AFFAIRE STANCIU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle
AFFAIRE STANCIU c. ROUMANIE (CtEDO, 2007)
Secțiunea a treia Cerere nr. 185/04 prezentată de Ionel Mărgărit STANCIU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 8 februarie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președintele, J. Hedigan, C. Bîrsan, e. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, I. Ziemel, judecători, și al dlui S. Quesada, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 30 octombrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Ionel Mărgărit Stanciu, este un resortisant român, născut în 1950 și rezident în Sibiu. Guvernul român (inclusiv a) este reprezentat de agentul său, dl B. Ramașcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: Ca urmare a restructurării armatei și a poliției, începând cu 1995, au fost adoptate mai multe măsuri legislative în scopul de a încuraja militarii și polițiștii să-și ceară repartiția în armata de rezervă și, prin urmare, să se pensioneze anticipat. În această privință, în plus față de pensia de pensie, la ë t le octoya de alocații scutite de impozit și calculate în raport cu soldul lor lunar brut. La cererea sa, la 29 februarie 2000, reclamantul, subofițer de poliție, a fost repartizat armatei de rezervă și a fost pensionat anticipat cu dreptul la pensie și la alocațiile menționate anterior. În momentul plății acestor alocații, Ministerul de Interne deținea suma impozitului pe venit. Prin intermediul unei acțiuni introduse în fața Tribunalului de Primă Instanță din Sibiu împotriva Ministerului de la Õ , reclamantul a solicitat rambursarea sumei reținute cu titlu de impozit, majorată ca urmare a inflației. Ministerul a făcut referire la acțiune. Prin hotărârea din 4 aprilie 2001, Tribunalul, considerând că alocațiile în litigiu nu aveau o natură salarială și că erau scutite de impozit, a acceptat acțiunea și a condamnat ministerul să ramburseze reclamantului suma solicitată. De asemenea, a condamnat ministerul să repare prejudiciul suferit de reclamant din cauza deprecierii acestei sume, sau în total 58 987 710 lei românești (ROL). Pe baza unei acțiuni a Ministerului, printr-o hotărâre definitivă din 12 iulie 2001, tribunalul departamental din Sibiu a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță. Această hotărâre a trecut în forță de lucru judecat, reclamantul a primit, la o dată nespecificată, suma care face obiectul litigiului. Procurorul general al României a formulat în fața Curții Supreme de Justiție o acțiune în anulare împotriva celor două decizii menționate mai sus și a făcut să se afirme că, în conformitate cu legislația internă, instanțele au comis erori de drept grave, ceea ce a dus la o soluție greșită la litigiu. Prin hotărârea din 7 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunea, a pronunțat hotărârile contestate și, pe fond, a respins acțiunea reclamantului. Aceasta concluzionează că alocațiile aveau o natură salarială, fiind, prin urmare, supuse la plata impozitului. La cererea Ministerului de Interne, printr-o hotărâre din 26 iunie 2003 September 2005, Tribunalul de Primă Instanță din Sibiu l-a condamnat pe reclamant să ramburseze suma în litigiu. Reclamantul a formulat o hotărâre cu privire la executare. Procedura este în continuare pendinte. GRIFS Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentul a imputat la data de: a procedurii și a absenței imparțialității judecătorilor Curții Supreme de Justiție care au acționat în cauza respectivă. Acesta se plânge în esență de încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza obligației de a restitui suma încasată în temeiul unei hotărâri interne definitive. Invocând articolele 14 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 12 se plânge de o discriminare față de alți foști foști militari care au obținut, de asemenea, prin decizii definitive rambursarea impozitului fără ca procurorul general să fi formulat o acțiune în anulare împotriva acestor decizii. La 22 iunie 2006, grefa a trimis părților declarații în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. La 1 septembrie 2006, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație Eu, Beatrice Ramascanu, agent al guvernului român în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că guvernul român îi oferă domnului Ionel Mărgărit Stanciu, titlu grațios, suma de 1 250 EUR în vederea unei soluționări amiabile a cauzei, având ca origine cererea pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății și se înțelege în afara oricărui impozit aplicabil. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, statul membru în cauză trebuie să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. În cazul în care se dorește să se renunțe la orice pretenție împotriva reclamantului cu privire la faptele care au stat la originea cererii menționate anterior, inclusiv la executarea forțată a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 7 mai 2003 sau a oricărei alte decizii prin care se condamnă reclamantul să ramburseze suma în litigiu. La 27 iulie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant Subsemnatul, Ionel Mărgărit Stanciu, remarcă faptul că guvernul român este pregătit să-mi plătească, cu titlu gratuit, suma de 1 250 de euro în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății și se înțelege în afara oricărui impozit aplicabil. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. După expirarea termenului menționat și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale. Observ, de asemenea, că guvernul român și-a exprimat angajamentul de a renunța la orice pretenție cu privire la faptele care au stat la originea cererii, inclusiv la executarea forțată a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 7 mai 2003 sau a oricărei alte hotărâri prin care se dispune rambursarea sumei în litigiu. În plus, accept această propunere și renunț la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție și de protocoalele sale (articolul fine din convenție). Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din convenție și să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide de a elimina cererea de rol. Santiago Quesada Boštjan domnul Zupančič Premier