ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4162/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 11 martie 2008, reclamanta Parohia Ortodoxă „P.N.” a chemat în judecată pârâții Primăria sectorului 1 București, prin primar, Primăria municipiului București, prin primarul general și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că reclamanta a dobândit prin prescripție achizitivă de 30 ani, imobilul aparținând bisericii, reprezentat de construcții, respectiv corpul A, cu o suprafața de 195 m.p., cu un nivel - lăcașul de cult, corpul B, cu un nivel, în suprafața de 84 m.p.

- casa cântăreților, corpul C, cu două nivele, în suprafață de 495 m.p. - fosta Școală primară de fete nr. S1 și corpul D, cu un nivel, în suprafața de 372 m.p. - casa parohială în care este inclusă și fosta locuință a directoarei școlii, dobândite prin accesiune imobiliară. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 480 și următoarele C. civ. La data de 18 aprilie 2008, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că indică valoarea terenului la suma de 300.000. RON și valoarea construcțiilor la suma de 190.000 RON. La data de 30 mai 2008, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului local al sectorului 1 București. Prin sentința civilă nr. 10712 din 16 septembrie 2008, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Cauza a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2008, pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, sub nr. 39576/3/2008. Prin cererea completatoare formulată la data de 5 decembrie 2008, reclamanta Parohia Ortodoxă „P.N.” a chemat în judecată în calitate de pârât și Statul român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, considerând că, atâta vreme cât nimeni nu a revendicat imobilele ce fac obiectul litigiului, Statul, ca autoritate centrală, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și ca moștenitor legal pentru bunurile fără stăpân, are vocație de a sta în calitate de pârât. În drept, au fost invocate dispozițiile art. unic alin. (2) din Legea nr. 455/ 2006, art. 646 C. civ. și art. 85 din Legea nr. 85/1995.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 8 mai 2009, reclamanta Parohia Ortodoxă „P.N.” a arătat că renunță la judecata în contradictoriu cu pârâții Primăria sectorului 1 București, Consiliul local sector 1 București și Consiliul general al municipiului București, în calitate de pârâți urmând a fi citați municipiul București, Ministerului Educației, Cercetărilor și Tineretului și Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin notele de ședință depuse la dosarul de fond la data de 19 noiembrie 2009, Ministerului Educației, Cercetărilor și Tineretului a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive raportat la prevederile art. 112 C. proc. civ., precum și la dispozițiile art. 166 alin. (41) din Legea Învățământului nr. 84/1995, republicată, prin care se arată că școlile de arte și meserii fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor.

Prin sentința nr. 1628 din 30 septembrie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetărilor și Tineretului; a respins acțiunea împotriva acestuia, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă „P.N.” în contradictoriu cu pârâții Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, prin primarul general. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Educației, Cercetărilor și Tineretului, tribunalul a reținut că uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății asupra unui bun imobil prin posedarea acestuia în tot timpul prevăzut de lege.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, în cadrul acestei acțiuni, aceasta aparține adevăratului proprietar al imobilului. În cauză, din probatoriul administrat, reclamanta nu a făcut dovada că imobilul ar fi aparținut pârâtului Ministerului Educației, Cercetărilor și Tineretului. În consecință, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetărilor și Tineretului și a respins acțiunea împotriva acestuia, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de fond a reținut că, prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România, acțiunile și cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate se soluționează, potrivit legii, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate. Față de aceste dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, tribunalul a arătat că pârâtul Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că a respins, ca neîntemeiată, excepția invocată de acesta.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că, una dintre condițiile uzucapiunii este aceea a împlinirii termenului necesar pentru a putea uzucapa și anume, posesia lucrului timp de 30 de ani. În cauză, instanța de fond a arătat că reclamanta a posedat imobilul din București, str. G.E.B., sector 1, anterior anului 1951, în calitate de proprietar. Astfel, așa cum a rezultat din procesul-verbal de înscriere în cartea funciară din 3 iulie 1940, reclamanta Parohia „P.N.” era înscrisă ca proprietara terenului în suprafață de 557 m.p., situat în str. G.E.B., sector 1, București, precum și al construcțiilor aflate pe acesta. Potrivit adresei nr. A1.

