ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2991/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2991/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În

baza actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 132/S din 15 mai 2013 a Tribunalului Brașov în baza art 522

1

C. proc. pen. s-a admis cererea condamnatului D.F.V. de rejudecare după

extrădare a cauzei ce a format obiectul Dosarului penal nr. 8802/62/2010 al

Tribunalului Brașov.

S-a dispus anularea sentinței penale

nr 148 din 14 aprilie 2011 pronunțată în Dosar penal nr. 8802/62/2010 al

Tribunalului Brașov prin care s-a dispus condamnarea numitului D.F.V. la

pedeapsa de 12 ani închisoare, definitivă prin neapelare și s-a anulat mandatul

de executare a pedepsei închisorii din 18 mai 2011 emis de Tribunalul Brașov.

Rejudecând cauza:

S-a constatat că prin sentința penală

nr. 35 din 21 februarie 2012 pronunțată în Dosarul penal nr. 3126/269/2011 al

Judecătoriei Oltenița, județul Călărași, definitivă prin nerecurare inculpatul D.F.V.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art

215 alin. (1) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare,

în urma admiterii cererii de rejudecare după extrădare, faptă săvârșită în

dauna părții civile SC M.C.G. SRL Oltenița în luna iulie 2006 și care

constituie act material al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată din

prezentul dosar.

În baza art 335 alin. (2) C. proc.

pen. s-a reunit prezenta cauză cu cauza ce a format obiectul Dosarului penal

atașat nr. 3126/269/2011 al Judecătoriei Oltenița, județul Călărași și

desființează sentința penală nr. 35 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Oltenița,

județul Călărași și mandatul de executare din 6 martie 2012 emis în baza

acestei sentințe.

În

baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea

încadrării juridică din infracțiunile de înșelăciune în formă continuată

prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., 8 acte materiale, cu art. 37 lit. a) C. pen. și

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată

prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (3), alin. (4) și alin. (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 9 acte materiale, cu art. 37 lit. a) și lit.

b) C. pen.

În

baza art. 215 alin. (1), alin. (3), alin. (4) și alin. (5)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. a) și lit. b)

C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. inculpatul D.F.V. a fost

condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară,

constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., respectiv a dreptului de a fi asociat sau

administrator la o societate comercială pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

în formă continuată, 9 acte materiale.

În

baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea

liberării condiționate, privind executarea pedepsei de 4 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 912/2004 a Judecătoriei Galați, definitivă

prin decizia penală nr. 614/2004 a Curții de Apel Galați și s-a contopit restul

de 492 zile închisoare rămas neexecutat din respectiva pedeapsa cu pedeapsa

actuală de 10 ani închisoare, inculpatul D.F.V. urmând să execute pedeapsa cea

mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară, constând în

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) și lit. c) C. pen., respectiv a dreptului de a fi asociat sau administrator

la o societate comercială pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în

formă continuată, 9 acte materiale.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., relativ la art. 64 lit. c) C.

pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator la o

societate comercială.

În

baza art. 36 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată perioada executată din 20 mai 2011 la zi și s-a dispus emiterea unui

nou mandat.

S-a constatat că inculpatul este deținut

în Penitenciarul Miercurea Ciuc în executarea mandatului emis în baza sentinței

penale din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Oltenița.

În

baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea

art. 1349 noul C. civ. inculpatul D.F.V. a fost obligat la plata următoarelor despăgubiri

civile, reprezentând daune materiale:

- către partea civilă SC D.H. SRL suma

de 25.269,19 RON,

- către partea civilă SC A.P. SRL suma

de 20.198,57 RON,

- către partea civilă SC R.E.C. SRL suma

de 25.809,14 RON plus dobânda legală care se va calcula potrivit art. 3 din O.G.

nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații

bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul

bancar,

- către partea civilă SC A. SA suma de

17.430 RON,

- către partea civila SC M. SRL prin lichidator

SC R.A. SPRL Sibiu suma de 31.798,10 RON,

- către partea civilă SC M.C.G. SRL Oltenița

suma de 13.620 RON.

S-au respins pretențiile formulate de părțile

civile față de partea responsabilă civilmente SC V.P. SRL, aceasta fiind radiată

de la Registrul Comerțului.

S-a constatat că părțile vătămate SC

M.I. SRL Brăila și SC T.E. SRL nu s-au constituit părți civile.

