ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2991/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 132/S din 15 mai 2013 a Tribunalului Brașov în baza art 522 1 C. proc. pen. s-a admis cererea condamnatului D.F.V. de rejudecare după extrădare a cauzei ce a format obiectul Dosarului penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului Brașov. S-a dispus anularea sentinței penale nr 148 din 14 aprilie 2011 pronunțată în Dosar penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului Brașov prin care s-a dispus condamnarea numitului D.F.V. la pedeapsa de 12 ani închisoare, definitivă prin neapelare și s-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii din 18 mai 2011 emis de Tribunalul Brașov. Rejudecând cauza: S-a constatat că prin sentința penală nr. 35 din 21 februarie 2012 pronunțată în Dosarul penal nr. 3126/269/2011 al Judecătoriei Oltenița, județul Călărași, definitivă prin nerecurare inculpatul D.F.V.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art 215 alin. (1) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, în urma admiterii cererii de rejudecare după extrădare, faptă săvârșită în dauna părții civile SC M.C.G. SRL Oltenița în luna iulie 2006 și care constituie act material al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată din prezentul dosar. În baza art 335 alin. (2) C. proc. pen. s-a reunit prezenta cauză cu cauza ce a format obiectul Dosarului penal atașat nr. 3126/269/2011 al Judecătoriei Oltenița, județul Călărași și desființează sentința penală nr. 35 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Oltenița, județul Călărași și mandatul de executare din 6 martie 2012 emis în baza acestei sentințe.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridică din infracțiunile de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 8 acte materiale, cu art. 37 lit. a) C. pen. și înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (3), alin. (4) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 9 acte materiale, cu art. 37 lit. a) și lit. b) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), alin. (3), alin. (4) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. a) și lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. inculpatul D.F.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., respectiv a dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comercială pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, 9 acte materiale. În baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiționate, privind executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 912/2004 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 614/2004 a Curții de Apel Galați și s-a contopit restul de 492 zile închisoare rămas neexecutat din respectiva pedeapsa cu pedeapsa actuală de 10 ani închisoare, inculpatul D.F.V.

urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., respectiv a dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comercială pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, 9 acte materiale. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., relativ la art. 64 lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comercială. În baza art. 36 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată din 20 mai 2011 la zi și s-a dispus emiterea unui nou mandat.

S-a constatat că inculpatul este deținut în Penitenciarul Miercurea Ciuc în executarea mandatului emis în baza sentinței penale din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Oltenița. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 1349 noul C. civ. inculpatul D.F.V. a fost obligat la plata următoarelor despăgubiri civile, reprezentând daune materiale: - către partea civilă SC D.H. SRL suma de 25.269,19 RON, - către partea civilă SC A.P. SRL suma de 20.198,57 RON, - către partea civilă SC R.E.C. SRL suma de 25.809,14 RON plus dobânda legală care se va calcula potrivit art. 3 din O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, - către partea civilă SC A. SA suma de 17.430 RON, - către partea civila SC M. SRL prin lichidator SC R.A.

SPRL Sibiu suma de 31.798,10 RON, - către partea civilă SC M.C.G. SRL Oltenița suma de 13.620 RON. S-au respins pretențiile formulate de părțile civile față de partea responsabilă civilmente SC V.P. SRL, aceasta fiind radiată de la Registrul Comerțului. S-a constatat că părțile vătămate SC M.I. SRL Brăila și SC T.E. SRL nu s-au constituit părți civile. În baza art. 118 C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumelor de 54.512,29 RON și 67.454,95 RON. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre penală, la rămânerea definitivă a acesteia, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru a se efectua mențiunile corespunzătoare.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că D.F.V., deținut în baza mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 35 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Oltenița, a solicitat în baza art. 522 1 C. proc. pen. rejudecarea cauzei ce formează obiectul Dosarului penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului Brașov. Prin sentința penală nr. 155 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Brașov a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de persoana condamnată D.F.V., deținut în Penitenciarul Miercurea Ciuc, privind rejudecarea cauzei ce formează obiectul Dosarului penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului Brașov în care s-a pronunțat sentința penală nr. 148 din 14 aprilie 2011. Prin decizia penală nr. 96 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov s-a admis apelul declarat de persoana condamnată D.F.V.

împotriva sentinței penale nr. 155 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Brașov, care a fost desființată cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei s-a reținut că persoana condamnată D.F.V. a fost predată autorităților judiciare române în baza unui mandat european de arestare emis în baza altei hotărâri decât cea a cărei rejudecare se solicită, conform art. 522 1 C. proc. pen. Astfel, din adresa din 29 mai 2012 emisă de Judecătoria Călărași rezultă că petentul condamnat a fost extrădat prin procedura simplificată din Spania către România respectiv pe baza mandatului european de arestare emis la 13 septembrie 2010 la solicitarea I.J.P.S.J.C. în Dosarul penal nr. 306/269/2009 al Judecătoriei Călărași în care a fost pronunțată sentința penală nr. 62 din 19 martie 2009. Ulterior prin sentința penală nr. 35 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Oltenița în temeiul art. 522 1 C. proc.

pen. s-a admis cererea condamnatului D.F.V. de rejudecare după extrădare a cauzei ce a format obiectul Dosarului penal nr. 306/296/2009 al Judecătoriei Oltenița și rejudecând, cu reținerea art. 320 1 C. proc. pen., acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), cu art. 71, art. 64 teza a II-a, lit. b); în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării în vederea extrădării și perioada executată de la 20 mai 2011 la zi și s-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii din 13 aprilie 2009 emis de Judecătoria Oltenița în baza sentinței penale nr. 62/2009 pronunțată în Dosarul nr. 306/296/2009 și s-a dispus emiterea unui nou mandat în baza dispozițiilor acestei sentințe, mandat în executarea căruia petentul se află în prezent.

S-a mai reținut în considerentele deciziei penale că prin procedura arestării și predării persoanei solicitate în baza unui mandat european de arestare, acesteia i se comunică doar hotărârea ce a stat la baza emiterii mandatului european de arestare și nu a altor hotărâri, cu excepția concursului de mandate europene de arestare, ceea ce nu este cazul în speță.

Împrejurarea că persoana solicitată a fost arestată și predată autorităților române s-a realizat în executarea sentinței penale nr. 62 din 19martie 2009 a Judecătoriei Călărași și nu cea a pronunțată în dosarul a cărui rejudecare se solicită, astfel că solicitarea condamnatului nu poate fi inadmisibilă, având în vedere că în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare de către autoritățile judiciare din Regatul Spaniei acestuia i s-a comunicat doar hotărârea ce a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, respectiv sentința penală nr. 62 din 19 martie 2009 a Judecătoriei Călărași. În consecință, s-a apreciat că prima instanță a oferit o interpretare eronată a dispozițiilor art. 522 1 C. proc.

pen. și a procedat la respingerea acesteia ca inadmisibilă, deși se impunea soluționarea pe fond a cererii. În rejudecare cauza a fost înregistrată cu nr. 10980/62/2012. În motivarea cererii persoana condamnată D.F.V. arată că prin sentința penală nr. 148 din 14 aprilie 2011 a Tribunalului Brașov a fost judecat și condamnat în lipsă la o pedeapsă de 12 ani închisoare. La data declanșării procedurii împotriva sa, respectiv 13 septembrie 2007 când s-a început urmărirea penală de către procuror, acesta se afla legal în străinătate, respectiv în Spania, împreună cu familia, unde avea permis de rezidență și muncea cu forme legale, astfel că nu a avut posibilitatea să dea declarații și apărări în dosar, nu s-a sustras de la urmărire și judecată, însă nu a cunoscut despre existența acestui dosar.

