CtEDO 06.02.2007 Auto

CASE OF KWIATEK v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
06.02.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 5-3
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF KWIATEK v. POLAND (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

CAUZA DE CAUZĂ DE SECȚIUNE A KWIATEK v. POLONIA (Declarația nr. 20204/02) JUDGMENT STRASBOURG 6 februarie 2007 FINAL 06/05/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kwiatek v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), în calitate de Camera compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecătorii și dl T.L. Grefierul de secțiune deliberat în privat la 16 ianuarie 2007, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 20204/02) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național polonez, dl Dariusz Kwiatek („reclamantul”), la 19 noiembrie 2001. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 4 mai 2004, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice reclamația privind durata detenției anterioare a reclamantului guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1970 și trăiește în Dābrowa Górnicza. La 22 februarie 2000, reclamantul a fost arestat de poliție. La 23 februarie 2000, Curtea de District Katowice (Sād Rejonowy) a ordonat să fie reținut pe cale de reținere, având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis doi jafuri. La 28 aprilie 2000, Curtea Regională Katowice (Sād Okręgowy ) a prelungit detenția reclamantului până la 9 iulie 2000. 258 § 2 din Codul de Procedură Penală, că reclamantul a fost acuzat de două jafuri comise ca infractor recidivist și, prin urmare, el a fost responsabil cu o pedeapsă maximă legală de cel puțin 8 ani de închisoare. La 3 iulie 2000, Curtea Regională a prelungit detenția reclamantului până la 22 august 2000. Pe lângă motivele invocate anterior, aceasta s-a bazat, de asemenea, pe severitatea pedepsei anticipate.Decizia respectivă a fost renunțată la recurs la 2 august 2000. La 9 august 2000, Curtea de Apel a prelungit detenția până la 30 de ani. Septembrie 2000 în așteptarea rezultatului anchetei din motivul că există o suspiciune rezonabilă că a comis infracțiunile în cauză și că ar putea fi responsabil cu o penalitate severă, ceea ce justifică teama că ar obstrucționa conduita corectă a procedurii. Curtea a susținut, de asemenea, că datorită legăturilor strânse dintre suspecți există un risc că, dacă eliberate, acestea ar putea interfera în cursul anchetei. Astfel, s-a justificat să le mențină în custodie până la încheierea anchetei. Această decizie a fost susținută în apel de către Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) la 31 august 2000. Încheierea anchetei a fost încheiată la 14 septembrie 2000. La 15 septembrie 2000, acuzarea a depus un proiect de inculpare la Curtea Regională Katowice. Reclamantul a fost acuzat de 2 jafuri. Proiectul de inculpare a inclus 19 acuzații (în preajma fiecăruia dintre acestea constau din mai multe acuzații de furt) aduse împotriva 11 acuzați (inclusiv reclamantul). Cinci dintre ei au fost retras în custodie. Acuzația a cerut instanței să afle dovezi de la 34 de martori. Dosarul cuprinzând în acel moment aproximativ 32 de volume. Acuzația a obținut dovezi voluminoase, inclusiv diverse rapoarte de experți. 10. La 25 septembrie 2000, Curtea Regională a ordonat ca reclamantul să fie păstrat în custodie până la 23 februarie 2001, se bazează pe aceleași motive ca și în deciziile anterioare. 11. La 13 noiembrie 2000, Curtea Regională a ordonat ca cazul să fie alături de cel al unui anumit M.K. 12. La 15 ianuarie 2001, Curtea Regională Katowice a prelungit detenția reclamantului până la 15 mai 2001. Acesta a constatat că natura infracțiunilor cu care a fost acuzat reclamantul, modul operandi al acuzaților și severitatea pedepsei probabile justifică prelungirea detenției, susținând în continuare că există riscul ca reclamantul să obstrugă procedurile, având în vedere, printre altele, faptul că nu a mărturisit. Curtea Regională a constatat că prelungirea detenției reclamantului era necesară pentru a asigura desfășurarea corectă a procedurii pentru timpul necesar pentru examinarea cauzei, susținând că nicio altă măsură nu ar putea împiedica reclamantul să încerce să intervină în proceduri sau chiar să se ascundă. 