AFFAIRE MENTEȘ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

06.02.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1 et 6-3-d;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MENTEȘ c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CERINȚA METEȘ c. TURCIA (solicitarea nr. 36687/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 februarie 2007 DEFINITIVF 06/05/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Menteșc. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din dnii A.B. Baka, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, dl Ugrekhelidze, mei A. Mularoni, E. Fura-Sandström, D. Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 16 ianuarie 2007, Rend Hotărârea pe care o prezentați, adoptată la această dată de procedură La originea cazului se află o cerere (n 366487/02) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Güler Menteș ( La 5 ianuarie 2006, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile formulate în art. 6 alin. (1) și (3) din Convenția guvernului. În temeiul art. CIRCUMSTANȚELE SPĂLĂTOAREI Recurenta s-a născut în 1972 și este rezidentă în Diyarbakr. La 22 iulie 2000, în cursul unei conferințe de presă organizate în protest împotriva închisorilor de tip F, reclamanta din cadrul secției de departament a femeilor din HADEP (Partea Democrației Poporului) a fost arestată și reținută în spațiile secțiunii de luptă împotriva terorismului aproape de conducerea securității din Diyarbakar. În aceeași zi a fost întocmit un proces-verbal de arestare conform căruia recurenta a fost supusă unui control de identitate în fața poștei și a apărut în calitate de persoană căutată ca membru al PKK (Partea Lucrătorilor din Kurdistan) în dosarele poliției. La 24 iulie 2000 a fost întocmit un proces-verbal de depoziție conform căruia recurenta a recunoscut aprobarea opiniilor PKK. Interogată cu privire la declarațiile incriminatoare făcute împotriva sa de către inculpați care au depus o altă procedură, ea a negat faptele reprovocate și orice participare la proteste ilegale. În aceeași zi, reclamanta a fost adusă în fața procurorului republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr. Cu această ocazie, a negat faptele reproșate, precum și conținutul declarației sale de arest la vedere, pe care a susținut-o că a semnat-o fără a fi putut să o citească. Ea a precizat că a citit o declarație presei, dar nu a scandat sloganuri. În aceeași zi, reclamanta a fost adusă în fața judecătorului-șef în apropierea Curții de Securitate a statului Diyarbakr. Cu această ocazie, ea a negat faptele reproșate, precum și conținutul declarației sale de custodie, pe care a declarat că a fost obligată să o semneze fără a fi putut să o citească. În timpul acestei înfățișări, recurentei i s-au dat depoziții incriminatoare ale terților și procesul-verbal de arestare. În ceea ce privește procesul-verbal de arestare, persoana interesată s-a prezentat la oficiul poștal împreună cu alte două persoane în urma unei hotărâri a organului central al HADEP pentru a face o declarație de presă în protest împotriva închisorilor de tip F. La încheierea acestei înfățișări, judecătorul a pronunțat arestarea provizorie. 10. La 27 iulie 2000, reprezentantul recurentei a formulat o opoziție împotriva plasării clientei sale în detenție provizorie și a susținut că aceasta a fost obligată să semneze documente ca urmare a relelor tratamente care au fost efectuate în timpul custodiei sale. În cursul acestei audieri, Curtea a efectuat lectura unor depoziții incriminatoare făcute de terțe părți, a căror recurentă a contestat veridicitatea. 11. La 16 august 2000, procurorul republicii a acuzat-o pe reclamantă pentru ajutor și asistență la PKK și a solicitat condamnarea sa în temeiul articolului 169 din Codul Penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului. El a fost acuzat de organizarea și participarea la un protest ilegal împotriva pedepsei cu moartea împotriva liderului PKK, de participarea la proteste împotriva închisorilor de tip F și de depunerea de declarații presei referitoare la Abdullah Öcalan. 12. La 22 august 2000, s-a efectuat o percheziție la casa sa, după care nu s-a găsit nici un element infracțional. 13. La 17 octombrie 2000, Curtea de Securitate a statului a ascultat-o pe reclamantă în apărarea sa. Cu această ocazie, aceasta a negat faptele reprobabile, precum și conținutul declarației sale de custodie pe care a susținut-o că a semnat-o fără a fi putut-o citi. Avocatul său a precizat că persoanele care au pus-o în discuție s-au pronunțat și a pus o copie a documentelor aferente. La sfârșitul acestei audieri, Curtea a pronunțat eliberarea condiționată a reclamantei 14. La 26 iunie 2001, avocatul recurentei a depus un memoriu în apărare conform căruia susținea că depoziția de custodie a clientei sale nu poate constitui un element de probă în sarcina sa, cu condiția ca aceasta să fi fost obligată să o semneze fără a fi putut să o citească. De asemenea, el a precizat că depozițiile persoanelor care au incriminat-o nu pot constitui probe aflate sub acuzare, acestea din urmă fiind ulterior contestate de declarațiile lor care susțin că au fost obligate să le semneze fără a fi putut să le citească. 