ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5075/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții T. (B.) M., V.L., B.C., I.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Universitatea "P.A." din Iași, obligarea acestora la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, având în vedere că a urmat cursurile instituției de învățământ superior menționate, promovând examenul de licență.

2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 200 din 18 iunie 2012, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta să elibereze reclamanților diplomele de licență, suplimentele la diplomele de licență, constând în foaia matricolă, certificatele de competențe lingvistice și diplomele de bacalaureat.

Prin aceeași sentință, a admis cererea de chemare în garanție în formulată de reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Direcția Generala de Strategii și Programe Universitare, obligând chemata în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diplomele de licență și suplimentele de diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamanților de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special, prin care să se confirme studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universității "P.A." din Iași. Totodată, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Universității P.A.

din Iași, la plata unor despăgubiri - daune morale în cuantum de 40.000 RON, câte 10.000 RON de reclamant, a obligat această pârâta să plătească reclamanților suma de 16 RON, contravaloarea taxelor de timbru, respectiv 1,2 RON timbre judiciare, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins acțiunea reclamanților, formulată în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Direcția Generală de Strategii și Programe Universitare, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului (în prezent Ministerul Educației Naționale).

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe. 1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a suplimentelor la diplomă, respectiv foaia matricolă, certificatele de competențe lingvistice și diplomele de bacalaureat, ca urmare a studiilor universitare efectuate de către reclamantă.

Instanța de control judiciar constată că universitatea este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică". Prin Legea nr. 408/2002 s-a înființat Universitatea "P.A." din Iași, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, stabilindu-se astfel că este o persoană juridică asimilată unei autorități publice, competentă să presteze un serviciu public.

Înalta Curte apreciază că această universitate reprezintă o unitate descentralizată de învățământ, parte a sistemului național de învățământ, dar nu este instituție publică centrală ale cărei acte administrative, tipice sau asimilate, să poată fi contestate, în primă instanță la curtea de apel. Sub aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei este irelevantă împrejurarea că a fost chemat în judecată Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul poziționării autorității emitente a actului administrativ contestat, în sistemul autorităților publice.

Instanța de control judiciar mai reține că, într-adevăr, instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) însă acest fapt nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Prin urmare, aceste universități nu îndeplinesc cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificate drept organe ale autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru instituția în cauză și astfel nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu menționat. În plus, se impune a fi subliniat că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, în raport cu împrejurarea că Universitățile sunt autorități publice locale, având în vedere și prevederile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. În altă ordine de idei, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În cauză, reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul lui, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului (în prezent Ministerul Educației Naționale) împotriva Sentinței nr. 200 din 18 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL