LIEDERMANN v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
LIEDERMANN v. AUSTRIA (CtEDO, 2007)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE 2928/02 de Gabriel LIEDERMANN împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 8 februarie 2007 în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis, Președintele, L. Loucaides, dna N. Vajić, A. Kovler, dna E. Steiner, K. Hajiyev, D. Spielmann, judecători și dl Grefier al Secțiunii Nielsen Având în vedere cererea depusă la 8 ianuarie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului. având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După deliberare, decide după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Gabriel Liedermann, este un național austriac născut în 1958 și trăiește în Viena. Guvernul austriac (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, ambasadorul F. Trauttmansdorff, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal al Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 septembrie 1994, Autoritatea Federală de Poliție din Viena a eliberat o ordine penală provizorie care a constatat că reclamantul a fost vinovat de faptul că a ignorat un semnal de trafic roșu și i-a impus o amendă de 1.500 de chiluri austriece (ATS) cu șase ore de închisoare în neregulă. La 20 ianuarie 1997, grupul administrativ independent, după ce a avut audieri în noiembrie și decembrie 1996, a pronunțat decizia de a respinge apelul reclamantului, dar a redus amenzile la 1.200 ATS, cu șase ore de închisoare în lipsa de drept. La 4 februarie 2000, decizia Comitetullui administrativ independent a fost acordată reclamantului. Reclamantul a depus o plângere la Curtea Administrativă la 21 martie 2000 și a solicitat o ședință. La 18 mai 2001, Curtea Administrativă, fără audiere, a respins plângerea reclamantului ca fiind nefondată. Hotărârea Tribunalului Administrativ a fost depusă la 9 iulie 2001. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea și presupusa nedreptate a procedurii. În plus, el s-a plâns că nu a fost convocat și, prin urmare, nu a fost prezent la decizia Comitetului administrativ independent. În cele din urmă, el s-a plâns și de lipsa unei audieri în fața Curții administrative. În plus, reclamantul a susținut încălcări ale articolului 13 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA La 4 noiembrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație de la solicitant: „Eu, dl Gabriel Liedermann, remarc că Guvernul Austriai sunt pregătite să-mi plătească suma de 4.000 de euro în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care este de a acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Austria în ceea ce privește faptele care dau naștere la această cerere. Declar că aceasta constituie o rezoluție finală a cazului.” La 20 decembrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Eu, Ambasadorul Ferdinand Trauttmansdorff, șeful Departamentului de Drept Internațional al Ministerului Federal al Afacerilor Externe, declar că Guvernul Austriei oferă să plătească 4.000 de euro dlui Gabriel Liedermann în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazurii menționate mai sus în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea reiterează termenele prevăzute la art. 37 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că ... (b) problema a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele lor, este necesar.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului