Stanciu împotriva României

Secțiunea a treia Cerere nr. 185/04 prezentată de Ionel Mărgărit STANCIU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 8 februarie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președintele, J. Hedigan, C. Bîrsan, e. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, I. Ziemel, judecători, și al dlui S. Quesada, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 30 octombrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Ionel Mărgărit Stanciu, este un resortisant român, născut în 1950 și rezident în Sibiu.

Guvernul român (inclusiv a) este reprezentat de agentul său, dl B. Ramașcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: Ca urmare a restructurării armatei și a poliției, începând cu 1995, au fost adoptate mai multe măsuri legislative în scopul de a încuraja militarii și polițiștii să-și ceară repartiția în armata de rezervă și, prin urmare, să se pensioneze anticipat. În această privință, în plus față de pensia de pensie, la ë t le octoya de alocații scutite de impozit și calculate în raport cu soldul lor lunar brut. La cererea sa, la 29 februarie 2000, reclamantul, subofițer de poliție, a fost repartizat armatei de rezervă și a fost pensionat anticipat cu dreptul la pensie și la alocațiile menționate anterior.

În momentul plății acestor alocații, Ministerul de Interne deținea suma impozitului pe venit. Prin intermediul unei acțiuni introduse în fața Tribunalului de Primă Instanță din Sibiu împotriva Ministerului de la Õ , reclamantul a solicitat rambursarea sumei reținute cu titlu de impozit, majorată ca urmare a inflației. Ministerul a făcut referire la acțiune. Prin hotărârea din 4 aprilie 2001, Tribunalul, considerând că alocațiile în litigiu nu aveau o natură salarială și că erau scutite de impozit, a acceptat acțiunea și a condamnat ministerul să ramburseze reclamantului suma solicitată. De asemenea, a condamnat ministerul să repare prejudiciul suferit de reclamant din cauza deprecierii acestei sume, sau în total 58 987 710 lei românești (ROL).

Pe baza unei acțiuni a Ministerului, printr-o hotărâre definitivă din 12 iulie 2001, tribunalul departamental din Sibiu a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță. Această hotărâre a trecut în forță de lucru judecat, reclamantul a primit, la o dată nespecificată, suma care face obiectul litigiului. Procurorul general al României a formulat în fața Curții Supreme de Justiție o acțiune în anulare împotriva celor două decizii menționate mai sus și a făcut să se afirme că, în conformitate cu legislația internă, instanțele au comis erori de drept grave, ceea ce a dus la o soluție greșită la litigiu. Prin hotărârea din 7 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunea, a pronunțat hotărârile contestate și, pe fond, a respins acțiunea reclamantului.

Aceasta concluzionează că alocațiile aveau o natură salarială, fiind, prin urmare, supuse la plata impozitului. La cererea Ministerului de Interne, printr-o hotărâre din 26 iunie 2003 September 2005, Tribunalul de Primă Instanță din Sibiu l-a condamnat pe reclamant să ramburseze suma în litigiu. Reclamantul a formulat o hotărâre cu privire la executare. Procedura este în continuare pendinte. GRIFS Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentul a imputat la data de: a procedurii și a absenței imparțialității judecătorilor Curții Supreme de Justiție care au acționat în cauza respectivă. Acesta se plânge în esență de încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza obligației de a restitui suma încasată în temeiul unei hotărâri interne definitive.

Invocând articolele 14 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 12 se plânge de o discriminare față de alți foști foști militari care au obținut, de asemenea, prin decizii definitive rambursarea impozitului fără ca procurorul general să fi formulat o acțiune în anulare împotriva acestor decizii. La 22 iunie 2006, grefa a trimis părților declarații în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. La 1 septembrie 2006, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație Eu, Beatrice Ramascanu, agent al guvernului român în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că guvernul român îi oferă domnului Ionel Mărgărit Stanciu, titlu grațios, suma de 1 250 EUR în vederea unei soluționări amiabile a cauzei, având ca origine cererea pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății și se înțelege în afara oricărui impozit aplicabil. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, statul membru în cauză trebuie să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale.

Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. În cazul în care se dorește să se renunțe la orice pretenție împotriva reclamantului cu privire la faptele care au stat la originea cererii menționate anterior, inclusiv la executarea forțată a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 7 mai 2003 sau a oricărei alte decizii prin care se condamnă reclamantul să ramburseze suma în litigiu. La 27 iulie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant Subsemnatul, Ionel Mărgărit Stanciu, remarcă faptul că guvernul român este pregătit să-mi plătească, cu titlu gratuit, suma de 1 250 de euro în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății și se înțelege în afara oricărui impozit aplicabil. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. După expirarea termenului menționat și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale. Observ, de asemenea, că guvernul român și-a exprimat angajamentul de a renunța la orice pretenție cu privire la faptele care au stat la originea cererii, inclusiv la executarea forțată a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 7 mai 2003 sau a oricărei alte hotărâri prin care se dispune rambursarea sumei în litigiu.

În plus, accept această propunere și renunț la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție și de protocoalele sale (articolul fine din convenție). Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din convenție și să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide de a elimina cererea de rol. Santiago Quesada Boštjan domnul Zupančič Premier

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 185/04 présentée par Ionel Mărgărit STANCIU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 8 février 2007 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič, président, J. Hedigan, C. Bîrsan, M mes E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, M. David Thór Björgvinsson, M me I. Ziemele, juges, et de M. S. Quesada, greffier de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 30 octobre 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Ionel Mărgărit Stanciu, est un ressortissant roumain, né en 1950 et résidant à Sibiu.

Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me B. Ramașcanu, du ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En raison de la restructuration de l’armée et de la police, entamée dès 1995, plusieurs mesures législatives furent adoptées dans le but d’encourager les militaires et les policiers à demander leur affectation à l’armée de réserve et, par conséquent, à prendre leur retraite anticipée. A cet égard, en sus de la pension de retraite, l’Etat leur octroya des allocations exonérées d’impôt et calculées par rapport à leur solde mensuelle brute. A sa demande, le 29 février 2000, le requérant, sous-officier de police, fut affecté à l’armée de réserve et mis à la retraite anticipée avec droit à la pension et aux allocations susmentionnées.

Au moment du paiement de ces allocations, le ministère de l’Intérieur déduisit le montant de l’impôt sur le revenu. Par une action introduite auprès du tribunal de première instance de Sibiu à l’encontre du ministère de l’Intérieur, le requérant demanda le remboursement de la somme retenue à titre d’impôt, majorée en raison de l’inflation. Le ministère s’opposa à l’action. Il estima qu’étant assimilées aux salaires, les allocations étaient soumises à l’imposition. Par un jugement du 4 avril 2001, le tribunal, estimant que les allocations litigieuses n’avaient pas une nature salariale et qu’elles étaient exonérées d’impôt, accueillit l’action et condamna le ministère à rembourser au requérant la somme réclamée.

Il condamna également le ministère à réparer le préjudice subi par le requérant en raison de la dévaluation de cette somme, soit au total 58 987 710 lei roumains (ROL). Sur recours du ministère, par un arrêt définitif du 12 juillet 2001, le tribunal départemental de Sibiu confirma le bien-fondé du jugement rendu en premier ressort. Cet arrêt étant passé en force de chose jugée, le requérant encaissa, à une date non précisée, la somme faisant l’objet du litige. Le procureur général de la Roumanie forma devant la Cour suprême de justice un recours en annulation contre les deux décisions susmentionnées. Il fit valoir qu’en interprétant la législation interne, les tribunaux avaient commis de graves erreurs de droit, entraînant une mauvaise solution du litige.

Par un arrêt du 7 mai 2003, la Cour suprême de justice accueillit le recours, cassa les décisions contestées et, sur le fond, rejeta l’action du requérant. Elle conclut que les allocations avaient une nature salariale, étant par conséquent soumises à l’impôt. Sur demande du ministère de l’Intérieur, par un jugement du 26 septembre 2005, le tribunal de première instance de Sibiu condamna le requérant à rembourser la somme litigieuse. Le requérant forma une contestation à l’exécution. La procédure est toujours pendante. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue l’iniquité de la procédure et l’absence d’impartialité des juges de la Cour suprême de justice ayant statué dans l’affaire.

2. Il se plaint en substance d’une atteinte à son droit au respect de ses biens, garanti par l’article 1 du Protocole n o 1, en raison de l’obligation de restituer la somme encaissée en vertu d’un jugement interne définitif. 3. Invoquant les articles 14 de la Convention et 1 du Protocole n o 12, il se plaint d’une discrimination par rapport à d’autres anciens militaires qui ont également obtenu par des décisions définitives le remboursement de l’impôt sans que le procureur général ait formé de recours en annulation contre ces décisions. EN DROIT Le 4 mai 2006, le Gouvernement a exprimé son souhait de parvenir à un règlement amiable dans la présente affaire. Le 22 juin 2006, le greffe a envoyé aux parties des déclarations en vue d’un règlement amiable de l’affaire.

Le 1 er septembre 2006, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je soussignée, Beatrice Ramascanu, agent du gouvernement roumain devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, déclare que le gouvernement roumain offre de verser à M. Ionel Mărgărit Stanciu, à titre gracieux, la somme de 1 250 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme, qui couvrira tout préjudice moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en lei roumains au taux applicable à la date du paiement et s’entend hors impôt éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.

A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. Le Gouvernement s’engage à renoncer à toute prétention à l’encontre du requérant à propos des faits à l’origine de ladite requête, y compris à l’exécution forcée de l’arrêt de la Cour suprême de justice du 7 mai 2003 ou de toute autre décision condamnant le requérant à rembourser la somme litigieuse.

» Le 27 juillet 2006, la Cour a reçu la déclaration suivante signée par le requérant : « Je soussigné, Ionel Mărgărit Stanciu, note que le gouvernement roumain est prêt à me verser, à titre gracieux, la somme de 1 250 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme, qui couvrira tout préjudice moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en lei roumains au taux applicable à la date du paiement et s’entend hors impôt éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.

A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Je note également que le gouvernement roumain s’engage à renoncer à toute prétention à propos des faits à l’origine de la requête, y compris à l’exécution forcée de l’arrêt de la Cour suprême de justice du 7 mai 2003 ou de toute autre décision ordonnant le remboursement de la somme litigieuse. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Roumanie à propos des faits à l’origine de ladite requête.

Je déclare l’affaire définitivement réglée. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles (article 37 § 1 in fine de la Convention). Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Greffier Président