ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 510/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 510/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 9 mai

2012 pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 3751/30/2012, reclamanții G.G.M. și

G.G.A.R. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.A.R. SA obligarea

pârâtei la plata de despăgubiri în cuantum de 6.000.000 RON, cu titlu de daune

morale, respectiv suma de 4.000.000 RON să fie plătită către G.G.A.R. și suma

de 2.000.000 RON către G.G.M.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că G.G.M. este unchiul patern al fraților minori, G.G.B.,

în vârstă de 4 ani, decedată, respectiv tutore pentru G.G.A.R., în vârstă de 14

ani, grav rănit, în urma accidentului rutier ce a avut loc la data de 1

decembrie 2011 pe DN 6 Timiș, al cărui autor, G.G.F., tată al minorilor, a

decedat.

S-a arătat că de pe

urma accidentului a rezultat decesul surorii reclamantului și multipla vătămare

corporală a acestuia, fiind preluat de către serviciul de ambulanță și internat

în spital, unde a fost supus investigațiilor și intervențiilor chirurgicale de

urgență după care a urmat multiple tratamente medicale pentru vindecarea

leziunilor de ordin fizic și psihic ce continuă și azi, fiind încadrat într-un

grad de handicap grav. Ca urmare a pierderii pricinuite de decesul surorii

sale, a impactului devastator asupra integrității sale fizice, a suferințelor

de ordin fizic și psihic, a solicitat plata despăgubirilor în cuantum total de

4.000.000 RON, constând în daune morale.

Reclamantul G.G.M. a

arătat că decesul nepoatei sale, G.G.B., și grava vătămare corporală a

nepotului reprezintă o durere afectivă și o pierdere enormă pentru el întrucât

relațiile familiale dintre ei erau foarte strânse, ei făcând parte din propria

familie, locuiau împreună în același imobil, relaționau zilnic ca și cum ar fi

copiii săi. În concret, prejudiciul reclamat este cauzat de decesul nepoatei B.

și rănirea nepotului A.R. și constă în deteriorarea permanentă, gravă și

iremediabilă a relațiilor de familie, a legăturilor afective dintre aceștia.

Referitor la

obligația de despăgubire a SC E.A.R. SA, s-a susținut că aceasta rezultă din

contractul de asigurare raportat la dispozițiile art. 50 și 54 din Legea nr.

136/1995. S-a făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, la aprecierea gradului de atingere a valorii sociale ocrotite de lege,

solicitând a se avea în vedere poziția socială a părților, calitatea acestora

și gravitatea urmărilor produse. Chiar dacă prin despăgubirea ce o vor primi nu

se vor elimina în totalitate prejudiciile nepatrimoniale suferite, a apreciat

că sumele solicitate reprezintă o compensație echitabilă pentru aceste pagube.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ., Legea nr. 136/1995 și Legea

nr. 32/2000.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta SC E.A.R. SA a invocat excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului G.G.M. pentru acțiunea formulată în nume

propriu, în raport de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995. Având în

vedere prevederile legii speciale din materia asigurărilor, pârâta a apreciat

că doar G.G.A.R. este îndreptățit a primi de la asigurător plata unor

despăgubiri cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral rezultat în urma

accidentului rutier produs cu autoturismul asigurat RCA de societatea pârâtă,

unchiul acestuia, reclamantul G.G.M., neavând calitate în acest sens (nu este

nici succesor și nici nu s-a aflat în întreținerea conducătorului auto).

Pârâta nu a contestat

faptul că reclamantul G.G.A.R. este îndreptățit la daune morale pentru

suferința provocată urmare a accidentului rutier produs cu autoturismul

asigurat. A considerat însă că suma pe care instanța o acordă cu acest titlu

trebuie să fie în concordanță cu jurisprudența în materie, să păstreze un grad

de rezonabilitate și să nu constituie o îmbogățire fără just temei a celui

îndreptățit să pretindă și să primească daune morale. În conformitate cu art. 49

pct. 1 lit. f) și a art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010,

stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării

corporale sau al decesului unor persoane, victime ale unui accident rutier,

trebuie să fie: "în conformitate cu legislația și jurisprudența din

România."

Prin Sentința civilă

nr. 1840 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.

3751/30/2012, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului G.G.M. și s-a respins acțiunea formulată de acesta pentru lipsa

calității procesuale active; s-a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamantul G.G.A.R. în contradictoriu cu pârâta SC E.A.R. SA și a obligat

pârâta la plata către reclamantul G.G.A.R. a sumei de 1.000.000 RON cu titlu de

daune morale, luând act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale

separată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat referitor la excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului G.G.M. că excepția este întemeiată, reținând

că potrivit art. 50 alin. (1) - (3) din Legea nr. 136/1995, "despăgubirile

se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu

titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin

vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de

bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât

pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și

pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului

vehiculului respectiv. Se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele

care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care

se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat

răspunzător de producerea accidentului.".

S-a reținut că alin.

(2) și (3) ale textului legal analizat nu sunt enunțiative, ci limitative în ce

privește categoria persoanelor care pot solicita și primi despăgubiri în cazul

unui accident de autovehicul în urma căruia au suferit vătămări corporale,

fiind fără echivoc că în afara persoanelor care au fost implicate direct în

accidente, mai pot primi despăgubiri doar soțul (soția) sau persoanele care se

aflau în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat

răspunzător de producerea accidentului.

Or, reclamantul

G.G.M. nu este nici persoană implicată direct în accidentului rutier ce a avut

loc la data de 1 decembrie 2011, dar nici o persoană care se află în

întreținerea proprietarului sau conducătorului vehiculului răspunzător de

producerea accidentului. Indubitabil că relația de rudenie și relația

sufletească foarte apropiată pe care reclamantul G.G.M. o avea cu nepoata sa

G.G.B. i-au produs acestuia un prejudiciu moral indiscutabil și incomensurabil în

urma decesului acesteia în accident, însă acest prejudiciu moral nu poate fi

acoperit total sau parțial de către asigurător în condițiile în care

răspunderea acestuia este limitată doar la persoanele enunțate expres în textul

legal citat, printre care reclamantul nu se regăsește.

S-a mai apreciat de

către instanța de fond că acțiunea formulată de reclamantul G.G.A.R. este

întemeiată în parte. Reține tribunalul că, la data de 1 decembrie 2011, în

jurul orei 21:35, în timp ce se deplasa pe drumul național DN 6, pe centura de

ocolire a orașului Timișoara, conducând autoturismul marca C. cu numărul de

înmatriculare TM-AA-AAA dinspre Lugoj spre Arad, G.G.F. a produs un accident de

circulație prin pătrunderea din cauza neatenției pe sensul opus de mers și intrarea

în coliziune cu autoutilitara marca V. cu numărul de înmatriculare BH-BB-BBB,

ce rula din direcția opusă. În urma coliziunii, a decedat G.G.F. și fiica

acestuia G.G.B. de 4 ani, iar fiul defunctului, reclamantul G.G.A.R., a suferit

leziuni traumatice severe.

Prin demersul

pendinte, reclamantul G.G.A.R. tinde la obligarea asigurătorului

autovehiculului ce a generat accidentul, marca C., cu numărul de înmatriculare

TM-AA-AAA, în speță SC E.A.R. SA, la acoperirea prejudiciului moral suferit ca

urmare a accidentului din 1 decembrie 2011, apreciat la suma de 4.000.000 RON.

Cu privire la acest

aspect, instanța de fond a constatat că reclamantul G.G.A.R. este o persoană

îndrituită conform art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 136/1995 să obțină

despăgubiri de la asigurător deoarece la momentul producerii accidentului era

în autovehiculul ce a produs accidentul și, de asemenea, era în întreținerea

autorului accidentului, tatăl său G.G.F.

Pârâta nu s-a opus

cererii de reparare a prejudiciului, însă a apreciat că în ce privește

cuantumul daunelor morale să fie în concordanță cu jurisprudența în materie, să

păstreze un grad de rezonabilitate și să nu constituie o îmbogățire fără just

temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale.