din 29 iulie 2010 a Primăriei municipiului București - Direcția evidența imobiliară și cadastrală - Serviciul evidența proprietății, imobilul situat în București, str. G.E.B., sector 1, a făcut obiectul deciziei nr. S19 din 6 februarie 1951 emisă de fostul Sfat popular al capitalei - comitetul executiv, prin care acest imobil a trecut în folosirea fostului Sfat popular al fostului Raion S. Ulterior, în evidențele cadastrale ale orașului București, din anul 1986 figurează înscris imobilul menționat mai sus, cu teren în suprafață de 3.389 mp. și construcții, ca proprietate religioasă, categoria de folosință culte, posesor de parcelă - Departamentul Cultelor. Din aceeași adresă, tribunalul a reținut că potrivit datelor transmise de Administrația financiară sector 1 București, titular de rol în anul 1992 la adresa din str. G.E.B., sector 1, era înscrisă Biserica „P.N.”, cu teren de 817 m.p.

în proprietate. Pentru a se putea dobândi proprietatea unui bun prin uzucapiunea de lungă durată, trebuie să fie îndeplinite, în conformitate cu dispozițiile art. 1890 C. civ., două condiții - posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu, iar cel care invocă uzucapiunea trebuie să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 de ani. Față de această situație de fapt, tribunalul a reținut că din anul 1951, reclamanta a pierdut posesia utilă asupra lucrului, în condițiile în care prin decizia menționată mai sus, imobilul a trecut în folosința Sfatului popular al capitalei. Prin urmare, posesia acesteia de la această dată nu a mai fost exercitată sub nume de proprietar. Tribunalul a apreciat că reclamanta a redobândit posesia asupra bunului în litigiu cel mai devreme în anul 1992, așa cum apare în adresa menționată mai sus, când reapare ca titular de rol fiscal cu privire la imobil, în nume propriu.

Prin urmare, în raport cu această dată, momentul în care reclamanta a sesizat instanța pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, respectiv 11 martie 2008, termenul de 30 de ani prevăzut de lege nu era împlinit, instanța a respins cererea de constatare a uzucapiunii, ca neîntemeiată. Pe cale de consecință, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, principiu ce s-a aplicat și în situația construcțiilor cu privire la care reclamanta a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate, în baza dispozițiilor art. 482 C. civ., instanța a respins și cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune. Prin decizia nr. 331-A din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă „P.N.” împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că motivele formulate în scris nu au fost argumentate suficient ca să combată cele reținute de prima instanță, care a avut în vedere actul invocat de apelantă. În anul 1951, întreg imobilul de la adresa din str. G.E.B., sector 1, București, a fost trecut în proprietate statului. Abia în anul 1986, imobilul de mai sus cu suprafețe de 3.386 m.p. figurează ca proprietate religioasă (Departamentul Cultelor), iar în anul 1992 era înscrisă apelanta cu 817 m.p. teren în proprietate. Astfel, este clar că din anul 1951 apelanta a pierdut posesia utilă, aceasta era viciată - nu mai era stăpânită în nume de proprietar (în afară de celelalte vicii de posesie, continuă, netulburată, calendaristică).

Or, pentru a fi întrunite cerințele prescripției achizitive, posesia nu trebuie viciată, ceea ce în cauză apelanta nu a dovedit (posesia a fost redobândită abia în anul 1992). Ca atare, concluziile primei instanțe și analiza corectă a probelor arată că hotărârea acesteia este legală și temeinică. Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamanta Parohia Ortodoxă „P.N.” și a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul constatării prescripției achizitive de peste 30 de ani asupra terenului în suprafață de 3389 m.p. situat în București, str. G.E.B., sector 1 și a accesiunii imobiliare asupra construcțiilor existente pe această suprafață, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert P.S.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanța nu a lămurit situația de fapt, pentru a se putea reține că nu s-a împlinit termenul de 30 ani. Uzucapiunii lungi, invocată de reclamantă prin acțiune, nu i se cere pentru a-și produce efectele decât îndeplinirea unei singure condiții: exercitarea pe durata termenului de 30 de ani, prevăzută de lege, a unei posesii veritabile. Elementul material al posesiei, actele materiale de stăpânire efectivă sunt susținute de probatoriul administrat. Pe de altă parte, înscrierea ca titular al rolului fiscal în anul 1992 nu a avut la bază o altă realitate juridică, decât cea existentă din anul 1951, confirmând posesia utilă exercitată, neputând fi considerat anul 1992 ca momentul de la care să curgă cei 30 de ani.

