ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta R.A. Termoficare Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., suspendarea executării actelor administrativ fiscale reprezentate de Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 197 din 29 iulie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 23 iulie 2010 sub nr. de înregistrare 35184 din 26 iulie 2010, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin adresa cu nr. 7486 din 30 iulie 2010 i-au fost comunicate Raportul de Inspecție Fiscală nr. 35184 încheiat la data de 26 iulie 2010, Decizia de impunere nr. 198 din 29 iulie 2010, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală nr. 197 din 29 iulie 2010, prin care i s-a impus să plătească suma totală de 36.656.459 lei, reprezentând impozit pe profit 5.390.786 lei, majorări întârzieri impozit pe profit 2.928.188 lei, T.V.A. 13.678.756 lei, majorări întârziere T.V.A. 14.625.605 lei și penalități întârziere TVA 33.124 lei, acte a căror legalitate o contestă.

Reclamanta a criticat modul de stabilire a impozitului pe profit și a TVA suplimentar și a susținut că paguba iminentă este evidentă în condițiile în care este necesară achitarea cu prioritate a facturilor restante către furnizorii agentului termic, respectiv Complexul Energetic Craiova si SC CEZ Vânzare SA, GDF Suez Romania care se ridică în total la valoarea de 170 miliarde de lei vechi, iar indisponibilizarea sumei de 366 miliarde lei vechi ar avea ca efect imediat imposibilitatea asigurării încălzirii și apei calde în tot Municipiul Craiova. Prin sentința civilă nr. 551 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 197 din 29 iulie 2010, emisă de A.N.A.F.

- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la pronunțarea instanței de fond, respingând cererea de suspendare a raportului de inspecție fiscală nr. 35184 din 26 iulie 2010. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 215 C. proc. fisc. și art. 14 din Legea nr. 554/2004. A apreciat instanța de fond că executarea, înainte de soluționarea contestației reclamantei și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat, iar criticile reclamantei privind interpretarea eronată a unor operațiuni cu privire la bunuri si implicit a dispozițiilor legale considerate incidente în cauză sunt de natură a contura anumite suspiciuni ce se circumscriu noțiunii de „caz bine justificat”.

A mai arătat Curtea de apel că, de vreme ce executarea s-a pornit împotriva reclamantei, prin emiterea titlului executoriu și a somației pentru plata sumei de 3.305.613 lei, stabilită în sarcina sa prin actele fiscale, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității, în condițiile în care aceasta nu mai poate achita debitele către furnizori, pe când pârâta își poate valorifica oricând creanța, având la dispoziție și o serie de măsuri asigurătorii în acest sens. Instanța de fond a reținut totodată că raportul de inspecție fiscală reprezintă un act premergător emiterii deciziei de impunere conform art. 109 C. proc. fisc., conținând constatări din punct de vedere faptic și legal, fără însă ca prin el însuși să producă efecte juridice fiscale, acestea fiind produse de decizia de impunere emisă în baza raportului de inspecție fiscală, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc.

fisc., condiții în care cererea de suspendare a acestuia este inadmisibilă. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs dezvoltate recurenta-pârâtă, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

a susținut următoarele critici față de sentința primei instanțe: - în mod greșit s-a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, întrucât susținerile reclamantei privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu demonstrează existența cazului bine justificat, în sensul conturat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție; - suspendarea actului administrativ este o situație de excepție, ce intervine numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de lege, dată fiind prezumția de veridicitate și de legalitate a actului administrativ ca și principiul executării acestuia din oficiu; - nici cerința pagubei iminente, în sensul în care acest termen este definit în Legea nr. 554/2004, republicată, nu este întrunită în cazul concret al reclamantei, instanța de fond reținând în mod greșit că s-a probat producerea unei pagube iminente, în condițiile în care, conform bilanțului depus pe anul 2009 societatea reclamantă avea o cifră de afaceri de 95.786.139 lei și creanțe de recuperat de 115.509.319 lei, astfel că nu se poate vorbi despre un real prejudiciu în situația sa.

3. Apărările formulate de intimata-reclamantă Intimata-reclamantă R.A. Termoficare Craiova a depus întâmpinare față de motivele de recurs ale recurentei, solicitând respingerea recursului declarat de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală. În esență, intimata a arătat că în mod just și pe deplin motivat prima instanță a reținut îndeplinirea în cauză a condițiilor impuse de lege pentru a dispune suspendarea executării actelor administrative atacate. S-a mai indicat că de altfel și prin Decizia nr. 45 din 16 februarie 2011, emisă de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală, depusă în copie și în dosarul de recurs, prin care s-a soluționat contestația sa administrativă împotriva deciziei de impunere nr. 197 din 29 iulie 2010 rezultă că a fost răsturnată prezumția de veridicitate și legalitate a actului atacat.

4. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei precum și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu nerespectarea legii. Așa fiind, suspendarea executării unui act administrativ poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ numai în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Aceste principii, în mod constant au fost evidențiate în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie. Curtea reafirmă că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente. Acestor trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc.

fisc. Totodată, în cuprinsul art. 125 C. proc. fisc. se prevede că introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, însă dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ, cu condiția plății unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate. Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile legale sus-citate că instanța de fond în mod corect și cu justa aplicare a legii a reținut că în cauză este îndeplinită cerința cazului bine justificat, criticile recurentei pe acest aspect fiind nefondate.

Elementele de fapt învederate de reclamantă și reținute de judecătorul fondului ca rezultând din actele prezentate, cu privire la modalitatea de desfășurare a controlului ca și la interpretarea unor operațiuni cu privire la bunuri au conturat suspiciuni pertinente în ceea ce privește legalitatea actelor administrativ fiscale contestate ce satisfac exigența textului legal ce definește cazul bine justificat. De altfel cele reținute de instanța de fond, prima facie, sunt confirmate, cel puțin în parte, prin conținutul deciziei nr. 45 din 16 februarie 2011, emisă chiar de autoritatea recurentă în contextul soluționării contestației administrative formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 197 din 29 iulie 2010, în condițiile în care a fost desființată această din urmă decizie pentru suma de 16.930.071 lei (reprezentând TVA majorări de întârziere aferente), urmând ca organele de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare.

În acest mod, în mod evident nu se mai poate susține că prezumția de legalitate a actului atacat operează pe deplin. Aspectele noi relevate în cursul soluționării recursului, vizând reluarea controlului pentru parte din suma inițială reținută în sarcina reclamantei sunt, în opinia Înaltei Curți, de natură să consolideze concluziile primei instanțe și în ceea ce privește îndeplinirea cerinței prevenirii pagubei iminente, contrar celor susținute de recurentă. Este evident că executarea chiar și numai în parte, a unui act administrativ fiscal care nu se mai bucură deplin de prezumția de legalitate este și poate fi generatoare de prejudicii însemnate, din această perspectivă fiind edificator și cuantumul ridicat al sumelor reținute, de natură a afecta activitatea societății reclamante, în ipoteza executării învederate.

Din această perspectivă susținerile recurentei, referitoare la cifra de afaceri a societății reclamante apar ca fiind irelevante. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 551 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 martie 2011.