Din depozițiile

martorilor audiați în cauză, din înscrisurile medicale și expertiza

medico-legală efectuată în cauză a rezultat că accidentul produs de asiguratul

pârâtei a produs reclamantului G.G.A.R. suferințe fizice și psihice foarte

mari. Aceste traume au fost atât urmarea coliziunii, reclamantului în vârstă de

14 ani producându-i-se mai multe fracturi ale membrelor inferioare, cât și

superioare și de asemenea mai multe plăgi tăiate, cât și urmarea intervențiilor

chirurgicale ce au urmat imediat după accident, dar și ce au fost efectuate

ulterior, având în vedere necesitatea ca reclamantul să poarte o perioadă de

timp tije metalice atât în membrele inferioare, cât și în cele superioare. De

asemenea, reclamantul a fost țintuit la pat o perioadă de 3 - 4 luni, după care

a urmat o perioadă lungă de recuperare cu ședințe multiple de fizioterapie,

raportul medico-legal evocând faptul că nici în prezent acesta nu este vindecat

complet și având în vedere că reclamantul este în perioada de creștere și

maturare osoasă, nu se poate stabili dacă vor exista eventuale

disfuncționalități de natură fizică sau stări de infirmitate, aspect ce relevă

și posibilitatea ca acestea să intervină ulterior, mai cu seamă că din

depozițiile martorilor rezultă că în prezent reclamantul șchiopătează și se

deplasează cu ajutorul unui cadru metalic, iar mâinile îi sunt slăbite.

În afara acestor

suferințe fizice, instanța de fond a mai constatat că reclamantul G.G.A.R. a

suferit și suferă psihic ca urmare a morții intempestive atât a tatălui, cât și

a surorii sale în condițiile în care anterior accidentului, cu puțin timp

înainte, îi decedase mama urmare a unui cancer, suportul material, moral și

afectiv pe care părinții i l-ar fi oferit fiind înlăturat brutal din viața

reclamantului. Această suferință psihică rezultă implicit din situația în care

se află reclamantul, dar și direct din depozițiile martorilor care au evocat

faptul că în perioada de după accident, reclamantul izbucnea deseori în plâns,

având o stare psihică instabilă, iar în prezent acceptă greu situația în care

se află. Au fost avute în vedere și suferințele psihice generate de

imposibilitatea desfășurării de către reclamant a unei vieți active, atât în

cadrul școlii, cât și în afara ei, urmare a vătămărilor corporale produse de

accident al căror efecte subzistă într-o bună măsură și în prezent. Această

stare de fapt evocă indiscutabil îndeplinirea condițiilor răspunderii civile

delictuale și temeinicia daunelor morale ce trebuie să le primească

reclamantul.

Instanța de fond a

reținut că daunele morale constituie consecințe dăunătoare care nu pot fi

evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și

încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Deși cuantificarea

prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele

morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor

referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic,

psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost

lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc.

S-a mai reținut că

valoarea lezată este de primă importanță și că reclamantul a suferit o traumă

fizică și psihică puternică, situația familială și socială a acestuia fiind transformată

în mod negativ în mod ireversibil.

Pe de altă parte

însă, prima instanță a constatat că despăgubirea pretinsă de reclamant, suma de

4.000.000 RON, adică aproximativ un milion de euro, este exagerat de mare,

apreciind că suma de 1.000.000 RON este una rezonabilă și suficientă pentru a

acoperi traumele fizice și psihice încercate de reclamant până în prezent. În

situația în care starea de sănătate fizică și psihică, dar și cea sufletească a

reclamantului vor avea de suferit și în viitor, reclamantul are deschisă calea

unei noi acțiuni pentru acoperirea eventualului prejudiciu moral generat

ulterior pronunțării acestei hotărâri.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel reclamanții G.G.M. și G.G.A.R., precum și pârâta SC

E.A.R. SA, criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin Decizia civilă

nr. 53/A din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a

respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții-reclamanți G.G.M. și

G.G.A.R. și de apelanta-pârâtă SC E.A.R. SA împotriva Sentinței civile nr. 1840

din 13 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.

3751/30/2012. Totodată, a fost respinsă cererea apelantei-pârâte privind

acordarea cheltuielilor de judecată.

