ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 204/2013

Asupra recursului penal de față ; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 12 din 11 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii privind pe persoana extrădabilă F.A.. S-a dispus extrădarea numitului F.A., către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii. S-a luat act că persoana extrădabilă F.A. se prevalează de regula specialității. S-a dispus arestarea persoanei extrădabile F.A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 11 ianuarie 2013 până la data de 09 februarie 2013 inclusiv. În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru admiterea cererii și extrădarea persoanei solicitate, că potrivit art. 3 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, extrădarea nu poate fi refuzată pe baza cetățeniei persoanei căutate astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. S-a mai constatat că nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 și nici motivele opționale de refuz al extrădării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, s-a reținut că este îndeplinită și condiția dublei incriminări deoarece faptele pentru care este cercetată persoana solicitată sunt prevăzute ca infracțiuni, în legea română respectiv de art. 23 din Legea nr. 656/2002 și art. 271 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 7 din Legea nr. 39/2003. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată F.A. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și pct. 17 2 C. proc. pen.. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., în baza art. 385 15 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel București, pentru ca recurentul să fie repus în situația de i se acorda termenul obligatoriu pentru opoziție și pentru a formula apărări.

A menționat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe o cerere esențială, anume cererea de acordare a termenului de 8 zile pentru formularea opoziției la extrădare și pentru a solicita administrarea de probe. A precizat că s-au încălcat dispozițiile prevăzute de art. 21, 22, 46, 49, 50 și 52 din Legea nr. 302/2004, nefiind îndeplinite nici condițiile obligatorii și nici cele opționale pentru extrădarea recurentului. A mai invocat faptul că, încălcând dispozițiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, instanța s-a pripit în soluționarea cererii de extrădare, având în vedere că persoana solicitată, audiată fiind, a exprimat refuz față de cererea de extrădare, astfel încât, în mod greșit s-a trecut la judecarea cererii de extrădare, dispunându-se și arestarea provizorie a recurentului.

A menționat că instanța era obligată să acorde un termen, având în vedere cererea scrisă depusă la dosar cu ocazia judecării fondului, în care, la punctul 5, se solicita acordarea termenului pentru formularea opoziției la extrădare. A mai susținut că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile generale prevăzute de Constituția României, și sunt aplicabile prevederile art. 33 din Legea nr. 302/2004 privind intervenția prescripției. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., în baza art. 385 15 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a solicitat instanței să admită recursul, să caseze hotărârea atacată și, în rejudecare, să dispună acordarea unui termen în vederea administrării de probe.

A susținut că, în mod greșit, instanța de fond a considerat aplicabile prevederile art. 22 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, acesta neaplicându-se situației în care actele atașate cererii au fost supuse deja unei judecăți penale, cum este situația recurentului, raportat la faptul că extrădarea și arestarea provizorie a recurentului se solicită în baza rechizitoriului și mandatului de extrădare, ce au fost deja avute în vedere de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. A considerat că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile generale ale Legii nr. 302/2004, cu referire la dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. a) ale acestei legi, întrucât admiterea cererii de extrădare va crea o situație vătămătoare pentru recurent, în sensul că acesta nu va beneficia de un proces echitabil în Statele Unite ale Americii.

Recurentul va răspunde pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură politică și militară, deși, în conformitate cu rezoluția nr. 404/D/P/2006 din 14 ianuarie 2011 a D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, faptele recurentului pot fi încadrate cel mult în categoria actelor pregătitoare. A arătat că, potrivit legislației europene, mijloacele de probă obținute prin provocare nu pot fi folosite într-un proces penal, prin rezoluția menționată stabilindu-se ca acestea sunt nule.

Observând că instanța nu poate cenzura legalitatea mandatului emis pe numele recurentului, a precizat că rămâne la aprecierea instanței să analizeze dacă infracțiunile pentru care a fost urmărit recurentul în Statele Unite ale Americii se circumscriu sferei infracțiunilor de natură politică și militară, și să dispună în consecință, învederând că, potrivit rezoluției nr. 404/D/P/2006 din 14 ianuarie 2011 a D.I.I.C.O.T., la momentul săvârșirii faptelor, exista un embargou instituit de Statele Unite Iranului, astfel încât infracțiunea pentru care s-a formulat cererea de extrădare nu este una de drept comun. A susținut că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile generale prevăzute de Constituția României, fiind aplicabile prevederile art. 33 din Legea nr. 302/2004 privind intervenția prescripției.

Cu ocazia primei cereri de extrădare, autoritățile americane au precizat faptul că termenul de prescripție pentru infracțiunile ce au determinat formularea cererii este de 5 ani de la data săvârșirii, așa cum rezultă din Anexa 6 la Motivele de recurs, conținând cererea de arestare provizorie, astfel încât faptele pentru care s-a solicitat extrădarea sunt prescrise din 2011. A mai susținut că instanța de fond nu a avut în vedere existența unor motive opționale de refuz, încălcându-se astfel prevederile art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, în raport de faptul că, pe de o parte, în baza probelor transmise, autoritățile romane au dat deja o dezlegare cauzei, prin soluțiile ce rezultă din actele depuse la dosar, și, pe de altă parte, instanța de fond nu a avut în vedere situația recurentului de unic întreținător al familiei sale, potrivit înscrisurilor depuse în dovedire.

Recursul este nefondat. Examinând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică, urmând a o menține ca atare.

Astfel, prin sesizarea nr. 1458/II-5/2012 din data de 11 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost înaintată cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii cu privire la persoana extrădabilă F.A., arătându-se că acesta este urmărit internațional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 17 octombrie 2006 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului California pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație la încălcarea Legii de control al exportului de arme și spălare de bani, prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secțiunea 554 și Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secțiunile 1956 (a)(2)(A) și (2) , fapte pentru care legislația penală a statului solicitant prevede pedeapsa maximă de 5 ani și respectiv 20 ani închisoare.

Prin ordonanța nr. 3 din data de 11 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a luat față de persoana extrădabilă F.A. măsura reținerii pe o durată de 24 ore, începând din data de 11 ianuarie 2013, ora 11,30 până la data de 12 ianuarie 2013, ora 11,30. Audiată fiind de instanță, persoana extrădabilă F.A. a arătat că nu își dă consimțământul la extrădare și nu renunță la regula specialității. Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru admiterea cererii și extrădarea persoanei solicitate, cum de altfel în mod corect a dispus instanța de fond.

În cauză, persoana extrădabilă F.A., cetățean român, este urmărită internațional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 17 octombrie 2006 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului California pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație la încălcarea Legii de control al exportului de arme și spălare de bani, prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secțiunea 554 și Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secțiunile 1956 (a)(2)(A) și (2) , fapte pentru care legislația penală a statului solicitant prevede pedeapsa maximă de 5 ani și respectiv 20 ani închisoare. Starea de fapt reținută constă în aceea că în anul 2006 numitul F.A.

a conspirat împreună cu alte persoane, printre care J.G. pentru a exporta piese din Statele Unite ale Americii (exportarea de accelerometre militare folosite la navele spațiale pentru sisteme de navigație și control) prin încălcarea Legii de Control al Exportului de Arme. Acesta a cunoscut că exportarea de accelerometre militare din Statele Unite ale Americii urma a fi efectuată prin mijloace ilegale. În aceste condiții, J.G. a solicitat unei persoane din Statele Unite ale Americii să-i procure 12 accelerometre de la un fabricant din Statele Unite ale Americii și să le trimită prin contrabandă din Statele Unite ale Americii în România, pentru ca apoi, să fie trimise în Iran. Persoana din Statele Unite ale Americii acționa ca sursă confidențială pentru Departamentul de Securitate Națională a Statele Unite ale Americii.

Astfel, F.A. s-a înțeles cu J.G. să acționeze ca firmă paravan în România, cu scopul de a intermedia plata a 169.632 dolari SUA pentru accelerometre, pe care să le recepționeze în București, România. În contextul arătat, în mod repetat, F.A. și J.G. au dat dispoziții sursei confidențiale să trimită accelerometrele din Statele Unite ale Americii către o adresă din România. În continuarea acestui demers, în lunile august și septembrie 2006, F.A. i-a trimis în scris sursei confidențiale instrucțiuni detaliate pentru trimiterea accelerometrelor prin contrabandă din Statele Unite ale Americii, prin falsificarea facturii de transport și a documentelor de control ale exportului.

