ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5086/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 875 din 06 mai 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului J.E.Z.; a respins cererea formulată de reclamantul O.M.E. în contradictoriu cu pârâtul J.E.Z., pentru lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtului; a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Ș.E. și C.G.; a respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Ș.E. și C.G., ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.R.; a admis, în parte, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârât M.M., I.R.

și I.D.N.; a oblig pârâții, în solidar, la plata către reclamant a unor despăgubiri, pentru daune morale cauzate, în sumă de 20.000 lei; a obligat pârâta SC R.R. SRL, în calitate de editor al J.E.Z., să publice în acest jurnal, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, dispozitivul hotărârii, cu respectarea reproducerii ziar la scara 9:1 a dimensiunilor formatului de pagină A4 cu titlul „Editorul E.Z. obligat la despăgubiri în proces cu M.O.”, având caractere identice ca format și dimensiune cu titlurile articolelor denigratoare, publicarea urmând să se facă pe prima pagină și, eventual, pe cele următoare, pentru reproducerea integrală a textului dispozitivului, în întreg tirajul jurnalului, pe parcursul a 5 (cinci) numere consecutive; a obligat pârâții M.M., SC R.R.

SRL, l.R. și I.D.I. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, în si mă de 1.270 lei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul O.M.E., pârâții SC R.R. SRL, M.M., I.M.R. și I.N.D. Prin decizia civilă nr. 425/ A din 2 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate. Referitor la apelul formulat de reclamantul O.M.E., Curtea a reținut, în esență, că reclamantul a criticat faptul că ir stanța de fond s-a pronunțat asupra excepției lipsei capacității de folosință a cotidianului „E.Z.” fără să motiveze soluția și în lipsa oricărei probe administrate de pârât și, de asemenea, fără indicarea oricărui temei juridic pentru această soluție.

În acest sens, apelantul arată că a înțeles să cheme în judecată publicația „E.Z.” (jurnal ca atare) și nu prin reprezentanții săi legali, temeiul juridic constituindu-l art. 1, 7 și 10 din Rezoluția nr. 1033/1993 a Consiliului Europei și art. 5 din Legea nr. 3/1974, respectiv art. 41 alin. (2) C. proc. civ. Curtea a respins acest motiv de apel, reținând următoarele: Capacitatea procesuală semnifică aptitudinea persoanelor de a deveni părți în procesul civil și ea se analizează sub cele două aspecte: capacitate de folosință și capacitate de exercițiu. Așa cum corect a argumentat și prima instanță, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată.

Legat de capacitatea persoanelor colective, pot fi discutate unele elemente specifice, constând în eventualele lor vocații de a sta în justiție, chiar fără a fi înzestrate cu personalitate juridică [(art. 41 alin. (2) C. proc. civ.)]. Or, din felul cum este redactată acțiunea, sub aspect pur formal, nu se face distincție între jurnalul „E.Z.” și reprezentații săi legali Jurnalul „E.Z.” este o publicație, care este concepută, redactată de angajații săi, rândul său publicația, ca atare, fiind înglobată în SC R.R. SRL. Chemând în judecată și pe SC R.R. SRL, implicit, era inclusă și publicația acesteia, pe fond delictul civil neputând fi scindat între publicație și trustul ce deține publicația. Chiar dacă motivarea nu este ampla și nu cuprinde în drept numeroase articole (inclusiv din legislația europeană), soluția instanței de fond este corectă, iar motivul de apel neîntemeiat.

Curtea de apel constata că aceeași situație se repeta și în ce privește pe intimatul pârât C.G. și pe intimata pârâtă Ș.E. Astfel, din motivarea primei instanțe, referitor la cele două persoane fizice, se reține că cei doi nu au legătură cu articolele presă respective și că, nu au contribuit la apariția și publicarea ace articole. Or, se reține de instanța de apel, față de motivarea primei instanțe, că în cauză există clar o interacțiune între „calitate” „interes” (cu toată existența lor autonomă), anume calitatea apreciază în persoana reprezentantului, iar interesul în persoana ce ui reprezentat. În cauză, cei doi nu puteau avea calitate în raport de aceasta interconexiune, „calitate” și „interes”, deoarece, nu aveau cum să contribuie nici la apariția și nici la publicarea articolelor de presă, iar soluția primei instanțe este legală și temeinică sub acest aspect.

Pe fond, apelantul reclamant susține că deși prima instanță a admis acțiunea sa, de fapt a favorizat pârâții. Modul cum a fost formulat în scris apelul vizează modul cum au fost apreciate probatoriile și mai ales, stabilirea cuantumului daunelor morale, considerându-se că în raport de suma solicitată de 1.000.000 lei și 20.000 lei, cea acordata, practic cea din urmă, este derizorie. Or, în ce privește daunele morale, prima instanță trebuia să aibă în vedere mai multe criterii, care în opinia instanței de ape, sunt: consecințele negative suferite de reclamant în plan fizic, psihic, afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acesta a fost leza', intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și altele Aceasta, cu atât mai mult cu cât, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare și revine instanței acest atribut în funcție de probe, dar și de aprecierea sa.

Având în vedere argumentația instanței de fond și criteriile mai sus-menționate și instanța de apel a considerat că această cuantificare a daunelor morale la 20.000 lei este corectă, iar sentința pronunțată este legală și temeinică. Se mai critică sentința, sub aspectul ca instanța de fond a interpretat de o manieră proprie textele de lege (art. 55 din Decretul nr. 31/1954 și art. 583 C. proc. civ.) referitoare la daunele cominatorii solicitate de 10.000 lei pe zi de întârziere. Se reține în apel, în raport de motivarea primei instanțe că motivul de apel este neîntemeiat și că nu există o interpretare proprie, subiectivă a instanței de fond în acest sens, față de dispozițiile art. 583 C. proc.

civ., care prevede modalitatea în care se poate realiza obținerea unei reparațiuni, în cazul în care eventuala sentința definitivă, nu s-ar executa de bună voie, fiind nevoie de executarea silită. Se mai face vorbire de „scara” la care se publică dispozitivul sentinței (de 1:1 inițial în minuta din 06 mai 2008, ca apoi să se treacă în considerente și dispozitiv 9:1), aspect cu privire la care se constată că fiind vorba de cifre, este evident o eroare materială, ci nu judecată de fond, neputând fi reținut ca motiv de apel întemeiat. De asemenea, se critică sentința pentru că nu s-au acordat cheltuieli de judecată (onorariu de avocat), întrucât nu ar fi existat dovada acestora, când în realitate chitanțele erau atașate la dosar fond.

Chiar dacă s-a făcut o eroare în acest sens, aceste cheltuieli puteau fi oricând solicitate pe cale separată de apelant, deși în considerente se arată că nu sa încasat onorariu de avocat. Soluția propusă de desființare a sentinței (pentru judecarea într-un termen rezonabil) cu trimitere spre rejudecare, nu face decât să mărească intervalul de timp în soluționare. Cu privire la apelul formulat de pârâții SC R.R. SRL și M.M., curtea de apel a constatat că, în esență, se critică sentința pentru că în mod greșit s-a reținut vreo răspundere pe situația de fapt (de fapt se face o analiză a probatoriului, a mijloacelor de probă), că l-a plasat pe reclamant „fără să existe un suport real actual, în centrul proiecției tranzacției cu armament”, indicând fila x dosar fond.

Curtea reține că, de fapt, se analizează interogatoriul reclamantului, conținutul articolului, martorii și se concluzionează că i fost o „tranzacție a reclamantului care a fost implicat în această tranzacție”. În raport de mijloacele de probă de la dosar, s-a reținut de instanța de apel că situația de fapt a fost corect stabilită, ca un martor cerut în apel nu ar fi făcut o dovadă peste celelalte probe (este cunoscut adagiul latin „testus unus, testus nullum”) și ca atare, motivele de apel în ansamblul lor sunt neîntemeiate, iar apelul a fost respins ca nefondat. Referitor la apelul formulat de pârâtul l.N.D., în esență, se arată că, nu există o faptă culpabilă a apelanți lui, că probele administrate nu demonstrează aceasta și în final, că nu se face vinovat de comiterea delictului civil.

Din analiza motivelor scrise de apel, dar și din mijloacele de probă aflate la dosar, cât și din argumentația corectă a stabilirii situației de fapt de către prima instanță, curtea de apel reține că motivele de apel nu pot fi primite. A face din nou o analiză detaliată în apel, conform mijloacelor de probă aflate la dosar, pe fiecare motiv de apel expus, înseamnă a relua situația de fapt, însă cu o sită modalitate de exprimare. În ceea ce privește apelul formulat de pârâtul l.M.R., se reține ca apelul nu este motivat. Față de dispozițiile art. 292 alin. (2) și art. 295 C. proc. civ., verificând în limitele cererii de apel, atât situația de fapt reținută de prima instanță, cât și aplicarea legii, așa cum s-a arătat mai sus, la apelurile formulate de ceilalți apelanți în cauză, s-a reținut că sentința pronunțată este legala și temeinică, apelul fiind respins ca atare.