În condițiile în care autoritățile cunoșteau despre plecarea în Spania, unde avea drept de rezidență și muncea legal, citarea sa la consiliul local reprezintă a gravă încălcare a dreptului sau la apărare consfințit de art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În probațiune petentul a depus copia pașaportului care atestă că a părăsit România la data de 26 iulie 2006 (aspect de altfel menționat și considerentele sentinței penale nr. 35 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Oltenița, județul Călărași, Dosarul atașat nr. 3126/29/2011 care atestă că potrivit adresei din 18 septembrie 2006 a Poliției de Frontieră Călărași la data menționată, 26 iulie 2006, petentul a părăsit România prin Vama Nădlac) deci înainte de declanșarea procedurii penale în Dosarul penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului Brașov; permisul de rezidență eliberat de autoritățile spaniole; dovada locului de muncă, permis de bibliotecă; carduri; cartea de sănătate; certificatul de căsătorie și declarație dată la Consulatul român de la Madrid prin care petentul consimte ca soția sa să însoțească fiica lor minoră și permite deplasarea din România în Spania.

Prin încheierea de la termenul de judecată din 20 noiembrie 2012 instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 522 1 C. proc. pen. și văzând și îndrumările obligatorii din decizia penală nr. 96 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov instanța a admis în principiu cererea de rejudecare a cauzei după predarea persoanei condamnate în baza mandatului european de arestare (extrădare simplificată) emis la 13 septembrie 2010 de Judecătoria Oltenița, județul Călărași în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din 13 aprilie 2009, emis în baza sentinței penale nr. 62 din 19 martie 2009 pronunțată în Dosarul penal nr. 306/29/2009. Potrivit dispozițiilor art. 522 1 C. proc.

pen. „în cazul în care se cere extrădarea și predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi judecată de către instanța care a judecat în primă instanță cererea, la cererea condamnatului”. Din actele dosarului și înscrisurile depuse în probațiune rezultă că petentul a fost judecat în lipsă în Dosarul penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului Brașov. Prin sentința penală nr. 148 din 14 aprilie 2011 a Tribunalului Brașov numitul D.F.V. a fost condamnat în baza art. 215 alin. (1), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 8 acte materiale, și art. 37 lit. a) C. pen. la o pedeapsă de 12 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a revocat liberarea condiționată privind executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 912/2004 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 614/2004 a Curții de Apel Galați și s-a contopit restul de 492 zile închisoare rămas neexecutat din respectiva pedeapsă cu pedeapsa de 12 ani închisoare anterior indicată, inculpatul D.F.V. având de executat pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., relativ la art. 64 lit. c) C. pen. fiind vorba de interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comercială. În baza art. 65 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 215 alin. (5) teza finală C. pen. s-au interzis inculpatului D.F.V. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., relativ la art. 64 lit. c) C. pen. fiind vorba de interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comercială, pe durata de 8 ani după executarea pedepsei principale.

Sentința penală a rămas definitivă prin neapelare, la data de 2 mai 2011. S-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 18 mai 2011. La termenul de judecată din 27 martie 2013, după întregirea cadrului procesual petentului condamnat i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 115 alin. (2), alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, privind regula specialității, dar și din decizia cadru nr. 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare, în sensul că persoana predată nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul membru de executare, în speță Regatul Spaniei o consimte cu excepția situației când persoana urmărită renunță după predare să recurgă la regula specialității.

Această declarație prin care inculpatul D.F.V. a arătat că renunță la regula specialității după predarea sa din Regatul Spaniei către România pe baza mandatului european de arestare emis în baza sentinței penale nr. 62 din 19 martie 2009 a Judecătoriei Călărași, dosar în care a beneficiat de rejudecarea cauzei a fost dată în prezența unui avocat, a fost voluntară și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor acesteia. La același termen, persoana condamnată a declarat că solicită rejudecarea prezentei cauze, că recunoaște fapta de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și solicită că judecata să se facă conform procedurii simplificate prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care Ie-a studiat la cele două termene de grefă stabilite și le cunoaște, nu solicită administrarea de alte probe.