În

baza art. 118 C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la

inculpat a sumelor de 54.512,29 RON și 67.454,95 RON.

În

baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea unei

copii de pe prezenta hotărâre penală, la rămânerea definitivă a acesteia, la Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru a se efectua mențiunile

corespunzătoare.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul

a reținut că D.F.V., deținut în baza mandatului de executare emis în baza sentinței

penale nr. 35 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Oltenița, a solicitat în baza

art. 522

1

C. proc. pen. rejudecarea cauzei ce formează obiectul Dosarului

penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului Brașov.

Prin sentința penală nr. 155 din 20

iunie 2012 a Tribunalului Brașov a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată

de persoana condamnată D.F.V., deținut în Penitenciarul Miercurea Ciuc, privind

rejudecarea cauzei ce formează obiectul Dosarului penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului

Brașov în care s-a pronunțat sentința penală nr. 148 din 14 aprilie 2011.

Prin decizia penală nr. 96 din 25

septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov s-a admis apelul declarat de persoana condamnată

D.F.V. împotriva sentinței penale nr. 155 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Brașov,

care a fost desființată cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În

considerentele deciziei s-a reținut că persoana condamnată

D.F.V. a fost predată autorităților judiciare române în baza unui mandat european

de arestare emis în baza altei hotărâri decât cea a cărei rejudecare se solicită,

conform art. 522

1

C. proc. pen.

Astfel, din adresa din 29 mai 2012 emisă

de Judecătoria Călărași rezultă că petentul condamnat a fost extrădat prin procedura

simplificată din Spania către România respectiv pe baza mandatului european de arestare

emis la 13 septembrie 2010 la solicitarea I.J.P.S.J.C. în Dosarul penal nr. 306/269/2009

al Judecătoriei Călărași în care a fost pronunțată sentința penală nr. 62 din

19 martie 2009.

Ulterior prin sentința penală nr. 35

din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Oltenița în temeiul art. 522

1

C.

proc. pen. s-a admis cererea condamnatului D.F.V. de rejudecare după extrădare a

cauzei ce a format obiectul Dosarului penal nr. 306/296/2009 al Judecătoriei Oltenița

și rejudecând, cu reținerea art. 320

1

C. proc. pen., acesta a fost condamnat

la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), cu art. 71,

art. 64 teza a II-a, lit. b); în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată

durata arestării în vederea extrădării și perioada executată de la 20 mai 2011 la

zi și s-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii din 13 aprilie 2009

emis de Judecătoria Oltenița în baza sentinței penale nr. 62/2009 pronunțată în

Dosarul nr. 306/296/2009 și s-a dispus emiterea unui nou mandat în baza dispozițiilor

acestei sentințe, mandat în executarea căruia petentul se află în prezent.

S-a mai reținut în considerentele deciziei

penale că prin procedura arestării și predării persoanei solicitate în baza unui

mandat european de arestare, acesteia i se comunică doar hotărârea ce a stat la

baza emiterii mandatului european de arestare și nu a altor hotărâri, cu excepția

concursului de mandate europene de arestare, ceea ce nu este cazul în speță.

Împrejurarea

că persoana solicitată a fost arestată

și predată autorităților române s-a realizat în executarea sentinței penale nr.

62 din 19martie 2009 a Judecătoriei Călărași și nu cea a pronunțată în dosarul a

cărui rejudecare se solicită, astfel că solicitarea condamnatului nu poate fi inadmisibilă,

având în vedere că în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare

de către autoritățile judiciare din Regatul Spaniei acestuia i s-a comunicat doar

hotărârea ce a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, respectiv

sentința penală nr. 62 din 19 martie 2009 a Judecătoriei Călărași.

În

consecință, s-a apreciat că prima instanță a oferit o interpretare

eronată a dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen. și a procedat la respingerea

acesteia ca inadmisibilă, deși se impunea soluționarea pe fond a cererii.

În

rejudecare cauza a fost înregistrată cu nr. 10980/62/2012.