În pronunțarea

acestei soluții, instanța de apel a reținut în privința apelului declarat de

reclamantul G.G.M. că acesta este nefondat, deoarece excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului a fost corect analizată și soluționată de

către instanța de fond, având în vedere că reclamantul G.G.M., cu toate că a

suferit o importantă pierdere în plan afectiv prin decesul fratelui și nepoatei

sale, nu face parte dintre persoanele îndreptățite la repararea prejudiciului

moral, conform art. 50 din Legea 136/1995, chiar dacă a dovedit legătura de

rudenie cu victimele accidentului.

În ce privește apelul

declarat de pârâta SC E.A.R. SA, instanța de apel a constatat că apelul

declarat în cauză este nefondat, având în vedere că prin acesta se susține

reducerea sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral reclamantului G.G.A.R.,

raportat la condițiile social-economice din România și la jurisprudența

predominantă a instanțelor care stabilesc o cuantificare a daunelor morale

raportat la mai multe criterii economice, cuantificare potrivit căreia în cazul

pierderii unui fiu suma acordată cu titlul de daune morale este în medie de

10.000 euro.

Curtea de apel a

constatat că susținerile sunt nefondate, deoarece, pe de o parte, așa cum de

altfel chiar pârâta recunoaște, în materia daunelor morale, nu există criterii

prestabilite în ce privește acordarea acestora, iar pe de altă parte, în speță

nu se impune reducerea sumelor acordate de prima instanță, având în vedere

circumstanțele speciale ale speței deduse judecății.

Astfel, instanța de

apel reține că în urma accidentului de circulație produs la 1 decembrie 2011,

întreg cursul existenței minorului G.G.A.R. a fost iremediabil schimbat,

deoarece în contextul în care acest minor își pierduse de curând mama, înainte

de accidentul respectiv, în urma accidentului survenit și-a pierdut restul

familiei, respectiv tatăl și sora sa, în vârstă de 4 ani.

Pe lângă această

traumă morală profundă, minorul a fost supus unor suferințe fizice de amploare,

suportând mai multe intervenții chirurgicale complexe, iar sănătatea sa nu este

complet restabilită nici în prezent. Astfel, evoluția sa fizică și psihică a

fost iremediabil afectată, însuși accesul la educație într-un cadru organizat

fiindu-i în prezent obstrucționat, deoarece datorită stării sale fizice și

psihice a fost necesară școlarizarea sa la domiciliu. De aceea, pentru a

compensa cel puțin în parte, reducerea șanselor la o viață normală a acestui

minor, curtea de apel a apreciat că, acesta fiind la începutul formării sale

profesionale și maturizării sale fizice și psihice, poate avea acces la o serie

de tratamente specializate pentru recuperare fizică, precum și la forme de

pregătire profesională, numai cu ajutorul unor sume de bani corespunzătoare.

De asemenea, instanța

de apel a apreciat că separat de asigurarea accesului la o viață normală din

punct de vedere al accesului la educație și de cheltuielile necesare pentru

refacerea sănătății sale, dat fiind faptul că susținătorul său legal a dispărut

în accident, sumele atribuite cu titlul de daune morale sunt menite să asigure

și un standard de viață corespunzător cu nevoile sale de formare

socio-profesională.

Din aceste

considerente, având în vedere criteriul echității, singurul consolidat de

practica instanțelor naționale și europene în materia acordării daunelor

morale, curtea de apel a apreciat că suma acordată de către instanța de fond

corespunde acestui criteriu și este menită să asigure o justă și echitabilă

reparație a prejudiciului moral suferit de minorul G.G.A.R.

Cu toate acestea,

raportat la solicitarea apelantului G.G.A.R., de majorare a cuantumului sumei

acordate de prima instanță, instanța de prim control judiciar a constatat că nu

se impune majorarea acestei sume, deoarece raportat la nivelul economico-social

al României, suma respectivă poate satisface nevoile unui trai mai mult decât

decent pentru o perioadă îndelungată de timp, iar pe de altă parte, o majorare

a acestei sume ar putea duce la o îmbogățire fără just temei pentru reclamant

și la o împovărare excesivă a societății de asigurare pârâte, care urmează să

achite suma respectivă, motiv pentru care a respins și apelul declarat de

G.G.A.R.