13. La data de 14 mai 2001, Curtea Regională a ordonat ca reclamantul să fie în custodie până la 15 octombrie 2001, se bazează pe aceleași motive ca anterior. În plus, a observat că până în prezent instanța de judecată nu a început o examinare a meritelor din cauza motivelor care erau depășite de controlul instanței, cum ar fi eșecul unora dintre co-apăratori sau avocații lor de a apărea în fața instanței sau nu a poliției de a aduce co-apărații reținuți din închisoare pentru proces. Curtea Regională a remarcat faptul că continuarea detenției reclamantului și a unora dintre co-apărătorii săi era necesară pentru a asigura conduita corectă a procedurii în acest caz.Decizia respectivă a fost renunțată la recurs la 13 iunie 2001. 15. La 8 octombrie 2001, Curtea Regională a prelungit detenția reclamantului până la 17 ianuarie 2002. Acesta a reiterat motivele prezentate în deciziile sale anterioare și a subliniat faptul că, întrucât principalele acuzate (inclusiv reclamantele) nu au mărturisit, există un risc că, o dată eliberate, acestea ar putea interfera cu procedura. Curtea Regională a remarcat, de asemenea, că toate cele 8 audieri programate până în prezent au trebuit anulate din diferite motive, cum ar fi: boala judecătorului judecător sau a unuia dintre co-defendatorii, absența nejustificată a unora dintre co-defendatorii, absența avocatului de asistență juridică a unuia dintre co-defendatorii, faptul că unul dintre avocații a părăsit sala de judecată atunci când a fost citit proiectul de pronunțare a acuzării și faptul că poliția nu a reținut co-defendatorii la închisoare pentru proces. La 30 octombrie 2001, Curtea de Apel a susținut decizia și a constatat că există un risc real că acuzații, inclusiv reclamantul, ar obstrucționa procedurile prin exercitarea de presiuni asupra P.S. (un co-apărător care le-a incriminat), având în vedere faptul că au recurs la limbaj foarte agresiv în corespondența lor atunci când se referă la P.S. Mai ales, a existat riscul ca ei să se ascundă. 17. Două audieri trebuiau anulate din cauza eșecului poliției de a aduce co-apărații reținuți din închisoare (18 octombrie și 8 noiembrie 2001). 18. La 22 noiembrie 2001 a început procesul. Cu toate acestea, Curtea Regională a putut auzi doar două acuzate. Două audieri ulterioare au trebuit anulate din cauza absenței unuia dintre avocații de apărare (29 noiembrie 2001) și a bolii unuia dintre avocații de apărare (20 decembrie 2001). 19. La 28 decembrie 2001, Curtea Regională a ordonat ca reclamantul să fie reținut în arest până la 22 februarie 2002. Acesta a reiterat motivele prezentate în hotărârile anterioare. 20. La 28 decembrie 2001, Curtea Regională a depus o cerere în temeiul articolului 263 § 4 din Codul de Procedură Penală la Curtea de Apel Katowice pentru prelungirea detenției reclamantului până la 15 Iunie 2002, deoarece termenul legal de 2 ani de detenție în așteptarea procesului a fost în curând depășit (art. 263 § 3 din CCP). Acesta a subliniat că motivele inițial acordate pentru detenția sa sunt încă valabile și că instanța nu a fost în măsură să procedeze la auzul probelor din cauza motivelor care nu au putut fi atribuite acesteia. În plus față de motivele specificate în decizia din 8 octombrie 2001, Curtea Regională a menționat, de asemenea, boala unuia dintre avocații de apărare și neapărarea poliției de a aduce co-apăratorii deținuți din închisoare (la două ocazii). De asemenea, a observat că continuarea detenției reclamantului era necesară pentru a asigura conduita corectă a procesului și că nicio altă măsură nu ar împiedica reclamantul și co-acusatul său să obstrucționeze procedurile sau să se ascundă. 21. La 9 ianuarie 2002, Curtea de Apel a acordat cererea Curții Regionale și, în plus față de motivele date anterior, a susținut că cazul era deosebit de complex. De asemenea, a subliniat că instanța de judecată ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a organiza procedurile în mod diligent, astfel încât să țină audieri la intervale rezonabile și să pună capăt procesului până la 15 La 20 mai 2002, Curtea Regională a formulat o altă cerere la Curtea de Apel Katowice, solicitând o prelungire a detenției reclamantei până la 1 octombrie 2002. Acesta a subliniat faptul că, în ciuda unor progrese în procesul (toți co-apărătorii și 23 din 34 de martori chemați de procuror au fost auziți), au existat încă martori de urmărire penală (11) și martori chemați de co-acuzați (20) care urmează să fie auziți. 