ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5956/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 29 iunie 2012, sub nr. 9193/95/2012, reclamantele B.C. (C.), P.C.C și S.D. (I.), astfel cum a fost precizată și completată, în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și M.E.C.T.S., au solicitat obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, la plata sumei de 8000 RON reprezentând prejudiciul creat în perioada 2009-2011 pentru fiecare petentă și obligarea pârâtului M.E.C.T.S.

la recunoașterea diplomelor de licență. În motivarea cererii s-a arătat că S.D. (I.), conform adeverinței eliberate de către Universitatea S.H. din 23 iulie 2009, a susținut și promovat examenul de licență promoția 2009 studii universitare Sistem Bologna, Facultatea de Psihologie, specializarea psihologie, sesiunea iulie 2009, adeverință prin care se făcea trimitere la art. 60 alin. (1) din Legea Învățământului nr. 84/1995, în baza căruia, având în vedere faptul că Universitatea S.H. având învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă, iar conform art. 60 alin. (3) din Legea Învățământului nr. 84/1995 republicată „diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior în condițiile legii pentru aceiași specializare sunt echivalente indiferent de forma de învățământ absolvită”.

În același mod s-a eliberat adeverința din 23 iulie 2009 numitei P.C.C., specializarea psihologie cât și numitei B.C. (C.), adeverință cu nr. RR din data de 23 iulie 2009 eliberată de către Facultatea de Management Brașov - specializarea Management. Au învederat că întrucât adeverințele menționate mai sus aveau un termen de valabilitate de maxim 12 luni, potrivit art. 20 alin. (1) din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, la împlinirea termenului respectiv s-a solicitat decanului facultății eliberarea diplomei de licență. Au arătat că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta cât și cu Regulamentul privind activitatea profesională a studenților, în sensul că și-au plătit taxele de studii, au promovat toate examenele, inclusiv examenul de licență.

În aceste condiții, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emise de pârâtă, precum și art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta era obligată să elibereze reclamantelor actele de studii completate. Pârâta Universitatea „S.H.” a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 300 RON/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată pe cale separata.

Legal citat M.E.C.T.S. în calitate de chemat în garanție, în condițiile prevăzute de disp. art. 115 C. proc. civ., a formulat întâmpinare, prin care a invocat: excepția inadmisibilității chemării în garanție a M.E.C.T.S. de către reclamantă; excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E.C.T.S.; excepția lipsei obiectului cererii de chemare în judecată; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată a M.E.C.T.S. formulată de reclamantă ca neîntemeiată. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința nr. 5198/2012 din 02 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a admis excepția de necompetență a Tribunalului Gorj și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantele B.C.

(C.), P.C.C. și S.D. (I.) în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și M.E.C.T.S. în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantele au chemat în judecată pârâtele Universitatea S.H. și M.E.C.T.S., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, la plata sumei de 8.000 RON reprezentând prejudiciul creat în perioada 2009-2011 pentru fiecare petentă și obligarea pârâtului M.E.C.T.S.

la recunoașterea diplomelor de licență, în speță fiind aplicabile dispozițiile <LLNK 12004 554 10 202 art. 10 alin. (1) teza a II - a din Legea nr. 554/2004 care dispune că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Cum pârâtul M.E.C.T.S. este organ al administrației publice centrale, tribunalul reține că aparține curții de apel competența de soluționare a prezentei cauze. Pe rolul Curții de Apel Craiova, acțiunea a fost înregistrata la data de 07 decembrie 2012, sub nr. 2347/54/2012, iar la termenul din 25 ianuarie 2012 a invocat din oficiu excepția necompetentei materiale a Curții de Apel Craiova in judecarea cauzei în prima instanță.

2.2. Prin sentința nr. 33/2013 din data de 25 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2347/54/2012 s-a admis excepția necompetenței materiale; s-a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantele B.C., P.C.C. și S.D. și pârâta Universitatea S.H. și M.E.C.T.S. - chemat în garanție în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență. Pentru pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că Universitatea S.H.

nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, în condițiile în care niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție. S-a apreciat in speță, că o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale, astfel că tribunalul este competent a soluționa cauza. Cu privire la cererea de chemare in garanție a M.E.C.T.S., s-a susținut că potrivit art. 17 din C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, astfel că va fi soluționată de către tribunal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă. Pârâta Universitatea „S.H.” este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004. Universitatea „S.H.” a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educației Naționale (M.E.C.T.S.) este autoritate publică și este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în domeniul învățământului superior, de asemenea, controlează modul în care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului. În speță, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea „S.H.” este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale. Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe B.C. (C.), P.C.C., S.D. (I.), Universitatea S.H. și Ministerul Educației Naționale (fost M.E.C.T.S.) în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2013.