ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4008/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4008/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Tribunalul Covasna, secția

civilă, prin sentința nr. 244 din 18 martie 2010, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Sfântu Gheorghe,

a admis, în parte, contestația formulată de reclamanții G.M.A., G.C. și G.R. în

contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a anulat, în

parte, dispoziția de respingere a notificării nr. 1048 din 22 aprilie 2009

emisă de Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, numai cu referire la soluția

adoptată cu privire la terenul intravilan în suprafață de 1470 m.p.,

reprezentând număr top înscris inițial în CF Simeria, trecut în proprietatea

Statului Român, în baza Decretului nr. 408/1972, și înscris în favoarea

acestuia în CF.

A obligat pe pârâtul

Primarului municipiului Sfântu Gheorghe să acorde reclamanților, în calitate de

persoane îndreptățite, măsuri reparatorii prin echivalent, în sensul

compensării terenului mai sus identificat, nerestituibil în natură, cu un alt

teren de aceeași categorie și suprafață, aflat în domeniul privat al municipiului

Sfântu Gheorghe, respectiv din corpul de proprietate evidențiat în CF Sfantu

Gheorghe, de îndată după finalizarea schimbării categoriei de folosință a

acestui corp de proprietate din pășune în teren de construcții.

S-a menținut

dispoziția atacată în ceea ce privește soluția de respingere a notificării

pentru restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent referitor la terenul în suprafață de 1362 m.p., reprezentând număr

top înscris în CF Simeria, trecut în proprietatea Statului Român, în baza Legii

58/1974.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut că, prin dispoziția contestată, s-a

respins notificarea formulată de reclamanți, prin care aceștia au solicitat

restituirea în natură sau atribuirea unui alt teren intravilan, în suprafața

totală de 3085 m.p., pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, din terenurile

intravilane disponibile, pentru terenul cu aceeași suprafață, trecut în

proprietatea statului, fără despăgubiri, situat în municipiul Sfântu Gheorghe,

județul Covasna, înscris în CF Simeria.

Notificarea a fost

respinsă cu motivarea ca reclamanții nu au depus actele care le-au fost

solicitate, respectiv pentru că o parte a imobilului nu cade sub incidența

Legii nr. 10/2001, fiind trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive, instanța a respins-o, constatând, din

coroborarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

că primarul justifică această legitimare, în calitate de emitent al dispoziției

contestate, și nu unitatea administrativ teritorială, deoarece, în situația

admiterii contestației, cel obligat să execute hotărârea judecătorească este

primarul, cu alte cuvinte, acesta trebuie să procedeze la emiterea unei alte

dispoziții în modalitatea impusă de instanță.

Pe fond, imobilul cu gradină,

în suprafață de 1470 m.p., a fost expropriat prin Decretul nr. 408/1972, în

dauna reclamanților, cu toate că, în extrasul de CF de la fila 14 din dosar, se

menționează că cei expropriați sunt proprietarii tabulari G.N. și G.E., în

fapt, aceștia fiind decedați la data exproprierii, primul în anul 1971 și cea

de-a doua în anul 1965, iar imobilul având suprafața inițială de 1615 m.p.,

rectificată la 1362 m.p., a trecut în proprietatea Statului Român în baza Legii

nr. 58/1974, cu ocazia înstrăinării clădirilor de pe acest teren, de către

proprietarii de atunci, reclamanții G.M.A., G.C. și G.R. către cumpărătorii R.G.

și R.M., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 29 mai 2009, de către

fostul Notariat de Stat al județului Covasna.

Exproprierea s-a

făcut în vederea construirii unui ansamblu de locuințe în municipiul Sfântu

Gheorghe, în tabelul persoanelor expropriate figurând, în mod eronat, G.E.,

însă, în mod corect, în acel tabel au fost înscriși reclamanții G.M.A. și G.C.,

în realitate, expropriată fiind și reclamanta G.R.

Scopul exproprierii a

fost realizat în sensul că terenul de 1470 m.p., trecut în proprietatea

statului, a fost transcris în CF Simeria, după care, așa cum rezultă din

istoricul acestei cărți funciare, a fost ocupat de construcții, fiind indicate

mai multe blocuri pe acea parcelă.