23. La 29 mai 2002, Curtea de Apel a acordat această cerere și a susținut că reclamantul a fost acuzat de jaf armat, o infracțiune gravă pentru comisia de care un infractor a fost responsabil cu o condamnare minimă de 3 ani de închisoare; totuși, în realitate, acuzațiile de jaf armat au fost acuzate împotriva altor acuzați și reclamantul a fost încă acuzat de 2 jafuri. Curtea de Apel a considerat că natura gravă a infracțiunilor, complexitatea cauzei, precum și faptul că motivele inițiale pentru a-l păstra în custodie sunt încă valabile justifică o prelungire suplimentară a detenției sale. 24. La 16 septembrie 2002, instanța de judecată a formulat încă o nouă cerere la Curtea de Apel pentru o prelungire a detenției reclamantului până la 4 Noiembrie 2002. Se referă la necesitatea de a auzi martori convocați de co-apăratori și de a obține un raport de experți privind sănătatea mentală a unuia dintre co-apăratori. La 25 septembrie 2002, Curtea de Apel a acordat această cerere. O altă aplicare similară a instanței de judecată din 18 Octombrie 2002 a fost acordată de Curtea de Apel la 30 octombrie 2002. Această ultimă instanță a considerat că procedura nu a fost încheiată din cauza motivelor care nu au depășit controlul instanței de judecată. Detenția reclamantului a fost prelungită până la 20 decembrie 2002. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . August și 12 septembrie 2002. Patru audieri au fost anulate din următoarele motive: absența unor co-apăratori și a unui avocat de apărare (24 ianuarie 2002); boala judecătorului judecător (22 februarie 2002); eșecul unuia dintre co-apăratori a apărut (26 septembrie 2002) și eșecul avocatului de apărare a apărut (17 octombrie 2002). 26. Toate cererile reclamantului de eliberare pe cauțiune sau sub supravegherea poliției, de asemenea, apelurile sale împotriva deciziilor de prelungire a detenției sale, nu au fost de folos. 27. La 3 decembrie 2002, Curtea Regională a închis procesul. În decembrie 2002, reclamantul a fost condamnat pentru un furt și condamnat la 2 ani de închisoare și 10 luni de închisoare, care a fost aproape (mai puțin de 12 zile) perioada pe care a petrecut-o în detenție în reținere. În condamnarea reclamantului, instanța de judecată a luat în considerare cele două condamnații anterioare pentru infracțiuni similare. 28. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii de primă instanță. Octombrie 2003 Curtea de Apel a susținut hotărârea Curții Regionale în ceea ce privește reclamantul. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 29. Legea și practicile interne relevante privind impunerea deținerii în reținere (tymczasowe aresztowanie ), motivele pentru prelungirea sa, eliberarea de la detenție și reglementarea altor așa-numite „mesure preventive” ( ) sunt indicate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04 , §§ 22-23, 4 august 2006. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 5 § 3 ALLEGATĂ DE CONVENȚIE 30. Reclamantul se plânge că durata deținerii sale în rezidenție era excesivă . El se bazează pe art. 5 § 3 din convenție, care citește după cum urmează: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alin. (c) din prezentul articol are dreptul... la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 31. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitate 32. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada de merire care trebuie luată în considerare 33. Curtea observă că reclamantul a fost arestat la 22 de ani. La data de 23 februarie 2000, Curtea Regională Katowice a condamnat reclamantul și l-a condamnat la 2 ani de închisoare și la 10 luni de închisoare. De la acea dată a fost reținut „după condamnarea unei instanțe competente”, în sensul articolului (a) și, prin urmare, perioada de detenție se află în afara domeniului de aplicare al articolului 5 § 3 (cf. Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 104, CEDH 2000 XI). Prin urmare, perioada care trebuie luată în considerare în temeiul articolului 5 § 3 a durat 2 ani, 9 luni și 18 zile. Raționalitatea duratei de detenție (a) Argumentele părților 34. Guvernul a susținut că au existat motive valabile pentru deținerea reclamantului în detenție pentru întreaga perioadă în cauză. Ei au subliniat că detenția reclamantului a fost justificată de persistența unei suspiciuni rezonabile de faptul că a comis infracțiunile pe care le-a fost acuzat și de faptul că acuzațiile împotriva acestuia au atras o sentință grea. De asemenea, instanțele interne s-au bazat pe riscul ca reclamantul și alte acuzate să intervină în proceduri. Guvernul a justificat în continuare lungimea detenției reclamantului prin complexitatea specifică a cazului, susținând că ancheta se referă la mai multe conturi de jaf armat și furt pe care reclamantul și alți suspecți au comis în diferite locații din țară, în detrimentul a 30 de victime. În cele din urmă, Guvernul a susținut că autoritățile au demonstrat o diligență adecvată în ceea ce privește cazul reclamantului. 35. Reclamantul și-a exprimat dorința de a continua examinarea cazului, dar nu a prezentat nicio observație. (b) Evaluarea Curții (i) Principiile stabilite în temeiul jurisprudenței Curții 36. Presupunerea este în favoarea eliberării. Astfel cum a fost stabilită în Neumeister c. Austria (alegerea din 27 iunie 1968, Seria A nr. 8, p.37, § 4), al doilea membru al articolului 5 § 3 nu oferă autoritățile judiciare o alegere între a aduce un acuzat la judecată într-un timp rezonabil sau acordarea eliberării provizorii în așteptarea procesului. Până la condamnare, el trebuie presupus nevinovat, iar scopul prevederii în cauză este, în esență, de a solicita eliberarea sa provizorie după ce continua sa detenție încetează să fie rezonabilă (a se vedea McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03 , § 41, ECHR 2006-...). 37. Prin urmare, detenția continuă poate fi justificată într-un caz dat numai dacă există indicații specifice privind o cerință reală de interes public care, în ciuda presunției de inocence, depășește normele de respect pentru libertatea individuală prevăzute la art. 5 din Convenție (a se vedea, printre altele, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, §§ 110-111 cu alte referințe, CEDO 2000-XI). 38. În primul rând, se revine autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-un caz dat, detenția preliminară a unei persoane acuzate nu depășește un timp rezonabil. În acest scop, acestea trebuie să examineze, ținând seama în mod corespunzător de principiul presunției de inocence, toate faptele care argumentează sau nu existența cerinței de interes public menționate mai sus justificând o deplasare de la art. 5 și trebuie să le stabilească în deciziile lor privind cererile de eliberare. În esență, este pe baza motivelor prezentate în aceste hotărâri și a faptelor constatate de reclamant în apelurile sale că Curtea este solicitată să decidă dacă au existat sau nu o încălcare a articolului 5 § 3 (a se vedea, de exemplu, Labita v. Italia [GC], nr. 26772/95, § 152, CEDH 2000-IV și Kudła, citate mai sus, § 110). 39. Perseveranța unei suspiciuni rezonabile că persoana arestat a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru licența deținutului continuu, dar după o anumită perioadă de timp nu mai este suficientă. Curtea trebuie să stabilească atunci dacă celelalte motive oferite de autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate. În cazul în care aceste motive erau „relevante” și „suficiente”, Curtea trebuie, de asemenea, să fie convinsă că autoritățile naționale au prezentat „diligență specială” în desfășurarea procedurii. Complexitatea și caracteristicile speciale ale anchetei sunt factori care trebuie luate în considerare în acest sens (a se vedea, de exemplu, Scott v. Spania, hotărârea din 18 decembrie 1996, Raporturi 1996-VI, p. 2399-2400, § 74, și I.A. c. Franța , hotărârea din 23 septembrie 1998, Raporturile 1998-VII, p. 2978, § 102). 40. În suma, instanțele interne sunt obligate să revizuiască deținerea continuă a persoanelor în așteptare procesului, în vederea asigurării eliberării atunci când circumstanțele nu mai justifică privarea continuă a libertății. Pentru cel puțin o perioadă inițială, existența suspiciunilor rezonabile poate justifica detenția, dar vine un moment în care acest lucru nu mai este suficient. Întrucât întrebarea dacă o perioadă de detenție este sau nu rezonabil nu poate fi evaluată în abstract, dar trebuie evaluată în fiecare caz în conformitate cu caracteristicile sale speciale, nu există termen fix aplicabil fiecărui caz (a se vedea McKay , citat mai sus, § 45. (ii) Aplicarea principiilor la circumstanțele prezentului caz 41. Curtea observă că autoritățile judiciare, în plus față de suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului, au invocat în principal două motive, și anume (1) severitatea pedepsei la care a fost responsabil, având în vedere caracterul grav al acuzațiilor împotriva acestuia și (2) riscul de obstrucționare a procedurii. În ceea ce privește acestea din urmă, acestea au făcut referire la faptul că reclamantul nu a mărturisit și la legăturile strânse dintre codefendenți. Instanțele interne au considerat în continuare că există un risc că, dacă ar fi fost eliberat, reclamantul ar putea exercita presiune asupra P.S., un codefendant care l-a incriminat (a se vedea punctul 16 mai sus). De asemenea, au invocat riscul ca reclamantul să se ascundă, fără însă să precizeze motivele acestei suspiciuni. În cele din urmă, autoritățile judiciare au făcut referire la complexitatea cauzei și la volumul semnificativ de dovezi care urmează să fie examinate la proces. 42. Curtea acceptă că suspiciunile rezonabile că reclamantul a comis infracțiunile cu care a fost acuzat ar putea fi justificat detenția sa în prima etapă a procedurii. Cu toate acestea, cu trecerea timpului în care motivul a devenit inevitabil mai puțin relevant. În special, Curtea consideră că acest motiv nu poate fi suficient pentru justificarea întregii perioade în cauză. Atunci trebuie să stabilească dacă celelalte motive depuse de autoritățile judiciare au fost „relevante” și „suficiente” pentru a continua să justifice privarea libertății reclamantului. 43. Curtea constată că autoritățile judiciare se bazează în permanență pe probabilitatea că o sentință grea ar putea fi impusă reclamantului având în vedere natura gravă a infracțiunilor pe care le-a fost acuzat și faptul că a fost un infractor recidivist. În acest sens, Curtea reamintește că severitatea sentinței confruntate este un element relevant în evaluarea riscului de abscindere sau de recidivă, recunoaște că, având în vedere gravitatea acuzațiilor împotriva reclamantului, autoritățile ar putea considera în mod justificabil că există un astfel de risc. Cu toate acestea, Curtea a susținut în repetate rânduri că gravitatea acuzațiilor nu poate să justifice în sine perioade lungi de detenție în reținere (a se vedea Ilijkov c. Bulgaria , nr. 33977/96, §§ 80-81, 26 iulie 2001). În plus, Curtea observă că o condamnare ipotetică de la 1 la 10 ani de închisoare trebuie, cu trecerea timpului, să solicite în mod inevitabil o reevaluare a detenției reclamantului, având în vedere dovezile obținute progresiv de instanța de judecată (a se vedea Klamecki c. Polonia (n. 2) nr. 31583/96, § 111, 3 aprilie 2003). În realitate, reclamantul a fost condamnat pentru un furt și pedeapsa efectivă, care a fost de 2 ani și 10 luni de închisoare (a se vedea punctul 27 de mai sus), a fost la sfârșitul scarăi mai mici a scarăi aplicabile. Pedeapsa impusă reclamantului a fost aproape echivalentă cu perioada pe care a petrecut-o în perioada de detenție preliminară. deținerea unui acuzat în detenție preliminară pentru o perioadă care corespunde practic condamnării pe care le-a impus ulterior Curtea. În acest sens, aceasta reamintește că continuarea detenției nu poate fi folosită pentru a anticipa o condamnare în custodie (Letellier c. Franța , hotărârea din 26 iunie 1991, Serie A nr. 207, § 51). 