Având în vedere

soluția de respingere a apelului formulat de apelanta-pârâtă, în temeiul art.

274 C. proc. civ., a fost respinsă și cererea acesteia privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții G.G.M. și G.G.A.R., cât și pârâta SC

E.A.R. SA, criticând decizia atacată ca fiind nelegală pentru motivul de recurs

înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

cererii de recurs, reclamanții au arătat că decizia pronunțată este dată cu

aplicarea greșită a legii față de solicitarea de majorare a pretențiilor

formulate de către G.G.A.R., de la suma de 1.000.0000 RON la 4.000.000 RON,

raportând eronat suma acordată la nivelul economico-social din România și la

criteriul de a nu împovăra excesiv asigurătorul. Or, potrivit Legii nr.

136/1995, terții păgubiți prin accidente de circulație au dreptul la

despăgubirea totală a prejudiciului suferit, care nu se calculează prin

raportare la starea economico-socială la un moment dat din România, ci ținând

cont de întinderea daunei, independent de acest criteriu. Pe de altă parte, nu

poate constitui drept motiv de împovărare excesivă a asigurătorului prin

acordarea unei sume mai mari de 1.000.000 RON, întrucât prin polița de

asigurare RCA, acesta s-a obligat să suporte cu titlu de daune morale până la

valoarea de 3.500.000 euro, echivalentul a cca. 15.000.000 RON, ce depășește cu

mult suma de 4.000.000 RON solicitată. Consideră reclamantul G.G.A.R. că prin

pierderea tatălui, a surorii, multipla vătămare fizică, punerea vieții în

pericol și restrângerea posibilităților la o viață normală, paguba suferită nu

este acoperită prin acordarea sumei de 1.000.000 RON.

Reclamantul G.G.M. a

arătat că hotărârea recurată este nelegală, întrucât au fost interpretate

greșit dispozițiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 136/1995, în sensul că

nu ar face parte din categoria persoanelor îndreptățite la despăgubiri datorate

de către asigurător. Susține recurentul că, doar în situația în care ar fi

formulat pretenții pentru decesul fratelui său, persoana vinovată de producerea

accidentului, excepția lipsei calității procesuale active ar fi fost incidentă

în cauză, situație în care persoanele îndreptățite a formula pretenții față de

asigurător ar fi fost doar fiul minor, care se afla în întreținerea acestuia.

Argumentează că despăgubirea a fost solicitată pentru dauna suferită prin

decesul nepoatei, G.G.B., ce a avut calitate de persoană aflată în autovehicul,

situație în care apreciază că excepția trebuie respinsă. Susține că dacă s-ar

accepta interpretarea greșită reținută drept considerent pentru respingerea

pretențiilor sale față de asigurător, aceasta ar presupune că în caz de accident

doar soțul (soția) și persoanele aflate în întreținerea persoanei decedate în

accident ar avea dreptul de a formula pretenții împotriva asigurătorului, fapt

contrazis de bogata jurisprudență în domeniu, prin care instanțele acordă

despăgubiri pentru frații, părinții ori alte categorii de persoane ce dovedesc

existența unei pagube.

Solicită reclamanții

modificarea hotărârii recurate și obligarea asigurătorului la plata sumelor

solicitate în acțiune, respectiv suma de 4.000.000 RON pentru G.G.A.R. și

2.000.000 RON pentru G.G.M.

SA, în motivarea recursului promovat, a arătat că hotărârea atacată este

nelegală din perspectiva exclusivă a cuantumului deosebit de mare al daunelor

morale stabilite în cauză, respectiv la suma de 1.000.000 RON, echivalentul a

aproximativ 230.000 euro, ce depășește criteriile de stabilire a daunelor

morale, statuate atât de art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, cât și de

jurisprudența aplicabilă.

Argumentează că art.

49 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 statuează că daunele morale se stabilesc

conform legislației și jurisprudenței din România. În absența unor criterii

legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor

morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele

negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate, intensitatea și

consecința traumei suferite.

