ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4580/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4580/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

recursului

de fată, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 487 din 16 mai 2005, Tribunalul București,

secția a IV-a

civilă,

a admis contestația formulată de contestatorii P.D.D. și A.P.O.M., în

contradictoriu

cu M.A.I., a dispus

anularea

deciziei nr. 498 din 7 februarie 20500 emisă de M.A.I. și a obligat intimatul

să lase

contestatorilor în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat

în corn. Ghimpați, jud.

Giurgiu, compus din 15.600 m.p. teren și

construcție

ce au formulat obiectul notificărilor cu nr. 20645 și 20646 din 13 iulie 2011

trimise prin B.E.J. M.C.

Curtea de Apel

București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie,

prin decizia nr.

1653, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârât, decizie casată de Înaltei

Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

prin decizia nr.

8895 din

06 noiembrie 2005, cu trimitere spre rejudecare.

Prin

considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut că

împrejurările de fapt nu au fost

deplin stabilite în ceea ce privește

dreptul

de proprietate asupra imobilului ce formează obiectul litigiului

și

întinderea acestui drept.

Astfel,

contestatorii au susținut că sunt moștenitorii defunctelor

E.P., E.P. și A.G., iar instanța de

fond a reținut că aceștia sunt succesorii defuncților

A.C.P., P.A.I.L. și

P.E., în timp ce instanța de apel a stabilit

că aceeași

contestatori sunt succesorii

defunctei A.G.

Pe de altă parte, prin sentința civilă

nr. 85 din 22 martie 1926, depusă în copie la dosar, în care nu este menționată

instanța care a pronunțat-o, numitei A.G. i-a

fost

atribuit, cu ocazia partajului

succesoral, doar un lot din întreaga masă

succesorală, iar din extrasul,

copie, din tabloul de proprietăți

expropriate

prin Decretul Ministerului Apărării Naționale rezultă că

exproprierea nu

s-a referit doar A.G., căreia i-a

fost

expropriată suprafața de 50 ha, ci și la E.V.M., ce

nu se pretinde a fi

autoarea reclamanților de la care, au fost expropriate „conace”.

Date fiind

aceste neconcordanțe se impunea completarea probei

cu înscrisuri și

cu expertiză tehnică, pentru a fi individualizat imobilul

ce formează

obiectul litigiului (vecinătăți, compunere), în raport de

actele de proprietate și pe baza

măsurătorilor ce vor fi efectuate de către expertul tehnic.

Rejudecând, instanța de apel, prin

decizia civilă nr. 205 din 24 februarie 2011, a respins apelul pârâtului,

pentru motivele ce urmează.

Referitor la

calitatea procesuală activă a contestatorilor, instanța a reținut că, potrivit

actelor de stare civilă aflate la dosar, aceasta este

dovedită și, spre edificare, se poate

verifica după lanțul succesoral depus de însăși contestatori, aflate la dosar

curte (după rejudecare) și care este susținut (așa cum s-a arătat mai sus de

actele de stare civilă aflate la dosar).

Raportul de expertiză a fost întocmit

de expert M.I.M. și a stabilit

identificarea

și delimitarea suprafeței de teren ce a aparținut autorului contestatorului cât

și construcțiile

fiind de 6.537,67 m.p. și folosit de subunitatea de

pompieri a corn.

Ghimpați, jud. Giurgiu, cu

patru clădiri, clădirile edificate, stabilind

expertul că aparținând

autorilor notificatorilor, anume P.D.D.

S-a reținut că prin hotărârea nr. 491

din 1 decembrie 1913 moșiile C. (actual jud. Giurgiu) și C.B. nu s-

au partajat, rămânând în indiviziune, iar din

hotărârea 85 din 22 martie 1926

rezultă

că au rămas de împărțit moșiile de la C. și

conacele. Acestea s-au împărțit prin aceiași hotărâre, în sensul că

terenurile s-au tras la sorți pentru moștenitori (terenurile din C. și C.V.,

iar conacele s-au atribuit lui I.P.P., anume conacul de a moara C., cu 12

pogoane și cele

două terenuri ce înconjurau

terenul morii (mai puțin patru pogoane

prevăzute în actul de vânzare -

cumpărare nr. 3695/12) restul conacelor și imobilelor din Giurgiu rămânând în

indiviziune între pârâtele surori.

Tot prin aceea

sentință din 1926, moșia C. revine lui E.

A.M.E. arătată ca fiind moștenitoarea lui C.

(C.)P.

Or, în acțiunea de la tribunal, P.D.D.,

A.P.O.M., solicită în natură imobilul

(construcție și teren de 15.600 m.p.) din corn.

Ghimpați jud. Giurgiu

.

Deși

contestatorii susțin în concluziile scrise că numai conacul de la moara C. (nu

conacul principal din C.) a rămas în

indiviziunea moștenitorilor nu se face nicio dovadă

clară în acest sens. Prin hotărârea din 1926 terenul din C. revine (și alte

terenuri) E.A.M.E.

Cu referire la ultimele răspunsuri la obiecțiuni

ale expertului acesta explică diferența între suprafețele de terenuri de 19.700

m.p. și 15.600 m.p. cu cele din măsurători de 14.268,68 m.p. datorită

extinderii unui cimitir, iar toate construcțiile se găsesc pe lotul nr. 1 construcții

unde funcționează subunitatea de pompieri.