15. În aceeași zi, Curtea de Securitate a statului a recunoscut reclamanta vinovată de ajutor și asistență în PKK și a condamnat-o la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni, în temeiul articolului 169 din Codul Penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713. Aceasta s-a bazat pe procesul-verbal de arestare și pe declarațiile făcute de inculpați în cadrul unei alte instanțe, cum ar fi parțial susținute de declarația de custodie a reclamantei. În această privință, Comisia a considerat că recurenta a participat la o manifestare de susținere a Abdullah Öcalan și a făcut o declarație presei, ceea ce era de natură să constituie ajutor pentru o organizație. 16. Cu privire la aceasta, recurenta s-a ocupat de casare. În memoriul în casare, ea a contestat utilizarea declarațiilor terților ca elemente de probă aflate în discuție, subliniind că aceștia din urmă s-au decăzut în fața instanțelor în fața cărora au fost acuzați. Avocatul recurentei a subliniat, de asemenea, absența oricărei dovezi anexate care să poată susține aceste declarații. 17. La 5 martie 2002, Curtea de Casație, hotărând în lumina avizului procurorului general, care nu i-a fost comunicat recurentei, a scutit-o de recurs și a confirmat decizia de primă instanță. 18. La 21 august 2003, în urma adoptării Legii nr. 4963 de modificare a articolului 169 din Codul penal, reclamanta a introdus o cerere la Curtea de Securitate a statului Diyarbakýr. Ea a afirmat că infracțiunea imputată fusese abrogată odată cu reforma legislativă în cauză 19. La 24 octombrie 2003, luând în considerare cererea recurentei, Curtea de Securitate a statului a făcut o decizie suplimentară la sfârșitul căreia pedeapsa persoanei în cauză a fost redusă la 10 luni de închisoare, însoțită de o deducere a duratei custodiei și detenției provizorii și la o amendă de 416 766 000 de lire turce (TRL) [aproximativ 239 EUR (EUR) ]. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 20, recurenta se plânge de lipsa de echitate a procedurii în fața Curții de Securitate a statului, având în vedere modul de administrare a probelor și lipsa de audiere a martorilor acuzați. De asemenea, susține că nu a primit nicio comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Aceasta invocă art. 6 alineatul (1) și art. 3 din Convenție, care, în părțile sale relevante, se poate citi după cum urmează Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale, (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide, (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii... 21. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 22. Guvernul invocă neobosirea căilor de atac interne în ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (3) litera (d) din convenție, susținând că recurenta a omis să ridice acest motiv în fața instanțelor naționale. În această privință, acesta precizează că persoana în cauză nu a adresat nicio cerere de audiere sau de interogare a martorilor acuzați 23. Recurenta se opune acestei teze și susține că a solicitat audierea martorilor, dar s-a confruntat cu refuzul instanțelor naționale 24. Curtea constată că motivul care stă la baza lipsei audierii martorilor, astfel cum a formulat recurenta, ridică o întrebare strâns legată de motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție, legat de utilizarea depozițiilor acestor martori ca element de probă aflat în întreținere. În această privință, Comisia reamintește că cerințele de la art. 6 alineatul (3) din convenție reprezintă aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat la nivel general prin alineatul (1). Prin urmare, consideră că este oportun să se examineze obiecțiunile recurentei din perspectiva celor două texte combinate (a se vedea în special Foucher c. Franța, Hotărârea din 18 martie 1997, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1997 II, p. 464, § 30. 25. Având în vedere documentele din dosar, Comisia constată, de asemenea, că reclamanta a contestat în mod regulat, în cursul procedurii diligente împotriva sa, utilizarea depozițiilor unor terți ca element de probă aflat în întreținere (punctele 10, 13 14 și 16 de mai sus). Or, obiecțiunile în această privință nu pot fi disociate, în circumstanțele de față, de cele referitoare la lipsa audierilor depunătorilor. Prin urmare, Curtea consideră că excepția guvernului cu privire la epuizarea căilor de atac interne nu poate fi reținută. 26. Curtea constată că restul cererii nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. B. Pe fondul Administrarea probelor și audierea martorilor 27. Guvernul subliniază că recurenta a avut posibilitatea de a-și prezenta apărarea prin intermediul reprezentantului său care a asistat-o pe parcursul întregului proces și a dispus astfel de timp și de facilitățile necesare pentru prezentarea apărării sale și a beneficiat de o procedură contradictorie. În plus, niciun element din dosar nu confirmă acuzațiile de maltratare ale recurentei, iar declarația sa de custodie nu constituie în niciun caz singurul element de probă care a stat la baza condamnării sale; astfel, instanțele naționale au decis în lumina declarațiilor membrilor PKK și în lumina investigațiilor efectuate cu privire la faptele în litigiu 28. Recurenta susține că condamnarea sa se bazează numai pe depozițiile persoanelor care s-au retras ulterior. 29. Curtea amintește că, în cazul în care art. 6 alineatul (1) din convenție garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, această dispoziție nu reglementează administrarea probelor ca atare, în special eligibilitatea și forța probatorie a acestora, probleme care țin în principal de dreptul intern (a se vedea Schenk c. Elveția, Hotărârea din 12 iulie 1988, seria A n 140, p. 29, §§ 46 și următoarele. În plus, misiunea încredințată Curții nu constă în a se pronunța asupra faptului dacă declarațiile martorilor au fost acceptate în mod corespunzător ca probe, ci în a se verifica dacă procedura luată în considerare în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil (a se vedea, printre altele, Van Mechelen și altele, Țările de Jos , Hotărârea din 23 aprilie 1997, Rec. 1997 III, p. 711, § 50). 