În

motivarea cererii persoana condamnată D.F.V. arată că prin

sentința penală nr. 148 din 14 aprilie 2011 a Tribunalului Brașov a fost judecat

și condamnat în lipsă la o pedeapsă de 12 ani închisoare. La data declanșării procedurii

împotriva sa, respectiv 13 septembrie 2007 când s-a început urmărirea penală de

către procuror, acesta se afla legal în străinătate, respectiv în Spania, împreună

cu familia, unde avea permis de rezidență și muncea cu forme legale, astfel că nu

a avut posibilitatea să dea declarații și apărări în dosar, nu s-a sustras de la

urmărire și judecată, însă nu a cunoscut despre existența acestui dosar. În condițiile

în care autoritățile cunoșteau despre plecarea în Spania, unde avea drept de rezidență

și muncea legal, citarea sa la consiliul local reprezintă a gravă încălcare a dreptului

sau la apărare consfințit de art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În

probațiune petentul a depus copia pașaportului care atestă

că a părăsit România la data de 26 iulie 2006 (aspect de altfel menționat și considerentele

sentinței penale nr. 35 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Oltenița, județul Călărași,

Dosarul atașat nr. 3126/29/2011 care atestă că potrivit adresei din 18

septembrie 2006 a Poliției de Frontieră Călărași la data menționată, 26 iulie 2006,

petentul a părăsit România prin Vama Nădlac) deci înainte de declanșarea procedurii

penale în Dosarul penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului Brașov; permisul de rezidență

eliberat de autoritățile spaniole; dovada locului de muncă, permis de bibliotecă;

carduri; cartea de sănătate; certificatul de căsătorie și declarație dată la Consulatul

român de la Madrid prin care petentul consimte ca soția sa să însoțească fiica lor

minoră și permite deplasarea din România în Spania.

Prin încheierea de la termenul de judecată

din 20 noiembrie 2012 instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile formale

prevăzute de art. 522

1

C.

proc. pen. și văzând și îndrumările

obligatorii din decizia penală nr. 96 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov

instanța a admis în principiu cererea de rejudecare a cauzei după predarea persoanei

condamnate în baza mandatului european de arestare (extrădare simplificată) emis

la 13 septembrie 2010 de Judecătoria Oltenița, județul Călărași în baza mandatului

de executare a pedepsei închisorii din 13 aprilie 2009, emis în baza sentinței penale

nr. 62 din 19 martie 2009 pronunțată în Dosarul penal nr. 306/29/2009.

Potrivit dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen. „în cazul în care se cere extrădarea și predarea în baza unui mandat

european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea

fi judecată de către instanța care a judecat în primă instanță cererea, la cererea

condamnatului”. Din actele dosarului și înscrisurile depuse în probațiune rezultă

că petentul a fost judecat în lipsă în Dosarul penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului

Brașov.

Prin sentința penală nr. 148 din 14

aprilie 2011 a Tribunalului Brașov numitul D.F.V. a fost condamnat în baza art.

215 alin. (1), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., 8 acte materiale, și art. 37 lit. a) C. pen. la o pedeapsă de 12 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a revocat liberarea condiționată privind executarea

pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 912/2004 a Judecătoriei

Galați, definitivă prin decizia penală nr. 614/2004 a Curții de Apel Galați și s-a

contopit restul de 492 zile închisoare rămas neexecutat din respectiva pedeapsă

cu pedeapsa de 12 ani închisoare anterior indicată, inculpatul D.F.V. având de executat

pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., relativ la art. 64 lit. c) C.

pen. fiind vorba de interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator la

o societate comercială. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 215

alin. (5) teza finală C. pen. s-au interzis inculpatului D.F.V. drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., relativ la art. 64

lit. c) C. pen. fiind vorba de interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator

la o societate comercială, pe durata de 8 ani după executarea pedepsei principale.

Sentința penală a rămas definitivă prin

neapelare, la data de 2 mai 2011. S-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii

din 18 mai 2011.

La termenul de judecată din 27 martie 2013,

după întregirea cadrului procesual petentului condamnat i s-au adus la cunoștință

dispozițiile art. 115 alin. (2), alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară în materie

penală, privind regula specialității, dar

și din decizia cadru nr. 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare, în

sensul că persoana predată nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate

pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul membru de executare, în

speță Regatul Spaniei o consimte cu excepția situației când persoana urmărită renunță

după predare să recurgă la regula specialității. Această declarație prin care inculpatul

D.F.V. a arătat că renunță la regula specialității după predarea sa din Regatul

Spaniei către România pe baza mandatului european de arestare emis în baza sentinței

penale nr. 62 din 19 martie 2009 a Judecătoriei Călărași, dosar în care a beneficiat

de rejudecarea cauzei a fost dată în prezența unui avocat, a fost voluntară și în

deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor acesteia.