Referitor la apărarea persoanei solicitate în sensul că față de acesta s-a mai formulat o cerere de extrădare întemeiată pe aceleași motive, Înalta Curte constată din verificările efectuate că s-a formulat împotriva numitului F.A., anterior ratificării Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, cerere care a fost respinsă ca nefondată prin încheierea nr. 16F din data de 04 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 10482/2/2006, fără a fi formulată ulterior o cerere de extrădare. Cât privește Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, se reține potrivit art. 22, că acest tratat se aplică infracțiunilor săvârșite atât înainte cât și după data intrării sale în vigoare.

În ceea ce privește apărarea persoanei solicitate potrivit căreia în România a fost cercetat pentru aceleași fapte, fiind pronunțată prin Rezoluția nr. 404/D/P/2006 din data de 14 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

o soluție de netrimitere în judecată, se constată că instanța de fond în mod corect a făcut trimitere la art. 5 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii care prevede că extrădarea nu va fi împiedicată de faptul că autoritățile statului solicitat au decis să nu urmărească penal persoana căutată pentru faptele pentru care se solicită extrădarea, să înceteze orice procedură penală începută împotriva persoanei căutate pentru aceleași fapte sau să cerceteze persoana căutată pentru aceleași fapte pentru care se solicită extrădarea, extrădarea neacordându-se decât în cazul în care persoana căutată a fost condamnată sau achitată pentru infracțiunea pentru care se solicită extrădarea.

Verificând condițiile de fond și de formă, s-a constatat a fi îndeplinite condițiile de formă, potrivit art. 36 din Legea nr. 302/2004 și art. 8 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București, la data de 10 septembrie 2007 și ratificat prin Legea nr. 111/2008, cererea de extrădare fiind formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, în sprijinul cererii prezentându-se copii ale mandatului de arestare și ale rechizitoriului, în cauza penală în care este cercetată persoana extrădabilă, documentele fiind depuse și în traducere legalizată în limba română. De asemenea, s-a înaintat o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, indicându-se data și locul săvârșirii acestora, calificarea juridică și referiri la dispozițiile legale aplicabile.

A fost atașată și o copie a dispozițiilor legale aplicabile. Verificând incidența dispozițiilor art. 3 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, potrivit cu care extrădarea nu va fi refuzată pe baza cetățeniei persoanei căutate, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. Curtea a constatat în mod corect că nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 și nici motivele opționale de refuz al extrădării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 302/2004. Într-adevăr este îndeplinită și condiția dublei incriminări deoarece faptele pentru care este cercetată persoana solicitată sunt prevăzute ca infracțiuni în legea română, respectiv de art. 23 din Legea nr. 656/2002 și art. 271 din Legea nr. 86/2006 rap.

la art. 7 din Legea nr. 39/2003. Este îndeplinită de asemenea și condiția referitoare la gravitatea pedepsei, prevăzută de art. 26 din Legea nr. 302/2004, din relațiile comunicate de autoritățile solicitante rezultând că infracțiunile pentru care se solicită extrădarea sunt sancționate cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, condiția fiind îndeplinită și raportat la legislația română. Totodată, nu s-au identificat motive pentru a considera că persoana extrădabilă va fi judecată în Statele Unite ale Americii de un tribunal care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare, conform art. 31 din Legea nr. 302/2004. În demersul verificării condițiilor legale în cauză, s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile referitoare la prescripția răspunderii penale, condiție impusă de art. 33 din Legea nr. 302/2004 și art. 6 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii.

Instanța de fond a reținut în mod just că aspectele arătate de persoana solicitată privind „provocarea” sa de a săvârși faptele pentru care se solicită extrădarea, exced cauzei pendinte întrucât vizează temeinicia acuzațiilor, art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 prevăzând că opoziția la extrădare nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare. Critica formulată de recurent în baza cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., este neîntemeiată, întrucât cu prilejul dezbaterilor din 11 ianuarie 2013, cu ocazia judecării fondului, acesta nu a solicitat acordarea termenului de 8 zile pentru formularea opoziției la cererea de extrădare și pregătirea probelor, iar cererea sa privind administrarea de probe a fost dezbătută oral la acel termen, probele solicitate fiind puse în dezbaterea contradictorie a părților, astfel încât acordarea unui alt termen în acest scop nu mai era necesară. Pentru considerentele arătate, cum din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată F.A.

împotriva sentinței penale nr. 12 din 11 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, pe care o menține ca legală și temeinică. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată F.A. împotriva sentinței penale nr. 12 din 11 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul persoana solicitată la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 ianuarie 2013.