44. În ceea ce privește riscul de obstrucționare a procedurii, Curtea constată că, în decizia sa din 15 ianuarie și 8 octombrie 2001, Curtea regională Katowice a susținut că acest risc a fost justificat de faptul că reclamantul nu a mărturisit. În măsura în care instanța internă pare să fi scos indicii negative din faptul că reclamantul nu a mărturisit, Curtea consideră că raționarea lor a arătat o ignoranță evidentă a principiului presunției de inocence și nu poate fi invocată, în nici un caz, ca un motiv legitim pentru privarea libertății reclamantului (a se vedea Górski c. Polonia , nr. 28904/02, § 58, 4 octombrie 2005; Leszczak c. Polonia , nr. 36566/03, § 48, 7 martie 2006). În al doilea rând, autoritățile judiciare au considerat că a existat un risc că reclamantul ar putea interfera în cursul procedurii prin exercitarea de presiune asupra P.S., un co-apărător care a depus mărturie împotriva lor. Curtea observă că este legitim ca autoritățile să considere acest factor ca fiind capabil să justifice detenția reclamantului în etapele inițiale ale procedurii. Cu toate acestea, Curtea consideră că acest motiv a pierdut treptat forța și relevanța pe măsură ce procedurile au progresat și nu poate accepta aceasta ca justificare pentru deținerea reclamantului în custodie pentru întreaga perioadă relevantă. 45. În circumstanțele prezentului caz, Curtea constată că severitatea pedepsei probabile și riscul de a interfera numai cu procedura, sau în conjuncție cu celelalte motive invocate de autoritățile, nu pot constitui un „termen suficient și relevant” pentru a deține reclamantul în detenție pentru o perioadă de 2 ani, 9 luni și 18 zile. 46. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul a fost reținut în acuzații de furt (2 conturi) comise împreună cu un număr de complici Acuzații nu au fost acuzate oficial de a acționa într-un grup criminal organizat. În aceste circumstanțe, Curtea nu este convinsă că cauza instantană a prezentat dificultăți speciale pentru autoritățile de anchetă și pentru instanța judecătorească de a determina faptele și de a înființa un caz împotriva infractorilor, așa cum ar fi fost, în mod sigur, cazul în care a avut obiectul procedurii de crimă organizată (a se vedea Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04, § 37, 4 mai 2006). 47. Curtea ar sublinia, de asemenea, faptul că în temeiul articolului 5 § 3 autoritățile, atunci când decid dacă o persoană ar trebui eliberată sau reținută, sunt obligate să ia în considerare măsuri alternative de asigurare a apariției sale în proces. Într-adevăr, această dispoziție proclamă nu numai dreptul de a „ judeca într-un timp rezonabil sau de a elibera în așteptarea procesului”, ci prevede, de asemenea, că „eliberarea poate fi condiționată prin garanții de a apărea pentru proces” (a se vedea Neumeister, citat mai sus, p. 36, § 3; și Jabloński c. Polonia , nr. 33492/96, § 83, 21 decembrie 2000). 48. În cazul în cauză, Curtea constată că nu există nici o indicație specifică că, pe parcursul întregii perioade în cauză, autoritățile au luat în considerare posibilitatea de a asigura prezența reclamantului în proces, impunendu-i alte „măsuri preventive” preconizate în mod expres de lege poloneză pentru a asigura buna conduită a procedurilor penale. 49. În plus, nu este evident din deciziile relevante de ce autoritățile judiciare au considerat că celelalte măsuri nu ar fi asigurat apariția reclamantului în fața instanței sau în ce mod reclamantul, dacă ar fi fost eliberat, ar fi obstrucționat cursul procesului. În acest sens, Curtea ar sublinia, de asemenea, că, deși un astfel de potențial pericol poate exista atunci când un acuzat este acuzat de o infracțiune gravă și în cazul în care sentința confruntată este de lungă durată de închisoare, gradul de acest risc nu poate fi evaluat numai pe baza severității infracțiunii și a sentinței anticipate (a se vedea Muller c. Franța, hotărârea din 17 martie 1997, Raporturi 1997-II, p. În consecință, Curtea concluzionează că motivele invocate de instanța judecătorească în hotărârile lor nu erau suficiente pentru a justifica că reclamantul a fost reținut în arest timp de 2 ani, 9 luni și 18 zile. În aceste circumstanțe nu este necesar să se examineze dacă procedurile au fost desfășurate cu o diligență specială. 51. În consecință, a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 52. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 53. Reclamantul nu a prezentat o cerere de satisfacție echitabilă. Restul cererii sunt admisibile; declară că a existat o încălcare a art. 5 § 3 din Convenție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 6 februarie 2007, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă