ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4352/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 12 decembrie 2008 reclamanții F.E. și F.G. prin mandatar S.G. au chemat în judecată pe pârâții D.C. și Comuna Vulcan prin primar solicitând: - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 28 mai 2008, având ca obiect imobilul situat în comuna Vulcan, înscris în CF Vulcan, compus din casă, curte și grădină în suprafață totală de 2015 mp; - rectificarea cărții funciare, radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtului 1 și reînscrierea dreptului de proprietate al pârâtei 2, în vederea restituirii în natură conform Legii nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanții au arătat că pârâtul D.C.T. cumpărător al imobilului mai sus individualizat a semnat în calitate de primar, dispoziția nr. 311 din 28 mai 2008, prin care a fost respinsă cererea reclamanților de restituire în natură a aceluiași imobil, iar potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, contractul este lovit de nulitate absolută, dispoziția fiind semnată de pârât, la aceeași dată a încheierii contractului, a cărui constatare a nulității absolute se solicită. Reclamanții au susținut că, în aceste condiții, contractul din 28 mai 2008 este fundamentat pe o cauză ilicită, scopul vânzării fiind însușirea fără drept a bunului altuia, iar pârâtul a profitat de calitatea sa. În drept au fost invocate dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și cele prevăzute de art. 966 C. civ.

La data de 11 martie 2009 reclamanții și-au completat acțiunea introductivă solicitând a se judeca în contradictoriu și cu pârâta B.E.C. Cadrul procesual pasiv a fost configurat și prin două întâmpinări formulate, prima de către pârâta Comuna Vulcan, prin care actualul primar se abține a exprima un punct de vedere cu privire la legalitatea contractului încheiat de fostul primar, iar cea de-a doua, de către pârâtul D.C., acesta din urmă invocând excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului S.G. Prin sentința civilă nr. 299/S din 23 noiembrie 2009, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului S.G. A admis în parte acțiunea completată și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 28 mai 2008. A dispus rectificarea de CF Vulcan, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate de sub B 20, 21 în favoarea pârâților D.C.

și B.E.C. și restabilirea situației anterioare încheierii actului anulat privind proprietatea asupra imobilului. A respins restul pretențiilor reclamanților. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că există o procură dată lui S.G. la 28 octombrie 2008, în Germania, de către reclamanți pentru „reprezentare în procesul civil având ca obiect revendicarea imobilului situat în Vulcan, și, în raport de dispozițiile art. 67 alin. (2) și art. 68 alin. (3) C. proc. civ. s-a reținut că s-a făcut dovada calității de reprezentant a mandatarului sus menționat. S-a stabilit că, în fapt, reclamanții sunt proprietarii imobilului, conform înscrierii în CF Vulcan, iar în baza Deciziei nr. 41/1977 a fostului Consiliu Popular al comunei Vulcan, imobilul a fost preluat de Statul Român, în temeiul Decretului nr. 223/1974, iar la 25 iulie1982 a trecut în administrarea operativă a I.C.R.A.L.

Brașov. La data de 30 noiembrie 2005, reclamanții au depus notificare înregistrată la Comuna Vulcan sub nr. 8174, iar prin dispoziția nr. 311 din 28 mai 2008 s-a respins notificarea acestora. Prin Hotărârea nr. 11/2006, Consiliul local Vulcan a aprobat repartizarea locuinței ce face obiectul litigiului, familiei pârâtului D.C.T.

și s-a încheiat contractul de închiriere din 17 aprilie 2006, iar ulterior, la 28 mai 2008 s-a perfectat și contractul de vânzare-cumpărare nr. X, prin care Statul Român, reprezentat de unitatea administrativ teritorială Comuna Vulcan a vândut pârâtului imobilul individualizat ca fiind situat în Vulcan, înscris în CF. Tribunalul Brașov a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 1308 C. civ., mandatarii convenționali și/sau legali nu pot cumpăra un bun pe care au fost împuterniciți a-l vinde, întrucât, de regulă nu se poate admite ca o persoană să cumuleze calitatea de vânzător și pe cea de cumpărător (alin. (2)). Interdicția vizează și persoanele care administrează bunuri ce aparțin statului sau comunelor, precum și funcționarii publici atunci când bunurile statului sau unității administrativ-teritoriale se vând prin mijlocirea lor (alin. (3) și (4)). Potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt lovite de nulitate absolută actele de înstrăinare a imobilelor preluate de stat încheiate anterior finalizării procedurilor administrative, iar depunerea notificării cu depășirea termenului prevăzut de lege, nu poate înlătura această sancțiune, în speță, în dispoziția de respingere a notificării neregăsindu-se acest motiv.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel pârâții B.E.C. și D.C.T., criticând-o pentru nelegalitate, deoarece: instanța a acordat mai mult decât s-a cerut; a omis a se pronunța asupra apărărilor pârâților; instanța nu a avut în vedere, că în raportul juridic din speță, reclamanții nu au calitatea de a solicita nulitatea contractului de vânzare-cumpărare; nu s-a invocat și nu s-a dovedit reaua-credință a cumpărătorului; s-a ignorat nedeținerea imobilului în totalitate de către reclamanți. Totodată au fost dezvoltate critici privind faptul că imobilului nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10 din 2001, dreptul la acțiune al reclamanților fiind prescris din data de 14 februarie 2002, iar primarul nu are calitatea de administrator, instanța dispunând restabilirea situației anterioare de CF cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, fără a dispune anularea încheierii de Carte funciară.

