ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1525/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T.C. SRL (fosta RA T.C.) în contradictoriu cu pârâți Municipiul Craiova, Primarul Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Craiova - D.I.T., a solicitat anularea Dispoziției din 21 mai 2013, emisă de Primarul Municipiului Craiova, admiterea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local din 22 iulie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală din 22 iulie 2010 și pe cale de consecință, anularea acestor acte administrativ fiscale.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 462 din 6 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâții Municipiul Craiova, Primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova - D.I.T. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 462 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC T.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate. Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., republicat, în temeiul cărora s-a solicitat, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului cu expertiză tehnică contabilă, iar în subsidiar, s-a solicitat admiterea acțiunii și anularea actelor administrativ fiscale prin care s-a stabilit, în mod nelegal, în sarcina societății obligația totală de plată în sumă de 4.200.696 RON.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a reiterat susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată referitoare la acțiunea în contencios administrativ ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1414/54/2011, înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, arătând că între data pronunțării Sentinței civile nr. 591 din 18 noiembrie 2011 și data emiterii Dispoziției din 21 mai 2013, este posibil să fi fost calculate penalități de întârziere pentru creanțele pe care se presupune că le-ar datora bugetului local, motiv pentru care, era necesară administrarea probei cu expertiză tehnică contabilă, probă solicitată în fața instanței de fond și respinsă ca nefiind utilă cauzei.

Recurenta-reclamantă a precizat că gestionează bunurile aparținând domeniului public al municipiului Craiova, respectiv, punctele și centralele termice de cvartal, precum și sistemul de rețele termice secundare date în administrare de autoritatea publică locală, și care, începând cu anul 1999, au fost scutite de plata impozitului pe clădiri, prin H.C.L. al Municipiului Craiova fiind încadrate în categoria construcțiilor speciale și nu a clădirilor pentru care se percepe impozit. A arătat că prin Raportul de inspecție fiscală au fost calculate și evidențiate, în mod eronat, diferențe privind taxa pe clădiri începând cu luna ianuarie 2005 și până în luna iunie 2010, în cuantum de 522.618,84 RON, pentru a căror neachitare s-au calculat la data de 22 iulie 2010, majorări de întârziere în sumă de 397.816,58 RON și penalități de întârziere în sumă de 1.145 RON, considerând că și cu privire la acest aspect, era necesară efectuarea unei expertize tehnice contabile.

Recurenta a susținut că, în raport de prevederile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, astfel cum a fost modificat de pct. 14 al art. I din Legea nr. 76/2010, regiile autonome sunt persoane juridice de drept public, care fac parte din categoria stabilimentelor publice și au ca obiect de activitate realizarea de servicii publice economice de interes major pentru stat sau unitățile administrativ-teritoriale, astfel încât, nu se încadrează în categoria persoanelor juridice în a căror sarcină să fie stabilită plata taxei pe clădiri.

În ceea ce privește impozitul pe profit aferent perioadei 2005 - 2006, recurenta-reclamantă a învederat că pierderea lunară de energie termică conținută în apa caldă de consum și sub formă de încălzire ca urmare a discontinuității termoizolației conductelor montate în canalele de protecție, a tasării acesteia și a umectării cu apa provenită din infiltrații ale apei potabile, menajere sau pluviale, este în realitate mult mai mare, respectiv, circa 22% în medie, față de 11%, procent aprobat și aplicat de regie în perioada supusă controlului, aspect care trebuia, în mod necesar, stabilit prin efectuarea unei expertize contabile. Deși s-au efectuat de către regie eforturi pentru a fi recunoscute de A.N.R.S.C.

București, aceste pierderi tehnologice nu au fost acceptate la valorile reale, nu au fost luate în calcul în tariful de distribuție sau de producere al energiei termice și, în mod eronat, organele de control fiscal au asimilat aceste pierderi tehnologice unor acte de neglijență sau intenție. Recurenta a mai susținut că energia termică furnizată reprezintă o prestare de servicii, iar energia termică cumpărată de la C.E. Craiova și respectiv, gazul natural achiziționat de la GDF S. România, transformat din metri cubi în gigacalorii, nu reprezintă o livrare de bunuri mobile corporale, în sensul art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. A precizat că norma de consum nu este specifică serviciului de prestare și furnizare a energiei termice, iar încadrarea pierderilor tehnologice în această normă de consum este forțată și, în consecință, impozitul pe profit suplimentar calculat, nu este real.

Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinări în cauză. 4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 24 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin Încheierea din 9 octombrie 2014, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul declarat de reclamantă ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc.

civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului. II. Analiza motivelor de casare Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Critica formulată de recurenta-reclamantă vizând necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică contabilă, care, în opinia recurentei, în mod greșit, a fost respinsă de către instanța de fond ca nefiind utilă cauzei, este nefondată.

Din actele și lucrările dosarului instanței de fond rezultă că proba cu expertiză tehnică contabilă nu a fost propusă de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, solicitarea formulată în finalul cererii introductive, ce face referire numai la o determinare generică a probelor, echivalând cu lipsa propunerii acestei probe în condițiile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. proc. civ., republicat. În contextul arătat, analizând admisibilitatea probei cu expertiză tehnică contabilă în raport de dispozițiile art. 254 alin. (2) C. proc.

civ., republicat, în mod corect, judecătorul fondului a respins această probă, reținând în aprecierea aptitudinii probei de a duce la soluționarea procesului, că respectiva probă nu este concludentă, în sensul că obiectivul propus, ce vizează un eventual calcul greșit al obligațiilor stabilite prin actele administrative fiscale contestate, echivalează cu verificarea aplicării legii de către expertul tehnic judiciar și nu este de natură să conducă la soluționarea cauzei. În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că regiile autonome nu se încadrează în categoria persoanelor juridice în a căror sarcină să fie stabilită plata taxei pe clădiri, în acord cu opinia exprimată de prima instanță, Înalta Curte constată că textul legal nu prevede distincția ce vizează "alte persoane juridice decât cele de drept public", anterior modificării introduse în C. fisc.

prin art. 1 pct. 14 din Legea nr. 76/2010, iar reclamanta nu este o persoană juridică de drept public, în raport de prevederile pct. 12.3 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 248 din C. fisc. Dispozițiile art. 250 alin. (1), pct. 1 - 19, din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., coroborat cu prevederile pct. 24.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 1.861/2006, enumeră construcțiile pentru care nu se datorează impozit pe clădiri, prin efectul legii, iar construcțiile care fac obiectul contestației în cauză, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de textul legal pentru scutirea de la plata impozitului pe clădiri, întrucât, prin H.C.L.

al Municipiului Craiova a fost emis câte un aviz pentru fiecare an în parte și nu pe durata existenței construcției, iar centralele și punctele termice întrunesc elementele constitutive ale unei clădiri, respectiv, pereți și acoperiș, în incinta lor desfășurându-se activități economice. În ceea ce privește impozitul pe profit aferent perioadei 2005 - 2006, în mod judicios, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu prevederile pct. 23 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 21 alin. (1) din C. fisc., pierderile tehnologice aferente normei de consum aprobată prin H.C.L. nr. 238/2002, sunt cheltuieli deductibile, iar diferența până la pierderea reală reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit.

Prin exercitarea dreptului de deducere și pentru cheltuielile aferente pierderilor de energie termică, înregistrate peste limita aprobată de autoritatea competentă, în sumă totală de 14.788.111,93 RON, recurenta-reclamantă a diminuat profitul impozabil cu această sumă și implicit, impozitul pe profit. Susținerea recurentei în sensul că a depus eforturi pentru ca pierderea tehnologică să fie acceptată la valoarea reală de către A.N.R.S.C. București, nu poate fi reținută, având în vedere că nu au fost dovedite motivele care au condus la neaprobarea acestei pierderi.

De asemenea, afirmația recurentei, potrivit căreia energia termică furnizată reprezintă o prestare de serviciu, nu este întemeiată, în raport de dispozițiile art. 128 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., care asimilează energia termică a bunurilor mobile corporale, precum și de prevederile art. 129 alin. (2) din același act normativ, care enumeră operațiunile ce intră în sfera prestărilor de servicii. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta SC T.C.

SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.C. SRL. împotriva Sentinței nr. 462 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2015. Procesat de GGC - N