ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 18/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta R.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. București - Facultatea de drept și administrație publică și M.E.C.T.S., obligarea pârâților să-i elibereze diploma de licență.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că deși a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009, pârâta Universitatea S.H. i-a eliberat doar adeverința din 9 iulie  2001 prin care i s-a atestat titlul de licențiată în drept, fără a-I elibera și diploma de licență.

Prin întâmpinare, pârâtul M.E.C.T.S. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de dispozițiile din H.G. nr. 536/2011, O.G. nr. 75/2005, Ordinele nr. 295/2007 și nr. 2284/2007, Legea nr. 84/1995; pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii.

Pârâta Universitatea S.H. București a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S.

Prin sentința nr. 213 din 8 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău a admis excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul M.E.C.T.S. și în consecință, a respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.

Totodată, Curtea de apel a respins atât acțiunea formulată de reclamanta R. (A.) C., împotriva pârâtei Universitatea S.H.-F.D.A.P., cât și cererea de chemare în garanție formulată de Universitatea S.H. împotriva M.E.C.T.S.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta R.C. este absolventă a F.D.A.P., specializarea Drept, din cadrul Universității S.H. București, forma de învățământ la distanță, promoția 2009, fapt atestat de pârâtă prin adeverința din 9 iulie  2009 și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând titlul de „Licențiat în Drept”.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că prin adresele din 25 august 2009, din 10 iunie 2010, din 21 iunie 2010, din 14 decembrie 2010 și din 3 februarie 2011, pârâta a comunicat M.E.C.I. necesarul de materiale tipizate destinate absolvenților pentru anii 2009 și 2010, pe baza numărului estimativ de absolvenți.

Judecătorul fondului a apreciat că în raport de dispozițiile art. 5 și 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, M.E.C.T.S. nu are calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în judecată, motiv pentru care excepția invocată de acest pârât va fi admisă.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că pentru studenții aflați în situația reclamantei, Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 20/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.

Legea educației naționale - Legea nr. 1/2011 conține la art. 361 alin. (5), conține dispoziții similare cu cele din O.G. nr. 10/2009, iar potrivit art. 3 din această din urmă ordonanță, studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării.

Prin motivele de recurs formulate,a fost criticată hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătându-se că în mod greșit a fost soluționată excepția lipsa lipsei calității procesuale pasive a M.E.T.S.

S-a precizat că refuzul M.E.C.T.S. de a-și da acordul pentru tipărirea tipizatelor diplomelor de licență reprezintă un act abuziv sau un refuz nejustificat de a soluționa cererile, care se asimilează și unui exces de putere.

Recurenții au precizat că M.E.C.T.S. a refuzat să-și de acordul pentru tipărirea tipizatelor și a declarat că nu recunoaște titlul de licențiat prin vocea ministrului de la acea dată, care a anunțat în mod public pe canalele media acest fapt.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursurile, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea Universității pârâte la eliberarea diplomei de licență.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act emis de o autoritate publică, care este asimilată unei autorități locale, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul.

Înalta Curte a constatat că, învestită cu soluționarea cauzei Curtea de Apel Bacău, nu a dat eficiență dispozițiilor art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să soluționeze litigiul dedus judecății.

Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de R. (A.) C. și Universitatea S.H., F.D.A.P. împotriva sentinței nr. 213 din 8 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2012.