ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1769/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1769/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 140/S din 31 mai 2012,

Tribunalul Brașov a hotărât:

În baza art. 215

alin. (1), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a condamnat pe

inculpatul J.I. la pedeapsa principală de 7 ani închisoare și pedeapsa

complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c)

(respectiv dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate

comercială) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (15 acte

materiale).

În baza art. 36 alin.

(2) raportat la art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. a contopit

aceste pedepse cu pedepsele de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complimentară

prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. aplicate inculpatului J.I. prin sentința

penală nr. 2382 din 3 octombrie 2008 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin

neapelare la data de 5 noiembrie 2008, inculpatul J.I. urmând a executa

pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară

prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a fi administrator

sau asociat într-o societate comercială).

Cu aplicarea art. 71,

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 36 alin.

(3) C. pen. a dedus din această pedeapsă perioada executată de la 16 decembrie 2011

la zi.

A anulat mandatul de executare

din 5 noiembrie 2008 emis în baza sentinței penale nr. 2382 din 3 octombrie 2008

a Judecătoriei Timișoara și a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei

hotărâri.

În baza art. 71 C.

pen. au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 215

alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit.

b), art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe

inculpatul N.L., la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complimentară constând

în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) (respectiv dreptul de a

fi administrator sau asociat într-o societate comercială) C. pen. pe o durata de

4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (7 acte

materiale).

În baza art. 215

alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 41

alin. (2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul

N.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complimentară constând în interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a fi administrator

sau asociat într-o societate comercială), pe o durată de 4 ani pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (3 acte materiale).

A descontopit pedeapsa

rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului N.L. prin sentința penală

nr. 439 din 1 martie 2010 a Judecătoriei Galați, definitivă prin neapelare în pedepsele

componente de: 5 ani închisoare, 6 luni închisoare, restul rămas neexecutat de 532

zile urmare a revocării liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani

și 9 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1031 din 30 septembrie 2003

a Judecătoriei Bârlad, definitivă la 10 februarie 2004, înlăturând temporar sporul

de 1 an închisoare.

A menținut revocarea beneficiului

liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani și 9 luni închisoare aplicate

prin sentința penală nr. 1031 din 30 septembrie 2003 a Judecătoriei Bârlad și în

baza art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit restul rămas neexecutat de 532 zile cu

fiecare din pedepsele de 5 ani închisoare, respectiv 6 luni închisoare aplicate

prin sentința penală nr. 439 din 1 martie 2010 a Judecătoriei Galați, rezultând

pedepsele de 5 ani închisoare și 532 zile închisoare.

În baza art. 36 alin.

(2) raportat la art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., a contopit pedepsele

aplicate prin prezenta hotărâre de 5 ani închisoare, 4 ani închisoare, două pedepse

complimentare de câte 4 ani, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. c) cu pedepsele de: 5 ani închisoare și 532 zile închisoare aplicate

prin sentința penală nr. 439 din 1 martie 2010 a Judecătoriei Galați, inculpatul

N.L. urmând a executa pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat spor 2 ani deci

pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complimentară prevăzută

de art. 64 lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a fi administrator sau asociat

într-o societate comercială).

În baza art. 71 C.

pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzut

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 36 alin.

(3) C. pen. a dedus din această pedeapsă perioada executată de la 15 aprilie 2010

la zi.

A anulat mandatul de executare

din 6 aprilie 2010 emis în baza sentinței penale nr. 439 din 1 martie 2010 a Judecătoriei

Galați și a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

A constatat că inculpații

sunt arestați în alte cauze.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999, art. 1003 C. civ., a obligat în

solidar pe cei doi inculpați la plata următoarelor despăgubiri civile:

- către SC S. SRL, prin

lichidator SC U. SPRL Bistrița suma de 81.665 RON;

- către SC M.S. SRL Brașov

suma de 15.301 RON;

- către P.F.A. M.N.A.

suma de 15.150 RON.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. raportat la art. 998-art. 999 C. civ., a obligat pe inculpatul

J.I. la plata următoarelor despăgubiri civile:

- către P.F.A. M.N.A.

suma de 6.350 RON;

- către SC A.R. SRL suma

de 23.183,69 RON;

- către SC B.S.S. SRL

suma de 61.895,60 RON;

- către SC A.M. SRL Cluj-Napoca

suma de 30.321,11 RON;

- către SC P.P.A. SRL

Iași prin lichidator Cabinet Individual de insolvență T.L. Iași suma de 13.268,92

RON.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. raportat la art. 998-art. 999 C. civ., a obligat pe inculpatul

N.L. să plătească părții civile SC R.R. SA Brașov suma de 44.593 RON despăgubiri

plus suma de 28.964,84 RON dobânda legală conform art. 6 din O.G. nr. 13/2011.