Recurenta face

referire la jurisprudența națională prin care s-a statuat că evaluarea

despăgubirilor pentru daune morale nu trebuie să fie una subiectivă și nici nu

trebuie să reprezinte o îmbogățire fără just temei, acordarea daunelor morale

impunând respectarea principiului judecării în echitate. Invocă faptul că, în

cauze similare, instanțele de judecată în medie stabilesc cu titlul de despăgubiri

morale sume de până la 10.000 euro, astfel încât suma de 230.000 euro apare ca

fiind o îmbogățire evidentă de pe urma unui tragic accident de circulație.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs învederate, precum și de dispozițiile

legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

recursului declarat de pârâta SC E.A.R. SA, se va admite excepția de netimbrare

a recursului, urmând a dispune anularea, ca netimbrată, a cererii de recurs,

reținându-se că recurenta, pentru termenul de judecată din data de 13 februarie

2014 a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de

7.055,5 RON și a timbrului judiciar de 5 RON, obligație căreia pârâta nu s-a

conformat, taxele de timbru nefiind achitate.

Având în vedere că

taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, astfel încât la primirea

cererilor trebuie să se facă dovada plății în întregime a taxei datorate, plata

acesteia putând fi amânată în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Legea nr.

146/1997 doar până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de

plată până la termenul stabilit se sancționează, conform art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță,

recurenta-pârâta SC E.A.R. SA, deși legal citată cu respectarea dispozițiilor

art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., nu s-a conformat - indiferent din

ce motive - cerinței legale referitoare la achitarea taxei de timbru, arătând

în concluziile scrise depuse la dosar, că nu înțelege să achite taxele

datorate.

Reținând că dreptul

de acces la justiție este garantat de art. 6 din Convenție (cauza Golder contra

Regatului Unit al Marii Britanii), instanța supremă are în vedere că

"dreptul la justiție" nu este absolut. El poate face obiectul unor

limitări, de vreme ce, prin însăși natura sa, presupune o reglementare din

partea statului, care urmează să aleagă mijloacele pentru atingerea acestui

scop. În această privință, Curtea europeană a reținut în numeroase cauze că

interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei

restricționări financiare a accesului unei persoane la o instanță (cauza

Lungoci împotriva României, cauza Weissman și alții împotriva României, cauza

Iorga împotriva României, cauza SC Marolux SRL și Jacobs împotriva României).

În acest context și având în vedere că recurenta, deși legal citată pentru

termenul de judecată acordat în acest scop, nu a făcut dovada achitării ori

scutirii de plata taxei de timbru, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrată,

a cererii de recurs, fără a mai analiza criticile pârâtei aduse hotărârii.

recursului declarat de reclamanții G.G.M. și G.G.A.R., Înalta Curte va constata

netemeinicia motivelor de recurs învederate, urmând a se dispune respingerea recursului,

ca nefondat.

Instanța de fond,

prin soluția pronunțată, confirmată de instanța de prim control judiciar (prin

respingerea apelului formulat) a realizat o aplicare și interpretare corectă a

dispozițiilor legale în privința determinării sferei persoanelor îndreptățite

la despăgubiri, precum și a stabilirii cuantumului despăgubirilor datorate în

baza raporturilor juridice de asigurare.

În fapt, la data de 1

decembrie 2011, în jurul orelor 21,35, pe drumul DN 6 Timiș a avut loc un

eveniment rutier în urma căruia și-au pierdut viața G.G.F. și G.G.B., aceștia

fiind tatăl și sora reclamantului G.G.A.R., respectiv fratele și nepoata

reclamantului G.G.M. Conform Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din

data de 30 mai 2012, dată în Dosarul nr. 14254/P/2011 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Timișoara, s-a reținut că vinovat de producerea accidentului

de circulație ce avut loc la data de 1 decembrie 2011 este conducătorul

autoturismului marca C. cu numărul de înmatriculare TM-AA-AAA, respectiv G.G.F.,

care în jurul orei 21,35, în timp ce se deplasa pe drumul național DN 6, pe

centura de ocolire a orașului Timișoara, în direcția dinspre Lugoj spre Arad, a

produs un accident de circulație prin pătrunderea din cauza neatenției pe

sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu autoutilitara marca V. cu