Curtea a reținut,

analizând ansamblul probator de la dosar (cu

deosebire raportul de expertiză și

obiecțiunile acestuia), dar și Decretul

Marii Adunări Naționale din 1949 prin care s-a realizat

exproprierea,

dar și

faptul că imobilele solicitate au căzut în lotul E.V.M., că, contestatorii nu

sunt îndreptățiri să li se restituie în

natură

terenul și construcțiile (aceasta rezultând din însăși actele de partaj depuse

după casare în apel), așa cum rezultă și din expertiza

efectuată tot

după casare.

De altfel, după

casarea cu trimite, se avea de lămurit dreptul de

proprietate și

întinderea acestuia, dacă succesorilor A.

G. le reveneau prin partaj aceste terenuri, ceea ce s-a

lămurit

după rejudecare.

Împotriva

deciziei a declarat recurs M.A.

I.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că instanța nu a

respectat dispozițiile instanței de recurs în ceea ce

privește

administrarea de probe referitoare

la calitatea de succesor față de

persoana îndreptățită, precum și la

individualizarea imobilului în litigiu.

Astfel, imobilul

revendicat a fost naționalizat de la E.E.M. și nu de la autoarea

notificatorului P.D.D.,

A.D.G.

Aceeași

concluzie se impune și față de A.P.

O.M., deoarece dovada calității de moștenitor se poate

face

prin certificat de

moștenitor, ori de calitate de moștenitor, conform

pct. 4.2 și pct. 23.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare

unitară

a Legii nr. 10/2001, aprobate

prin H.G. nr. 250/2007.

Instanța de apel a administrat

aceleași înscrisuri existente la dosarul cauzei înainte de casarea cu

trimitere.

Cu privire la conținutul raportului de

expertiză, se arată că

instanța trebuie să

aibă în vedere planurile cadastrale cu elementele de reper evidențiate,

anterioare preluării imobilului ca și planurile actuale

întrucât expertul a arătat că „suprapunerea

suprafeței de teren care a aparținut autorilor reclamanților față de cea aflată

în administrarea

M.A.I. este imposibilă prin identificare exactă..”.

O altă critică se referă la

contradicția dintre considerente și

dispozitiv,

deoarece din motivare nu se înțelege dacă instanța de apel a

considerat

că reclamanții sunt sau nu îndreptățiți la restituirea imobilului revendicat.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate,

a probatoriilor

administrate și a temeiurilor de drept incidente cauzei,

reține caracterul

fondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Hotărârile

instanței de recurs, în caz de casare cu trimitere, sunt

obligatorii pentru judecătorii

fondului cu privire la problemele de

drept

dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe,

conform

art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În cauza de față, instanța de recurs a

impus judecătorilor

instanței superioare de

fond administrarea de noi probatorii pentru

stabilirea pe deplin a următoarelor împrejurări de fapt:

succesori a

contestatorilor față de persoana/persoanele îndreptățite la

acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, înscrise în Legea nr.

10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate abuziv, în

perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989;

dreptului de

proprietate

la care au vocație reclamanții și

imobilului ce formează obiectul litigiului

(vecinătate, compunere).

Cu privire la

calitatea reclamanților de succesori ai persoanei ori

persoanelor îndreptățite, instanța de

apel reține ca fiind dovedită

„conform

actelor de stare civilă .. și după lanțul succesoral depus de

contestatori”,

fără a face propria analiză a probatoriilor administrate

sub acest aspect, respectiv a actelor de stare

civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de

proprietate.

Sub acest din

urmă aspect, instanța de apel nu s-a preocupat să stabilească de o manieră

logică, coerentă prin coroborare cu actele ce

atestă deținerea proprietății, cine

este titularul inițial al dreptului de

proprietate,

în condițiile în care instanța de casare a arătat în considerentele deciziei că

«exproprierea nu s-a referit doar la

A.G.,

căreia i-a fost expropriată suprafața de 50 ha,

ci și la E.V.M., ce nu

se pretinde a fi autoarea

reclamanților de

la care au fost expropriate „conace”».

De asemenea,

potrivit dispozițiilor instanței de control judiciar,

instanța de trimitere avea obligația

să stabilească clar întinderea dreptului de proprietate.

Maniera în care este redată întinderea

și componența dreptului de proprietate este confuză și superficială.

Procedând în

acest mod, instanța de apel nu a motivat de fapt hotărârea pronunțată, cu

încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, se

constată în decizie existenta unei contradicții între

considerente, în sensul că din unele

rezultă că apelul este nefondat câtă vreme se afirmă că „contestatorii nu sunt

îndreptățiți să li se

restituie în natură

terenul și construcțiile (aceasta rezultând din însăși

actele de partaj

depuse după casare în apel), așa cum rezultă și din

expertiza efectuată după casare”, iar din altele că acesta este fondat

(pârâtul nu a făcut dovezi clare în sensul

limitelor casării).

Cum instanța de apel nu a stabilit

întinderea dreptului de

proprietate a

autorului/autorilor reclamanților, calitatea acestora din

urmă de

succesori ai persoanei/persoanelor îndreptățite, conform art. 3 și 4 din Legea

nr. 10/2001, conținutul raportului de expertiză

efectuat în cauză este nelămuritor în sensul stabilit de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizie de casare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, reținând că instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 315 C.

proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) cu referire la art. 314

C. proc. civ.

, va admite recursul, va casa

decizia și va trimite cauza spre

rejudecarea apelului la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE

MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul M.A.I. împotriva deciziei nr. 205/ A din data de 24

februarie 2011 a

Curții

de Apel , secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 iunie 2012.