ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6474/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6474/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 299/ C din 3

noiembrie 2009, Tribunalul Bihor a respins excepțiile lipsei calității

procesuale active a reclamanților B.I. și B.B. și excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului K.A., invocate de către acest pârât.

A respins excepțiile

inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes procesual al

reclamanților, invocate de către pârâta SC M.B.R. SA.; a respins excepția

insuficientei timbrări a acțiunii; a respins acțiunea formulată de reclamanții B.I.

și B.B. împotriva pârâților K.A., SC F. SRL, SC M.B. SA București - sucursala Oradea;

s-a constatat că taxa de timbru datorată de reclamanți pentru judecarea

prezentei acțiuni este de 17.586 lei, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997; a dispus

eșalonarea plății taxei de timbru datorată, respectiv a sumei de 16.586 lei în

șase rate lunare a câte 2,764,3 lei fiecare, hotărârea constituind titlu

executoriu în ceea ce privește taxa judiciară de timbru datorată de reclamanți,

s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri cu Administrația Financiară a

Județului Bihor pentru punerea în executare a hotărârii;au fost obligați

reclamanții să plătească pârâtului K.A. 1.000 lei cheltuieli de judecată și

pârâtei SC F. SRL, 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel

Oradea, secția civilă mixtă, învestită cu soluționarea apelului declarat de

reclamanți, prin Decizia nr. 113 din 4 noiembrie  2010 a respins excepția

netimbrării apelului; a admis calea de atac și a schimbat în parte sentința în

sensul înlăturării dispozițiilor prin care s-a constatat că taxa de timbru

datorată de reclamanți pentru judecarea acțiunii este de 17.586 lei, precum și

cele privind eșalonarea plății taxei de timbru datorate. Celelalte dispoziții

ale sentinței apelate au fost păstrate, iar apelanții au fost obligați la 1.500

lei cu titlu de cheltuieli de judecată către SC F. SRL pentru considerentele ce

urmează.

Apărările intimatelor

formulate în susținerea excepției privind netimbrarea cererii de apel au fost

înlăturate, având în vedere că această problemă a făcut deja obiectul

examinării din partea instanței de apel, care, prin încheierea din 1 aprilie 2010, a stabilit că apelul se timbrează cu ½ din taxa de timbru fixă datorată la instanța de

fond, taxă care a fost achitată la data de 18 februarie 2010, conform facturii

(fila 12 din dosarul de apel).

Cât privește fondul

pricinii s-a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare cu garanție

imobiliară, încheiat la data de 17 iunie 2008 și autentificat de B.N.P. - M.I.A.,

pârâtul K.A. a transmis SC F. SRL Oradea dreptul de proprietate asupra

imobilului situat în Biharia, județul Bihor, reprezentând teren extravilan în

suprafață de 30.000 m.p. dobândit de vânzător cu titlu de moștenire în baza

certificatului de moștenitor nr. x/2001 și a certificatului de moștenitor nr. z/2007

precum și a titlului de proprietate, înscrise în C.F. - Biharia, prin încheierea

din 10 aprilie 2008 emisă de A.N.C.P.I. - OCPI Oradea. În baza contractului

menționat, sub B.4 din Cartea Funciară - Biharia a fost intabulat dreptul de

proprietate în favoarea societății cumpărătoare, iar sub B.5 s-a notat

schimbarea ramurii de încadrare în teren intravilan.

Terenul situat pe

parcela - ce-a făcut obiectul vânzării - apare identificat în titlul de

proprietate din 7 decembrie 1998, respectiv certificatele de moștenitor nr. x/2001

și nr. z/2007, ca fiind situat în tarlaua 188, parcela 1151/3. Aceste date de

identificare sunt menționate în actul nr. 1905 din 1 iulie 2008 eliberat de

Primăria comunei Biharia la cererea apelanților reclamanți, cărora li se

comunică faptul că numitul K.A. nu figurează în evidențele fiscale cu terenul

menționat și ca urmare acesta nu a achitat impozite pentru respectivul teren.