La același termen, persoana condamnată

a declarat că solicită rejudecarea prezentei cauze, că recunoaște fapta de înșelăciune

cu consecințe deosebit de grave și solicită că judecata să se facă conform procedurii

simplificate prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, pe care Ie-a studiat la cele două termene de grefă stabilite

și le cunoaște, nu solicită administrarea de alte probe. De asemenea, a arătat că

își menține cererea formulată la Judecătoria Oltenița în cadrul rejudecării sale

după extrădarea simplificată din Regatul Spaniei, unde a solicitat reunirea cauzei

ce a format obiectul Dosarului penal nr. 3126/269/2011 prin care a fost condamnat

pentru înșelăciune în dauna SC M.C.G. SRL Oltenița, după rejudecarea cauzei cu prezentul

dosar întrucât există unitate de hotărâre infracțională, actele materiale fiind

săvârșite toate în perioada iunie-iulie 2006, există unitate de subiect activ și

de conținut.

În

circumstanțiere persoana condamnată a arătat că nu a lucrat

singur la aceste fapte, aspect reținut și de Judecătoria Oltenița în considerentele

hotărârii, a făcut un denunț prin care a indicat coautorii și identitatea acestora.

Analizând pe fond cererea de rejudecare

a cauzei ce formează obiectul Dosarului penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului Brașov

în care s-a pronunțat sentința penală nr. 148 din 14 aprilie 2011 a Tribunalului

Brașov și văzând înscrisurile depuse la dosar, dar și jurisprudența C.E.D.O. în

materie, care a statuat că, atunci când legislația națională permite judecarea unei

persoane în absența, acea persoană trebuie, din momentul în care află de procedura,

să poată determina ca o instanță, după ce o va audia, să dispună din nou asupra

fondului acuzațiilor ce i-au fost aduse (Cauza Colozza c.ltaliei, hotărârea din

12 februarie 1985) Tribunalul a admis-o, ca întemeiată.

În consecință s-a anulat sentința penală

nr. 148 din 14 aprilie 2011 pronunțată în Dosar penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului

Brașov prin care s-a dispus condamnarea numitului D.F.V. la pedeapsă de 12 ani închisoare,

definitivă prin neapelare și mandatul de executare a pedepsei închisorii din 18

mai 2011 emis de Tribunalul Brașov.

Analizând mijloacele de probă administrate

în acest dosar tribunalul a reținut următoarele:

Inculpatul D.F.V. s-a liberat condiționat

în data de 31 mai 2005 iar la scurt timp, respectiv în 2 decembrie 2005, a devenit

asociat unic și administrator al SC V.P. SRL.

În

această calitate în luna iulie 2006 inculpatul s-a prezentat

la sediul SC D.H. SRL, societate care se ocupa de comercializarea băuturilor alcoolice,

unde a încheiat un contract de vânzare-cumpărare comercială. Prețul produselor achiziționate

de inculpat a fost de 25.296,19 RON așa cum rezultă din conținutul facturii fiscale

din 18 iunie 2006 și urma să fie achitat cu filă cec, reprezentanții celor două

societăți au convenit ca acest instrument de plată să devină scadent în 24

iulie 2006. La momentul primirii bunurilor inculpatul a remis către reprezentanții

părții vătămate filă cec F1 pe care a inserat semnătura și ștampila societății.

La momentul introducerii la tras, Banca

E., acesta a refuzat să efectueze plata întrucât SC V.P. SRL nu avea disponibil

în cont.

Din probatoriul administrat în cauză a

rezultat că societatea administrată de D.F.V. avea conturi deschise la Banca E.,

Banca L. și Banca R. Din contul deschis la Banca E. inculpatul a retras în data

de 6 iulie 2006 suma de 12.900 RON și la data de 10 iulie 2006 suma de 15.900 RON,

aceasta fiind ultima operațiune desfășurată.