În consecință, față de dispozițiile art. 296 C. proc. civ., apelurile declarate au fost respinse ca nefondate. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate în apel și având în vedere culpa procesuală a apelanților, stabilită conform art. 274 C. proc. civ., deoarece apelurile au fost respinse, ca nefondate, acestea nu au fost acordate. Împotriva deciziei curții de apel, au declarat recurs pârâții SC R.R. SRL și M.M., criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Se arată, în primul rând, că hotărârea atacata nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel rezumându-se doar la aprecierea apelului declarat de pârâți pe baza situației de fapt reținuta de prima instanță.

Trimiterea generală la mijloacele de prob administrate în dosarul de fond și la situația de fapt stabilită d prima instanță nu constituie o motivare a respingerii apelului declarat de pârâții în cauză. Atât jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care consacră necesitatea menționării în cuprinsul hotărârii a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a ce or pentru care s-au înlăturat susținerile părților, cât și C.E.D.O., care menționează necesitatea ca hotărârile date să conțină motivele pe care se întemeiază, impun în mod imperativ motivarea hotărârilor judecătorești. Curtea de apel nu a aplicat aceste cerințe, încălcând astfel și dispozițiile art. 261 C. proc.

civ. În al doilea rând, se critică hotărârea curții de apel pentru ne legalitate și netemeinicie, fiind pronunțată cu încălcarea, atât a legislației interne, cât și a normelor și jurisprudenței internaționale, care au aplicabilitate directă și prioritară în dreptul intern. Luând în examinare, cu prioritate, motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care consacră nemotivarea hotărârilor judecătorești, fiind un motiv de ordine publică, Înalta Curte constata că este întemeiat Astfel, analizând apelul declarat de pârâții SC R.R. SRL și M.M., instanța de apel a reținut într-un conținut extrem de sumar și de lapidar că, „așa cum sunt mijloacele de probă la dosar, situația de fapt a fost corect reținută, că un martor cerut în apel nu ar fi făcut o dovadă peste celelalte probe (.) și ca atare motivele de apel în ansamblul lor se rețin a fi neîntemeiate, iar apelul respins ca nefundat”.

În speță, deși curtea de apel a respins apelul pârâților, judecătorii nu au indicat în cuprinsul hotărârii pronunțate, considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și apărările părților. Fără arătarea motivelor și a probelor pe care se sprijină și care au dus la soluția pronunțată, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu se poate exercita controlul judiciar, fiind imposibilă în cadrul recursului analiza legalității și temeiniciei hotărârii atacate.

Se constată astfel, că hotărârea primei instanțe și care a fost apelată în cauză a fost criticată, în concret, pentru că nu a reținut situația de fapt în raport de care s-a pronunțat soluția; nu a analizat probele administrate în cauză; nu a analizat, prin prisma probelor administrate, elementele răspunderii civile delictuale; nu a analizat în ce a constatat prejudiciul pretins de apelantul-reclamant; nu a arătat la de ce a înlăturat critica, potrivit căreia, hotărârea instanței de fond încalcă principiul libertății de exprimare și principiul potrivit căruia, în chestiuni de interes public, opinia publică are dreptul informare. Față de dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de apel avea obligația de a verifica sentința, în limita investirii, atât sub aspectul temeiniciei ei, al modului în care prima instanță a apreciat probele administrate în cauza și dacă pe baza acestora, a reținut corect situația de fapt, cât și sub aspectul legalității, al aplicării și interpretării legii aplicabile raporturilor juridice dintre părți. Motivarea deciziei pronunțate în apel nu poate fi sumară 5 au lapidară, confuza sau implicită, ci trebuie să se refere la criticile în concret formulate de apelanți și la argumentele de fapt și de drept pentru care acestea nu au putut fi primite. Nerespectarea acestor cerințe face ca hotărârea pronunțată fie nelegală, apreciindu-se că instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului și consecință, în baza art. 304 pct. 7 raportat la art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții SC R.R. SRL și M.M. împotriva deciziei nr. 425/ A din 2 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacata și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.