ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6248/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția pronunțată de Tribunalul Gorj. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 04 octombrie 2012, sub nr. 13709/95/2012, reclamanta H.C. (B.G.C.) a chemat în judecată pârâtele Universitatea S.H., M.E.C.T.S. și Inspectoratul Școlar Județean Gorj solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la recunoașterea diplomei de licență seria XX. nr. X1. a diplomei de master seria XX. nr. X2. și a inspecțiilor pentru obținerea gradului didactic definitiv de învățământ.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a absolvit facultatea de sociologie-psihologie din cadrul Universității S.H., sesiunea 2008 iar ulterior a obținut și diploma de master, în prezent fiind profesor titular de catedra de consiliere de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj - Grupul Industrial Tismana. Reclamanta a arătat de asemenea că a susținut inspecția specială în vederea obținerii gradului didactic definitiv în învățământ, s-a încheiat un proces-verbal de inspecție specială II sesiunea 2012 însă dosarul pe care l-a depus la Inspectoratul Școlar Gorj a fost respins, comunicându-i-se de către Inspectoratul Școlar Gorj că nu i se recunoaște diploma de licență iar de către M.E.C.T.S.

că în vederea recunoașterii studiilor trebuie ca specializarea care a fost urmată la o anumită formă de învățământ să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. A arătat reclamanta că formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de unitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate, mai mult formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă au funcționat și funcționează legal potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 republicată. Reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S.

care a formulat întâmpinare, prin care a invocat: excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a M.E.C.T.S. de către reclamantă; excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E.C.T.S.; excepția lipsei obiectului cererii de chemare în judecată; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată a M.E.C.T.S. formulată de reclamantă ca neîntemeiată, La termenul de judecată din data de 08 februarie 2013, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei. Prin sentința nr. 1413 din 08 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 13709/95/2012 s-a admis excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei a Tribunalului Gorj.

A fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta H.C. (B.G.C.) în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H., M.E.C.T.S. prin Ministru și Inspectoratul Școlar Județean, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: Potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afara de cele date în competența curților de apel. Conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 competența materială a instanței de contencios administrativ este reglementată în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice care poate fi centrală sau locală și valoarea impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Potrivit primului criteriu, litigiul privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de, secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel, dacă prin legea specială nu se prevede altfel. A mai reținut Tribunalul Gorj că, în speță sunt aplicabile dispozițiile <LLNK 12004 554 10 202 art. 10 alin. (1) teza a II -a din Legea nr. 544/2004 care dispune că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Pârâtul M.E.C.T.S. este organ al administrației publice centrale, astfel că tribunalul a reținut că aparține curții de apel competența de soluționare a prezentei cauze.

2. Soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 25 martie 2013, sub nr. 486/54/2013. Curtea de Apel, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale. Prin sentința nr. 201 din 13 mai 2013, Curtea de Apel Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, constatând ivit conflictul negativ de competență. S-au reținut următoarele. Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă către reclamantă, care a urmat în perioada 2005-2008 Facultatea de Sociologie - Psihologie din cadrul Universității S.H..

Pârâta Universitatea „S.H.” este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. În speța de față, prin Legea nr. 443/2002 a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție. În speță, s-a reținut că o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prevede următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ. Pentru stabilirea competenței materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În speță, s-a reținut că este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, în plus, a subliniat Curtea faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H.

este o autoritate publică locală. Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. A mai precizat Curtea de Apel că, reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. Potrivit art. 17 din C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. În litigiul de față, în opinia instanței, capătul de cerere opus de către reclamantă pârâtului M.E.C.T.S.

este dependent de modul de soluționare al capătului principal de cerere. 3. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”. Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior la recunoașterea diplomei de licență și a diplomei de master. Pârâta Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004. Universitatea „S.H.” din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), cât și potrivit art. 1 din H.G.

nr. 536/2011 (în vigoare la data pronunțării prezentei decizii și care a abrogat H.G. nr. 81/2010), M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Conform dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H.” din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea „S.H.” din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale. Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.” din București - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Temeiul legal al regulatorului de competență. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta H.C. (B.G.C.) în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H., M.E.C.T.S. și Inspectoratul Școlar Județean în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2013.