De asemenea, a arătat că își menține cererea formulată la Judecătoria Oltenița în cadrul rejudecării sale după extrădarea simplificată din Regatul Spaniei, unde a solicitat reunirea cauzei ce a format obiectul Dosarului penal nr. 3126/269/2011 prin care a fost condamnat pentru înșelăciune în dauna SC M.C.G. SRL Oltenița, după rejudecarea cauzei cu prezentul dosar întrucât există unitate de hotărâre infracțională, actele materiale fiind săvârșite toate în perioada iunie-iulie 2006, există unitate de subiect activ și de conținut. În circumstanțiere persoana condamnată a arătat că nu a lucrat singur la aceste fapte, aspect reținut și de Judecătoria Oltenița în considerentele hotărârii, a făcut un denunț prin care a indicat coautorii și identitatea acestora.

Analizând pe fond cererea de rejudecare a cauzei ce formează obiectul Dosarului penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului Brașov în care s-a pronunțat sentința penală nr. 148 din 14 aprilie 2011 a Tribunalului Brașov și văzând înscrisurile depuse la dosar, dar și jurisprudența C.E.D.O. în materie, care a statuat că, atunci când legislația națională permite judecarea unei persoane în absența, acea persoană trebuie, din momentul în care află de procedura, să poată determina ca o instanță, după ce o va audia, să dispună din nou asupra fondului acuzațiilor ce i-au fost aduse (Cauza Colozza c.ltaliei, hotărârea din 12 februarie 1985) Tribunalul a admis-o, ca întemeiată. În consecință s-a anulat sentința penală nr. 148 din 14 aprilie 2011 pronunțată în Dosar penal nr. 8802/62/2010 al Tribunalului Brașov prin care s-a dispus condamnarea numitului D.F.V.

la pedeapsă de 12 ani închisoare, definitivă prin neapelare și mandatul de executare a pedepsei închisorii din 18 mai 2011 emis de Tribunalul Brașov. Analizând mijloacele de probă administrate în acest dosar tribunalul a reținut următoarele: Inculpatul D.F.V. s-a liberat condiționat în data de 31 mai 2005 iar la scurt timp, respectiv în 2 decembrie 2005, a devenit asociat unic și administrator al SC V.P. SRL. În această calitate în luna iulie 2006 inculpatul s-a prezentat la sediul SC D.H. SRL, societate care se ocupa de comercializarea băuturilor alcoolice, unde a încheiat un contract de vânzare-cumpărare comercială.

Prețul produselor achiziționate de inculpat a fost de 25.296,19 RON așa cum rezultă din conținutul facturii fiscale din 18 iunie 2006 și urma să fie achitat cu filă cec, reprezentanții celor două societăți au convenit ca acest instrument de plată să devină scadent în 24 iulie 2006. La momentul primirii bunurilor inculpatul a remis către reprezentanții părții vătămate filă cec F1 pe care a inserat semnătura și ștampila societății. La momentul introducerii la tras, Banca E., acesta a refuzat să efectueze plata întrucât SC V.P. SRL nu avea disponibil în cont. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că societatea administrată de D.F.V. avea conturi deschise la Banca E., Banca L. și Banca R. Din contul deschis la Banca E. inculpatul a retras în data de 6 iulie 2006 suma de 12.900 RON și la data de 10 iulie 2006 suma de 15.900 RON, aceasta fiind ultima operațiune desfășurată.

Din extrasul de cont pus la dispoziția organelor de urmărire penală de Banca L. a rezultat că în perioada decembrie 2005-octombrie 2006 în contul SC V.P. SRL s-au virat diverse sume de bani care au fost ridicate la un interval scurt de timp după au intrat în cont. Se poate observa împrejurarea că în 6 iulie 2006 SC C. SRL a virat în contul societății administrate de inculpat suma de 2.994,95 RON care a fost retrasă în aceiași zi, iar în data de 10 iulie 2006 aceeași persoană juridică a virat suma de 6.024,55 RON care a fost retrasă aproape integral în aceiași zi. La data de 14 iunie 2006 inculpatul a transmis în calitate de administrator al SC V.P. SRL comandă fermă către reprezentanții părții vătămate SC M.I.

