 décembre 1997. Le 24 mars 1998, il décida d’attendre l’issue de la procédure pénale. Le 19 octobre 1999, il constata que la décision du tribunal correctionnel avait fait l’objet d’un pourvoi en cassation et renvoya l’affaire dans l’attente des conclusions de ce pourvoi. Le 11 novembre 1999, il ordonna des mesures conservatoires.
16.
Le 25 novembre 1999, le tribunal de commerce constata que la décision correctionnelle avait été infirmée en cassation et renvoya l’affaire dans l’attente de la conclusion de la procédure pénale. Le 16 février 2000, un rapport d’expertise fut établi par un collège de trois experts aux termes duquel, si la requérante contestait avoir signé les billets à ordre litigieux et n’acceptait pas les opérations effectuées à ce titre, il n’en demeurait pas moins qu’elle n’avait formé aucune opposition aux opérations complémentaires effectuées dans ce contexte. Au contraire, elle s’avéra avoir signé les extraits de compte et les quittances de paiement ainsi que les ordres de retraits et de virements établis après les billets à ordre litigieux. Partant, elle se trouvait informée des opérations contestées et les avait avalisées
a posteriori
.
17.
Le 29 mars 2000, la requérante forma opposition contre les conclusions de cette expertise.
18.
Le 14 septembre 2000, le tribunal de commerce rejeta le recours en restitution de la requérante et ordonna la levée des mesures conservatoires.
19.
Le 27 octobre 2000, la requérante se pourvut en cassation, contestant notamment les conclusions du rapport d’expertise.
20.
Le 26 juin 2002, la Cour de cassation débouta la requérante de son pourvoi.
21.
Le 12 septembre 2002, la requérante forma un recours en révision contre cet arrêt.
22.
Par un arrêt du 31 janvier 2003, notifié à la requérante le 19
mars 2003, la Cour de cassation rejeta ce recours.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
23.
La requérante allègue que la durée de la procédure commerciale a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 §
1 de la Convention, ainsi libellé en sa partie pertinente
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
24.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
25.
La période à considérer a débuté le 13 juin 1996 et s’est terminée le 31
janvier 2003. Elle a donc duré plus de six ans et sept mois pour trois instances.
A.
Sur la recevabilité
26.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
27.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
‑
VII).
28.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 §
1 de la Convention (
ibidem
).
29.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, elle estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
30.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
31.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
32.
La requérante réclame la réparation du préjudice matériel et moral qu’elle aurait subi, sans toutefois le chiffrer.
33.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
34.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué, et rejette cette demande. En revanche, statuant en équité, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 1 000 euros pour dommage moral.
B.
Frais et dépens
35.
La requérante n’a pas demandé le remboursement de ses frais et dépens. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
36.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 février 2007 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président