Recurenta-reclamantă a arătat și că instanța nu a reținut dacă în anul 1951, când imobilul a trecut în folosința fostului Sfat popular al fostului Raion S. se împlinise deja termenul de 30 de ani, construcțiile fiind ridicate de mai bine de 100 de ani. Un alt aspect învederat, având în vedere legislația din momentul emiterii deciziei nr. S19 din 6 februarie 1951, este acela că nu putea fi trecut în folosința fostului Sfat popular al fostului Raion S., decât corpul de clădire în care își desfășura activitatea Școala elementară de fete nr. S1, nu și terenul, precum și celelalte construcții, așa cum greșit a considerat instanța. În speță, art. 29 și art. 30 din Regulamentul administrării averii bisericești, decizia nr. 32 - 234 privind aprobarea Regulamentului pentru administrarea averii bisericești, emisă de ministrul cultelor la 29 septembrie 1950, parte integrantă din Legiuirile Bisericii ortodoxe române, decretate de Prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R.

din 23 februarie 1949, modificat de Prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R. prin decretul nr. 124 din 16 februarie 1950, publicate în Buletinul oficial al Patriarhiei Române, stabilesc sacralitatea și inalienabilitatea celorlalte bunuri aflate în administrarea parohiei. Recursul va fi admis, în sensul considerentelor ce succed: Potrivit prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai cu scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanța de apel a soluționat cauza fără să procedeze la stabilirea pe deplin a situației de fapt.

Astfel, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței nr. 1628 din 30 septembrie 2011 că imobilul situat în București, str. G.E.B., sector 1, a făcut obiectul deciziei nr. S19 din 6 februarie 1951 emisă de fostul Sfat popular al capitalei - comitetul executiv, prin care acest imobil a trecut în folosirea fostului Sfat popular al fostului Raion S.; ulterior, din anul 1986 figurează înscris imobilul cu teren în suprafață de 3.389 mp. și construcții, ca proprietate religioasă, categoria de folosință culte, posesor de parcelă - Departamentul Cultelor; potrivit datelor transmise de Administrația financiară sector 1 București, titular de rol în anul 1992 era înscrisă Biserica „P.N.”, cu teren de 817 m.p.

în proprietate; ca urmare, din anul 1951 reclamanta a pierdut posesia utilă asupra lucrului, în condițiile în care prin decizia nr. S19/1951, imobilul a trecut în folosința Sfatului popular al capitalei; de la această dată, posesia nu a mai fost exercitată sub nume de proprietar. Tribunalul a apreciat că reclamanta a redobândit posesia asupra bunului în litigiu cel mai devreme în anul 1992, când reapare ca titular de rol fiscal cu privire la imobil, în nume propriu.

Față de situația de fapt astfel reținută de prima instanță, reclamanta Parohia Ortodoxă „P.N.” a declarat apel, formulând următoarele critici: din adresa Primăriei municipiului București, avută în vedere de tribunal, rezultă că în baza deciziei nr. S19 din 6 februarie 1951 emisă de fostul Sfat popular al capitalei - comitetul executiv a fost trecut în folosința fostului Sfat popular al fostului Raion S. numai corpul de clădire în care își desfășura activitatea Școala elementară de fete nr. S1, nu și terenul și celelalte construcții, cum greșit a reținut instanța de fond; față de teren și celelalte construcții de pe acesta, posesia a fost una utilă, așa cum rezultă din întreg ansamblu probator; cu privire la corpul de clădire - fosta școală de fete nr. S1, care a aparținut tot bisericii, reclamanta a solicitat accesiunea, iar această construcție nu a fost declarată ca făcând parte din domeniul public, nicio instituție nedepunând documente în acest sens.

Însă, instanța de apel nu a analizat în considerentele deciziei pronunțate motivele de apel formulate de reclamantă, ci a preluat în mod succint motivarea primei instanțe. Or, omisiunea instanței de apel de a analiza motivele de apel cu care a fost învestită, de a arăta care sunt considerentele de fapt și de drept pentru care cererile apelantei sunt sau nu întemeiate, așa cum prevede art. 261 alin. (5) C. proc. civ., echivalează cu o necercetare a fondului, care face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs. De asemenea, în ceea ce privește situația de fapt, potrivit susținerilor reclamantei, din adresa nr. A4.

din 25 februarie 2008 a Primăriei municipiului București (dosarul Judecătoriei sectorului 1 București) rezultă că prin decizia nr. S19 din 6 februarie 1951 emisă de fostul Sfat popular al capitalei - comitetul executiv a fost trecut în folosința fostului Sfat popular al fostului Raion S. numai corpul de clădire în care își desfășura activitatea Școala elementară de fete nr. S1. Pe de altă parte, la dosarul cauzei s-a înregistrat adresa nr. A2. din 7 iulie 2009 a Primăriei municipiului București, potrivit căreia imobilul de la adresa poștală str. G.E.B. a făcut obiectul deciziei nr. S19 din 6 februarie 1951 emisă de fostul Sfat popular al capitalei - comitetul executiv, prin care imobilul în cauză a fost trecut în folosința fostului Sfat popular al fostului Raion S. (dosarul Tribunalului București).

Prin adresele nr. A3. din 4 noiembrie 2009 și nr. A1. din 22 iulie 2010, Primăria municipiului București își menține punctul de vedere transmis prin adresa nr. A2. din 7 iulie 2009 (dosarul Tribunalului București). Drept urmare, se constată neconcordanțe între conținutul adresei nr. A4. din 25 februarie 2008 (invocată de reclamantă) și conținutul adreselor emise ulterior de Primăria municipiului București (avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea soluției) cu privire la același imobil, situat în str. G.E.B., în ceea ce privește bunul care a făcut obiectul deciziei nr. S19 din 6 februarie 1951: numai corpul de clădire în care își desfășura activitatea Școala elementară de fete nr. S1 sau întreg imobilul aflat la adresa menționată.

Totodată, din procesele-verbale, declarațiile și certificatele fiscale, precum și din adresele emise de instituții ale statului reies date diferite privind întinderea suprafețelor de teren aferente construcțiilor ce compun imobilul din str. G-ral G.E.B. și situația posesiei asupra corpurilor de clădire ce compun acest imobil. Cum situația de fapt a imobilului în litigiu nu este pe deplin lămurită, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel formulate de reclamantă, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va verifica susținerile și apărările reclamantei din acțiunea introductivă privind istoricul imobilului de-a lungul timpului și momentele edificării corpurilor de clădire pe terenul donat bisericii.

Aceste aspecte vor fi verificate în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, printre care se află și istoricul bisericii „P.N.”, cu anexe (dosarul Judecătoriei sector 1 București și dosarul Tribunalului București). Astfel, având în vedere întregul ansamblu probator administrat în cauză (înscrisuri, expertize judiciare, declarații de martori) instanța va stabili întinderea și situația terenurilor aferente corpurilor de clădire componente ale imobilului în discuție, precum și situația posesiei asupra Școlii elementare de fete nr. S1, precum și asupra celorlalte construcții situate la adresa din str. G.E.B.

În acest scop, instanța de trimitere, dacă va constata necesar, va dispune suplimentarea probatoriului administrat în cauză cu orice probe pe care le va considera pertinente și utile pentru lămurirea stării de fapt, reale, a imobilului litigios (eventual cu alte înscrisuri și evidențe deținute de Patriarhia Română), în vederea soluționării temeinice și legale a pricinii deduse judecății. Față de toate considerentele reținute, recursul va fi admis, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., va fi casată decizia atacată și va fi trimisă cauza Curții de Apel București, pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă „P.N.” împotriva deciziei nr. 331-A din data de 1 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași Curte de Apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2013.