SRL prin care solicita încheierea unui contract de vânzare-cumpărare al cărui obiect îl constituia tipo-dimensiuni de rulmenți, scule așchietoare și freze. Potrivit declarației reprezentantului SC V.P. SRL, F.M. personal s-a deplasat în comuna B., județul Brașov unde a discutat cu inculpatul D.F.V. căruia i-a solicitat și o copie a cărții de identitate pe care acesta i-a remis-o. După acest moment F.M. a solicitat Băncii Naționale a României, respectiv Centralei Incidențelor de Plăți să îi comunice dacă SC V.P. SRL figura în evidențele acestei instituții. În data de 15 iunie 2006 Banca Națională a României a comunicat că societatea administrată de inculpat nu figurează în evidențele sale. În data de 21 iunie 2006 SC M.I.

SRL a livrat către SC V.P. SRL rulmenți și freze. Prețul produselor vândute era în cuantum de 54.512,29 RON așa cum rezultă din conținutul facturii fiscale. Transportul acestor bunuri a fost efectuat de societatea brașoveană și a fost însoțit la destinație de F.M. În aceste condiții inculpatul a remis filă cec F2 scadentă în 21 iulie 2006. pe care a înserat semnătura și ștampila. Acest instrument a fost depus la sediul Băncii C.R. Sucursala Brăila în 27 iulie 2006 însă a fost refuzat de tras, Banca E. pentru lipsă totală disponibil. După acest moment s-a încercat contactarea telefonică a inculpatului însă acesta nu a răspuns. În data de 16 iulie 2006 inculpatul D.F.V. a transmis către SC A.P.

SRL o cerere prin care solicita să i se comunice prețul produselor pe care această societate le comercializa, respectiv obiecte de uz sanitar. Ulterior în calitate de reprezentant al SC V.P. SRL a transmis reprezentanților părții vătămate care sunt bunurile pe care urmează să le achiziționeze și numărul acestora solicitând totodată și remiterea unei facturi pro formă, reprezentanții celor două societăți au stabilit ca SC V.P. SRL să achite contravaloarea mărfii cu filă cec scadentă la interval de 30 de zile de la momentul predării bunurilor către beneficiar. Potrivit declarației martorei D.D. marfa a fost transportată la Brașov la interval de o săptămână de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, atunci când marfa a fost livrată inculpatul a remis către partea vătămată o filă cec care a fost predată unui angajat al părții vătămate.

Întrucât s-a constatat că acest instrument de plată nu era completat corespunzător s-a luat legătura cu D.F.V. care s-a prezentat personal la sediul SC A.P. SRL unde a predat reprezentanților acestei societăți filă cec F4 cu care urma să se achite suma de 20.198,57 RON și pe care a fost inserată semnătura inculpatului D.F.V. și a fost aplicată ștampila societății pe care o reprezenta. La data de 10 august 2006 cecul a fost introdus la plată însă a fost refuzat cu mențiunea lipsă totală disponibil, trăgător aflat în interdicție bancară. După această dată D.D. s-a deplasat în comună B. din județul Brașov unde a constatat că societatea reprezentată de inculpat nu mai desfășura activitate și a luat la cunoștință că la sediul acesteia au venit și reprezentanții altor societăți care încheiaseră contracte cu aceasta.

