ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1075/2012

Asupra excepției de față, în baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 100 din 21 aprilie 2010 a Judecătoriei Segarcea s-a dispus, în baza art. 208 alin. (1) C. pen., art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului S.S.M. (zis M.), la o pedeapsă 2 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă 1 an și 6 luni închisoare, iar în baza art. 20 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2) lit. c) C. pen. raportat la art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. pedepsele susmenționate au fost contopite, dispimându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de de 2 ani închisoare.

Totodată, în baza art. 71 C. pen. au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În latură civilă, în baza art. 14 și 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă A.I. a sumei de 1.700 lei cu titlu de despăgubiri civile, respectiv la plata către partea civilă G.V. a sumei de 39 lei cu titlu de daune materiale și 500 lei daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 193 C. proc. pen. a fost obligat Inculpatul la plata către partea civilă G.V. a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 369 din 24 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj, secția penală.

Deopotrivă, recursul declarat de inculpat împotriva hotărârii instanței de apel a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală definitivă nr. 1909 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs a formulat un nou recurs condamnatul S.S.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 1733/304/2009.

La termenul acordat pentru soluționarea recursului, 9 aprilie 2012, înalta Curte, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 302 alin. (1) raportat la art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. și art. 385

1

C. proc. pen., a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de condamnatul S.S.M., concluziile reprezentatului parchetului cu privire la excepția invocată de instanță fiind consemnate în practicaua prezentei decizii.

Excepția este întemeiată, recursul declarat de condamnatul S.S.M. urmând a fi respins ca inadmisibil pentru următoarele argumente:

Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești pentru motive privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părților a fost precis detenninată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive.

Reglementarea menționată are aptitudinea funcțională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiție, generată de dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Potrivit art. 385 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii, după caz.

În speță, instanța supremă a fost sesizată cu im recurs declarat împotriva unei decizi ii pronunțate în recurs, hotărâre care, nefîind prevăzută de art. 385 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc prin intermediul unei căi ordinare de atac.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de

i

legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așadar, excepția de inadmisibilitate pusă în discuția părților se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

5

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul S.S.M. împotriva Deciziei penale nr. 1909 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul S.S.M. împotriva Deciziei penale nr. 1909 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2012.