Din extrasul de cont pus la dispoziția

organelor de urmărire penală de Banca L. a rezultat că în perioada decembrie 2005-octombrie

2006 în contul SC V.P. SRL s-au virat diverse sume de bani care au fost ridicate

la un interval scurt de timp după au intrat în cont. Se poate observa împrejurarea

că în 6 iulie 2006 SC C. SRL a virat în contul societății administrate de inculpat

suma de 2.994,95 RON care a fost retrasă în aceiași zi, iar în data de 10 iulie

2006 aceeași persoană juridică a virat suma de 6.024,55 RON care a fost retrasă

aproape integral în aceiași zi.

La data de 14 iunie 2006 inculpatul a transmis

în calitate de administrator al SC V.P. SRL comandă fermă către reprezentanții părții

vătămate SC M.I. SRL prin care solicita încheierea unui contract de vânzare-cumpărare

al cărui obiect îl constituia tipo-dimensiuni de rulmenți, scule așchietoare și

freze. Potrivit declarației reprezentantului SC V.P. SRL, F.M. personal s-a deplasat

în comuna B., județul Brașov unde a discutat cu inculpatul D.F.V. căruia i-a solicitat

și o copie a cărții de identitate pe care acesta i-a remis-o.

După acest moment F.M. a solicitat Băncii

Naționale a României, respectiv Centralei Incidențelor de Plăți să îi comunice dacă

SC V.P. SRL figura în evidențele acestei instituții. În data de 15 iunie 2006 Banca

Națională a României a comunicat că societatea administrată de inculpat nu figurează

în evidențele sale.

În

data de 21 iunie 2006 SC M.I. SRL a livrat către SC V.P.

SRL rulmenți și freze. Prețul produselor vândute era în cuantum de 54.512,29 RON

așa cum rezultă din conținutul facturii fiscale. Transportul acestor bunuri a fost

efectuat de societatea brașoveană și a fost însoțit la destinație de F.M.

În

aceste condiții inculpatul a remis filă cec F2 scadentă

în

21 iulie 2006. pe care a înserat semnătura și ștampila. Acest

instrument a fost depus la sediul Băncii C.R. Sucursala Brăila în 27 iulie 2006

însă a fost refuzat de tras, Banca E. pentru lipsă totală disponibil. După acest

moment s-a încercat contactarea telefonică a inculpatului însă acesta nu a răspuns.

În

data de 16 iulie 2006 inculpatul D.F.V. a transmis către SC

A.P. SRL o cerere prin care solicita să i se comunice prețul produselor pe care

această societate le comercializa, respectiv obiecte de uz sanitar. Ulterior în

calitate de reprezentant al SC V.P. SRL a transmis reprezentanților părții vătămate

care sunt bunurile pe care urmează să le achiziționeze și numărul acestora solicitând

totodată și remiterea unei facturi pro formă, reprezentanții celor două societăți

au stabilit ca SC V.P. SRL să achite contravaloarea mărfii cu filă cec scadentă

la interval de 30 de zile de la momentul predării bunurilor către beneficiar.

Potrivit declarației martorei D.D. marfa

a fost transportată la Brașov la interval de o săptămână de la momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, atunci când marfa a fost livrată inculpatul a

remis către partea vătămată o filă cec care a fost predată unui angajat al părții

vătămate.

Întrucât s-a constatat că acest instrument

de plată nu era completat corespunzător s-a luat legătura cu D.F.V. care s-a prezentat

personal la sediul SC A.P. SRL unde a predat reprezentanților acestei societăți

filă cec F4 cu care urma să se achite suma de 20.198,57 RON și pe care a fost inserată

semnătura inculpatului D.F.V. și a fost aplicată ștampila societății pe care o reprezenta.

La data de 10 august 2006 cecul a fost

introdus la plată însă a fost refuzat cu mențiunea lipsă totală disponibil, trăgător

aflat în interdicție bancară. După această dată D.D. s-a deplasat în comună B. din

județul Brașov unde a constatat că societatea reprezentată de inculpat nu mai desfășura

activitate și a luat la cunoștință că la sediul acesteia au venit și reprezentanții

altor societăți care încheiaseră contracte cu aceasta.

La data de 30 august 2006 la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Brașov a fost înregistrată plângerea penală formulată de

reprezentanții părții vătămate SC R.E.C. SRL prin care solicitau cercetarea și trimiterea

în judecată a administratorului SC V.P. SRL, D.F.V. care a remis filă cec F5 scadentă

în 7 august 2006 în calitate de trăgător și care a fost refuzată la plată de tras

pentru cu mențiunea „lipsă totală disponibil, trăgător aflat în interdicție bancară,

filă cec anulată”.