La data de 30 august 2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a fost înregistrată plângerea penală formulată de reprezentanții părții vătămate SC R.E.C. SRL prin care solicitau cercetarea și trimiterea în judecată a administratorului SC V.P. SRL, D.F.V. care a remis filă cec F5 scadentă în 7 august 2006 în calitate de trăgător și care a fost refuzată la plată de tras pentru cu mențiunea „lipsă totală disponibil, trăgător aflat în interdicție bancară, filă cec anulată”. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în data de în 5 iulie 2006 D.F.V. a solicitat reprezentanților părții vătămate să încheie un contract de vânzare-cumpărare comercială al cărui obiect îl constituiau cabluri electrice și inductori electrici de diverse tipuri și cu diverse dimensiuni.

Potrivit declarației martorei D.G., reprezentant de vânzări a SC R.E.C. SRL la sediul părții vătămate din municipiul București s-a prezentat C.M.G. care a solicitat să i se prezinte o listă cu produsele și prețurile bunurilor pe care partea vătămată le oferea spre vânzare. După remiterea acestui înscris, așa cum am precizat anterior a fost transmisă către SC R.E.C. SRL o solicitare pentru bunurile pe care SC V.P. SRL urma să le cumpere. La data de 7 iulie 2006 la sediul SC R.E.C. SRL din municipiul București s-a prezentat cu delegație pentru ridicare de marfă C.M.G. și cărui i-au fost remise parte din bunurile solicitate așa cum rezultă din conținutul facturii fiscale, în data de 12 iulie 2006 aceiași pesoană s-a prezentat pentru a ridica restul produselor comandate și pentru care a fost emisă factură fiscală.

Potrivit declarației martorei mai sus menționate cele două societăți au convenit ca prețul bunurilor să fie plătit prin filă cec scadentă în 30 de zile de la dată când bunurile au intrat în posesia cumpărătorului. De asemenea către SC R.E.C. SRL a fost remisă filă cec F5, conform conținutului acestui instrument de plată societatea reprezentată de inculpat urma să achite societății suma de 25.809,14 RON. La data de 7 august 2006 fila cec a fost introdusă la plată însă a fost refuzată pentru lipsă totală disponibil. Martora a precizat în cursul urmăririi penale că cel care a reprezentat societatea SC V.P. SRL a menționat că această societate face parte din grupul de firme al SC R.P. SA. În data de 15 iunie 2006 reprezentantul SC A. SA și inculpatul D.F.V., ca reprezentant al SC V.P.

SRL, au încheiat un contract de vânzare-cumpărare comercială. Având în vedere clauzele stabilite de părți, reprezentanții părții vătămate au remis către SC V.P. SRL produsele solicitate așa cum rezultă din conținutul facturilor F6 din 30 iunie 2006, F7 din 30 iunie 2006, F8 din 5 iulie 2006 pentru care D.F.V. a remis filă cec pe acest instrument de plată ca și în celelalte cazuri acesta a înserat numai semnătura și ștampila societății trăgătoare, suma care trebuia achitată către SC A. SA era de 17.430 RON. În clauzele contractului încheiat de părți s-a specificat că plata produselor se face în termen de 30 de zile de la data remiterii produselor către cumpărător. Deși reprezentanții părții vătămate și-au respectat obligațiile contractuale la momentul scadenței, respectiv în data de 5 august 2006 trasul nu a efectuat plata pentru lipsă totală disponibil; la momentul respectiv că și în celelalte cazuri societatea SC V.P.

SRL administrată de inculpat se afla în interdicție bancară. Trebuie subliniat faptul că începând cu data de 25 iulie 2006 societatea administrată de inculpat se afla în interdicție bancară așa cum rezultă din conținutul somației, emisă la această dată de Banca E. ca urmare a introducerii la plată a filei cec emisă către SC D.H. SRL. La începutul lunii iulie 2006 reprezentantul părții vătămate SC T.E. SRL, martorul T.A.G., a fost contactat telefonic de către inculpatul D.F.V., care în calitate de administrator al SC V.P. SRL a solicitat încheierea unui contract de vânzare - cumpărare comercială, obiectul acestuia îl constituiau produse folosite în asamblarea rețelelor electrice. În data de 10 iulie 2006 la sediul SC T.E.