Din copiile actelor

de stare civilă și din certificatul de moștenitor eliberat de fostul Notariat

de Stat al județului Covasna, rezultă că G.E. este bunica paternă a

reclamanților G.M.A. și G.C., G.N. este tatăl lor, care și-a moștenit mama, iar

acesta, la rândul lui, a fost moștenit de cei doi fii și de G.R., soția

supraviețuitoare, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu fiind unul

provenit din moștenirea legală.

Înscrisurile

existente la dosarul de față, cât și cele depuse de reclamanți de-a lungul

timpului, pentru soluționarea notificării lor, erau suficiente pentru ca

aceștia să obțină soluționarea mai grabnică a notificării, în mod nejustificat

solicitându-se acestora diferite acte, legalizate sau nu, respectiv corecturi

ale numelor antecesorilor, fiind evident că în această zonă a țării numele

maghiar de M. înseamnă N., iar E. este același lucru cu E.

Pentru grădina

expropriată,, de 1470 m.p., nu există dovada plății vreunei despăgubiri,

reclamanții învederând în diversele memorii adresate Primăriei municipiului

Sfântu Gheorghe că, dacă se va dovedi că s-a încasat vreo sumă de bani, atunci

sunt de acord să o restituie.

Exproprierea

efectuată prin Decretul nr. 408/1972 și-a atins finalitatea, a fost una

solicitată de interesele acelor vremuri, dovadă fiind blocurile care ocupă

terenul reclamanților, însă patrimoniul lor a avut de suferit prin faptul că nu

a fost urmată de o justă despăgubire, pe care chiar și Constituția socialistă

din anul 1965 o prevedea prin art. 12, conform căruia „terenurile și

construcțiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu

plata unei juste despăgubiri.”

Prin urmare,

exproprierea grădinii de 1470 m.p. a dat naștere unei preluări abuzive, în

înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 10/2001, fiind vorba de un imobil

trecut în proprietatea statului fără respectarea dispozițiilor constituționale,

care garantau plata de despăgubiri în cazul unei exproprieri.

În ceea ce privește

terenul de 1362 m.p., înscris inițial în CF Simeria, acesta a trecut în

proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, odată cu vânzarea,

de către reclamanți, a construcțiilor care se găseau pe teren către

dobânditorii R.G. și R.M.

La momentul vânzării,

în anul 1989, potrivit contractului, construcțiile erau reprezentate de o casă

din lemn, o bucătărie de vară, garaj și cotețe, prețul vânzării fiind de

100.000 lei.

Conform înscrierilor

din CF Simeria, în anul 1992, cumpărătorii R. au demolat construcțiile din

lemn, notând în locul acestora o casă de locuit cu parter și doua etaje, având

în total 8 camere.

Prima instanță a

considerat că prețul de 100.000 lei, încasat de către reclamanți odată cu

vânzarea din anul 1989, cuprindea în mod indubitabil și contravaloarea

terenului de 1362 m.p., fiind greu de crezut că dobânditorii au achitat acest

preț numai pentru construcțiile din lemn, garaj și cotețe.

Ca atare, terenul

aferent construcțiilor înstrăinate, în suprafață de 1362 m.p., a trecut în

proprietatea statului, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, nu în dauna

vânzătorilor, ci în dauna cumpărătorilor, în sensul că, deși aceștia au achitat

un preț care reflecta inclusiv valoarea terenului, în fapt, nu au dobândit

proprietatea asupra acestui teren, ci au primit o parte din teren în folosință,

în condițiile Legii nr. 4/1973.

Reclamanții nu pot

obține un teren de aceeași categorie și suprafață cu cel care a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare din 29 mai 1989 și nici alte măsuri

reparatorii prin echivalent, întrucât lor le-a fost plătit acest teren de către

cumpărătorii R.G. și M., din acest punct de vedere neexistând o încălcare a

dreptului lor de proprietate, care purta asupra terenului în suprafața de 1362

mp.

În schimb,

cumpărătorii R. sunt cei cărora statul le-a încălcat dreptul de proprietate

prin preluare în baza Legii nr. 58/1974, aceștia fiind îndreptățiți la o

reparație în natură, în favoarea lor fiind edictate prevederi de genul celor

din art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Reclamanții au

susținut și dovedit că Municipiul Sfântu Gheorghe dispune de teren care poate

servi scopului reparator urmărit de Legea nr. 10/2001, în urma demersurilor

făcute de aceștia rezultând că, în domeniul privat al Municipiului, se găsește

un teren având actuala categorie de folosință pășune, fiind evidențiat sub

forma corpului de proprietate din CF Sfântu Gheorghe, situat pe partea stângă a

străzii B., la ieșirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Șugaș Băi.

Din adresa din 31

martie 2009 a Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, reiese că acest teren

este liber de construcții, fiind în curs de a se schimba categoria de folosință

în teren de construcții, reclamanții urmărind să obțină măsuri reparatorii prin

echivalent, în modalitatea compensării cu un teren de suprafața celui

expropriat, respectiv preluat în baza Legii nr. 58/1974.

Din înscrisurile

aflate la dosar mai reiese că acest teren, situat pe partea stângă a străzii B.,

avut în vedere de reclamanți, este parcelat, dar nu are încă numere cadastrale,

existând o documentație tehnică întocmită de expertul L.V. și aflată la O.C.P.I.

Covasna.

Terenul în discuție

este afectat unui proiect inițiat de primarul municipiului, proiect intitulat

„Vino acasă!”, având ca scop împroprietărirea tinerilor care doresc să se

întoarcă în Municipiul Sfântu Gheorghe pentru a-și ridica locuințe.

În consecință, deși

din poziția adoptată de pârât rezultă că acesta nu dispune de terenuri care pot

fi acordate în compensare și cuprinse ca atare în tabelul prevăzut de art. 1 alin.

(5) din Legea 10/2001, în fapt, se dovedește că asemenea terenuri există, însă,

în loc să fie destinate aplicării Legii 10/2001, sunt cuprinse în alte

proiecte.

Așa fiind, pentru terenul

expropriat reclamanții trebuie să se bucure de măsuri reparatorii prin

echivalent corespunzător dispozițiilor art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr.

10/2001, iar pentru terenul trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974,

nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma

compensării cu un alt teren sau în modalitatea despăgubirilor.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții și pârâtul Primarul municipiului Sfântu

Gheorghe, prin Decizia civilă nr. 94/Ap din 6 iulie 2010 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale, fiind respinse excepția lipsei de calitate

procesuală pasivă a Primarului municipiului Sfântu Gheorghe și apelul declarat

de această parte și admis apelul declarat de reclamanți.

A fost schimbată, în

parte, sentința atacată, în sensul că a fost obligat pârâtul Primarul

municipiului Sfântu Gheorghe să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin

echivalent, respectiv în compensare, o suprafață de teren din domeniul privat

al municipiului Sfântu Gheorghe, din parcela cu nr. cadastral 9205 sau din

corpul de proprietate evidențiat în CF Sfântu Gheorghe, pentru terenul în

suprafață de 1362 m.p., înscris în CF Simeria, preluat de stat în baza Legii nr.

58/1974.

S-a înlăturat din

dispozitivul sentinței dispoziția de respingere a acordării măsurilor

reparatorii pentru terenul preluat de stat în baza actului normativ

sus-menționat.

S-a păstrat restul

dispozițiilor sentinței apelate.

În ceea ce privește

apelul declarat de reclamanți, Curtea a reținut că terenul în suprafață de 1362

m.p. a fost preluat de stat în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1978,

conform căruia „în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor

construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită

potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.”

Condiția esențială

pentru preluarea valabilă a terenului în patrimoniul statului era plata

despăgubirii stabilită conform Legii nr. 4/1973, concluzie dedusă nu numai din

modul de formulare a textului, dar și din interpretarea art. 32 din același act

normativ, care sancționează cu nulitatea orice înstrăinare făcută cu încălcarea

prevederilor art. 30.

La dosar nu există

nicio dovadă a plății despăgubirilor și, mai mult, s-a depus actul nr. 1869 din

18 martie 2009 emis de Consiliul județean Covasna (fila 33 dosar apel), din

care rezultă că nu există vreun document care să ateste suma despăgubirilor

efectiv plătite.

Drept urmare,

preluarea terenului s-a făcut în mod abuziv, imobilul înscriindu-se în

categoria celor arătate în art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, impunându-se

acordarea măsurilor reparatorii, și care, în speță, nu pot fi decât prin

echivalent.

Prin Legea nr. 18/1991

(art. 36), legiuitorul a reglementat numai situația cumpărătorului

construcției, căruia i-a dat posibilitatea atribuirii în proprietate a

terenului preluat de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, nu și a

vânzătorului.

De aceea, textul art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care exclude de sub incidența acestui act

normativ terenurile al căror regim este reglementat de Legea nr. 18/1991,

trebuie interpretat în sensul rezolvării dreptului de proprietate față de

cumpărător, ceea ce înseamnă că acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr.

10/2001, pentru vânzător, nu este exclusă; mai mult, se impune în raport de

caracterul de complinire față de alte acte normative reparatorii speciale

anterioare, caracter ridicat la rang de principiu, subliniat în capitolul 1

punctul 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

A fost înlăturată

motivarea din sentință privind primirea prețului de către vânzător și pentru

teren, în lipsa oricărei probe, prezumția instanței neavând, astfel, niciun

suport.

Întrucât terenul a

fost atribuit cumpărătorului construcției, pentru reclamanți, măsurile

reparatorii nu pot fi decât prin echivalent.

În ce privește

modalitatea de acordare, Curtea a stabilit atribuirea prin compensare a unei

suprafețe echivalente din parcela identificată în domeniul privat al

Municipiului Sfântu Gheorghe, cu nr. cadastral X sau din corpul de proprietate

evidențiat în cărțile funciare Sfântu Gheorghe.

Atribuirea prin

compensare, și prin aceasta s-a răspuns și motivului doi din apelul pârâtului,

este posibilă, terenul fiind liber (fila 29 dosar apel), iar dacă pârâtul

refuză, denotă rea credință, față de înscrisurile depuse la filele 26-29 din

dosarul Tribunalului, din care rezultă existența terenului și care poate,

astfel, face obiect al măsurii reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 (art.

1, art. 26 alin. (1)).

Față de aceste

considerente, soluția primei instanțe în ce privește acordarea măsurilor

reparatorii pentru suprafața de teren expropriată este legală și a fost

păstrată de instanța de apel.

Apelul pârâtului a

fost considerat nefondat.

Cu privire la primul

motiv, așa cum a reținut și Tribunalul, înscrisurile depuse la dosarul cauzei

erau suficiente pentru soluționarea favorabilă a notificării, făcându-se dovada

calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate al

antecesoarei reclamanților.

În loc să procedeze

la soluționarea notificării în termenul legal, în mod abuziv, fără acoperire

legală, pârâtul a „programat” dosarul reclamanților în ultimul trimestru al

anului 2007 și a emis dispoziția abia în anul 2009, evident, în prejudiciul

notificatorilor, deși înscrisurile depuse erau suficiente pentru soluționarea

favorabilă a cererii lor.

Cu privire la motivul

doi, Curtea l-a motivat deja în contextul apelului reclamanților.

În raport de

considerentele expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., apelul pârâtului a fost

respins ca nefondat, iar al reclamanților admis, cu consecința schimbării

măsurii reparatorii prin echivalent, sub forma compensării și pentru terenul

preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974, păstrându-se dispozițiile privind

terenul expropriat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Sfântu Gheorghe,

criticând-o pentru următoarele motive:

privește aspectul reținut de instanță în legătură cu inexistența dovezilor

privind plata vreunei despăgubiri către reclamanții-intimați cu ocazia

preluării terenului în baza Legii nr. 58/1974, art. 23.1. lit. h) și art. 23.4.

din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 reglementează

clar și fără echivoc calea procedurală care trebuie urmată în situațiile în

care actele doveditoare existente la dosar nu sunt îndestulătoare.

O simplă adeverință

eliberată de Consiliul județean Covasna privind inexistența vreunui document

care să ateste suma despăgubirilor efectiv plătite nu este suficientă, asemenea

acte doveditoare putând exista și la instituția Arhivelor Naționale ori la

Direcția Finanțelor Municipale, negațiile primite de la aceste instituții

putând constitui, la rândul lor, dovezi îndestulătoare. Potrivit art. 23.4 din

Normele metodologice, „în cazuri deosebite se pot solicita și declarații

notariale date de persoane în viață, care atestă anumite situații în legătură

cu imobilul notificat și care pot contribui la fundamentarea deciziei”.

Având în vedere

existența reglementărilor legale în materia soluționării notificărilor depuse

în baza Legii nr. 10/2001, inclusiv a actelor doveditoare, nici instanțele

judecătorești nu pot deroga de la aceste prevederi, fiind obligate să solicite

toate actele doveditoare - așa cum sunt prevăzute de lege și de normă.

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, instanța de apel nu a ținut

seama de pct. 1.7. din Norme, în sensul că entitatea obligată la restituire

poate să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice

bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de

persoana îndreptățită.

Întrucât Municipiul

Sfântu Gheorghe nu deține bunuri disponibile și/sau, după caz, servicii care ar

putea fi acordate în compensare, poate propune doar acordarea de despăgubiri.

În nicio reglementare

legală nu se prevede obligativitatea unității deținătoare a imobilului

expropriat să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, în sensul compensării

terenului expropriat cu un alt teren de aceeași categorie și aceeași suprafață.

În ce privește

terenul situat pe partea stângă a străzii B., acesta are PUZ aprobat, având o

afectațiune diferită, nefiind destinat aplicării Legii nr. 10/2001.

terenul preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974, art. 35 alin. (3) din Legea nr.

18/1991 a instituit măsuri reparatorii pentru dobânditorii construcției, în

sensul recunoașterii dreptului de proprietate asupra terenurilor care inițial

le fuseseră atribuite în folosință.

În același timp, prin

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a statuat că nu intră sub incidența

respectivului act normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat

prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Ca atare, textul de

lege sus-menționat, precum și pct. 1.4. lit. c) din Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 exclud în mod neechivoc posibilitatea

acordării de despăgubiri pentru imobilele-terenuri preluate în baza art. 30 alin.

(2) din Legea nr. 58/1974.

În acest sens invocă Decizia

nr. 3864/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Recurentul pârât a

solicitat admiterea căii de atac și menținerea dispoziției de respingere a

notificării, nr. 1048 din 22 aprilie 2009, emise de Primarul municipiului

Sfântu Gheorghe.

Intimații reclamanți

au depus întâmpinare, prin care au solicitat, în esență, respingerea

recursului, ca nefondat, precum și înscrisuri, încuviințate de instanță în

condițiile art. 305 C. proc. civ.

Analizând decizia

civilă atacată în raport de criticile formulate și dispozițiile art. 304 pct. 9

și 314 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

referitoare la inexistența dovezilor suficiente pentru a se putea reține că nu

au fost încasate despăgubiri cu ocazia preluării imobilelor în litigiu nu poate

fi analizată deoarece pune în discuție probatoriul administrat în cauză, sub

acest aspect.

Or, actuala structură

a recursului nu mai permite reevaluarea situației de fapt în raport de probele

administrate, ca urmare a abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.

11 C. proc. civ., prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Deși recurentul

invocă încălcarea dispozițiilor art. 23.1. lit. h) și 23.4. din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

în realitate, acesta supune dezbaterii valoarea probatorie a unui înscris,

respectiv adresa emisă de Consiliul județean Covasna privind inexistența unor

documente din care să rezulte încasarea despăgubirilor pentru imobilele în

litigiu, susținere care, după cum deja s-a arătat, nu mai poate fi verificată

de prezenta instanță.