Din probatoriul administrat în cauză a

rezultat că în data de în 5 iulie 2006 D.F.V. a solicitat reprezentanților părții

vătămate să încheie un contract de vânzare-cumpărare comercială al cărui obiect

îl constituiau cabluri electrice și inductori electrici de diverse tipuri și cu

diverse dimensiuni. Potrivit declarației martorei D.G., reprezentant de vânzări

a SC R.E.C. SRL la sediul părții vătămate din municipiul București s-a prezentat

C.M.G. care a solicitat să i se prezinte o listă cu produsele și prețurile bunurilor

pe care partea vătămată le oferea spre vânzare. După remiterea acestui înscris,

așa cum am precizat anterior a fost transmisă către SC R.E.C. SRL o solicitare pentru

bunurile pe care SC V.P. SRL urma să le cumpere.

La data de 7 iulie 2006 la sediul SC

R.E.C. SRL din municipiul București s-a prezentat cu delegație pentru ridicare de

marfă C.M.G. și cărui i-au fost remise parte din bunurile solicitate așa cum rezultă

din conținutul facturii fiscale, în data de 12 iulie 2006 aceiași pesoană s-a prezentat

pentru a ridica restul produselor comandate și pentru care a fost emisă factură

fiscală. Potrivit declarației martorei mai sus menționate cele două societăți au

convenit ca prețul bunurilor să fie plătit prin filă cec scadentă în 30 de zile

de la dată când bunurile au intrat în posesia cumpărătorului.

De asemenea către SC R.E.C. SRL a fost

remisă filă cec F5, conform conținutului acestui instrument de plată societatea

reprezentată de inculpat urma să achite societății suma de 25.809,14 RON. La data

de 7 august 2006 fila cec a fost introdusă la plată însă a fost refuzată pentru

lipsă totală disponibil.

Martora a precizat în cursul urmăririi

penale că cel care a reprezentat societatea SC V.P. SRL a menționat că această societate

face parte din grupul de firme al SC R.P. SA.

În

data de 15 iunie 2006 reprezentantul SC A. SA și inculpatul

D.F.V., ca reprezentant al SC V.P. SRL, au încheiat un contract de vânzare-cumpărare

comercială. Având în vedere clauzele stabilite de părți, reprezentanții părții vătămate

au remis către SC V.P. SRL produsele solicitate așa cum rezultă din conținutul facturilor

F6 din 30 iunie 2006, F7 din 30 iunie 2006, F8 din 5 iulie 2006 pentru care D.F.V.

a remis filă cec pe acest instrument de plată ca și în celelalte cazuri acesta a

înserat numai semnătura și ștampila societății trăgătoare, suma care trebuia achitată

către SC A. SA era de 17.430 RON.

În

clauzele contractului încheiat de părți s-a specificat că

plata produselor se face în termen de 30 de zile de la data remiterii produselor

către cumpărător. Deși reprezentanții părții vătămate și-au respectat obligațiile

contractuale la momentul scadenței, respectiv în data de 5 august 2006 trasul nu

a efectuat plata pentru lipsă totală disponibil; la momentul respectiv că și în

celelalte cazuri societatea SC V.P. SRL administrată de inculpat se afla în interdicție

bancară.

Trebuie subliniat faptul că începând cu

data de 25 iulie 2006 societatea administrată de inculpat se afla în interdicție

bancară așa cum rezultă din conținutul somației, emisă la această dată de Banca

E. ca urmare a introducerii la plată a filei cec emisă către SC D.H. SRL.

La începutul lunii iulie 2006 reprezentantul

părții vătămate SC T.E. SRL, martorul T.A.G., a fost contactat telefonic de către

inculpatul D.F.V., care în calitate de administrator al SC V.P. SRL a solicitat

încheierea unui contract de vânzare

-

cumpărare comercială, obiectul acestuia

îl constituiau produse folosite în asamblarea rețelelor electrice.

În

data de 10 iulie 2006 la sediul SC T.E. SRL s-a prezentat

martorul C.M.G. în calitate de delegat din partea societății brașovene. Acesta a

ridicat marfa și a semnat de primire factura fiscală F8 din conținutul căreia rezultă

că s-au predat bunuri în cuantum de 1.331,73 RON, prețul urmând să fie plătit în

4 august 2006.