Anterior datei la

care a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare aflat în discuție, și

anume la data de 16 iunie 2008, a fost emis de către Primăria Biharia actul

intitulat certificat fiscal prin care s-a atestat că intimatul K.A. nu

figurează cu debite restante, făcându-se totodată mențiunea că bunul se poate

înstrăina sau ipoteca.

Tot cu referire la

același teren, Primăria comunei Biharia a eliberat anterior actul nr. 1691 din

13 iunie 2008 prin care, la cererea societății SC F. SRL, se atesta că terenul,

proprietatea numitului K.A. junior, nu a fost revendicat de alte persoane în

baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005, în partea finală a actului

făcându-se mențiunea că acesta a fost eliberat pentru a servi la obținerea unui

credit bancar.

Terenul din litigiu

apare menționat și în adeverința eliberată de Primăria Biharia la data de 22

mai 2008, prin care s-a adeverit că terenul se află în intravilanul extins al

localității Biharia, conform noului P.U.G., adeverința fiind eliberată pentru a

servi la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor.

Pentru valabilitatea actelor

de înstrăinare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, clădirilor și a mijloacelor

de transport, există instituită cerința specială reglementată de O.G. nr. 92/2003

în articolul 113 alin. (5), în cazul unor astfel de acte juridice, sub sancțiunea

nulității absolute, acestea neputând fi încheiate fără prezentarea certificatelor

de atestare fiscală. Norma de drept sus-evocată prevede că, pentru înstrăinarea

dreptului de proprietate asupra bunurilor enumerate, contribuabilii trebuie să

prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea

tuturor obligațiilor fiscale locale datorate autorității administrației publice

locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează,

actele încheiate cu încălcarea prevederilor enunțate fiind nule de drept.

În speță, cerința

specială impusă de Codul de procedură fiscală prin textul art. 113 alin. (5) a

fost îndeplinită. Astfel autoritatea administrației publice locale, respectiv

Primăria comunei Biharia, a emis la data de 16 iunie 2008, certificatul fiscal nr.

8228 prin care s-a atestat că intimatul K.A. - care ulterior a înstrăinat

dreptul său de proprietate asupra terenului litigios - nu figurează cu debite

restante.

Textul menționat

sancționează cu nulitatea absolută actele încheiate cu încălcarea prevederilor

ce impun prezentarea de „certificate de atestare fiscală prin care să se ateste

achitarea tuturor obligațiilor fiscale locale datorate autorității

administrației publice locale”. Or, în speță, această autoritate a atestat că

intimatul și-a achitat toate obligațiile fiscale, sens în care a specificat în

cadrul certificatului emis că nu figurează cu debite restante.

Împrejurarea atestată

ulterior de către aceeași autoritate, prin actul nr. 1905 din 1 iulie 2008, în

sensul că intimatul nu figurează în evidențele fiscale cu terenul din litigiu

nu poate atrage desființarea actului de înstrăinare atacat, câtă vreme la data

încheierii acestuia a fost prezentat certificatul fiscal impus de dispozițiile art.

113 din O.G. nr. 92/2003.

Nu poate fi lipsit de

efecte juridice respectivul act, în discuție fiind eventual incidența

dispozițiilor ce reglementează sancțiunile administrative prevăzute pentru

nedepunerea declarațiilor de înregistrare fiscală, respectiv a modificării

ulterioare a datelor cuprinse în acestea, fiind exclusă nimicirea unui act

juridic încheiat cu o persoană care a manifestat diligențele necesare pentru

încheierea, cu respectarea dispozițiilor legale a actului de transmitere în

favoarea sa a dreptului de proprietate.