numărul de înmatriculare BH-BB-BBB, ce rula din direcția opusă. În urma

coliziunii, au decedat G.G.F. și fiica acestuia G.G.B. în vârstă de 4 ani, iar

fiul defunctului, reclamantul G.G.A.R., a suferit grave leziuni traumatice. La

momentul producerii evenimentului rutier, autoturismul proprietatea

conducătorului auto G.G.F. era asigurat pentru răspundere civilă la SC E.A.R.

SA cu polița de asigurare RCA, seria X nr. Y pentru perioada 21 august 2011 -

20 februarie 2012, reclamanții înțelegând să cheme în judecată pârâta SC E.A.R.

SA, pentru a fi obligată la plata unor despăgubiri morale în calitate de

asigurător RCA al autoturismului cu nr. de înmatriculare BH-BB-BBB.

Problema de drept

care se ridică în speță este guvernată de dispozițiile Legii nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România și ale Ordinului C.S.A. nr.

5/2010 (în vigoare la data producerii accidentului) pentru punerea în aplicare

a normelor privind asigurarea obiectivă de răspundere civilă pentru

prejudiciile produse prin accidente de vehicule.

Astfel, reclamantul

G.G.M. este fratele, respectiv unchiul persoanei decedate, G.G.F., conducătorul

autovehiculului asigurat cu nr. de înmatriculare TM-AA-AAA, autor al faptei

delictuale ce a generat producerea riscului soldat și cu decesul minorei G.G.B.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte reține că instanțele de fond au efectuat o

corectă aplicare și interpretare a acestor dispoziții legale, reținând judicios

lipsa calității procesuale active a reclamantului G.G.M. întrucât acesta nu se

încadrează în sfera persoanelor îndreptățite la despăgubiri în baza

contractului de asigurare obligatorie RCA.

Dispozițiile cu

caracter general, înscrise în art. 49 din Legea nr. 136/1995, stipulează că

"asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare,

pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite

prin accidente de vehicule (...)".

Normele emise de

C.S.A. nr. 5/2010 enumeră în mod expres în art. 26 riscurile și pagubele

acoperite de asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile

produse prin accidente de vehicule, iar în art. 27 din Ordinul C.S.A. nr.

5/2010 sunt prevăzute expres riscurile și prejudiciile care nu sunt cuprinse în

asigurarea obligatorie de răspundere civilă și pentru care, implicit, nu poate

fi atrasă răspunderea asigurătorului, textul stipulând expres că

"asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru (...) prejudiciile suferite de

conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului (pct. 2)

(...)".

În acest cadru

normativ, Înalta Curte reține că textul se extinde și în situația

moștenitorilor asiguratului RCA, în caz de deces a asiguratului, autor al

faptei delictuale care a generat producerea riscului, cu excepția cazului în

care s-a produs vătămarea succesorilor autorului faptei delictuale ce a generat

producerea riscului asigurat.

În speță, reclamanții

G.G.M. și G.G.A.R. sunt fratele și fiul conducătorul autoturismului vinovat de

producerea faptei delictuale ce a generat producerea riscului asigurat, acesta

din urmă aflându-se în autovehiculul asigurat, suferind vătămări corporale

grave de pe urma evenimentului rutier. Or, în cazul asigurărilor obligatorii de

răspundere auto RCA, textele legale sus-menționate exclud posibilitatea

acoperirii prejudiciilor suferite de conducătorul autovehiculului răspunzător

de producerea accidentului și, implicit, a succesorilor acestuia deoarece

excluderea instituită își are fundamentul în rațiunea de a fi a asigurării de

răspundere civilă a deținătorilor auto în vederea asigurării exclusive a

pagubelor produse terțelor persoane, și nu a asiguratului însuși ori

succesorilor acestuia.