În

data de 22 iulie 2006 SC T.E. SRL a livrat către SC V.P.

SRL produse în cuantum de 45.017,66 RON pentru marfa livrată în 10 iulie 2006 reprezentantul

SC V.P. SRL, a predat filă cec pe care era inserată semnătura și ștampila trăgătorului.

Pentru marfa livrată în 22 iulie 2006 a

fost remisă filă cec scadentă în 14 august 2006.

Potrivit declarației martorului T.A.G.

după data de 10 iulie 2006 a fost contactat telefonic de D.F.V. care i-a dat asigurări

că până în data de 4 august 2006 societatea pe care o administrează va avea provizia

necesară la tras pentru suma pe care o datora. Filă cec a fost introdusă la plată

în 10 august 2006 însă a fost refuzat la plată pentru lipsă totală disponibil. De

asemenea fila cec a fost refuzată la plată din aceleași considerente.

În

data de 1 octombrie 2006 a fost înregistrată plângerea formulată

de reprezentanții legali ai SC M. SRL Sibiu societate de la care inculpatul D.F.V.

a solicitat livrarea produsului „panel”. Ca și în cazul celorlalte societăți într-o

primă fază a fost solicitată o listă a produselor pe care această parte vătămată

le comercializa pentru ca la un interval scurt de timp din partea SC V.P. SRL a

fost remisă o comandă fermă pentru încheierea unui contract. Plata bunurilor achiziționate

urma să se efectueze la interval de 30 de zile de la momentul remiterii bunurilor.

La data de 10 iulie 2006 SC M. SRL și-a

îndeplinit obligațiile contractuale în sensul că a livrat marfa solicitată. Din

conținutul facturii fiscale F9 rezultă că s-a livrat placă panel, prețul acesteia

fiind în cuantum de 31.798,10 RON, urmând să fie achitat în 22 iulie 2006.

Produsele achiziționate de la societatea

din Sibiu au fost predate la sediul cumpărătorului ocazie cu care a fost predată

filă cec pe care era inserată semnătura și ștampila trăgătorului. La data

de

22 iulie 2006 acest instrument de plată a fost introdus la tras și a fost refuzat

pentru lipsă totală disponibil.

Reținând vinovăția inculpatului, în baza

probelor administrate în cauză, instanța de fond l-a condamnat pe acesta la pedeapsa

arătată mai sus cu executare în regim de detenție.

La individualizarea pedepsei aplicate,

tribunalul a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., respectiv,

de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului.

De asemenea, la individualizarea pedepsei

aplicate, s-a avut în vedere recunoașterea vinovăției de către inculpat, fiind aplicate

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanța a

reținut că potrivit art. 1349 Noul C. civ. „orice faptă a omului care cauzează altuia

un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, omul

este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela

ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.

Prin urmare, pentru a opera răspunderea

civilă delictuală, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții:

să existe o faptă ilicită, adică o acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere

drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu,

acele consecințe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale

încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura

de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția autorului faptei ilicite.

Nu în ultimul rând, potrivit art. 1169

C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, astfel

că sarcina probei daunelor materiale sau morale revine părților civile.

Analizând probatoriul administrat prin

raportare la soluția pe latură penală a cauzei și la criteriile și elementele care

au stat la baza acesteia, instanța a constatat că părțile civile au suferit un prejudiciu

material constând în c/val mărfii ridicate și revândute de către inculpat potrivit

facturilor depuse la dosar, pretențiile acestora fiind dovedite cu înscrisuri: contracte

și facturi de achiziție a mărfii, declarațiile administratorilor părților civile

care se coroborează cu declarațiile martorilor expuse detailat mai sus și cu declarațiile

inculpatului care în fața instanței a recunoscut fapta în forma continuată și a

manifestat disponibilitate pentru achitarea prejudiciului dovedit.

În consecință în baza art. 14, art. 346

C. proc. pen. raportat la art. 1349 noul C. civ. inculpatul a fost obligat la plata

următoarele despăgubiri civile reprezentând daune materia:

- către partea civilă SC D.H. SRL suma

de 25.269,19 RON, către partea civilă SC A.P. SRL suma de 20.198,57 RON;

- către partea civilă SC R.E.C. SRL suma

de 25.809,14 RON plus dobânda legală care se va calcula potrivit art 3 din O.G.

nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații

bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul

bancar;

- către partea civilă SC A. SA suma de

17.430 RON;

- către partea civilă SC M. SRL prin lichidator

SC R.A. SPRL Sibiu suma de 31.798,10 RON;

- către partea civilă SC M.C.G. SRL Oltenița

suma de 13.620 RON.