SRL s-a prezentat martorul C.M.G. în calitate de delegat din partea societății brașovene. Acesta a ridicat marfa și a semnat de primire factura fiscală F8 din conținutul căreia rezultă că s-au predat bunuri în cuantum de 1.331,73 RON, prețul urmând să fie plătit în 4 august 2006. În data de 22 iulie 2006 SC T.E. SRL a livrat către SC V.P. SRL produse în cuantum de 45.017,66 RON pentru marfa livrată în 10 iulie 2006 reprezentantul SC V.P. SRL, a predat filă cec pe care era inserată semnătura și ștampila trăgătorului. Pentru marfa livrată în 22 iulie 2006 a fost remisă filă cec scadentă în 14 august 2006. Potrivit declarației martorului T.A.G. după data de 10 iulie 2006 a fost contactat telefonic de D.F.V.

care i-a dat asigurări că până în data de 4 august 2006 societatea pe care o administrează va avea provizia necesară la tras pentru suma pe care o datora. Filă cec a fost introdusă la plată în 10 august 2006 însă a fost refuzat la plată pentru lipsă totală disponibil. De asemenea fila cec a fost refuzată la plată din aceleași considerente. În data de 1 octombrie 2006 a fost înregistrată plângerea formulată de reprezentanții legali ai SC M. SRL Sibiu societate de la care inculpatul D.F.V. a solicitat livrarea produsului „panel”. Ca și în cazul celorlalte societăți într-o primă fază a fost solicitată o listă a produselor pe care această parte vătămată le comercializa pentru ca la un interval scurt de timp din partea SC V.P.

SRL a fost remisă o comandă fermă pentru încheierea unui contract. Plata bunurilor achiziționate urma să se efectueze la interval de 30 de zile de la momentul remiterii bunurilor. La data de 10 iulie 2006 SC M. SRL și-a îndeplinit obligațiile contractuale în sensul că a livrat marfa solicitată. Din conținutul facturii fiscale F9 rezultă că s-a livrat placă panel, prețul acesteia fiind în cuantum de 31.798,10 RON, urmând să fie achitat în 22 iulie 2006. Produsele achiziționate de la societatea din Sibiu au fost predate la sediul cumpărătorului ocazie cu care a fost predată filă cec pe care era inserată semnătura și ștampila trăgătorului. La data de 22 iulie 2006 acest instrument de plată a fost introdus la tras și a fost refuzat pentru lipsă totală disponibil.

Reținând vinovăția inculpatului, în baza probelor administrate în cauză, instanța de fond l-a condamnat pe acesta la pedeapsa arătată mai sus cu executare în regim de detenție. La individualizarea pedepsei aplicate, tribunalul a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., respectiv, de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului. De asemenea, la individualizarea pedepsei aplicate, s-a avut în vedere recunoașterea vinovăției de către inculpat, fiind aplicate dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că potrivit art. 1349 Noul C. civ.

„orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”. Prin urmare, pentru a opera răspunderea civilă delictuală, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, adică o acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, acele consecințe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția autorului faptei ilicite.

Nu în ultimul rând, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, astfel că sarcina probei daunelor materiale sau morale revine părților civile. Analizând probatoriul administrat prin raportare la soluția pe latură penală a cauzei și la criteriile și elementele care au stat la baza acesteia, instanța a constatat că părțile civile au suferit un prejudiciu material constând în c/val mărfii ridicate și revândute de către inculpat potrivit facturilor depuse la dosar, pretențiile acestora fiind dovedite cu înscrisuri: contracte și facturi de achiziție a mărfii, declarațiile administratorilor părților civile care se coroborează cu declarațiile martorilor expuse detailat mai sus și cu declarațiile inculpatului care în fața instanței a recunoscut fapta în forma continuată și a manifestat disponibilitate pentru achitarea prejudiciului dovedit.