A constatat că partea

vătămată SC V.V. SRL Cluj-Napoca, nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 357

alin. (2) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a

dispus confiscarea specială de la fiecare inculpat a sumei de 22.854,4 RON.

A menținut măsura de siguranță

constând în confiscarea specială a sumei de 26.683,37 RON dispusă față de inculpatul

J.I. prin sentința penală nr. 2382/2008 a Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, în perioada octombrie-noiembrie 2005, inculpatul

J.I., în calitate de administrator al SC U. SRL Brașov, a indus în eroare, prin

emiterea, fără a avea disponibilul necesar decontării, a filelor CEC în valoarea

de 13.268 RON, în favoarea SC P.P.A. SRL, fila CEC emisă în favoarea SC M.S.

SRL Brașov, filele CEC emise în favoarea SC S.F. SRL Bistrița Năsăud, fila CEC emisă

în favoarea SC A.R. SRL Ploiești, filele CEC emise în favoarea SC B.S.S. SRL Constanța,

fila CEC emisă în favoarea SC A.M. SRL, filele CEC emise către SC V.V. SRL, filele

CEC emise către partea vătămată M.N.A., în scopul obținerii pentru sine sau pentru

altul a unui folos material injust și producând în acest fel părților vătămate o

pagubă în sumă de peste 272.789,44 RON. Din punct de vedere juridic, aceste fapte

au fost încadrate juridic în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215

alin. (1), alin. (3), alin. (4) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (15 acte materiale).

În ceea ce-l privește

pe inculpatul N.L., în sarcina acestuia s-a reținut că, în cursul anului 2004, s-a

prezentat părții vătămate SC R.R. SA Brașov în calitate de delegat al SC R.S.

SRL, semnând contractul de distribuție din data de 30 iulie 2004, iar pentru plata

produselor a înmânat fila CEC în valoare de 218.932.171 ROL și 2 bilete la ordin

în valoare de 127.802.890 ROL și 100.000.000 ROL scadente în data de 30 septembrie

2004 când introduse la plată au fost refuzate din cauza lipsei totale de disponibil,

producând în acest fel părții vătămate SC R.R. SA Brașov o pagubă în valoare de

445.932.171 ROL, iar ulterior în calitatea sa de împuternicit al SC U. SRL Brașov,

împreună cu inculpatul J.I., în cursul anului 2005, a indus în eroare părțile vătămate

M.N.A., SC M.S. SRL, SC S.F. SRL Bistrița-Năsăud și SC V.V. SRL prin completarea

filelor CEC emise în favoarea părții vătămate M.N.A., în favoarea SC M.S. SRL Brașov,

în favoarea SC S.F. SRL Bistrița-Năsăud, emise în favoarea SC V.V. SRL și care au

fost refuzate la plată din cauza lipsei disponibilului, cauzând o pagubă părților

vătămate în sumă de 184.302,85 RON. Din punct de vedere juridic, aceste fapte au

fost încadrate juridic în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215

alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3

acte materiale) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 215 alin. (1),

alin. (2), alin. (3), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(7 acte materiale) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu reținerea art. 33

lit. a) C. pen.

În soluționarea laturii

civile a cauzei, Tribunalul Brașov a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale, dispunând obligarea acestora la plata despăgubirilor civile cu

titlu de daune materiale, pentru o parte din activitatea infracțională cei doi fiind

obligați în solidar.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel inculpații J.I. și N.L.

Criticile aduse de inculpatul

J.I. au vizat aspecte de nelegalitate relativ la greșita aplicare a dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. ce reglementează instituția judecății în cazul

recunoașterii vinovăției, susținând că nu a declarat, astfel cum a reținut prima

instanță, că recunoaște în totalitate faptele descrise în actul de sesizare a instanței.

Criticile aduse de inculpatul

N.L. au vizat aspecte de netemeinicie relativ la individualizarea judiciară a pedepselor

stabilite și a celei aplicate, în opinia acestuia pedeapsa de 7 ani închisoare fiind

prea mare, circumstanțele reale și cele personale pledând pentru stabilirea și aplicarea

unei pedepse mai mici ce ar conduce, în opinia sa, la atingerea scopului prevăzut

de art. 52 C. pen.