Textele de lege

sus-menționate se referă la faptul că declarațiile notariale date de persoana

ce se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001

reprezintă „acte doveditoare” în sensul art. 23 din această lege, respectiv că,

„în cazuri deosebite” se pot solicita asemenea declarații de la persoane aflate

în viață în legătură cu anumite aspecte privind imobilul notificat, ce pot

fundamenta decizia de soluționare a notificării.

Dispozițiile legale

arătate nu limitează însă dovedirea unui anumit aspect de fapt doar la

depunerea unor declarații notariale, cum încearcă să susțină recurentul.

Prin urmare, cum

instanța de apel a reținut, în fapt, în raport de probele administrate, că nu

au fost încasate despăgubiri pentru imobilul trecut în proprietatea statului în

temeiul Legii nr. 58/1974, această chestiune nu mai poate fi rediscutată și

schimbată în prezenta cale de atac.

privește cerința ca bunul acordat în compensare, de către unitatea deținătoare,

să fie disponibil, susținerile recurentului sunt corecte, art. 1.7. din Norme,

dar și însăși legea (art. 1 alin. (5)), făcând referire la acest caracter al

bunului, ca acesta să poată forma obiect al compensării, ca măsură reparatorie

în echivalent.

Cât privește

obligația unității de a acorda bunuri în compensare, această obligație subzistă

în cazul în care există bunuri disponibile, deoarece această formă de reparație

în echivalent este prioritară în raport de acordarea despăgubirilor în

condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prevalența

compensării rezultă nu numai din interpretarea literală a textelor de lege ce

prevăd formele de reparație în echivalent (art. 1 alin. (2), art. 26 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001), aceste dispoziții plasând compensarea, ca măsură

reparatorie prin echivalent, anterior reparației sub forma despăgubirilor, dar

și din însuși scopul actului normativ, care, pe cât posibil, tinde la o

reparație integrală a prejudiciului creat fostului proprietar prin preluarea

imobilului aflat în proprietatea sa. Or, este de necontestat că acordarea unui

bun în materialitatea sa, egal ca valoare și, eventual, caracteristici, cu cel

preluat de stat, imposibil de restituit în natură, reprezintă o formă de

reparație mult mai eficientă decât acordarea despăgubirilor în temeiul legii

speciale de stabilire și plată a acestora, care presupune parcurgerea unei noi

proceduri după emiterea deciziei sau dispoziției cu propunere de despăgubiri, procedură

reglementată în titlul VII.

Pe de altă parte, cum

s-a arătat deja, bunul acordat în compensare trebuie să fie disponibil, în

condițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 1.7. din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Din această perspectivă,

situația de fapt nu a fost suficient stabilită, de instanța de apel, pentru a

se putea verifica dacă imobilul/imobilele acordate în compensare sunt

disponibile în sensul dispozițiilor legale evidențiate mai sus și dacă, astfel,

pot forma obiect al formei de reparație în echivalent stabilită de Curte.

Mai întâi, întocmai

ca și prima instanță, a cărei soluție a confirmat-o în ceea ce privește forma

de reparație pentru terenul expropriat, Curtea de Apel a dispus ca pârâtul să

acorde în compensare, pentru terenul preluat în temeiul Legii nr. 58/1974 și

imposibil de restituit în natură, un teren din domeniul privat al Municipiului

Sfântu Gheorghe, evidențiat în CF ori din parcela cu număr cadastral 9205.

Or, dispoziția

instanței, astfel cum este menționată în dispozitivul deciziei recurate

(întocmai ca și cea a primei instanțe), nu individualizează suficient

terenul/parcelele de teren atribuite în compensare.

În plus, conform

relațiilor de la fila 68 și respectiv, 27 dosar fond, rezultă că terenul de pe

partea stângă a străzii B., la ieșirea din Sfântu Gheorghe, spre Șugaș Băi,

unde ar trebui să fie acordat teren în compensare, potrivit dispozițiilor

instanțelor anterioare, are categoria de folosință „pășune” și este afectat

unui proiect destinat construcțiilor de locuințe pentru tineri, potrivit

planului urbanistic zonal aprobat, după cum a susținut pârâtul pe parcursul

procesului, inclusiv în recurs.

Prima instanță a

dispus acordarea unui teren în compensare, în zona amintită, în aceeași

suprafață și de aceeași natură (teren pentru construcții) cu cel expropriat,

după schimbarea categoriei de folosință a terenului respectiv, din pășune în

teren pentru construcții.

Pentru terenul

preluat în baza Legii nr. 58/1974, instanța de apel a dispus atribuirea de teren

în compensare în aceeași zonă, în consecință, un teren cu destinația actuală de

pășune.

Ambele instanțe nu au

avut în vedere faptul că inițierea unor demersuri în sensul schimbării

categoriei de folosință a unui teren, din pășune în teren pentru construcții,

nu asigură certitudinea finalizării lor, astfel încât este posibil ca

hotărârile judecătorești pronunțate să nu poată fi executate niciodată.

De asemenea, nu au

verificat în ce măsură zona în care au dispus acordarea de terenuri în

compensare este afectată unui plan de investiții de interes public, în speță,

construcției de locuințe pentru tineri, caz în care terenul nu mai poate fi

considerat „disponibil” în sensul legii.

În plus, cum s-a

arătat în precedent, nu este suficient ca instanța să indice zona în care

consideră că un teren poate fi acordat în compensare, astfel cum au procedat

instanțele anterioare în prezentul dosar, fiind necesar ca terenul să fie

individualizat în mod concret și complet, nu numai din perspectiva evidențelor

de CF, ci și în materialitatea lui (suprafață, vecinătăți, categorie de

folosință), pentru a se putea verifica în ce măsură terenul respectiv

corespunde cel puțin valoric (instanțele anterioare au condiționat și o

echivalență a categoriilor de folosință) cu terenul preluat de stat și

imposibil de restituit în natură. În acest fel, determinarea precisă a bunului

ce face obiectul reparației în echivalent este relevantă și pentru prevenirea

unor noi litigii în legătură cu o eventuală necorespundere între cele două

terenuri (cel preluat de stat și cel acordat în compensare).

În acest sens,

trebuia dispusă efectuarea unei expertize de specialitate pentru

individualizarea terenului acordat în compensare și a stabilirii, în raport de

toate elementele (categorie de folosință, valoare, ș.a.) a corespondenței între

terenurile preluate de stat și terenul/parcelele de teren acordate în

compensare.

Toate aceste

chestiuni conturează o insuficientă stabilire a situației de fapt în legătură

cu imobilele acordate în compensare, și, ca urmare, conduc la imposibilitatea

stabilirii în ce măsură acestea reprezintă bunuri disponibile conform Legii nr.

10/2001, ceea ce va determina admiterea recursului, casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia

rejudecării, Curtea va stabili în mod precis dacă poate fi acordat în

compensare vreun teren din zona amintită în raport și de destinația actuală a

terenurilor respective și de existența sau nu a vreunui proiect de investiții

publice aprobat în condițiile legii.

În caz afirmativ, va

proceda la individualizarea exactă a terenului/parcelelor de teren acordate în

compensare (suprafață, laturi, vecinătăți, evidențe de CF, eventual nr. cadastral,

dacă există), sens în care va proceda la încuviințarea unei expertize de

specialitate și la completarea probatoriului cu orice alte dovezi pe care le

consideră relevante.

În raport de toate

aceste aspecte va verifica dacă forma de reparație în echivalent prin

compensare este sau nu posibilă în cauză, dispunând în consecință.

alin. (3) din Legea nr. 18/1991 în forma actuală (nu art. 35 alin. (3), cum din

eroare a indicat recurentul) vizează situația dobânditorilor construcțiilor

înstrăinate după intrarea în vigoare a Legii nr. 58/1974 și al căror drept de

folosință asupra terenurilor aferente acestora, trecute în proprietate statului

urmare a înstrăinării, în temeiul art. 30 din actul normativ indicat, devine

drept de proprietate conform dispoziției enunțate din Legea fondului funciar.

Aceste terenuri ies

de sub incidența Legii nr. 10/2001, în condițiile art. 8 din acest act

normativ.

Totodată, potrivit art.