De altfel, intimatul,

potrivit actului datat 1 iulie 2008, de care se prevalează apelanții

reclamanți, nu figurează în evidențele fiscale ale Primăriei Biharia cu terenul

litigios, și totuși prin actele emise anterior, în cursul lunii mai și iunie

2008, aceeași autoritate atesta că terenul se află în proprietatea lui K.A.

junior, că acest teren nu a fost revendicat de alte persoane în baza legilor

reparatorii, urmând apoi ca în preziua încheierii contractului de

vânzare-cumpărare contestat în instanță, să elibereze certificatul fiscal

despre care s-a făcut vorbire mai sus.

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamanții întemeiat pe dispozițiile pct. 7 și 9 ale art. 304 C.

proc. civ., solicitând, în esență, constatarea nulității de drept a

contractului de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară autentificat de B.N.P.

- M.I.A.

Prin dezvoltarea

motivelor de modificare se arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor de apel, care toate se circumscriu dispozițiilor înscrise în art.

113 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003. Punctual, se precizează că instanța nu s-a

pronunțat cu privire la faptul dacă cerința legii se referă la orice certificat

fiscal sau la un anume certificat fiscal care să ateste plata obligațiilor

fiscale pentru bunul care se înstrăinează. Instanța a luat în considerare

buna-credință a cumpărătorilor în condițiile în care sancțiunea nulității

absolute nu are în vedere elementele e ordin subiectiv. Totodată, instanța

arată că neîndeplinirea obligației are doar consecințe de ordin administrativ.

Se mai arată că în

mod greșit se apreciază că certificatul fiscal prezentat întrunește cerințele

legii și că sancțiunea nulității absolute poate fi acoperită prin luarea în

considerare a unui certificat fiscal nelegal.

Motivele

contradictorii rezidă din faptul că, pe de o parte, se recunoaște calitatea

procesuală a reclamanților și interesul de a solicita constatarea, iar pe de

altă parte că sancțiunile sunt de ordin administrativ. Hotărârea se întemeiază

pe motive străine de natura pricinii întrucât fiind vorba de o nulitate

absolută nu se analizează actul cu referire la motive subiective ce țin de

conduita părților contractante.

Intimații K.A. și M.B.

București - sucursala Oradea, prin întâmpinările formulate, solicită

respingerea recursului, M.B., reiterând excepția lipsei de interes a formulării

acțiunii, având în vedere că reclamanții puteau formula acțiune în revendicare.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor

administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză reține caracterul

nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Pentru ca o decizie

dată în apel să fie motivată în sensul dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. este necesar ca instanța să motiveze soluția dată fiecărei critici aduse

hotărârii primei instanțe și nu să răspundă separat diverselor argumente aduse

în susținerea căii de atac declarate. Cu alte cuvinte, este motivată și o

decizie care cuprinde o motivare implicită.

Conform

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului noțiunea de proces

echitabil presupune ca o instanță internă să examineze în mod real problemele

esențiale care i-au fost supuse (cauza Albina contra României).

În speță, problema

esențială dedusă judecății este aceea a valabilității/nevalabilității

contractului de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară autentificat din 16

iunie 2008 de B.N.P. - M.I.A., cu referire la dispozițiile art. 113 alin. (5)

din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală. Mai

precis, dacă cerința impusă de textul de lege mai sus arătat, existența

certificatului de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor

obligațiilor fiscale locale datorate autorității administrației publice locale

a fost sau nu îndeplinită la data autentificării contractului de

vânzare-cumpărare.

Astfel, cum rezultă

din expunerea rezumativă a considerentelor deciziei Curții de apel, acestea

conțin argumentele, cu trimite la mijloacele de probă administrate în cauză,

care au format convingerea instanței în sensul că sancțiunea nulității de drept

prevăzută de art. 113 alin. (5) C. proc. civ. nu este incidentă în cauză, ceea

ce permite concluzia că decizia este motivată.

Recurenții invocă și pct.

7 al art. 304 C. proc. civ. ce consacră ipoteze diferite tot pentru nemotivarea

hotărârii în sensul existenței unor contradicții între considerente și

dispozitiv, apreciindu-se că reținerea calității procesuale active și a

interesului reclamanților determină admiterea acțiunii formulate așa încât

soluția pronunțată, respingerea acțiunii, este contradictorie.

