ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4008/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Tribunalul Covasna, secția civilă, prin sentința nr. 244 din 18 martie 2010, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a admis, în parte, contestația formulată de reclamanții G.M.A., G.C. și G.R.

în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a anulat, în parte, dispoziția de respingere a notificării nr. 1048 din 22 aprilie 2009 emisă de Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, numai cu referire la soluția adoptată cu privire la terenul intravilan în suprafață de 1470 m.p., reprezentând număr top înscris inițial în CF Simeria, trecut în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 408/1972, și înscris în favoarea acestuia în CF. A obligat pe pârâtul Primarului municipiului Sfântu Gheorghe să acorde reclamanților, în calitate de persoane îndreptățite, măsuri reparatorii prin echivalent, în sensul compensării terenului mai sus identificat, nerestituibil în natură, cu un alt teren de aceeași categorie și suprafață, aflat în domeniul privat al municipiului Sfântu Gheorghe, respectiv din corpul de proprietate evidențiat în CF Sfantu Gheorghe, de îndată după finalizarea schimbării categoriei de folosință a acestui corp de proprietate din pășune în teren de construcții.

S-a menținut dispoziția atacată în ceea ce privește soluția de respingere a notificării pentru restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent referitor la terenul în suprafață de 1362 m.p., reprezentând număr top înscris în CF Simeria, trecut în proprietatea Statului Român, în baza Legii 58/1974. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, prin dispoziția contestată, s-a respins notificarea formulată de reclamanți, prin care aceștia au solicitat restituirea în natură sau atribuirea unui alt teren intravilan, în suprafața totală de 3085 m.p., pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, din terenurile intravilane disponibile, pentru terenul cu aceeași suprafață, trecut în proprietatea statului, fără despăgubiri, situat în municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, înscris în CF Simeria.

Notificarea a fost respinsă cu motivarea ca reclamanții nu au depus actele care le-au fost solicitate, respectiv pentru că o parte a imobilului nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001, fiind trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a respins-o, constatând, din coroborarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că primarul justifică această legitimare, în calitate de emitent al dispoziției contestate, și nu unitatea administrativ teritorială, deoarece, în situația admiterii contestației, cel obligat să execute hotărârea judecătorească este primarul, cu alte cuvinte, acesta trebuie să procedeze la emiterea unei alte dispoziții în modalitatea impusă de instanță.

Pe fond, imobilul cu gradină, în suprafață de 1470 m.p., a fost expropriat prin Decretul nr. 408/1972, în dauna reclamanților, cu toate că, în extrasul de CF de la fila 14 din dosar, se menționează că cei expropriați sunt proprietarii tabulari G.N. și G.E., în fapt, aceștia fiind decedați la data exproprierii, primul în anul 1971 și cea de-a doua în anul 1965, iar imobilul având suprafața inițială de 1615 m.p., rectificată la 1362 m.p., a trecut în proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 58/1974, cu ocazia înstrăinării clădirilor de pe acest teren, de către proprietarii de atunci, reclamanții G.M.A., G.C. și G.R. către cumpărătorii R.G. și R.M., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 29 mai 2009, de către fostul Notariat de Stat al județului Covasna.

Exproprierea s-a făcut în vederea construirii unui ansamblu de locuințe în municipiul Sfântu Gheorghe, în tabelul persoanelor expropriate figurând, în mod eronat, G.E., însă, în mod corect, în acel tabel au fost înscriși reclamanții G.M.A. și G.C., în realitate, expropriată fiind și reclamanta G.R. Scopul exproprierii a fost realizat în sensul că terenul de 1470 m.p., trecut în proprietatea statului, a fost transcris în CF Simeria, după care, așa cum rezultă din istoricul acestei cărți funciare, a fost ocupat de construcții, fiind indicate mai multe blocuri pe acea parcelă. Din copiile actelor de stare civilă și din certificatul de moștenitor eliberat de fostul Notariat de Stat al județului Covasna, rezultă că G.E.

este bunica paternă a reclamanților G.M.A. și G.C., G.N. este tatăl lor, care și-a moștenit mama, iar acesta, la rândul lui, a fost moștenit de cei doi fii și de G.R., soția supraviețuitoare, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu fiind unul provenit din moștenirea legală.

Înscrisurile existente la dosarul de față, cât și cele depuse de reclamanți de-a lungul timpului, pentru soluționarea notificării lor, erau suficiente pentru ca aceștia să obțină soluționarea mai grabnică a notificării, în mod nejustificat solicitându-se acestora diferite acte, legalizate sau nu, respectiv corecturi ale numelor antecesorilor, fiind evident că în această zonă a țării numele maghiar de M. înseamnă N., iar E. este același lucru cu E. Pentru grădina expropriată,, de 1470 m.p., nu există dovada plății vreunei despăgubiri, reclamanții învederând în diversele memorii adresate Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe că, dacă se va dovedi că s-a încasat vreo sumă de bani, atunci sunt de acord să o restituie.

Exproprierea efectuată prin Decretul nr. 408/1972 și-a atins finalitatea, a fost una solicitată de interesele acelor vremuri, dovadă fiind blocurile care ocupă terenul reclamanților, însă patrimoniul lor a avut de suferit prin faptul că nu a fost urmată de o justă despăgubire, pe care chiar și Constituția socialistă din anul 1965 o prevedea prin art. 12, conform căruia „terenurile și construcțiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri.” Prin urmare, exproprierea grădinii de 1470 m.p. a dat naștere unei preluări abuzive, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 10/2001, fiind vorba de un imobil trecut în proprietatea statului fără respectarea dispozițiilor constituționale, care garantau plata de despăgubiri în cazul unei exproprieri.

În ceea ce privește terenul de 1362 m.p., înscris inițial în CF Simeria, acesta a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, odată cu vânzarea, de către reclamanți, a construcțiilor care se găseau pe teren către dobânditorii R.G. și R.M. La momentul vânzării, în anul 1989, potrivit contractului, construcțiile erau reprezentate de o casă din lemn, o bucătărie de vară, garaj și cotețe, prețul vânzării fiind de 100.000 lei. Conform înscrierilor din CF Simeria, în anul 1992, cumpărătorii R. au demolat construcțiile din lemn, notând în locul acestora o casă de locuit cu parter și doua etaje, având în total 8 camere. Prima instanță a considerat că prețul de 100.000 lei, încasat de către reclamanți odată cu vânzarea din anul 1989, cuprindea în mod indubitabil și contravaloarea terenului de 1362 m.p., fiind greu de crezut că dobânditorii au achitat acest preț numai pentru construcțiile din lemn, garaj și cotețe.

Ca atare, terenul aferent construcțiilor înstrăinate, în suprafață de 1362 m.p., a trecut în proprietatea statului, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, nu în dauna vânzătorilor, ci în dauna cumpărătorilor, în sensul că, deși aceștia au achitat un preț care reflecta inclusiv valoarea terenului, în fapt, nu au dobândit proprietatea asupra acestui teren, ci au primit o parte din teren în folosință, în condițiile Legii nr. 4/1973. Reclamanții nu pot obține un teren de aceeași categorie și suprafață cu cel care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 29 mai 1989 și nici alte măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât lor le-a fost plătit acest teren de către cumpărătorii R.G. și M., din acest punct de vedere neexistând o încălcare a dreptului lor de proprietate, care purta asupra terenului în suprafața de 1362 mp.

În schimb, cumpărătorii R. sunt cei cărora statul le-a încălcat dreptul de proprietate prin preluare în baza Legii nr. 58/1974, aceștia fiind îndreptățiți la o reparație în natură, în favoarea lor fiind edictate prevederi de genul celor din art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. Reclamanții au susținut și dovedit că Municipiul Sfântu Gheorghe dispune de teren care poate servi scopului reparator urmărit de Legea nr. 10/2001, în urma demersurilor făcute de aceștia rezultând că, în domeniul privat al Municipiului, se găsește un teren având actuala categorie de folosință pășune, fiind evidențiat sub forma corpului de proprietate din CF Sfântu Gheorghe, situat pe partea stângă a străzii B., la ieșirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Șugaș Băi.

