ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 510/2014

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 mai 2012 pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 3751/30/2012, reclamanții G.G.M. și G.G.A.R. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.A.R. SA obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în cuantum de 6.000.000 RON, cu titlu de daune morale, respectiv suma de 4.000.000 RON să fie plătită către G.G.A.R. și suma de 2.000.000 RON către G.G.M. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că G.G.M. este unchiul patern al fraților minori, G.G.B., în vârstă de 4 ani, decedată, respectiv tutore pentru G.G.A.R., în vârstă de 14 ani, grav rănit, în urma accidentului rutier ce a avut loc la data de 1 decembrie 2011 pe DN 6 Timiș, al cărui autor, G.G.F., tată al minorilor, a decedat.

S-a arătat că de pe urma accidentului a rezultat decesul surorii reclamantului și multipla vătămare corporală a acestuia, fiind preluat de către serviciul de ambulanță și internat în spital, unde a fost supus investigațiilor și intervențiilor chirurgicale de urgență după care a urmat multiple tratamente medicale pentru vindecarea leziunilor de ordin fizic și psihic ce continuă și azi, fiind încadrat într-un grad de handicap grav. Ca urmare a pierderii pricinuite de decesul surorii sale, a impactului devastator asupra integrității sale fizice, a suferințelor de ordin fizic și psihic, a solicitat plata despăgubirilor în cuantum total de 4.000.000 RON, constând în daune morale. Reclamantul G.G.M.

a arătat că decesul nepoatei sale, G.G.B., și grava vătămare corporală a nepotului reprezintă o durere afectivă și o pierdere enormă pentru el întrucât relațiile familiale dintre ei erau foarte strânse, ei făcând parte din propria familie, locuiau împreună în același imobil, relaționau zilnic ca și cum ar fi copiii săi. În concret, prejudiciul reclamat este cauzat de decesul nepoatei B. și rănirea nepotului A.R. și constă în deteriorarea permanentă, gravă și iremediabilă a relațiilor de familie, a legăturilor afective dintre aceștia. Referitor la obligația de despăgubire a SC E.A.R. SA, s-a susținut că aceasta rezultă din contractul de asigurare raportat la dispozițiile art. 50 și 54 din Legea nr. 136/1995.

S-a făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, la aprecierea gradului de atingere a valorii sociale ocrotite de lege, solicitând a se avea în vedere poziția socială a părților, calitatea acestora și gravitatea urmărilor produse. Chiar dacă prin despăgubirea ce o vor primi nu se vor elimina în totalitate prejudiciile nepatrimoniale suferite, a apreciat că sumele solicitate reprezintă o compensație echitabilă pentru aceste pagube. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ., Legea nr. 136/1995 și Legea nr. 32/2000. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta SC E.A.R. SA a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.G.M.

pentru acțiunea formulată în nume propriu, în raport de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995. Având în vedere prevederile legii speciale din materia asigurărilor, pârâta a apreciat că doar G.G.A.R. este îndreptățit a primi de la asigurător plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral rezultat în urma accidentului rutier produs cu autoturismul asigurat RCA de societatea pârâtă, unchiul acestuia, reclamantul G.G.M., neavând calitate în acest sens (nu este nici succesor și nici nu s-a aflat în întreținerea conducătorului auto). Pârâta nu a contestat faptul că reclamantul G.G.A.R. este îndreptățit la daune morale pentru suferința provocată urmare a accidentului rutier produs cu autoturismul asigurat.

A considerat însă că suma pe care instanța o acordă cu acest titlu trebuie să fie în concordanță cu jurisprudența în materie, să păstreze un grad de rezonabilitate și să nu constituie o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale. În conformitate cu art. 49 pct. 1 lit. f) și a art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie să fie: "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România." Prin Sentința civilă nr. 1840 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3751/30/2012, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.G.M.

și s-a respins acțiunea formulată de acesta pentru lipsa calității procesuale active; s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul G.G.A.R. în contradictoriu cu pârâta SC E.A.R. SA și a obligat pârâta la plata către reclamantul G.G.A.R. a sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale, luând act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.G.M. că excepția este întemeiată, reținând că potrivit art. 50 alin. (1) - (3) din Legea nr. 136/1995, "despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.

Se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat răspunzător de producerea accidentului.". S-a reținut că alin. (2) și (3) ale textului legal analizat nu sunt enunțiative, ci limitative în ce privește categoria persoanelor care pot solicita și primi despăgubiri în cazul unui accident de autovehicul în urma căruia au suferit vătămări corporale, fiind fără echivoc că în afara persoanelor care au fost implicate direct în accidente, mai pot primi despăgubiri doar soțul (soția) sau persoanele care se aflau în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat răspunzător de producerea accidentului.

Or, reclamantul G.G.M. nu este nici persoană implicată direct în accidentului rutier ce a avut loc la data de 1 decembrie 2011, dar nici o persoană care se află în întreținerea proprietarului sau conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului. Indubitabil că relația de rudenie și relația sufletească foarte apropiată pe care reclamantul G.G.M. o avea cu nepoata sa G.G.B. i-au produs acestuia un prejudiciu moral indiscutabil și incomensurabil în urma decesului acesteia în accident, însă acest prejudiciu moral nu poate fi acoperit total sau parțial de către asigurător în condițiile în care răspunderea acestuia este limitată doar la persoanele enunțate expres în textul legal citat, printre care reclamantul nu se regăsește.

S-a mai apreciat de către instanța de fond că acțiunea formulată de reclamantul G.G.A.R. este întemeiată în parte. Reține tribunalul că, la data de 1 decembrie 2011, în jurul orei 21:35, în timp ce se deplasa pe drumul național DN 6, pe centura de ocolire a orașului Timișoara, conducând autoturismul marca C. cu numărul de înmatriculare TM-AA-AAA dinspre Lugoj spre Arad, G.G.F. a produs un accident de circulație prin pătrunderea din cauza neatenției pe sensul opus de mers și intrarea în coliziune cu autoutilitara marca V. cu numărul de înmatriculare BH-BB-BBB, ce rula din direcția opusă. În urma coliziunii, a decedat G.G.F. și fiica acestuia G.G.B. de 4 ani, iar fiul defunctului, reclamantul G.G.A.R., a suferit leziuni traumatice severe.

Prin demersul pendinte, reclamantul G.G.A.R. tinde la obligarea asigurătorului autovehiculului ce a generat accidentul, marca C., cu numărul de înmatriculare TM-AA-AAA, în speță SC E.A.R. SA, la acoperirea prejudiciului moral suferit ca urmare a accidentului din 1 decembrie 2011, apreciat la suma de 4.000.000 RON. Cu privire la acest aspect, instanța de fond a constatat că reclamantul G.G.A.R. este o persoană îndrituită conform art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 136/1995 să obțină despăgubiri de la asigurător deoarece la momentul producerii accidentului era în autovehiculul ce a produs accidentul și, de asemenea, era în întreținerea autorului accidentului, tatăl său G.G.F.

Pârâta nu s-a opus cererii de reparare a prejudiciului, însă a apreciat că în ce privește cuantumul daunelor morale să fie în concordanță cu jurisprudența în materie, să păstreze un grad de rezonabilitate și să nu constituie o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale. Din depozițiile martorilor audiați în cauză, din înscrisurile medicale și expertiza medico-legală efectuată în cauză a rezultat că accidentul produs de asiguratul pârâtei a produs reclamantului G.G.A.R. suferințe fizice și psihice foarte mari.

Aceste traume au fost atât urmarea coliziunii, reclamantului în vârstă de 14 ani producându-i-se mai multe fracturi ale membrelor inferioare, cât și superioare și de asemenea mai multe plăgi tăiate, cât și urmarea intervențiilor chirurgicale ce au urmat imediat după accident, dar și ce au fost efectuate ulterior, având în vedere necesitatea ca reclamantul să poarte o perioadă de timp tije metalice atât în membrele inferioare, cât și în cele superioare.

