ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 893/2015

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 11 martie 2008, reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeții Noi" a chemat în judecată pârâții Primăria sectorului 1 București, Prin primar, Primăria municipiului București, prin primarul general și M.E.C.T., solicitând să se constate că reclamanta a dobândit, prin prescripție achizitivă de 30 ani, imobilul aparținând bisericii, reprezentat de construcții, respectiv corpul A, cu o suprafața de 195 mp, cu un nivel - lăcașul de cult, corpul B, cu un nivel, în suprafața de 84 mp - casa cântăreților, corpul C, cu două niveluri, în suprafață de 495 mp - fosta Școală primară de fete nr. 18 și corpul D, cu un nivel, în suprafața de 372 mp - casa parohială în care este inclusă și fosta locuință a directoarei școlii, dobândite prin accesiune imobiliară.

În drept, reclamanta și a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 480 și următoarele C. civ. La data de 18 aprilie 2008, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a indicat valoarea terenului la suma de 300.000 lei și valoarea construcțiilor la suma de 190.000 lei. La data de 30 mai 2008, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului local al sectorului 1 București. Prin sentința civilă nr. 10712 din 16 septembrie 2008, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Prin cererea completatoare formulată la data de 5 decembrie 2008, reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeții Noi" a chemat în judecată în calitate de pârât și Statul român, prin M.E.F., considerând eă, atâta vreme cât nimeni nu a revendicat imobilele ce fac obiectul litigiului, Statul, ca autoritate centrală, prin M.E.F.

și ca moștenitor legal pentru bunurile fără stăpân, are vocație de a sta în judecată în calitate de pârât, invocând în drept articolul unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006, art. 646 C. civ. și art. 85 din Legea nr. 85/1995. Prin cererea precizatoare formulată la data de 8 mai 2009, reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeții Noi" a arătat că renunță la judecata în contradictoriu cu pârâții Primăria sectorului 1 București, Consiliul local sector 1 București și Consiliul general al municipiului București, în calitate de pârâți urmând a fi citați municipiul București prin primarul general, M.E.C.T. și Statul român, prin M.F.P.

Prin sentința nr. 1628 din 30 septembrie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E.C.T.; a respins acțiunea împotriva acestuia, ca fiind formulată împotriva unei persoane Iară calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului român, prin M.F.P.; a respins, ea neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeții Noi" în contradictoriu cu pârâții Statul român, prin M.F.P. și Municipiul București, prin primarul general. În motivare, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T., tribunalul a reținut că uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății asupra unui bun imobil prin posedarea acestuia în tot timpul prevăzut de lege, iar calitatea procesuală pasivă, în cadrul acestei acțiuni, aparține adevăratului proprietar al imobilului.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că una dintre condițiile uzucapiunii este aceea a împlinirii termenului necesar pentru a putea uzucapa și anume, posesia lucrului timp de 30 de ani, A apreciat această condiție ca fiind îndeplinită, arătând că reclamanta a posedat imobilul din București, sector 1, anterior anului 1951, în calitate de proprietar. Astfel, așa cum a rezultat din procesul-verbal de înscriere în cartea funciară din 3 iulie 1940, reclamanta Parohia „Precupeții Noi" era înscrisă ea proprietara terenului în suprafață de 557 mp, situat în sector 1, București, precum și al construcțiilor aflate pe acesta. Tribunalul a reținut că din anul 1951 reclamanta a pierdut posesia utilă asupra lucrului, în condițiile în care prin decizia menționată maî sus, imobilul a trecut în folosința Sfatului popular al capitalei.

Prin urmare, posesia acesteia de la această dată nu a mai fost exercitată sub nume de proprietar. Tribunalul a apreciat că reclamanta a redobândit posesia asupra bunului în litigiu cel mai devreme în anul 1992, așa cum apare în adresa menționată mai sus, când reapare ca titular de rol fiscal cu privire la imobil, în nume propriu. Împotriva acestei sentinței a declarat apel reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeții Noi". Prin Decizia nr. 331/A din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeții Noi" împotriva sentinței primei instanțe. Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost soluționat prin Decizia civilă nr. 4162 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

În motivare, instanța de casare a reținut că instanța de ape! a soluționat cauza iară să procedeze la stabilirea pe deplin a situației de fapt și nu a analizat în considerentele deciziei pronunțate motivele de apel formulate de reclamantă, ci a preluat m mod succint motivarea primei instanțe. S-au constatat neconcordanțe între conținutul adresei din 25 februarie 2008 (invocată de reclamantă) și conținutul adreselor emise ulterior de Primăria Municipiului București (avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea soluției) cu privire la același imobil, situat în București, în ceea ce privește bunul care a făcut obiectul Deciziei nr. 189 din 6 februarie 1951: numai corpul de clădire în care își desfășura activitatea Școala elementară de fete sau întreg imobilul aflat la adresa menționată.

