ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3324/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3324/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2592 din data de 27 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a constatat perimate recursurile formulate de către Inspecția Muncii și Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj împotriva sentinței civile nr. 2229 din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta Inspecția Muncii, solicitând repunerea în termenul de recurs și constatarea faptului că perimarea nu a operat, motivele de recurs fiind încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 304¹ din C. proc. civ.. În motivarea cererii, recurenta a susținut că suspendarea judecării cauzei a intervenit în temeiul art. 244 pct. 1 din C. proc.
civ., și deci nu poate fi reținută culpa părților pentru nelucrare, că în mod eronat a fost constatată împlinirea termenului de perimare, că decizia recurată nu le-a fost comunicată și a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253 alin. (2) din C. proc. civ.. Examinând actele și înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil. Potrivit art. 299 din C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Din aceste dispoziții rezultă faptul că sunt susceptibile de a fi contestate pe calea recursului doar hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, și hotărârile date în apel.
Or, în speță, obiectul recursului îl reprezintă o hotărâre dată de către o instanță de recurs. Deși dispozițiile art. 253 alin. (2) prevăd că hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, acestea nu sunt de natură a deroga de la regimul juridic aplicabil hotărârilor date în recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 299, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat în cauză de recurenta Inspecția Muncii ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul formulat de Inspecția Muncii împotriva deciziei civile nr. 2592 din data de 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.