În apel, Curtea a încuviințat

solicitarea inculpatului J.I. de a emite adresă către Tribunalul Brașov în vederea

înaintării unei copii de pe notele grefierului de ședință din data de 19

aprilie 2012 și transmiterii, pe suport magnetic, a înregistrării ședinței de judecată

de la același termen.

În cuprinsul încheierii

de ședință de la termenul de judecată din data de 19 aprilie 2012, s-a consemnat

că ambii inculpați doresc să uzeze de procedura simplificată a judecății în cazul

recunoașterii vinovăției. Acest aspect rezultă și din parcurgerea, atât a suportului

magnetic înaintat de Tribunalul Brașov, chiar dacă audierea se face mai greu, se

observă cum avocatul desemnat din oficiu îi explică inculpatului în ce constă această

procedură, după care același avocat aduce la cunoștință președintelui de complet

că inculpatul dorește să-i fie aplicată această procedură, aceeași împrejurare rezultând

și din notele grefierului de ședință.

Mai mult decât atât, președintele

completului de judecată a explicat inculpatului în ce constă această procedură.

Or, în situația în care inculpatul i-ar fi adus la cunoștință avocatului desemnat

din oficiu că nu dorește aplicarea acestei proceduri, nu ar fi semnat declarația

ce conține recunoașterea și dorința acestuia de a-i fi aplicată procedura simplificată.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați, Curtea a reținut că prima instanță

a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul

de pericol social concret ridicat al faptelor comise, circumstanțele personale ale

inculpaților, sunt căsătoriți, au un grad mediu de școlarizare, au lucrat anterior

comiterii faptelor de care sunt acuzați, inculpatul N.L. având și doi copii minori

și fiind recidivist, atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal și împrejurarea

că prejudiciile nu au fost acoperite.

În aceste condiții, s-a

apreciat că, prin orientarea pedepselor ușor peste minimul special redus cu o treime

în cazul ambilor inculpați, acestea vor asigura îndeplinirea scopului lor general

prevăzut de art. 52 C. pen., neimpunându-se reducerea cuantumului pedepsei aplicate

inculpatului J.I. și nici a celor stabilite în privința inculpatului N.L., sporul

de 2 ani închisoare reflectând ignoranța de care acest inculpat a dat dovadă, deși

fusese anterior condamnat la pedepse cu închisoarea, iar din executarea unei pedepse

fusese chiar liberat condiționat.

Prin decizia penală

nr. 125/Ap din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate

apelurile declarate de inculpații J.I. și N.L. împotriva sentinței penale nr. 140/S

din 31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a menținut-o.

În baza art. 189 C.

proc. pen., a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul

Brașov a sumei de 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din

oficiu.

În baza art. 192

alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen., a obligat apelantul-inculpat J.I. la plata

sumei de 175 RON, iar apelantul-inculpat N.L. 400 RON, reprezentând cheltuielile

judiciare avansate de stat în apelurile acestora.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel, în esență, a reținut că din cuprinsul

încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 19 aprilie

2012, din parcurgerea suportului magnetic cu înregistrarea audio a ședinței

de la această dată și a notelor de ședință din caietul grefierului

rezultă că inculpații J.I. și N.L. doresc să uzeze de procedura simplificată

a judecății în cazul recunoașterii vinovăției.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați, Curtea

a reținut că prima instanță a avut în vedere toate criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret ridicat al faptelor

comise, circumstanțele personale ale inculpaților precum și împrejurarea

că prejudiciile create de inculpați prin activitatea lor infracțională

nu au fost acoperite.

În aceste condiții,

instanța de prim control judiciar a apreciat că, prin orientarea pedepselor

ușor peste minimul special redus cu o treime, în cazul ambilor inculpați,

acestea vor fi în măsură să asigure îndeplinirea scopului lor general prevăzut de

art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori,

în termenul prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen., a declarat recurs inculpatul

J.I.

Apărătorul desemnat din

oficiu, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., reiterând concluziile formulate în fața instanței de apel,

a pus concluzii de admitere a recursului și în baza dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a solicitat achitarea

inculpatului. În susținere a arătat că acesta nu a săvârșit infracțiunea

de înșelăciune așa cum se reține în rechizitoriu, că în mod eronat

acest inculpat a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea

mai multor acte materiale ale infracțiunii mai sus menționate numai pentru

simplul fapt că a semnat file CEC în alb, aspect reliefat de rapoartele de constatare

tehnico-științifică. Instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea

soluției de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, că inculpatul nu a completat

nici-o filă CEC cu denumirea societății sau cu suma, că acesta nu a participat

efectiv, nici telefonic, și nici prezentându-se la respectivele societăți

comerciale pentru a săvârși acte materiale ale infracțiunii de înșelăciune

în vederea obținerii unui beneficiu pentru el sau în folosul altcuiva. Apărătorul

a mai arătat că, actele materiale ale infracțiunii de înșelăciune reținute

în sarcina inculpatului s-au săvârșit după data de 17 octombrie 2005 în condițiile

în care la data de 19 octombrie 2005, rezultă dintr-o adresă de la CEC B., că societatea

a intrat în incapacitate de plată. Pe de altă parte, în opinia apărătorului, societățile

comerciale așa zis înșelate aveau obligația de diligență de

a verifica, în centrala de incidente și plăți, bonitatea firmelor cu care

se aflau în relații comerciale.

Întrebat fiind de instanță,

apărătorul a arătat că nu este în măsură să facă precizări în legătură cu motivul

pentru care inculpatul contestă procedura prevăzută de art. 320

1

C.

proc. pen. și nici în ce constă eroarea în care acesta s-ar fi aflat atunci

când ar fi solicitat aplicarea dispozițiilor legale referitoare la recunoașterea

vinovăției.

Examinând decizia recurată

în raport de motivul de casare invocat de recurentul inculpat, pct. 18 al art. 385

9

C. proc. pen. dar și din oficiu conform prevederilor art. 389

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul

J.I. este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază

că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond care a

analizat în mod complet și judicios toate probele administrate în cauză, încadrarea

juridică dată faptelor este justă, în mod corect reținându-se că sunt întrunite

în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului J.I. pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit

de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (3),

alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în

aceea că, în perioada octombrie-noiembrie 2005 a indus în eroare reprezentanții

părților vătămate mai sus menționate, emițând fără a avea disponibilul

necesar decontării, 15 file CEC, în calitate de administrator al SC U. SRL Brașov.

În ceea ce privește

critica inculpatului privind greșita sa condamnare încadrată de apărare în

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., se impun a fi făcute următoarele precizări:

În cauză, înainte de începerea

cercetării judecătorești, după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul, în prezența apărătorului desemnat

din oficiu a arătat că înțelege învinuirile care i se aduc, recunoaște

săvârșirea faptelor astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu și

solicită ca judecarea să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi

penale, probe pe care le cunoaște și le însușește.

Ulterior, în fața

instanței de apel și în recurs, inculpatul a revenit asupra poziției

sale procesuale, susținând că este nevinovat și că în fața primei

instanțe a recunoscut săvârșirea faptelor întrucât așa a fost sfătuit

de apărătorul său.

Înalta Curte constată

că, dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. nu prevăd posibilitatea

revenirii asupra manifestării de voință în sensul judecării cauzei conform

procedurii bazată pe pledoaria de vinovăție a inculpatului, astfel că, după

momentul admiterii cererii, acesta nu mai poate renunța la opțiunea sa

inițială.

În mod evident, situația

impune respectarea de către instanța de judecată a dispozițiilor care

garantează dreptul la apărare și exprimarea unei opțiuni libere, deplin

conștiente, ceea ce presupune încunoștințarea inculpatului asupra

tuturor consecințelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate.

În prezenta cauză, apărarea

formulată de inculpat în sensul că poziția sa procesuală a fost determinată

de apărătorul său care l-a sfătuit să recunoască săvârșirea faptelor reținute

în sarcina sa, este neîntemeiată.

Astfel, din actele și

lucrările dosarului rezultă că, inculpatul a declarat personal, în fața instanței

de fond, în prezența apărătorului său, înainte de citirea actului de sesizare, că

recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu, și

așa cum s-a arătat în precedent, această împrejurare rezultă atât din notele

de ședință din caietul grefierului, din suportul magnetic ce conține

înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace audio, precum și din

declarația inculpatului de recunoaștere a vinovăției, aflată la dosarul

instanței de fond, declarație care a fost semnată de inculpat ulterior

citirii ei în prezența apărătorului.

La acest moment procesual,

al judecării cauzei în recurs, inculpatul nu mai poate contesta împrejurarea că

a fost de acord cu aplicarea procedurii simplificate, la instanța de fond, și

nu mai poate reveni asupra declarației de recunoaștere a faptelor pe care

și-a asumat-o personal prin semnătură.

Față de aceste precizări,

Înalta Curte constată că este exclusă posibilitatea existenței unui viciu în

consimțământul inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.