Cu ocazia rejudecării, s-a dispus să se verifice susținerile și apărările reclamantei din acțiunea introductivă privind istoricul imobilului de-a lungul timpului și momentele edificării corpurilor de clădire pe terenul donat bisericii, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, printre care se află și istoricul bisericii „Precupeții Noi", cu anexe (filele 3-8 din dosarul Judecătoriei sector 1 București și filele 169-175 din dosarul Tribunalului București), Astfel, având în vedere întregul ansamblu probator administrat în cauză (înscrisuri, expertize judiciare, declarații de martori) instanța urmează să stabilească întinderea și situația terenurilor aferente corpurilor de clădire componente ale imobilului în discuție, precum și situația posesiei asupra Școlii elementare de fete, precum și asupra celorlalte construcții situate la adresa din București.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a pronunțat Decizia civilă nr. 363 din 18 septembrie 2014, prin care a admis apelul formulat de reclamantă Parohia Ortodoxă „Precupeții Noi" împotriva sentinței civile nr. 1628 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primarul general și Statul Român, prin M.F.P. A constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului-teren în suprafață de 3.264,65 mp, situat în București, sectorul 1, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert C.F.

A constatat că reclamanta a dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra corpurilor de clădire edificate pe terenul sus¬menționat, identificate ca fiind construcțiile CI, C2, C3, CA și C5 prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert P.S., A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În motivare, curtea a constatat, ca și instanța de fond, că reclamanta a posedat imobilul din București, sector 1, anterior anului 1951, în calitate de proprietar. Noile depoziții de martori luate în fața instanței de apel au fost apreciate ca fiind în concordanță cu cele date de martorii M.V. și P.M. în faza procesuală anterioară (filele 150-351 dosar fond), care au declarat, de asemenea, despre posesia netulburată exercitată de biserică asupra imobilului, în întregime.

S-a reținut prezumția legală relativă de continuitate, în sensul art. 1850 C. civ. În privința exercitării posesiei sub nume de proprietar, s-a reținut că art. 1854 C. civ. instituie o prezumție simplă, potrivit cu care posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul, căreia se impune a i se da eficiență în prezenta cauză, urmând a fi coroborată cu declarațiile martorilor. În lipsa unui act de preluare nu se poate aprecia că reclamanta ar fi pierdut posesia asupra vreunei alte părți din imobil, cu atât mai mult cu cât la acel moment regimul politic comunist înțelesese să recunoască expres drepturile B.O.R. asupra unor bunuri aflate în patrimoniul său.

Din probatoriul administrat în cauză, curtea a constatat îndeplinite ambele condiții necesare pentru a uzucapa, respectiv, posesia utilă, cu calitățile sale inerente, reținând că apelanta-reclamantă a întrunit în persoana sa atât elementul material, corpus, prin exercitarea de fapte de stăpânire materială asupra terenului, cât și elementul psihologic, animus, stăpânirea bunului fiind exercitată pentru sine, sub nume de proprietar și nefiind echivocă, și o stăpânire în fapt a terenului în litigiu pe o durată de peste 30 ani, fără întreruperi. În ceea ce privește întinderea acestui teren stăpânit de apelanta-reclamantă, curtea a avut în vedere identificarea realizată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert C.F., acesta stabilind și suprafața de 3.264,65 mp, aspect necontestat de partea adversă.

Referitor la capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor edificate pe teren, curtea a reținut incidența art. 492 C. civ, și în privința celor două corpuri de clădire, cu toate că din probele administrate nu rezultă cu certitudine din ce fonduri au fost edificate, de vreme ce s~a constatat anterior că apelanta-reclamantă a dobândit proprietatea prin prescripție achlzitivă asupra întregului teren pe care sunt edificate și construcțiile respective, iar intimatul-pârât nu a dovedit existența altor raporturi juridice legate de construcția și administrarea acestor construcții pe terenul parohiei. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statui Român prin M.F.P., aducându-i critici întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, pârâtul a reiterat excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român, întrucât nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu face parte din domeniul privat al Statului Român. Față de acest aspect, a apreciat că cererea de chemare în judecată ar fi trebuit îndreptată împotriva unității administrativ teritoriale pe raza căreia se află construcția, așa cum prevede art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991. Pe fondul litigiului, a arătat că a fost greșit aplicat art. 1890 C. civ., deoarece anterior consacrării legale a proprietății private a statului, prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 și art. 4 din Legea nr. 213/1998, bunurile aparținând statului și unităților administrativ teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.

Prin urmare, cel puțin până în anul 1989 nu se putea opune statului o posesie utilă. Analizând recursul, în limitele criticilor formulate de pârâtul Statul Român prin M.F.P., Înalta Curte reține următoarele: Cu privire Ia excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P., Înalta Curte reține că această critică a fost invocată omisso medio. Aceasta deoarece prin sentința nr, 1628 din 30 septembrie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului român, prin M.F.P. și, de asemenea, a respins ca neîntemeiată acțiunea. împotriva acestei sentințe a formulat apel doar reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeții Noi", fără ca pârâtul Statul Român prin M.F.P.

să critice soluția de respingere a excepției lipsei calității procesual pasive. Având în vedere că aceste critici asupra soluției de respingere a excepției au fost invocate direct în faza procesuală a recursului, omisso medio, nu mai pot fi supuse analizei instanței de control judiciar. Cu privire la fondul recursului, instanța reține următoarele: Conform art 645 C. civ., dreptul de proprietate se poate dobândi prin uzucapiune și prin accesiune, iar potrivit art. 1837 C, civ., uzueapiunea este un mijloc de a dobândi proprietatea, în condițiile legii. Uzucapiunea este fondată pe faptul posesiei, conform art. 1846 C. civ. „posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru" și trebuie să fie, potrivit art, 1847 C. civ., continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Conform art. 1890 C. civ., pentru a se putea uzucapa un imobil, este necesar ca posesia să fie utilă și să fie exercitată de către o persoană timp de 30 de ani. Prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2006, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/3974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-Lege nr. 1/1989 și Decretul-Lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că nu se poate considera că, în perioada în care s-au aflat în vigoare Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974, s-ar fi produs o întrerupere naturală a prescripției începute anterior asupra terenurilor ce au făcut obiectul acestor legi, deoarece terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora și nu a avut loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct 2 C. civ. care să poată fi invocată ca piedică ia dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.

Așadar, terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate prevăzută de art. 1854 C. civ., cât și de dispozițiile art. 1858 C. civ. referitoare la prezumția de neintervertire de titlu, concîuzionându-se că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri. În prezenta cauză, s-a reținut ca situație de fapt că reclamanta a posedat imobilul din București, sector 1, anterior anului 1951, în calitate de proprietar.

Ulterior, prin Decizia nr. 189 din 6 februarie 1951 emisă de fostul Sfat Popular al capitalei - comitetul executiv, o parte din imobil ar fi trecut în folosirea fostului Sfat popular al fostului Raion Stalin, prevăzându-se expres doar corpurile de clădire construite, probabil, din fondurile primăriei pe terenul bisericii și, evident, cu acordul acesteia, respectiv, Școala Elementară de Fete și dependința, neexistând nicio mențiune în cuprinsul anexelor acestui act administrativ referitoare la preluarea terenului ori a altor construcții decât cele sus-menționate. Prin criticile formulate în cuprinsul motivelor de recurs, pârâtul a susținut că decizia curții de apel este neiegală, fiindcă în perioada 1951 - 1989 nu i se putea opune statului o posesie utiiă, întrucât proprietatea socialistă era insesizabilă, imprescriptibilă și inalienabilă.

Înalta Curte are în vedere că, din probele administrate în rejudecarea apelului, așa cum a dispus instanța de casare, s-a reținut că reclamanta a exercitat asupra imobilului o posesie pașnică, netulburată de nimeni, stăpânirea terenului în cauză nefiind contestată. Contrar celor susținute de pârât, nu a operat întreruperea posesiei, această chestiune fiind tranșată prin Decizia nr. 4/2006 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că respectivele terenuri nu au fost scoase din circuitul juridic civil, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora.

În raport de această decizie, Înalta Curte reține în prezenta cauză că prin instalarea proprietății socialiste nu a avut loc o întrerupere naturală a cursului prescripției, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 C. civ., care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive, Așadar, Înalta Curte constată că instanța de apel a dat o corectă interpretare dispozițiilor art. 1846 și următoarele C. civ,, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva Deciziei civile nr. 363/A din 18 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2015.