Din adresa din 31 martie 2009 a Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, reiese că acest teren este liber de construcții, fiind în curs de a se schimba categoria de folosință în teren de construcții, reclamanții urmărind să obțină măsuri reparatorii prin echivalent, în modalitatea compensării cu un teren de suprafața celui expropriat, respectiv preluat în baza Legii nr. 58/1974. Din înscrisurile aflate la dosar mai reiese că acest teren, situat pe partea stângă a străzii B., avut în vedere de reclamanți, este parcelat, dar nu are încă numere cadastrale, existând o documentație tehnică întocmită de expertul L.V. și aflată la O.C.P.I. Covasna. Terenul în discuție este afectat unui proiect inițiat de primarul municipiului, proiect intitulat „Vino acasă!”, având ca scop împroprietărirea tinerilor care doresc să se întoarcă în Municipiul Sfântu Gheorghe pentru a-și ridica locuințe.

În consecință, deși din poziția adoptată de pârât rezultă că acesta nu dispune de terenuri care pot fi acordate în compensare și cuprinse ca atare în tabelul prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea 10/2001, în fapt, se dovedește că asemenea terenuri există, însă, în loc să fie destinate aplicării Legii 10/2001, sunt cuprinse în alte proiecte. Așa fiind, pentru terenul expropriat reclamanții trebuie să se bucure de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător dispozițiilor art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, iar pentru terenul trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu un alt teren sau în modalitatea despăgubirilor.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâtul Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, prin Decizia civilă nr. 94/Ap din 6 iulie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, fiind respinse excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Primarului municipiului Sfântu Gheorghe și apelul declarat de această parte și admis apelul declarat de reclamanți. A fost schimbată, în parte, sentința atacată, în sensul că a fost obligat pârâtul Primarul municipiului Sfântu Gheorghe să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv în compensare, o suprafață de teren din domeniul privat al municipiului Sfântu Gheorghe, din parcela cu nr. cadastral 9205 sau din corpul de proprietate evidențiat în CF Sfântu Gheorghe, pentru terenul în suprafață de 1362 m.p., înscris în CF Simeria, preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974.

S-a înlăturat din dispozitivul sentinței dispoziția de respingere a acordării măsurilor reparatorii pentru terenul preluat de stat în baza actului normativ sus-menționat. S-a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate. În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți, Curtea a reținut că terenul în suprafață de 1362 m.p.

a fost preluat de stat în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1978, conform căruia „în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.” Condiția esențială pentru preluarea valabilă a terenului în patrimoniul statului era plata despăgubirii stabilită conform Legii nr. 4/1973, concluzie dedusă nu numai din modul de formulare a textului, dar și din interpretarea art. 32 din același act normativ, care sancționează cu nulitatea orice înstrăinare făcută cu încălcarea prevederilor art. 30. La dosar nu există nicio dovadă a plății despăgubirilor și, mai mult, s-a depus actul nr. 1869 din 18 martie 2009 emis de Consiliul județean Covasna (fila 33 dosar apel), din care rezultă că nu există vreun document care să ateste suma despăgubirilor efectiv plătite.

Drept urmare, preluarea terenului s-a făcut în mod abuziv, imobilul înscriindu-se în categoria celor arătate în art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, impunându-se acordarea măsurilor reparatorii, și care, în speță, nu pot fi decât prin echivalent. Prin Legea nr. 18/1991 (art. 36), legiuitorul a reglementat numai situația cumpărătorului construcției, căruia i-a dat posibilitatea atribuirii în proprietate a terenului preluat de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, nu și a vânzătorului.

De aceea, textul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care exclude de sub incidența acestui act normativ terenurile al căror regim este reglementat de Legea nr. 18/1991, trebuie interpretat în sensul rezolvării dreptului de proprietate față de cumpărător, ceea ce înseamnă că acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru vânzător, nu este exclusă; mai mult, se impune în raport de caracterul de complinire față de alte acte normative reparatorii speciale anterioare, caracter ridicat la rang de principiu, subliniat în capitolul 1 punctul 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. A fost înlăturată motivarea din sentință privind primirea prețului de către vânzător și pentru teren, în lipsa oricărei probe, prezumția instanței neavând, astfel, niciun suport.

Întrucât terenul a fost atribuit cumpărătorului construcției, pentru reclamanți, măsurile reparatorii nu pot fi decât prin echivalent. În ce privește modalitatea de acordare, Curtea a stabilit atribuirea prin compensare a unei suprafețe echivalente din parcela identificată în domeniul privat al Municipiului Sfântu Gheorghe, cu nr. cadastral X sau din corpul de proprietate evidențiat în cărțile funciare Sfântu Gheorghe.

Atribuirea prin compensare, și prin aceasta s-a răspuns și motivului doi din apelul pârâtului, este posibilă, terenul fiind liber (fila 29 dosar apel), iar dacă pârâtul refuză, denotă rea credință, față de înscrisurile depuse la filele 26-29 din dosarul Tribunalului, din care rezultă existența terenului și care poate, astfel, face obiect al măsurii reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 (art. 1, art. 26 alin. (1)). Față de aceste considerente, soluția primei instanțe în ce privește acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafața de teren expropriată este legală și a fost păstrată de instanța de apel. Apelul pârâtului a fost considerat nefondat. Cu privire la primul motiv, așa cum a reținut și Tribunalul, înscrisurile depuse la dosarul cauzei erau suficiente pentru soluționarea favorabilă a notificării, făcându-se dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate al antecesoarei reclamanților.

În loc să procedeze la soluționarea notificării în termenul legal, în mod abuziv, fără acoperire legală, pârâtul a „programat” dosarul reclamanților în ultimul trimestru al anului 2007 și a emis dispoziția abia în anul 2009, evident, în prejudiciul notificatorilor, deși înscrisurile depuse erau suficiente pentru soluționarea favorabilă a cererii lor. Cu privire la motivul doi, Curtea l-a motivat deja în contextul apelului reclamanților. În raport de considerentele expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., apelul pârâtului a fost respins ca nefondat, iar al reclamanților admis, cu consecința schimbării măsurii reparatorii prin echivalent, sub forma compensării și pentru terenul preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974, păstrându-se dispozițiile privind terenul expropriat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, criticând-o pentru următoarele motive: 1. În ceea ce privește aspectul reținut de instanță în legătură cu inexistența dovezilor privind plata vreunei despăgubiri către reclamanții-intimați cu ocazia preluării terenului în baza Legii nr. 58/1974, art. 23.1. lit. h) și art. 23.4. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 reglementează clar și fără echivoc calea procedurală care trebuie urmată în situațiile în care actele doveditoare existente la dosar nu sunt îndestulătoare. O simplă adeverință eliberată de Consiliul județean Covasna privind inexistența vreunui document care să ateste suma despăgubirilor efectiv plătite nu este suficientă, asemenea acte doveditoare putând exista și la instituția Arhivelor Naționale ori la Direcția Finanțelor Municipale, negațiile primite de la aceste instituții putând constitui, la rândul lor, dovezi îndestulătoare.

Potrivit art. 23.4 din Normele metodologice, „în cazuri deosebite se pot solicita și declarații notariale date de persoane în viață, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care pot contribui la fundamentarea deciziei”. Având în vedere existența reglementărilor legale în materia soluționării notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001, inclusiv a actelor doveditoare, nici instanțele judecătorești nu pot deroga de la aceste prevederi, fiind obligate să solicite toate actele doveditoare - așa cum sunt prevăzute de lege și de normă. 2. Referitor la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, instanța de apel nu a ținut seama de pct. 1.7. din Norme, în sensul că entitatea obligată la restituire poate să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită.

Întrucât Municipiul Sfântu Gheorghe nu deține bunuri disponibile și/sau, după caz, servicii care ar putea fi acordate în compensare, poate propune doar acordarea de despăgubiri. În nicio reglementare legală nu se prevede obligativitatea unității deținătoare a imobilului expropriat să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, în sensul compensării terenului expropriat cu un alt teren de aceeași categorie și aceeași suprafață. În ce privește terenul situat pe partea stângă a străzii B., acesta are PUZ aprobat, având o afectațiune diferită, nefiind destinat aplicării Legii nr. 10/2001. 3. Referitor la terenul preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974, art. 35 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 a instituit măsuri reparatorii pentru dobânditorii construcției, în sensul recunoașterii dreptului de proprietate asupra terenurilor care inițial le fuseseră atribuite în folosință.

În același timp, prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a statuat că nu intră sub incidența respectivului act normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991. Ca atare, textul de lege sus-menționat, precum și pct. 1.4. lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 exclud în mod neechivoc posibilitatea acordării de despăgubiri pentru imobilele-terenuri preluate în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974. În acest sens invocă Decizia nr. 3864/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Recurentul pârât a solicitat admiterea căii de atac și menținerea dispoziției de respingere a notificării, nr. 1048 din 22 aprilie 2009, emise de Primarul municipiului Sfântu Gheorghe.

Intimații reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, precum și înscrisuri, încuviințate de instanță în condițiile art. 305 C. proc. civ. Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate și dispozițiile art. 304 pct. 9 și 314 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: 1. Susținerea referitoare la inexistența dovezilor suficiente pentru a se putea reține că nu au fost încasate despăgubiri cu ocazia preluării imobilelor în litigiu nu poate fi analizată deoarece pune în discuție probatoriul administrat în cauză, sub acest aspect. Or, actuala structură a recursului nu mai permite reevaluarea situației de fapt în raport de probele administrate, ca urmare a abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Deși recurentul invocă încălcarea dispozițiilor art. 23.1. lit. h) și 23.4. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în realitate, acesta supune dezbaterii valoarea probatorie a unui înscris, respectiv adresa emisă de Consiliul județean Covasna privind inexistența unor documente din care să rezulte încasarea despăgubirilor pentru imobilele în litigiu, susținere care, după cum deja s-a arătat, nu mai poate fi verificată de prezenta instanță.

Textele de lege sus-menționate se referă la faptul că declarațiile notariale date de persoana ce se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă „acte doveditoare” în sensul art. 23 din această lege, respectiv că, „în cazuri deosebite” se pot solicita asemenea declarații de la persoane aflate în viață în legătură cu anumite aspecte privind imobilul notificat, ce pot fundamenta decizia de soluționare a notificării. Dispozițiile legale arătate nu limitează însă dovedirea unui anumit aspect de fapt doar la depunerea unor declarații notariale, cum încearcă să susțină recurentul. Prin urmare, cum instanța de apel a reținut, în fapt, în raport de probele administrate, că nu au fost încasate despăgubiri pentru imobilul trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974, această chestiune nu mai poate fi rediscutată și schimbată în prezenta cale de atac.

2. În ceea ce privește cerința ca bunul acordat în compensare, de către unitatea deținătoare, să fie disponibil, susținerile recurentului sunt corecte, art. 1.7. din Norme, dar și însăși legea (art. 1 alin. (5)), făcând referire la acest caracter al bunului, ca acesta să poată forma obiect al compensării, ca măsură reparatorie în echivalent. Cât privește obligația unității de a acorda bunuri în compensare, această obligație subzistă în cazul în care există bunuri disponibile, deoarece această formă de reparație în echivalent este prioritară în raport de acordarea despăgubirilor în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prevalența compensării rezultă nu numai din interpretarea literală a textelor de lege ce prevăd formele de reparație în echivalent (art. 1 alin. (2), art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001), aceste dispoziții plasând compensarea, ca măsură reparatorie prin echivalent, anterior reparației sub forma despăgubirilor, dar și din însuși scopul actului normativ, care, pe cât posibil, tinde la o reparație integrală a prejudiciului creat fostului proprietar prin preluarea imobilului aflat în proprietatea sa. Or, este de necontestat că acordarea unui bun în materialitatea sa, egal ca valoare și, eventual, caracteristici, cu cel preluat de stat, imposibil de restituit în natură, reprezintă o formă de reparație mult mai eficientă decât acordarea despăgubirilor în temeiul legii speciale de stabilire și plată a acestora, care presupune parcurgerea unei noi proceduri după emiterea deciziei sau dispoziției cu propunere de despăgubiri, procedură reglementată în titlul VII.

Pe de altă parte, cum s-a arătat deja, bunul acordat în compensare trebuie să fie disponibil, în condițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 1.7. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Din această perspectivă, situația de fapt nu a fost suficient stabilită, de instanța de apel, pentru a se putea verifica dacă imobilul/imobilele acordate în compensare sunt disponibile în sensul dispozițiilor legale evidențiate mai sus și dacă, astfel, pot forma obiect al formei de reparație în echivalent stabilită de Curte.