Prin Decizia nr. 42/Ap din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de pârâți, reținând următoarele: Pentru a exista situația de „ultra petita" invocată de apelanți, ar fi trebuit ca instanța să acorde mai mult decât s-a cerut, or, în speță, instanța a admis în parte acțiunea. Considerentele referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 1308 C. civ. nu constituie un „plus petita", având în vedere că, în motivarea în fapt a acțiunii se invocă fraudarea legii și încălcarea prevederilor art. 966 C. civ., dispoziții generale aplicabile oricărei convenții. În raport de cauza de nulitate, instanța a apreciat că are calitate procesuală activă orice persoană interesată.

Cu privire la aplicabilitatea legii speciale, Curtea de Apel Brașov a reținut că imobilul a fost preluat de stat, în temeiul Decretului nr. 223/1974. Au fost înlăturate ca nefondate și criticile privind prescripția dreptului la acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare deoarece, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167 din 1958 privind prescripția extinctivă, ci cele ale art. 2 care dispun că acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic nu se prescrie. Instanța de apel a reținut că nu poate fi analizată prescripția dreptului la prezenta acțiune prin raportare la dispozițiile art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, atât timp cât acestea nu fac obiectul prezentei cauze și nu s-a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă că notificarea a fost depusă tardiv.

Dispozițiile art. 1308 C. civ. reținute de prima instanță sunt aplicabile în speță. Dacă potrivit Legii nr. 215/2001 primarii nu au calitatea de administratori, în considerarea prevederilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și a art. 42 alin.(1)din Normele metodologice de aplicare a acesteia, deținătorul bunului este cel însărcinat cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar unitatea administrativ teritorială, prin Consiliul local a mandatat pe pârâtul D.C., în calitate de primar să încheie acest contract, este evident că în speță devin aplicabile dispozițiile legii speciale de restituire a imobilelor, nefiind relevante în conturarea raportului juridic descris în prezenta cauză, dispozițiiile legii privind administrația publică locală.

Nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu este condiționată de buna sau reaua-credință a cumpărătorilor și nu se poate reține că apelantul-pârât D.C T. nu cunoștea despre existența notificării, deoarece în calitatea sa de primar al Comunei Vulcan era persoana însărcinată cu soluționarea acesteia. Faptul deținerii în proprietate de către reclamanți anterior deposedări de către stat, a întregului imobil, sau numai a unei cote din acesta nu constituie un impediment al constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în integralitatea sa, cât timp acesta a fost încheiat cu fraudarea legii.

Instanța de apel a considerat nefondate și criticile privind încălcarea prevederilor legale în vigoare, respectiv în materia rectificărilor de Carte funciară, fiind evident că, urmare constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobil, este fondată și cererea având ca obiect rectificarea de CF, radierea dreptului înscris greșit și restabilirea situației anterioare operând în Cartea funciară, instanța de apel considerând legal aplicabile dispozițiile art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Împotriva Deciziei civile nr. 42/Ap din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov au declarat recurs pârâții B.E.C. și D.C.. criticând-o pentru nelegalitate în temeiul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ. Astfel, primul motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârii atacate, deoarece instanța s-a pronunțat „ultra petita", în sensul că, în mod eronat și-a întemeiat argumentele din considerente invocând și prevederile art. 1308 C. civ. Recurenții-pârâți susțin că reclamanții nu și-au motivat în drept, acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 28 mai 2008, pe dispozițiile art. 1308 C. civ., iar instanțele, cu nerespectarea cadrului procesual s-au pronunțat asupra unor chestiuni, care nu s-au cerut.

Acest aspect face inoperante în cauza dedusă judecății și prevederile art. 966 și 1308 C. civ., deoarece contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata, s-a încheiat în aplicarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 10 din 2001. Se mai invocă nelegalitatea deciziei întrucât nu s-a cerut stabilirea situației anterioare de CF, iar instanța a pronunțat un „plus petita" referitor la capătul 2 al acțiunii. O altă critică dezvoltată de pârâți este circumscrisă motivului reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se referă la faptul că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât în pricina dedusă judecății, imobilul nu a fost notificat în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din legea specială, reclamanții fiind decăzuți din dreptul de a cere măsuri reparatorii, întrucât cererea tardiv formulată nu poate produce efecte.