Nu poate fi primită

apărarea reclamantului G.G.M. potrivit căreia s-ar încadra în sfera persoanelor

cărora li se acordă despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (3) din

Legea nr. 136/1995, întrucât despăgubirile solicitate ar fi urmarea decesului

nepoatei sale G.G.B. Dispozițiile art. 50 alin. (3) trebuie interpretate în

corelare atât cu dispozițiile înscrise în alin. (2) al aceluiași text de lege,

precum și cu cele înscrise în art. 26 pct. 4 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010,

dispoziții legale care prevăd posibilitatea acordării de despăgubiri pentru

vătămări corporale în privința persoanelor care sunt membrii familiei

asiguratului. Prin urmare, coroborarea și interpretarea textelor de lege

sus-menționate determină indubitabil concluzia că legiuitorul a reglementat

posibilitatea acordării de despăgubiri familiei persoanei răspunzătoare de

producerea accidentului doar în condițiile în care au suferit vătămări

corporale, astfel cum este situația reclamantului G.G.A.R.

Spre deosebire de

categoria asigurărilor de persoane, legiuitorul a instituit ca în asigurările

obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de

vehicule, asigurătorul să acopere prejudiciile terților, și nu ale propriei

persoane a asiguratului răspunzător de producerea accidentului ori a

moștenitorilor acestuia, cu excepția celor din urmă în cazul în care au suferit

direct vătămări corporale prin producerea riscului asigurat, situație în care

ar putea dobândi calitatea de terți păgubiți ca urmare a faptei delictuale a

asiguratului, ipoteză care se regăsește în cauză doar în privința reclamantului

G.G.A.R.

În consecință,

raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, constatându-se că în mod

corect s-a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantului G.G.M.

întrucât nu se încadrează în sfera persoanelor îndreptățite pentru care

asigurătorul RCA este obligat să acorde despăgubiri, urmează ca, sub acest

aspect, să se constate netemeinicia criticilor formulate de reclamanți.

Referitor la motivul

de recurs ce vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate reclamantului

G.G.A.R., Înalta Curte Curtea va constata netemeinicia criticilor subsumate

acestui motiv, care nu va atrage incidența cazului de modificare înscris în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Într-adevăr, temeiul

despăgubirilor morale ale reclamantului izvorăște din fapta delictuală a

asiguratului G.G.F. materializată în producerea evenimentului asigurat din data

de 1 decembrie 2011, soldat cu decesul tatălui și a surorii sale, precum și a

vătămării corporale grave a acestuia, împrejurare care atrage incidența

dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 și a art. 23 pct. 4 din

Ordinul nr. 5/2010 al C.S.A., aspect necontestat în cauză de societatea de

asigurări.

Referitor la

modalitatea de cuantificare a daunelor morale, Înalta Curte constată că în mod

judicios instanța de fond, precum și cea de apel au avut în vedere criteriile

de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în art. 49 din

Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, referitoare la legislația și jurisprudența din

România. Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele

naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de

soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile

de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o

judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de

reclamant, ca victimă a evenimentului rutier asigurat. Toate aceste aspecte,

circumstanțiate situației particulare cauzei, au fost expuse în raționamentul

logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor,

menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de

reclamantul G.G.A.R.

În ceea ce privește

critica recurenților referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor

acordate și solicitarea de majorare a sumei acordate cu titlu de daune morale

funcție de probele care relevă impactul produs reclamantului prin vătămarea

corporală a acestuia urmare a evenimentului rutier și a consecințelor nefaste

care s-au răsfrânt asupra stării lui fizice și psihice, Înalta Curte reține că

susținerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de

atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii

atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art.

304 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor

instanței de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de

interpretare și evaluare a dovezilor administrate.

În consecință, față

de considerentele expuse care complinesc, în parte, motivarea deciziei atacate

din perspectiva modului de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale

incidente în cauză, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții

G.G.M. și G.G.A.R. și va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC

E.A.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 53/A din 22 aprilie 2013 a Curții de

Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții G.G.M. și G.G.A.R. împotriva

Deciziei civile nr. 53/A din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

a II-a civilă.

Anulează, ca

netimbrat, recursul declarat de pârâta SC E.A.R. SA împotriva Deciziei civile

nr. 53/A din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