S-au respins pretențiile formulate de părțile

civile față de partea responsabilă civilmente SC V.P. SRL, aceasta fiind radiată

de la Registrul Comerțului, sens în care nu mai deține capacitate de folosință.

S-a constatat că părțile vătămate SC

M.I. SRL Brăila și SC T.E. SRL nu s-au constituit părți civile în actualul cadru

procesual, la dosar neexistând probe în sensul recuperării prejudiciului, sens în

care potrivit art 118 C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumelor

de 54.512,29 RON și 67.454,95 RON obținute din săvârșirea infracțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul, solicitând admiterea apelului declarat, desființarea sentinței atacate,

iar în cadrul rejudecării să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate,

solicitând a se avea în vedere împrejurarea că și-a recunoscut faptele, a adoptat,

în fața instanței un comportament sincer, la data emiterii mandatului european de

arestare avea o situație stabilă în Spania, unde locuia împreună cu soția și copilul

minor, avea un loc de muncă și își câștiga existenta în mod legal.

Prin decizia penală nr. 94/Ap din 9 septembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul D.F.V. împotriva sentinței penale nr. 132/S din 15 mai 2013

pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar nr. 10980/62/2012.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut următoarele:

Fapta comisă de inculpat, împrejurările

săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de prima

instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.

Circumstanțele personale ale inculpatului,

respectiv sinceritatea, faptul că acesta regretă fapta comisă, este căsătorit și

are un copil minor, au fost avute în vedere de prima instanță în limitele generale

de individualizare a pedepsei potrivit prevederilor art. 72 C. pen.

Totodată instanța de fond a ținut cont

și de recunoașterea vinovăției de către inculpat, fiind aplicate dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. Față de aceste dispoziții legale instanța a redus

cu o treime limita minimă și limita maximă a pedepsei prevăzută de legea penală

pentru fapta comisă de inculpat, stabilind o pedeapsă între aceste limite. Aplicabilitatea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. nu conduce la obligativitatea ca

instanța să stabilească pedeapsa la limita minimă prevăzută de lege, ca urmare a

reducerii cu o treime, la individualizarea cuantumului pedepsei aplicate fiind avute

în vedere și criterii prevăzute la art. 72 C. pen.

Instanța de apel a reținut că pedeapsa

aplicată de instanța de fond a fost corect individualizată, având în vedere starea

de recidivă a inculpatului, potrivit cazierului judiciar al acestuia, precum și

multitudinea actelor materiale comise de inculpat, ceea ce relevă un grad ridicat

de pericol social al faptei și perseverența infracțională a inculpatului. Nu trebuie

neglijată nici valoarea mare a prejudiciului, inculpatul nedepunând nici o diligență

în sensul acoperirii cel puțin parțiale a acestuia, deși fapta a fost comisă cu

mulți ani în urmă, respectiv în anul 2006.

Susținerile inculpatului, în sensul că

nu a comis singur fapta, nu diminuează și nu înlătură vinovăția acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

condamnatul D.F.V., care a solicitat, potrivit susținerilor orale ale apărătorului

său, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reducerea pedepsei aplicate,

cu reținerea dispozițiilor art. 74-art. 76 C. pen., fără a indica, în concret, vreunul

dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc.

pen.

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurenții și nici instanța nu se

pot

referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de

lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia

recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele

de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 9 septembrie

2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013).

În

acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ sus menționat; trebuie precizat că în speța dedusă judecății

nu pot fi aplicate dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitore

la aplicarea în continuare a cazurilor de care prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării

în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a

recursului.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni

de drept.

În

realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului

judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat

și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt

supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute

de lege. Or, în cauză, recurentul condamnat a criticat decizia penală pronunțată

în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerate prea

mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale,

situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție

în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Față de considerentele arătate mai sus,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează

a respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.F.V.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat

va fi obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de condamnatul D.F.V., împotriva deciziei penale nr, 94/Ap din 9 septembrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei

de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 octombrie

2013.