Critica este

nefondată întrucât calitatea procesuală și interesul, alături de dreptul

afirmat și capacitatea procesuală, sunt condiții de exercițiu ale acțiunii

civile. Îndeplinirea condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile nu determină,

prin ele însele, admiterea, de plano, a cererii de chemare în judecată, fiind

necesară administrarea de probe în susținerea demersului judiciar.

Tot ca motiv de

modificare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este

invocată și existența unui motiv străin de natura pricinii și anume

considerentele referitoare la buna credință a părților contractante, câtă vreme

în cauză se discută o nulitate absolută și nu aspecte subiective ce țin de

conduita părților.

Instanța superioară

de fond, analizând criticile formulate în calea devolutivă de atac, și-a

motivat decizia exclusiv prin raportare la probele administrate și la textul de

lege incident în cauză, fără considerații legate de conduita subiectivă a

contractanților. O astfel de motivare se regăsește în hotărârea primei

instanțe, care însă nu a fost însușită de instanța de apel. Ca atare, critica

este nefondată.

Cu privire la

criticile privind neconformitatea certificatului de atestare fiscală din 16

iunie 2008 eliberat de Primăria Biharia cu dispozițiile art. 113 alin. (5) C.

proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, Înalta

Curte reține următoarele:

Alin. (5) al art. 113

sancționează cu nulitatea de drept actele prin care se înstrăinează terenuri în

absența certificatului de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea

tuturor obligațiilor fiscale locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal

bunul ce se înstrăinează.

Potrivit

dispozițiilor art. 219 alin. (1) lit. b) din același act normativ neîndeplinirea

la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege a bunurilor și

veniturilor impozabile constituie contravenție ce este sancționată cu o amendă

de la 50 lei la 1.500 lei pentru persoanele fizice conform art. 219 alin. (2) lit.

d) din același act normativ.

Curtea

Constituțională, prin decizia nr. 169 din 14 iulie 2009 a statuat

constituționalitatea textului de lege incident în cauză, reținând că rațiunea

care a stat la baza soluției legislative criticate a fost crearea unui climat

de stabilitate și securitate juridică, precum și preocuparea statului în a găsi

metode eficiente pentru a determina contribuabilul să își execute obligațiile

fiscale, indiferent de natura și cuantumul lor. O asemenea măsură este expresia

obligației pozitive a statului de a asigura ritmicitatea și certitudinea

alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale

care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, faptul că legiuitorul a

condiționat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor

creanțelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu

echivalează cu instituirea unei incapacități de a vinde sau de a dona bunul

imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea condiționare este menită să asigure

în mod eficient îndeplinirea unei obligații legale și constituționale a

persoanelor fizice sau juridice, și anume plata sarcinilor fiscale, indiferent

de natura lor, la bugetele locale.

În cauză, condiția

prevăzută de art. 113 alin. (3) a fost îndeplinită câtă vreme autoritatea

fiscală atestă că pârâtul K.A. nu figurează cu debite restante, menționându-se

că bunul, terenul în litigiu, se poate înstrăina sau ipoteca.

Astfel, autoritatea

fiscală - serviciul financiar al comunei Biharia atestă prin certificatul din 16

iunie 2008 că K.A. nu figurează cu debite restante și că bunul se poate

înstrăina sau ipoteca.

Coroborând textele de

lege arătate cu decizia Curții Constituționale rezultă că doar absența

certificatului de atestare fiscale atrage nulitatea de drept a contractului de

vânzare - cumpărare, omisiunea vânzătorului de a declara bunul supus

impozitării constituind contravenție ce se sancționează ca atare.

Înalta Curte,

reținând că motivele de modificare invocate nu sunt incidente în cauză, va

respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții B.B. și B.I. împotriva deciziei nr.

113/ A din 4 noiembrie  2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2011.