Mai întâi, întocmai ca și prima instanță, a cărei soluție a confirmat-o în ceea ce privește forma de reparație pentru terenul expropriat, Curtea de Apel a dispus ca pârâtul să acorde în compensare, pentru terenul preluat în temeiul Legii nr. 58/1974 și imposibil de restituit în natură, un teren din domeniul privat al Municipiului Sfântu Gheorghe, evidențiat în CF ori din parcela cu număr cadastral 9205. Or, dispoziția instanței, astfel cum este menționată în dispozitivul deciziei recurate (întocmai ca și cea a primei instanțe), nu individualizează suficient terenul/parcelele de teren atribuite în compensare.

În plus, conform relațiilor de la fila 68 și respectiv, 27 dosar fond, rezultă că terenul de pe partea stângă a străzii B., la ieșirea din Sfântu Gheorghe, spre Șugaș Băi, unde ar trebui să fie acordat teren în compensare, potrivit dispozițiilor instanțelor anterioare, are categoria de folosință „pășune” și este afectat unui proiect destinat construcțiilor de locuințe pentru tineri, potrivit planului urbanistic zonal aprobat, după cum a susținut pârâtul pe parcursul procesului, inclusiv în recurs. Prima instanță a dispus acordarea unui teren în compensare, în zona amintită, în aceeași suprafață și de aceeași natură (teren pentru construcții) cu cel expropriat, după schimbarea categoriei de folosință a terenului respectiv, din pășune în teren pentru construcții.

Pentru terenul preluat în baza Legii nr. 58/1974, instanța de apel a dispus atribuirea de teren în compensare în aceeași zonă, în consecință, un teren cu destinația actuală de pășune. Ambele instanțe nu au avut în vedere faptul că inițierea unor demersuri în sensul schimbării categoriei de folosință a unui teren, din pășune în teren pentru construcții, nu asigură certitudinea finalizării lor, astfel încât este posibil ca hotărârile judecătorești pronunțate să nu poată fi executate niciodată. De asemenea, nu au verificat în ce măsură zona în care au dispus acordarea de terenuri în compensare este afectată unui plan de investiții de interes public, în speță, construcției de locuințe pentru tineri, caz în care terenul nu mai poate fi considerat „disponibil” în sensul legii.

În plus, cum s-a arătat în precedent, nu este suficient ca instanța să indice zona în care consideră că un teren poate fi acordat în compensare, astfel cum au procedat instanțele anterioare în prezentul dosar, fiind necesar ca terenul să fie individualizat în mod concret și complet, nu numai din perspectiva evidențelor de CF, ci și în materialitatea lui (suprafață, vecinătăți, categorie de folosință), pentru a se putea verifica în ce măsură terenul respectiv corespunde cel puțin valoric (instanțele anterioare au condiționat și o echivalență a categoriilor de folosință) cu terenul preluat de stat și imposibil de restituit în natură. În acest fel, determinarea precisă a bunului ce face obiectul reparației în echivalent este relevantă și pentru prevenirea unor noi litigii în legătură cu o eventuală necorespundere între cele două terenuri (cel preluat de stat și cel acordat în compensare).

În acest sens, trebuia dispusă efectuarea unei expertize de specialitate pentru individualizarea terenului acordat în compensare și a stabilirii, în raport de toate elementele (categorie de folosință, valoare, ș.a.) a corespondenței între terenurile preluate de stat și terenul/parcelele de teren acordate în compensare. Toate aceste chestiuni conturează o insuficientă stabilire a situației de fapt în legătură cu imobilele acordate în compensare, și, ca urmare, conduc la imposibilitatea stabilirii în ce măsură acestea reprezintă bunuri disponibile conform Legii nr. 10/2001, ceea ce va determina admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, Curtea va stabili în mod precis dacă poate fi acordat în compensare vreun teren din zona amintită în raport și de destinația actuală a terenurilor respective și de existența sau nu a vreunui proiect de investiții publice aprobat în condițiile legii.

În caz afirmativ, va proceda la individualizarea exactă a terenului/parcelelor de teren acordate în compensare (suprafață, laturi, vecinătăți, evidențe de CF, eventual nr. cadastral, dacă există), sens în care va proceda la încuviințarea unei expertize de specialitate și la completarea probatoriului cu orice alte dovezi pe care le consideră relevante. În raport de toate aceste aspecte va verifica dacă forma de reparație în echivalent prin compensare este sau nu posibilă în cauză, dispunând în consecință.

3. Dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 în forma actuală (nu art. 35 alin. (3), cum din eroare a indicat recurentul) vizează situația dobânditorilor construcțiilor înstrăinate după intrarea în vigoare a Legii nr. 58/1974 și al căror drept de folosință asupra terenurilor aferente acestora, trecute în proprietate statului urmare a înstrăinării, în temeiul art. 30 din actul normativ indicat, devine drept de proprietate conform dispoziției enunțate din Legea fondului funciar. Aceste terenuri ies de sub incidența Legii nr. 10/2001, în condițiile art. 8 din acest act normativ. Totodată, potrivit art. 1.4.

lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în cazul în care, ulterior înstrăinării, construcțiile au fost preluate de la dobânditor și ulterior demolate, nemaiexistând în persoana acestuia dreptul/vocația de a obține un titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, regimul juridic al acestor terenuri rămâne supus Legii nr. 10/2001, în favoarea persoanei îndreptățite, proprietar al terenului la data preluării. Prin urmare, un teren preluat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 nu este exclus de plano de la incidența Legii nr. 10/2001, cum, în mod corect, a reținut și Curtea de Apel. Această instanță nu a efectuat însă verificări în legătură cu situația actuală a acestui teren și a existenței sau nu a unor construcții, chiar noi, edificate pe această suprafață, pentru a decide, în condițiile art. 1.4.

lit. c) din Norme, în ce măsură reclamanții sunt sau nu îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru terenul în discuție, în baza Legii nr. 10/2001. Dimpotrivă, fără să se raporteze la nicio probă administrată în cauză, Curtea a reținut că terenul preluat în temeiul Legii nr. 58/1974 a fost atribuit în proprietate deținătorilor construcției, ajungând, astfel, la concluzia eronată că, pentru acest considerent, urmare a imposibilității atribuirii în natură, reclamanților li s-ar cuveni măsuri reparatorii prin echivalent conform Legii nr. 10/2001. Or, într-un asemenea caz, în care s-ar fi procedat la atribuirea terenului în proprietate deținătorilor construcțiilor existente pe acesta, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenul nu mai poate face obiect al reparației în temeiul Legii nr. 10/2001, în favoarea proprietarilor de la data preluării, după cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 1.4.

lit. c) din H.G. nr. 250/2007, anterior menționate. Și dacă nu s-ar fi emis titlu de proprietate conform art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar, în favoarea deținătorilor construcției, trebuia verificată în persoana acestora „vocația” la constituirea dreptului de proprietate potrivit textului de lege sus-menționat și dacă aceasta există, terenul nu mai poate forma obiect de reparație în favoarea foștilor proprietari de la data preluării, după cum reiese din același text de lege. Cu alte cuvinte, dacă există un drept al deținătorilor construcției la obținerea titlului de proprietate asupra terenului atribuit în folosință sau, cel puțin, vocația la obținerea titlului, consecința este că vechii proprietari nu au dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, iar nu că aceștia ar putea beneficia de o reparație în echivalent, cum, în mod greșit, a considerat Curtea de Apel.

Prin urmare, și sub aspectul situației juridice a terenului preluat în temeiul Legii nr. 58/1974, aceasta nu a fost pe deplin stabilită de Curte, ceea ce face imposibilă verificarea aplicării dispozițiilor legale incidente în materie pentru terenul de 1362 m.p.

Alături de insuficienta determinare a situației terenurilor din zona unde s-a dispus atribuirea de terenuri în compensare, precum și absența individualizării lor, neefectuarea verificărilor în legătură cu situația construcțiilor (dacă există sau nu asemenea edificii) și terenului preluat în temeiul Legii nr. 58/1974 (dacă a fost atribuit în proprietate cumpărătorilor R. sau dacă aceștia au vocație la emiterea titlului de proprietate pentru acest teren conform Legii nr. 18/1991) determină admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, care urmează să procedeze la toate aceste verificări, în scopul stabilirii corecte și complete a situației de fapt și a aplicării corespunzătoare a dispozițiilor legale incidente în materie.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) și 314 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul pârâtului și va casa decizia atacată, urmând să trimită cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, care va suplimenta probatoriul și va verifica aspectele relevate mai sus în sensul celor amintite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Sfântu Gheorghe împotriva Deciziei nr. 94/Ap din 6 iulie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2011.