De asemenea, reclamantul a fost țintuit la pat o perioadă de 3 - 4 luni, după care a urmat o perioadă lungă de recuperare cu ședințe multiple de fizioterapie, raportul medico-legal evocând faptul că nici în prezent acesta nu este vindecat complet și având în vedere că reclamantul este în perioada de creștere și maturare osoasă, nu se poate stabili dacă vor exista eventuale disfuncționalități de natură fizică sau stări de infirmitate, aspect ce relevă și posibilitatea ca acestea să intervină ulterior, mai cu seamă că din depozițiile martorilor rezultă că în prezent reclamantul șchiopătează și se deplasează cu ajutorul unui cadru metalic, iar mâinile îi sunt slăbite. În afara acestor suferințe fizice, instanța de fond a mai constatat că reclamantul G.G.A.R.

a suferit și suferă psihic ca urmare a morții intempestive atât a tatălui, cât și a surorii sale în condițiile în care anterior accidentului, cu puțin timp înainte, îi decedase mama urmare a unui cancer, suportul material, moral și afectiv pe care părinții i l-ar fi oferit fiind înlăturat brutal din viața reclamantului. Această suferință psihică rezultă implicit din situația în care se află reclamantul, dar și direct din depozițiile martorilor care au evocat faptul că în perioada de după accident, reclamantul izbucnea deseori în plâns, având o stare psihică instabilă, iar în prezent acceptă greu situația în care se află. Au fost avute în vedere și suferințele psihice generate de imposibilitatea desfășurării de către reclamant a unei vieți active, atât în cadrul școlii, cât și în afara ei, urmare a vătămărilor corporale produse de accident al căror efecte subzistă într-o bună măsură și în prezent.

Această stare de fapt evocă indiscutabil îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și temeinicia daunelor morale ce trebuie să le primească reclamantul. Instanța de fond a reținut că daunele morale constituie consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. S-a mai reținut că valoarea lezată este de primă importanță și că reclamantul a suferit o traumă fizică și psihică puternică, situația familială și socială a acestuia fiind transformată în mod negativ în mod ireversibil. Pe de altă parte însă, prima instanță a constatat că despăgubirea pretinsă de reclamant, suma de 4.000.000 RON, adică aproximativ un milion de euro, este exagerat de mare, apreciind că suma de 1.000.000 RON este una rezonabilă și suficientă pentru a acoperi traumele fizice și psihice încercate de reclamant până în prezent.

În situația în care starea de sănătate fizică și psihică, dar și cea sufletească a reclamantului vor avea de suferit și în viitor, reclamantul are deschisă calea unei noi acțiuni pentru acoperirea eventualului prejudiciu moral generat ulterior pronunțării acestei hotărâri. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții G.G.M. și G.G.A.R., precum și pârâta SC E.A.R. SA, criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală. Prin Decizia civilă nr. 53/A din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții-reclamanți G.G.M. și G.G.A.R. și de apelanta-pârâtă SC E.A.R. SA împotriva Sentinței civile nr. 1840 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3751/30/2012.

Totodată, a fost respinsă cererea apelantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată. În pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în privința apelului declarat de reclamantul G.G.M. că acesta este nefondat, deoarece excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost corect analizată și soluționată de către instanța de fond, având în vedere că reclamantul G.G.M., cu toate că a suferit o importantă pierdere în plan afectiv prin decesul fratelui și nepoatei sale, nu face parte dintre persoanele îndreptățite la repararea prejudiciului moral, conform art. 50 din Legea 136/1995, chiar dacă a dovedit legătura de rudenie cu victimele accidentului. În ce privește apelul declarat de pârâta SC E.A.R.

SA, instanța de apel a constatat că apelul declarat în cauză este nefondat, având în vedere că prin acesta se susține reducerea sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral reclamantului G.G.A.R., raportat la condițiile social-economice din România și la jurisprudența predominantă a instanțelor care stabilesc o cuantificare a daunelor morale raportat la mai multe criterii economice, cuantificare potrivit căreia în cazul pierderii unui fiu suma acordată cu titlul de daune morale este în medie de 10.000 euro. Curtea de apel a constatat că susținerile sunt nefondate, deoarece, pe de o parte, așa cum de altfel chiar pârâta recunoaște, în materia daunelor morale, nu există criterii prestabilite în ce privește acordarea acestora, iar pe de altă parte, în speță nu se impune reducerea sumelor acordate de prima instanță, având în vedere circumstanțele speciale ale speței deduse judecății.

Astfel, instanța de apel reține că în urma accidentului de circulație produs la 1 decembrie 2011, întreg cursul existenței minorului G.G.A.R. a fost iremediabil schimbat, deoarece în contextul în care acest minor își pierduse de curând mama, înainte de accidentul respectiv, în urma accidentului survenit și-a pierdut restul familiei, respectiv tatăl și sora sa, în vârstă de 4 ani. Pe lângă această traumă morală profundă, minorul a fost supus unor suferințe fizice de amploare, suportând mai multe intervenții chirurgicale complexe, iar sănătatea sa nu este complet restabilită nici în prezent. Astfel, evoluția sa fizică și psihică a fost iremediabil afectată, însuși accesul la educație într-un cadru organizat fiindu-i în prezent obstrucționat, deoarece datorită stării sale fizice și psihice a fost necesară școlarizarea sa la domiciliu.

De aceea, pentru a compensa cel puțin în parte, reducerea șanselor la o viață normală a acestui minor, curtea de apel a apreciat că, acesta fiind la începutul formării sale profesionale și maturizării sale fizice și psihice, poate avea acces la o serie de tratamente specializate pentru recuperare fizică, precum și la forme de pregătire profesională, numai cu ajutorul unor sume de bani corespunzătoare. De asemenea, instanța de apel a apreciat că separat de asigurarea accesului la o viață normală din punct de vedere al accesului la educație și de cheltuielile necesare pentru refacerea sănătății sale, dat fiind faptul că susținătorul său legal a dispărut în accident, sumele atribuite cu titlul de daune morale sunt menite să asigure și un standard de viață corespunzător cu nevoile sale de formare socio-profesională.

Din aceste considerente, având în vedere criteriul echității, singurul consolidat de practica instanțelor naționale și europene în materia acordării daunelor morale, curtea de apel a apreciat că suma acordată de către instanța de fond corespunde acestui criteriu și este menită să asigure o justă și echitabilă reparație a prejudiciului moral suferit de minorul G.G.A.R.

Cu toate acestea, raportat la solicitarea apelantului G.G.A.R., de majorare a cuantumului sumei acordate de prima instanță, instanța de prim control judiciar a constatat că nu se impune majorarea acestei sume, deoarece raportat la nivelul economico-social al României, suma respectivă poate satisface nevoile unui trai mai mult decât decent pentru o perioadă îndelungată de timp, iar pe de altă parte, o majorare a acestei sume ar putea duce la o îmbogățire fără just temei pentru reclamant și la o împovărare excesivă a societății de asigurare pârâte, care urmează să achite suma respectivă, motiv pentru care a respins și apelul declarat de G.G.A.R. Având în vedere soluția de respingere a apelului formulat de apelanta-pârâtă, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., a fost respinsă și cererea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții G.G.M. și G.G.A.R., cât și pârâta SC E.A.R. SA, criticând decizia atacată ca fiind nelegală pentru motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. În motivarea cererii de recurs, reclamanții au arătat că decizia pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii față de solicitarea de majorare a pretențiilor formulate de către G.G.A.R., de la suma de 1.000.0000 RON la 4.000.000 RON, raportând eronat suma acordată la nivelul economico-social din România și la criteriul de a nu împovăra excesiv asigurătorul. Or, potrivit Legii nr. 136/1995, terții păgubiți prin accidente de circulație au dreptul la despăgubirea totală a prejudiciului suferit, care nu se calculează prin raportare la starea economico-socială la un moment dat din România, ci ținând cont de întinderea daunei, independent de acest criteriu.

Pe de altă parte, nu poate constitui drept motiv de împovărare excesivă a asigurătorului prin acordarea unei sume mai mari de 1.000.000 RON, întrucât prin polița de asigurare RCA, acesta s-a obligat să suporte cu titlu de daune morale până la valoarea de 3.500.000 euro, echivalentul a cca. 15.000.000 RON, ce depășește cu mult suma de 4.000.000 RON solicitată. Consideră reclamantul G.G.A.R. că prin pierderea tatălui, a surorii, multipla vătămare fizică, punerea vieții în pericol și restrângerea posibilităților la o viață normală, paguba suferită nu este acoperită prin acordarea sumei de 1.000.000 RON. Reclamantul G.G.M. a arătat că hotărârea recurată este nelegală, întrucât au fost interpretate greșit dispozițiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 136/1995, în sensul că nu ar face parte din categoria persoanelor îndreptățite la despăgubiri datorate de către asigurător.

Susține recurentul că, doar în situația în care ar fi formulat pretenții pentru decesul fratelui său, persoana vinovată de producerea accidentului, excepția lipsei calității procesuale active ar fi fost incidentă în cauză, situație în care persoanele îndreptățite a formula pretenții față de asigurător ar fi fost doar fiul minor, care se afla în întreținerea acestuia. Argumentează că despăgubirea a fost solicitată pentru dauna suferită prin decesul nepoatei, G.G.B., ce a avut calitate de persoană aflată în autovehicul, situație în care apreciază că excepția trebuie respinsă.

Susține că dacă s-ar accepta interpretarea greșită reținută drept considerent pentru respingerea pretențiilor sale față de asigurător, aceasta ar presupune că în caz de accident doar soțul (soția) și persoanele aflate în întreținerea persoanei decedate în accident ar avea dreptul de a formula pretenții împotriva asigurătorului, fapt contrazis de bogata jurisprudență în domeniu, prin care instanțele acordă despăgubiri pentru frații, părinții ori alte categorii de persoane ce dovedesc existența unei pagube. Solicită reclamanții modificarea hotărârii recurate și obligarea asigurătorului la plata sumelor solicitate în acțiune, respectiv suma de 4.000.000 RON pentru G.G.A.R. și 2.000.000 RON pentru G.G.M.

2. Pârâta SC E.A.R. SA, în motivarea recursului promovat, a arătat că hotărârea atacată este nelegală din perspectiva exclusivă a cuantumului deosebit de mare al daunelor morale stabilite în cauză, respectiv la suma de 1.000.000 RON, echivalentul a aproximativ 230.000 euro, ce depășește criteriile de stabilire a daunelor morale, statuate atât de art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, cât și de jurisprudența aplicabilă. Argumentează că art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 statuează că daunele morale se stabilesc conform legislației și jurisprudenței din România. În absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate, intensitatea și consecința traumei suferite.

Recurenta face referire la jurisprudența națională prin care s-a statuat că evaluarea despăgubirilor pentru daune morale nu trebuie să fie una subiectivă și nici nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără just temei, acordarea daunelor morale impunând respectarea principiului judecării în echitate. Invocă faptul că, în cauze similare, instanțele de judecată în medie stabilesc cu titlul de despăgubiri morale sume de până la 10.000 euro, astfel încât suma de 230.000 euro apare ca fiind o îmbogățire evidentă de pe urma unui tragic accident de circulație. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs învederate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele: 1. În privința recursului declarat de pârâta SC E.A.R.

SA, se va admite excepția de netimbrare a recursului, urmând a dispune anularea, ca netimbrată, a cererii de recurs, reținându-se că recurenta, pentru termenul de judecată din data de 13 februarie 2014 a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 7.055,5 RON și a timbrului judiciar de 5 RON, obligație căreia pârâta nu s-a conformat, taxele de timbru nefiind achitate. Având în vedere că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, astfel încât la primirea cererilor trebuie să se facă dovada plății în întregime a taxei datorate, plata acesteia putând fi amânată în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 doar până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță, recurenta-pârâta SC E.A.R. SA, deși legal citată cu respectarea dispozițiilor art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ., nu s-a conformat - indiferent din ce motive - cerinței legale referitoare la achitarea taxei de timbru, arătând în concluziile scrise depuse la dosar, că nu înțelege să achite taxele datorate. Reținând că dreptul de acces la justiție este garantat de art. 6 din Convenție (cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii), instanța supremă are în vedere că "dreptul la justiție" nu este absolut. El poate face obiectul unor limitări, de vreme ce, prin însăși natura sa, presupune o reglementare din partea statului, care urmează să aleagă mijloacele pentru atingerea acestui scop.

În această privință, Curtea europeană a reținut în numeroase cauze că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la o instanță (cauza Lungoci împotriva României, cauza Weissman și alții împotriva României, cauza Iorga împotriva României, cauza SC Marolux SRL și Jacobs împotriva României). În acest context și având în vedere că recurenta, deși legal citată pentru termenul de judecată acordat în acest scop, nu a făcut dovada achitării ori scutirii de plata taxei de timbru, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrată, a cererii de recurs, fără a mai analiza criticile pârâtei aduse hotărârii. 2. În privința recursului declarat de reclamanții G.G.M.

și G.G.A.R., Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs învederate, urmând a se dispune respingerea recursului, ca nefondat. Instanța de fond, prin soluția pronunțată, confirmată de instanța de prim control judiciar (prin respingerea apelului formulat) a realizat o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale în privința determinării sferei persoanelor îndreptățite la despăgubiri, precum și a stabilirii cuantumului despăgubirilor datorate în baza raporturilor juridice de asigurare. În fapt, la data de 1 decembrie 2011, în jurul orelor 21,35, pe drumul DN 6 Timiș a avut loc un eveniment rutier în urma căruia și-au pierdut viața G.G.F. și G.G.B., aceștia fiind tatăl și sora reclamantului G.G.A.R., respectiv fratele și nepoata reclamantului G.G.M.

Conform Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 30 mai 2012, dată în Dosarul nr. 14254/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, s-a reținut că vinovat de producerea accidentului de circulație ce avut loc la data de 1 decembrie 2011 este conducătorul autoturismului marca C. cu numărul de înmatriculare TM-AA-AAA, respectiv G.G.F., care în jurul orei 21,35, în timp ce se deplasa pe drumul național DN 6, pe centura de ocolire a orașului Timișoara, în direcția dinspre Lugoj spre Arad, a produs un accident de circulație prin pătrunderea din cauza neatenției pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu autoutilitara marca V. cu numărul de înmatriculare BH-BB-BBB, ce rula din direcția opusă.

În urma coliziunii, au decedat G.G.F. și fiica acestuia G.G.B. în vârstă de 4 ani, iar fiul defunctului, reclamantul G.G.A.R., a suferit grave leziuni traumatice. La momentul producerii evenimentului rutier, autoturismul proprietatea conducătorului auto G.G.F. era asigurat pentru răspundere civilă la SC E.A.R. SA cu polița de asigurare RCA, seria X nr. Y pentru perioada 21 august 2011 - 20 februarie 2012, reclamanții înțelegând să cheme în judecată pârâta SC E.A.R. SA, pentru a fi obligată la plata unor despăgubiri morale în calitate de asigurător RCA al autoturismului cu nr. de înmatriculare BH-BB-BBB. Problema de drept care se ridică în speță este guvernată de dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și ale Ordinului C.S.A.

nr. 5/2010 (în vigoare la data producerii accidentului) pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obiectivă de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule. Astfel, reclamantul G.G.M. este fratele, respectiv unchiul persoanei decedate, G.G.F., conducătorul autovehiculului asigurat cu nr. de înmatriculare TM-AA-AAA, autor al faptei delictuale ce a generat producerea riscului soldat și cu decesul minorei G.G.B. În aceste circumstanțe, Înalta Curte reține că instanțele de fond au efectuat o corectă aplicare și interpretare a acestor dispoziții legale, reținând judicios lipsa calității procesuale active a reclamantului G.G.M. întrucât acesta nu se încadrează în sfera persoanelor îndreptățite la despăgubiri în baza contractului de asigurare obligatorie RCA.

Dispozițiile cu caracter general, înscrise în art. 49 din Legea nr. 136/1995, stipulează că "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule (...)". Normele emise de C.S.A. nr. 5/2010 enumeră în mod expres în art. 26 riscurile și pagubele acoperite de asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, iar în art. 27 din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010 sunt prevăzute expres riscurile și prejudiciile care nu sunt cuprinse în asigurarea obligatorie de răspundere civilă și pentru care, implicit, nu poate fi atrasă răspunderea asigurătorului, textul stipulând expres că "asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru (...) prejudiciile suferite de conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului (pct. 2) (...)". În acest cadru normativ, Înalta Curte reține că textul se extinde și în situația moștenitorilor asiguratului RCA, în caz de deces a asiguratului, autor al faptei delictuale care a generat producerea riscului, cu excepția cazului în care s-a produs vătămarea succesorilor autorului faptei delictuale ce a generat producerea riscului asigurat.

În speță, reclamanții G.G.M. și G.G.A.R. sunt fratele și fiul conducătorul autoturismului vinovat de producerea faptei delictuale ce a generat producerea riscului asigurat, acesta din urmă aflându-se în autovehiculul asigurat, suferind vătămări corporale grave de pe urma evenimentului rutier. Or, în cazul asigurărilor obligatorii de răspundere auto RCA, textele legale sus-menționate exclud posibilitatea acoperirii prejudiciilor suferite de conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului și, implicit, a succesorilor acestuia deoarece excluderea instituită își are fundamentul în rațiunea de a fi a asigurării de răspundere civilă a deținătorilor auto în vederea asigurării exclusive a pagubelor produse terțelor persoane, și nu a asiguratului însuși ori succesorilor acestuia.

Nu poate fi primită apărarea reclamantului G.G.M. potrivit căreia s-ar încadra în sfera persoanelor cărora li se acordă despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, întrucât despăgubirile solicitate ar fi urmarea decesului nepoatei sale G.G.B. Dispozițiile art. 50 alin. (3) trebuie interpretate în corelare atât cu dispozițiile înscrise în alin. (2) al aceluiași text de lege, precum și cu cele înscrise în art. 26 pct. 4 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, dispoziții legale care prevăd posibilitatea acordării de despăgubiri pentru vătămări corporale în privința persoanelor care sunt membrii familiei asiguratului.

Prin urmare, coroborarea și interpretarea textelor de lege sus-menționate determină indubitabil concluzia că legiuitorul a reglementat posibilitatea acordării de despăgubiri familiei persoanei răspunzătoare de producerea accidentului doar în condițiile în care au suferit vătămări corporale, astfel cum este situația reclamantului G.G.A.R.

Spre deosebire de categoria asigurărilor de persoane, legiuitorul a instituit ca în asigurările obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, asigurătorul să acopere prejudiciile terților, și nu ale propriei persoane a asiguratului răspunzător de producerea accidentului ori a moștenitorilor acestuia, cu excepția celor din urmă în cazul în care au suferit direct vătămări corporale prin producerea riscului asigurat, situație în care ar putea dobândi calitatea de terți păgubiți ca urmare a faptei delictuale a asiguratului, ipoteză care se regăsește în cauză doar în privința reclamantului G.G.A.R. În consecință, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, constatându-se că în mod corect s-a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantului G.G.M.

întrucât nu se încadrează în sfera persoanelor îndreptățite pentru care asigurătorul RCA este obligat să acorde despăgubiri, urmează ca, sub acest aspect, să se constate netemeinicia criticilor formulate de reclamanți. Referitor la motivul de recurs ce vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate reclamantului G.G.A.R., Înalta Curte Curtea va constata netemeinicia criticilor subsumate acestui motiv, care nu va atrage incidența cazului de modificare înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Într-adevăr, temeiul despăgubirilor morale ale reclamantului izvorăște din fapta delictuală a asiguratului G.G.F.

materializată în producerea evenimentului asigurat din data de 1 decembrie 2011, soldat cu decesul tatălui și a surorii sale, precum și a vătămării corporale grave a acestuia, împrejurare care atrage incidența dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 și a art. 23 pct. 4 din Ordinul nr. 5/2010 al C.S.A., aspect necontestat în cauză de societatea de asigurări. Referitor la modalitatea de cuantificare a daunelor morale, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de fond, precum și cea de apel au avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, referitoare la legislația și jurisprudența din România.

Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamant, ca victimă a evenimentului rutier asigurat. Toate aceste aspecte, circumstanțiate situației particulare cauzei, au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamantul G.G.A.R.

În ceea ce privește critica recurenților referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate și solicitarea de majorare a sumei acordate cu titlu de daune morale funcție de probele care relevă impactul produs reclamantului prin vătămarea corporală a acestuia urmare a evenimentului rutier și a consecințelor nefaste care s-au răsfrânt asupra stării lui fizice și psihice, Înalta Curte reține că susținerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 304 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate.

În consecință, față de considerentele expuse care complinesc, în parte, motivarea deciziei atacate din perspectiva modului de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții G.G.M. și G.G.A.R. și va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC E.A.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 53/A din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții G.G.M. și G.G.A.R. împotriva Deciziei civile nr. 53/A din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC E.A.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 53/A din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2014. Procesat de GGC - AZ