Ca atare, neexistând vreo notificare a imobilului care să fi respectat condițiile impuse de Legea nr. 10/2001, soluția de admitere în parte a acțiunii și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare este nelegală, reclamanții neavând calitate procesuală activă în cauză. Astfel, în condițiile sancțiunii impusă de prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, de vreme ce reclamanții nu mai pot obține măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, este lipsită de orice finalitate acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, neputând produce nici un fel de efecte juridice în favoarea reclamanților.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în mod constant s-a considerat că reclamanții nu pot pretinde o încălcare a art. 1 din Primul Protocol, decât în măsura în care hotărârile contestate de aceștia se raportau la „bunurile" sale, în sensul acestei prevederi, în speță reclamanții nedovedind un interes, astfel că, prin urmare, aceștia nu pot fi titularii unui „bun" ori al unei valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora să poată pretinde că au cel puțin o „speranță legitimă" de a obține folosința efectivă a dreptului de proprietate. Recursul sub toate motivele invocate de pârâți este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. nu este aplicabil hotărârilor pronunțate de instanța de apel, prin care se păstrează în întregime soluția atacată, respingându-se calea de atac, întrucât, în acesta situație, instanța de control judiciar nu rejudecă cererea de chemare în judecată, pentru a da mai mult decât s-a cerut. Ca atare, acest motiv de casare nu poate fi primit din punct de vedere formal, procedural, întrucât în speță, apelul a fost respins ca nefondat, iar motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este funcțional numai în situația în care instanța de apel s-ar fi pronunță ea însăși asupra fondului cererii, ipoteză ce nu se regăsește în speță.

Referitor la motivul de recurs ce vizează nelegalitatea deciziei pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în sensul acordării unui „plus petita" este de observat că prin cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanții au solicitat instanței rectificarea Cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate nelegal înscris în favoarea pârâtului D.C., astfel că nu subzistă nici această critică. Este de observat că instanța de fond nu a acordat nici mai mult decât s-a cerut, nici ceea ce nu s-a cerut, iar instanța de control judiciar a păstrat soluția tribunalului, respingând apelul pârâților, pronunțându-se asupra tuturor motivelor și apărărilor invocate de părți. Nu se pot reține cu temei nici criticile legate de invocarea de principiu a unor dispoziții reglementate de Codul civil și nici împrejurarea că, invocarea acestor prevederi ar putea constitui un „plus petita", în sensul pronunțării asupra a ceea ce nu s-a cerut.

Nici criticile circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce vizează aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, cu privire la nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1) și (3) ale acestui act normativ nu sunt fondate, deoarece legalitatea dispoziției nr. 311 emisă la data de 28 mai 2008 de către Comuna Vulcan prin primar a format obiectul unui alt dosar, înregistrat sub nr. 7646/2008 al Tribunalului Brașov, chestiunile legate de procedura depunerii notificării în condițiile respectării termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a aspectelor de formă, cerute de legea specială în privința depunerii notificării prin executorul judecătoresc, neputând fi analizate în cadrul procesual din prezenta cauză.

Contractul de vânzare-cumpărare (având ca obiect imobilul din Vulcan, județul Brașov, înscris în CF, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 2015 mp) a fost încheiat la data de 28 mai 2008, în aceeași zi în care Comuna Vulcan, prin primar a pronunțat dispoziția nr. 311, prin care s-a respins notificarea reclamanților F.E. și F.G., prin mandatar S.G., fără a se aștepta comunicarea dispoziției și finalizarea contestării acesteia, conform procedurii reglementate de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Reținând frauda la lege și încălcarea interdicției de înstrăinare, instanțele de fond și apel au apreciat corect asupra sancțiunii nulității contractului de vânzare-cumpărare, constatând incidente dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea (..) bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi. Nici criticile din recurs ce vizează lipsa calității procesuale active nu sunt fondate, astfel că nu se poate reține nelegalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel, sub acest aspect.

Obiectul acțiunii, constituind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, calitate procesuală activă are orice persoană interesată și, întrucât reclamanții justifică un interes legitim în cauză, referitor la redobândirea dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, pe care Statul Român l-a înstrăinat cu încălcarea normelor imperative în materie este evident că, în acțiunea dedusă judecății reclamanții au legitimare procesuală activă.

Ca atare, reclamanții au interes în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul asupra căruia nu s-a finalizat, prin procedura contestării dispoziției de respingere a notificării, redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. „Speranța legitimă" este cea conferită de beneficiul Legii nr. 10/2001 la o reparație echitabilă pentru abuzul săvârșit de statul comunist, iar formularea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, are drept scop înlăturarea situației imposibilității de restituire a bunului, ce a fost vândut cu eludarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din actul normativ menționat.

Așa fiind, în raport de toate aceste considerente, înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâții B.E.C. și D.C.T. împotriva Deciziei nr. 42/Ap din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.