În consecință în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349 noul C. civ. inculpatul a fost obligat la plata următoarele despăgubiri civile reprezentând daune materia: - către partea civilă SC D.H. SRL suma de 25.269,19 RON, către partea civilă SC A.P. SRL suma de 20.198,57 RON; - către partea civilă SC R.E.C. SRL suma de 25.809,14 RON plus dobânda legală care se va calcula potrivit art 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; - către partea civilă SC A. SA suma de 17.430 RON; - către partea civilă SC M. SRL prin lichidator SC R.A. SPRL Sibiu suma de 31.798,10 RON; - către partea civilă SC M.C.G.

SRL Oltenița suma de 13.620 RON. S-au respins pretențiile formulate de părțile civile față de partea responsabilă civilmente SC V.P. SRL, aceasta fiind radiată de la Registrul Comerțului, sens în care nu mai deține capacitate de folosință. S-a constatat că părțile vătămate SC M.I. SRL Brăila și SC T.E. SRL nu s-au constituit părți civile în actualul cadru procesual, la dosar neexistând probe în sensul recuperării prejudiciului, sens în care potrivit art 118 C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumelor de 54.512,29 RON și 67.454,95 RON obținute din săvârșirea infracțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului declarat, desființarea sentinței atacate, iar în cadrul rejudecării să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate, solicitând a se avea în vedere împrejurarea că și-a recunoscut faptele, a adoptat, în fața instanței un comportament sincer, la data emiterii mandatului european de arestare avea o situație stabilă în Spania, unde locuia împreună cu soția și copilul minor, avea un loc de muncă și își câștiga existenta în mod legal. Prin decizia penală nr. 94/Ap din 9 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.F.V. împotriva sentinței penale nr. 132/S din 15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar nr. 10980/62/2012. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Fapta comisă de inculpat, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză. Circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv sinceritatea, faptul că acesta regretă fapta comisă, este căsătorit și are un copil minor, au fost avute în vedere de prima instanță în limitele generale de individualizare a pedepsei potrivit prevederilor art. 72 C. pen.

Totodată instanța de fond a ținut cont și de recunoașterea vinovăției de către inculpat, fiind aplicate dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Față de aceste dispoziții legale instanța a redus cu o treime limita minimă și limita maximă a pedepsei prevăzută de legea penală pentru fapta comisă de inculpat, stabilind o pedeapsă între aceste limite. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. nu conduce la obligativitatea ca instanța să stabilească pedeapsa la limita minimă prevăzută de lege, ca urmare a reducerii cu o treime, la individualizarea cuantumului pedepsei aplicate fiind avute în vedere și criterii prevăzute la art. 72 C. pen.

Instanța de apel a reținut că pedeapsa aplicată de instanța de fond a fost corect individualizată, având în vedere starea de recidivă a inculpatului, potrivit cazierului judiciar al acestuia, precum și multitudinea actelor materiale comise de inculpat, ceea ce relevă un grad ridicat de pericol social al faptei și perseverența infracțională a inculpatului. Nu trebuie neglijată nici valoarea mare a prejudiciului, inculpatul nedepunând nici o diligență în sensul acoperirii cel puțin parțiale a acestuia, deși fapta a fost comisă cu mulți ani în urmă, respectiv în anul 2006. Susținerile inculpatului, în sensul că nu a comis singur fapta, nu diminuează și nu înlătură vinovăția acestuia. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul D.F.V., care a solicitat, potrivit susținerilor orale ale apărătorului său, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reducerea pedepsei aplicate, cu reținerea dispozițiilor art. 74-art.

76 C. pen., fără a indica, în concret, vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 9 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013). În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menționat; trebuie precizat că în speța dedusă judecății nu pot fi aplicate dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitore la aplicarea în continuare a cazurilor de care prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept. În realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul condamnat a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerate prea mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale, situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Față de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.F.V. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.F.V., împotriva deciziei penale nr, 94/Ap din 9 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 octombrie 2013.