Apreciind că, în cauză

nu este admisibilă revenirea asupra manifestării de voință, Înalta Curte constată

că, în calea de atac, nu este posibilă stabilirea unei alte situații de fapt

decât cea reținută în hotărârea judecătorească pronunțată de instanța

de fond și, ca atare, verificarea hotărârii recurate nu poate fi făcută din

perspectiva cazului de casare invocat de apărătorul inculpatului, prevăzut de dispozițiile

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Aceasta întrucât constatarea

unei erori în ceea ce privește situația de fapt față de conținutul

probelor administrate în cursul urmăririi penale ar conduce la concluzia greșitei

admiteri a cererii de soluționare conform procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., astfel că problema ce poate fi ridicată în recurs este aceea

a corectei aplicări a dispozițiilor art. 320

1

alin. (4) C.

proc. pen.

Așadar, în aceste

situații, efectul devolutiv al recursului este limitat de aplicarea în cauză

a procedurii simplificate, iar susținerile inculpatului privind nevinovăția

sa nu ar putea fi cenzurate decât prin prisma cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., urmând a fi verificat

dacă instanța de fond în mod corect a admis cererea acestuia, respectiv dacă

din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că faptele sunt stabilite

dincolo de orice dubiu rezonabil.

Încadrând motivul de recurs

în cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 385

9

alin. (1)

pct. 17

2

C. proc. pen. și verificând hotărârile sub aspectele anterior

arătate, Înalta Curte constată că, probatoriul administrat în faza de urmărire penală

confirmă faptele astfel cum acestea au fost expuse în actul de sesizare și

recunoscute de inculpat, dar și vinovăția acestuia, existând și suficiente

date care să permită individualizarea pedepsei și, ca atare, în mod corect

a fost admisă cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzute de

art. 320

1

C. proc. pen.

În acest sens sunt avute

în vedere extrasul de cont al SC U. SRL Brașov din perioada 1 ianuarie 2005-31

decembrie 2006 din care rezultă faptul că acest cont a fost deschis la Banca C.E.C.

de către inculpatul J.I. la data de 5 august 2005 singurele operațiuni pe cont

fiind de depuneri și retrageri de numerar; comunicările Banca C.E.C. din care

rezultă că SC U. SRL Brașov a înregistrat în perioada 19-26 octombrie 2005

trei incidente de plată cu file CEC, în perioada 27 octombrie-2 noiembrie 2005,

cinci incidente cu file CEC, în perioada 7 noiembrie-11 noiembrie 2005 patru incidente,

în perioada 15-21 noiembrie 2005 patru incidente, iar la data de 23 noiembrie 2005

un incident la plată cu file CEC. Din analiza filelor CEC rezultă faptul că pe lângă

filele CEC ce formează obiectul plângerilor din prezentul dosar au mai fost refuzate

la plată și alte file CEC; relațiile furnizate de Agenția Națională

de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice Brașov

din care rezultă faptul că SC U. SRL Brașov nu a depus bilanțuri contabile

și raportări semestriale în perioada 2005- 2007 și nici alte declarații

cu privire la obligațiile de plată la bugetul de stat, societatea figurând

radiată începând cu data de 19 mai 2008; informațiile furnizate de Cabinetul

individual de insolvență G.A., din care rezultă că, deși SC U. SRL Brașov

a fost notificată privind deschiderea procedurii insolvenței și a falimentului

prin recomandate cu aviz de primire, acestea s-au întors cu mențiunea „lipsă

de la domiciliu”, iar administratorul societății, J.I., nu a putut fi contactat

pentru a pune la dispoziție actele contabile ale societății. În aceste

condiții Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de lichidatorul, Cabinetul individual

de insolvență G.A., și l-a obligat pe inculpat, în calitate de administrator

al societății comerciale mai sus menționate, să suporte din averea personală

pasivul acestei societăți în cuantum de 166.050,07 RON. Motivele care au condus

la stabilirea răspunderii inculpatului J.I. au fost în principal conducerea activității

societății cu încălcarea obligațiilor impuse de art. 26 din Legea nr.

85/2006 prin neconducerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale

în vigoare.

Întrucât probatoriul administrat

în cursul urmăririi penale susține pe deplin situația de fapt stabilită,

se constată că, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen., cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. nefiind incident în cauză.

Față de aceste considerente,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Va constata că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Va obliga inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul J.I. împotriva deciziei penale nr. 125/Ap din 13

noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Constată că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 24 mai 2013.