30. În această privință, elementele de probă trebuie să fie prezentate în mod normal în fața pârâtului în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii, dar utilizarea depozițiilor care datează din faza anchetei preliminare și a anchetei nu se confruntă în sine cu paragrafele (d) și 1 din art. 6, sub rezerva respectării dreptului la apărare; în general, ei ordonă pârâtului să acorde o ocazie adecvată și suficientă de a contesta o mărturie în judecată și de a interoga autorul acesteia, în momentul depunerii mărturiei sau mai târziu (a se vedea în special Saidi c. Franța, Hotărârea din 20 septembrie 1993, seria A n 261 C, § 43). În consecință, dreptul la apărare este restricționat într-un mod incompatibil cu garanțiile prevăzute în art. 6, în cazul în care o condamnare se bazează, numai sau într-o măsură decisivă, pe declarațiile făcute de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze nici în stadiul de instruire, nici în timpul dezbaterilor (ibidem, §§ 43 44). 31. În cazul de față, Curtea constată că recurenta a avut acces, în cursul procedurii, la procesele-verbale de depoziie ale inculpaților care au pus în discuție acest lucru. Astfel, Comisia a avut ocazia de a contesta în repetate rânduri veridicitatea și utilizarea depozițiilor în litigiu și s-a luptat cu utilizarea acestora în cursul procedurii atât în fața instanței de primă instanță, cât și în fața Curții de Casație și a făcut același lucru în ceea ce privește declarația sa de custodie. 32. Cu toate acestea, Curtea amintește deja că, în ceea ce privește depozițiile colectate în cadrul comisiei de apel, că mai puțin posibil să le contestați, nu poate trece pentru a înlocui o audiere și o prezentare directă Hulki Güneș c. Turcia, n 28490/95, § 95, CEDH 2003 VII; a se vedea, de asemenea, Sadak și alte c. Turcia, 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 63-68, CEDO 2001 VIII. Acest lucru este valabil cu atât mai mult atunci când mărturiile în litigiu au constituit baza principală a condamnării, în timp ce nici în etapa de cercetare, nici în timpul dezbaterilor recurentei nu a putut să pună întrebări sau să pună întrebări autorilor. 33. În cazul de față, fără a fi nevoie să speculeze cu privire la caracterul decisiv al depozițiilor în litigiu cu privire la aprecierea vinovăției recurentei, Curtea constată că constatarea vinovăției la care ajunge Curtea de Securitate a statului se bazează numai pe procesul-verbal de arestare, pe declarațiile depunătorilor, precum și pe declarația de custodie a recurentei (punctul 15 de mai sus). În plus, în pofida gravității infracțiunii și a pedepsei, este necesar să se constate, având în vedere documentele cazului, că instanțele interne s-au abținut de la examinarea impactului admiterii unor astfel de depoziții asupra echității procedurii; chiar dacă credibilitatea lor era direct în cauză (compararea, mutatis mutandis, cu Khanc. Regatul Unit , n 35394/97, § 38 39, CEDO 2000 V). 34. În aceste condiții și având în vedere circumstanțele speciale ale cazului, Curtea consideră că dreptul la apărare a fost supus unei limitări astfel încât recurenta nu a beneficiat de un proces echitabil. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (d) din convenție. Absența comunicării avizului procurorului general 35. În ceea ce privește argumentul recurentei întemeiat pe lipsa de comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație, Curtea amintește că, într-o hotărâre adoptată la 11 iulie 2002, Marea Cameră a avut ocazia de a examina această chestiune și a concluzionat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Göçc. Turcia [GC], n 36590/97, § 58 CEDH 2002; de asemenea, În acest caz, nu există niciun motiv pentru a se îndepărta de soluția adoptată cu această ocazie. 36. Prin urmare, aceasta concluzionează încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 37. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 816 EUR] pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit; în ceea ce privește evaluarea prejudiciului material, ea se bazează pe înțelepciunea Curții 39. Guvernul contestă aceste pretenții. 40. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În plus, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit. 41. În cazul în care Curtea concluzionează că un particular a fost condamnat în urma unei proceduri afectate de nerespectarea cerințelor articolului 6 din convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea persoanei în cauză, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată (a se vedea Öcalan c. Turcia [GC], n 46221/99, § 210 in fine, CEDO 2005 IV). Comisioane și cheltuieli de judecată 42. Recurenta solicită 8 850 TRL [aproximativ 4 786 EUR] pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. În acest sens, aceasta prezintă un număr de cont al onorariilor avocatului său. 43. Guvernul se opune acestor pretenții. 44. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru procedură în fața Curții și pentru acordarea acesteia recurentei. Interese moratorii 45. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (d) din convenție, afirmă că constatarea încălcării oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 6 februarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Module Președinte