1.4. lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

în cazul în care, ulterior înstrăinării, construcțiile au fost preluate de la

dobânditor și ulterior demolate, nemaiexistând în persoana acestuia

dreptul/vocația de a obține un titlu de proprietate pentru terenul aferent

construcției cumpărate, regimul juridic al acestor terenuri rămâne supus Legii nr.

10/2001, în favoarea persoanei îndreptățite, proprietar al terenului la data

preluării.

Prin urmare, un teren

preluat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 nu este exclus de plano de la

incidența Legii nr. 10/2001, cum, în mod corect, a reținut și Curtea de Apel.

Această instanță nu a

efectuat însă verificări în legătură cu situația actuală a acestui teren și a

existenței sau nu a unor construcții, chiar noi, edificate pe această

suprafață, pentru a decide, în condițiile art. 1.4. lit. c) din Norme, în ce

măsură reclamanții sunt sau nu îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru

terenul în discuție, în baza Legii nr. 10/2001.

Dimpotrivă, fără să

se raporteze la nicio probă administrată în cauză, Curtea a reținut că terenul

preluat în temeiul Legii nr. 58/1974 a fost atribuit în proprietate

deținătorilor construcției, ajungând, astfel, la concluzia eronată că, pentru

acest considerent, urmare a imposibilității atribuirii în natură, reclamanților

li s-ar cuveni măsuri reparatorii prin echivalent conform Legii nr. 10/2001.

Or, într-un asemenea

caz, în care s-ar fi procedat la atribuirea terenului în proprietate

deținătorilor construcțiilor existente pe acesta, potrivit art. 36 alin. (3)

din Legea nr. 18/1991, terenul nu mai poate face obiect al reparației în

temeiul Legii nr. 10/2001, în favoarea proprietarilor de la data preluării,

după cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 1.4. lit. c) din H.G. nr. 250/2007,

anterior menționate.

Și dacă nu s-ar fi

emis titlu de proprietate conform art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar,

în favoarea deținătorilor construcției, trebuia verificată în persoana acestora

„vocația” la constituirea dreptului de proprietate potrivit textului de lege

sus-menționat și dacă aceasta există, terenul nu mai poate forma obiect de

reparație în favoarea foștilor proprietari de la data preluării, după cum

reiese din același text de lege.

Cu alte cuvinte, dacă

există un drept al deținătorilor construcției la obținerea titlului de

proprietate asupra terenului atribuit în folosință sau, cel puțin, vocația la

obținerea titlului, consecința este că vechii proprietari nu au dreptul la

măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, iar nu că aceștia ar putea

beneficia de o reparație în echivalent, cum, în mod greșit, a considerat Curtea

de Apel.

Prin urmare, și sub

aspectul situației juridice a terenului preluat în temeiul Legii nr. 58/1974,

aceasta nu a fost pe deplin stabilită de Curte, ceea ce face imposibilă

verificarea aplicării dispozițiilor legale incidente în materie pentru terenul

de 1362 m.p.

Alături de

insuficienta determinare a situației terenurilor din zona unde s-a dispus

atribuirea de terenuri în compensare, precum și absența individualizării lor,

neefectuarea verificărilor în legătură cu situația construcțiilor (dacă există

sau nu asemenea edificii) și terenului preluat în temeiul Legii nr. 58/1974

(dacă a fost atribuit în proprietate cumpărătorilor R. sau dacă aceștia au

vocație la emiterea titlului de proprietate pentru acest teren conform Legii nr.

18/1991) determină admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, care urmează să

procedeze la toate aceste verificări, în scopul stabilirii corecte și complete

a situației de fapt și a aplicării corespunzătoare a dispozițiilor legale

incidente în materie.

Pentru aceste

argumente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) și 314 C. proc. civ. cu

referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul pârâtului și va

casa decizia atacată, urmând să trimită cauza, spre rejudecare, la aceeași

curte de apel, care va suplimenta probatoriul și va verifica aspectele relevate

mai sus în sensul celor amintite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Sfântu Gheorghe împotriva Deciziei nr.

94/Ap din 6 iulie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 mai 2011.