ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5075/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții T. (B.) M.,

V.L., B.C., I.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Universitatea "P.A." din Iași, obligarea

acestora la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, având

în vedere că a urmat cursurile instituției de învățământ superior menționate,

promovând examenul de licență.

instanțe

Curtea de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 200 din 18 iunie

2012, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta să

elibereze reclamanților diplomele de licență, suplimentele la diplomele de

licență, constând în foaia matricolă, certificatele de competențe lingvistice

și diplomele de bacalaureat.

Prin aceeași

sentință, a admis cererea de chemare în garanție în formulată de reclamanți în

contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

Direcția Generala de Strategii și Programe Universitare, obligând chemata în

garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diplomele de

licență și suplimentele de diplomă, într-un număr care să asigure realizarea

dreptului reclamanților de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim

special, prin care să se confirme studiile de învățământ superior efectuate în

cadrul Universității "P.A." din Iași.

Totodată, a respins

capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Universității P.A. din

Iași, la plata unor despăgubiri - daune morale în cuantum de 40.000 RON, câte

10.000 RON de reclamant, a obligat această pârâta să plătească reclamanților

suma de 16 RON, contravaloarea taxelor de timbru, respectiv 1,2 RON timbre

judiciare, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins acțiunea

reclamanților, formulată în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, Direcția Generală de Strategii și Programe

Universitare, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului (în prezent Ministerul Educației Naționale).

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu

încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

corespunzătoare motivului de ordine publică

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi

atât privat, cât și public.

Obiectul prezentului

litigiu îl constituie obligarea unei instituții de învățământ superior la

eliberarea diplomei de licență și a suplimentelor la diplomă, respectiv foaia

matricolă, certificatele de competențe lingvistice și diplomele de bacalaureat,

ca urmare a studiilor universitare efectuate de către reclamantă.

Instanța de control

judiciar constată că universitatea este încadrată în noțiunea de autoritate publică,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit

cărora "sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi,

persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de

utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim

de putere publică".

Prin Legea nr.

408/2002 s-a înființat Universitatea "P.A." din Iași, ca instituție

de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate

publică, parte a sistemului național de învățământ, stabilindu-se astfel că

este o persoană juridică asimilată unei autorități publice, competentă să

presteze un serviciu public.

Înalta Curte

apreciază că această universitate reprezintă o unitate descentralizată de

învățământ, parte a sistemului național de învățământ, dar nu este instituție

publică centrală ale cărei acte administrative, tipice sau asimilate, să poată

fi contestate, în primă instanță la curtea de apel.

Sub aspectul

competenței materiale de soluționare a cauzei este irelevantă împrejurarea că a

fost chemat în judecată Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul poziționării

autorității emitente a actului administrativ contestat, în sistemul

autorităților publice.

Instanța de control

judiciar mai reține că, într-adevăr, instituțiile de învățământ superior, fie

ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite

prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării

ciclului de pregătire urmat de reclamant) însă acest fapt nu le plasează în

vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această

reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se

manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior

cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma

prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Prin urmare, aceste

universități nu îndeplinesc cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificate drept organe ale autorității publice centrale. De altfel, niciun act

normativ nu conține o asemenea reglementare pentru instituția în cauză și

astfel nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Potrivit art. 10

alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004:

"Litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se

soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților

de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Specificul litigiilor

care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația

publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința

competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu menționat.

În plus, se impune a

fi subliniat că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de

contencios administrativ, în raport cu împrejurarea că Universitățile sunt

autorități publice locale, având în vedere și prevederile art. 2 pct. 1 lit. d)

C. proc. civ.

În altă ordine de

idei, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate

adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului;

dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se

poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În cauză, reclamanta

a optat pentru instanța de la domiciliul lui, astfel că nu se mai poate pune în

discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) din C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului (în prezent

Ministerul Educației Naționale) împotriva Sentinței nr. 200 din 18 iunie 2012 a

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL